Mii de slovaci au continuat miercuri seria de mitinguri împotriva planurilor guvernului premierului Robert Fico de a reduce pedepsele pentru corupţie şi de a desfiinţa un birou al procuraturii care investighează cazurile de mare corupţie, relatează Reuters.
Protestatarii au umplut piaţa din faţa clădirii Parlamentului de la Bratislava, în timp ce deputaţii se apropie de un vot - aşteptat joi - asupra legislaţiei care, potrivit opoziţiei, va oferi portiţe de scăpare politicienilor corupţi şi oamenilor de afaceri care au legături cu partidele aflate la putere.
"Avem nevoie de o dezbatere adecvată cu experţi. Guvernul trebuie să înceapă să asculte oamenii, chiar şi pe cei care au o opinie diferită", a declarat liderul opoziţiei creştin-democrate, Milan Majersky, în faţa mulţimii.
Guvernul de stânga al lui Fico susţine că reformele preconizate - care ar reduce semnificativ pedepsele pentru corupţie, ar limita protecţia denunţătorilor şi ar scurta termenele de prescripţie - sunt necesare pentru a moderniza codul penal şi pentru a pune capăt la ceea ce el numeşte excesele Parchetului Special.
Planul guvernului şi faptul că este promovat printr-o procedură accelerată au stârnit avertismente din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite.
În cazul în care Comisia Europeană va considera că reforma cauzează o protecţie inadecvată a banilor UE, ar putea îngheţa fondurile UE pentru Slovacia - o măsură pe care deja a luat-o împotriva Ungariei.
Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a declarat că reformele pun în pericol fondurile UE şi a descris eforturile de a accelera schimbările legislative ca fiind fără precedent. Ea a declarat că îşi va exercita dreptul de veto asupra legislaţiei şi că se va adresa Curţii Constituţionale în cazul în care veto-ul său va fi anulat.
Guvernul a declarat că se consultă cu UE cu privire la reformă şi că este posibil să mai ajusteze unele dintre modificări.
Procuratura specială a deschis o serie de dosare împotriva unor oameni de afaceri, membri ai sistemului judiciar şi ai poliţiei, în urma victoriei în alegerile din 2020 a partidelor care au promis să lupte împotriva corupţiei. Aflat în opoziţie la acea vreme, Fico însuşi s-a confruntat cu acuzaţii din partea poliţiei, care au fost ulterior retrase.
În cadrul noii reforme, cazurile gestionate de procuratura specială ar urma să fie transferate altor secţii de procuratură.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2024, 11:31)
Uraaaa.....
Jafuri mari la drumul mare...europa sa tot aibe parte...
Marea Uniune Europeana neeuropeana...
Un razboi civil mai lipseste din toata povestea asta mare a "coruptiei economice globale".
s c c r e t