Reuters: Putin susţine că Rusia nu intenţionează să desfăşoare o armă nucleară spaţială

F.D.
Internaţional / 20 februarie

Reuters: Putin susţine că Rusia nu intenţionează să desfăşoare o armă nucleară spaţială

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că el este împotriva dezvoltării armelor nucleare spaţiale, în timp ce ministrul său al apărării Serghei Şoigu a negat la rândul său că Rusia ar intenţiona să desfăşoare o astfel de armă, după ce Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Moscova că dezvoltă o armă anti-satelit, relatează Reuters.

"Poziţia noastră este clară şi transparentă: am fost întotdeauna şi suntem împotriva desfăşurării de arme nucleare în spaţiu", a spus Putin, adresându-se ministrului Şoigu.

"Noi îndemnăm nu doar la respectarea tuturor acordurilor existente în acest domeniu, dar am oferit de mai multe ori să consolidăm colaborarea", a adăugat liderul de la Kremlin în discuţia transmisă de mass-media.

Activităţile spaţiale ale Rusiei nu diferă de cele ale altor ţări, inclusiv de cele ale SUA, a asigurat preşedintele rus.

Şi ministrul Şoigu a susţinut că Rusia nu are intenţia să desfăşoare arme nucleare spaţiale. "În primul rând, nu există astfel de planuri - arme nucleare în spaţiu. În al doilea rând, Statele Unite ştiu că acestea nu există", a declarat ministrul rus al apărării.

Acesta a reafirmat de asemenea opinia Moscovei conform căreia relatările din SUA conform cărora Rusia intenţionează să desfăşoare o armă nucleară spaţială au ca scop să-i determine pe congresmenii americani să aprobe oferirea de noi fonduri Ucrainei ca parte a unui plan al Washingtonului de a aplica Rusiei o înfrângere strategică.

Tot în opinia ministrului Şoigu, un al doilea scop al acestor relatări este de a încuraja Moscova să reia dialogul cu Washingtonul asupra stabilităţii strategice. În urmă cu un an, Putin a anunţat suspendarea aplicării de către Rusia a Tratatului Noul START (sau START III) pentru reducerea arsenalelor nucleare, motivând că Statele Unite furnizează Ucrainei armament cu rază lungă de acţiune care a fost deja folosit împotriva bazelor strategice ruse.

Reacţiile lui Putin şi Şoigu vin după ce congresmanul republican Michael Turner, preşedintele Comitetului de Informaţii din Camera Reprezentanţilor a SUA, a emis miercurea trecută un comunicat vag în care a făcut referire la o nouă ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale a SUA, fără a oferi vreun detaliu, dar i-a cerut preşedintelui democrat Joe Biden să declasifice informaţii pe acest subiect.

Casa Albă a confirmat a doua zi că Rusia dezvoltă "o capabilitate anti-satelit", dar nu a precizat dacă aceasta are şi o dimensiune nucleară, cum au susţinut unele mass-media americane.

"Nu vorbim aici despre o armă care să poată fi folosită pentru a ataca fiinţe umane sau a provoca distrugeri pe Terra", a explicat purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby.

Dar o astfel de armă ar putea ameninţa astronauţii pe orbita terestră joasă sau ar putea provoca pagube sateliţilor militari sau civili, a adăugat responsabilul american, asigurând că Washingtonul "ia foarte în serios" această situaţie.

El a precizat că această nouă armă a Rusiei se află încă în stadiul de dezvoltare, ea nu este activă şi nu reprezintă "o ameninţare imediată pentru securitatea cuiva".

De asemenea, a mai spus John Kirby, preşedintele Joe Biden a dispus o serie de acţiuni iniţiale de răspuns, inclusiv abordarea diplomatică a chestiunii cu Rusia, mai ales că dezvoltarea unei astfel de arme ar reprezenta, conform Washingtonului, încălcarea unui tratat internaţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb