REVISTA PRESEI 01.04.2017

Willy Homner
Revista Presei / 1 aprilie 2017

REVISTA PRESEI 01.04.2017

ADEVARUL

Superstiţii de 1 Aprilie

Obiceiul farselor de 1 Aprilie are legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian în 1582, însă explicaţiile pentru practica de a face glume celor apropiaţi au mai multe variante. Cert este că, oriunde în lume, Ziua Păcălelilor este un bun prilej de amuzament. Istoricii consideră că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale, specifice fiecărei ţări, cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi, ulterior, a primăverii. Se crede că originea marcării zilei de 1 Aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 Aprilie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme în a se obişnui cu sărbătorirea noului an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 Aprilie au fost numiţi ''nebuni de aprilie''.

Politicienii români la Congresul PPE din Malta

Reprezentanţii PNL, PMP şi UDMR, dar şi preşedintele Klaus Iohannis au participat la Congresul PPE din Malta. Liberalii şi-au făcut numeroase fotografii cu liderii europeni, în timp ce PMP-iştii au mers pe varianta Dacian Cioloş. De asemenea, în timp ce Iohannis a reafirmat că România se opune unei Europe cu mai multe viteze, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a sublinat că minoritatea maghiară vrea mai multe "drepturi". Cea mai numeroasă delegaţie a fost cea a PNL, acest partid fiind şi cel mai bine reprezentat în Parlamentul European. Liberalii s-au întrecut în poze, cu delegaţia lor sau alături de diferiţi lideri europeni, precum Angela Merkel, cancelarul Germaniei, sau Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Restricţii de circulaţie în Capitală de sâmbătă seară până duminică după-amiază

Circulaţia rutieră va fi restricţionată în centrul Capitalei, de sâmbătă seară până duminică după-amiază. Motivul îl reprezintă desfăşurarea crosului "Bucharest 10K & Family Run". Brigada Rutieră a Capitalei anunţă, într-un comunicat de presă, că pentru amenajarea zonei de start, sâmbătă, începând cu ora 18.00, se va restricţiona traficul rutier, pe Bulevardul Libertăţii (între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Naţiunile Unite, pe ambele sensuri), precum şi pe Bulevardul Naţiunile Unite, pe sensul dinspre Bulevardul Libertăţii spre Izvor până la alveola Parc Izvor.

Trei sferturi din cheltuielile bugetare sunt pentru salarii şi asistenţă socială

Execuţia bugetară în primele două luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent, însă, prin comparaţie cu primele luni ale anului trecut, este la jumătate. Dacă în ianuarie-februarie am avut excedent de 397,1 milioane de lei, reprezentând 0,05% din PIB, în perioada similară a anului trecut el a fost de 788,1 milioane de lei, cu o pondere de 0,10% din PIB. Cea mai mare pondere în cheltuielile bugetare o au salariile şi asistenţa socială, alocare ce a crescut faţă de anul trecut semnificativ. Raportat la venituri, tendinţa este similară. Florin Cîţu, vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe a Senatului, susţine că, în 2017, 75% din veniturile colectate din taxe şi impozite, veniturile fiscale, sunt cheltuite pe asistenţă socială şi salarii. "Dacă adaugăm şi legea salarizării unitare, ajungem la peste 90% din veniturile fiscale cheltuite pe salarii şi asistenţă socială", a spus Cîţu.

Proiect PSD-PNL: Jandarmeria va primi puteri sporite

Un număr de 120 de parlamentari PSD şi patru PNL au depus în Senat o lege care acordă Jandarmeriei puteri sporite, pentru adaptarea la actualele necesităţi, precum dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi a chema sau conduce persoane la sediu. Iniţiatorii susţin că actuala lege este neclară şi nu acordă explicit aceste puteri, ci doar implicit, motiv pentru care jandarmii au trebuit să dea explicaţii din cauza unor "aşa-zise abuzuri". Proiect prevede mai multe actualizări ale actualei legi privind funcţionarea Jandarmeriei, dar acordă şi noi puteri forţelor de ordine.

Daily Mail a confundat Bucureştiul într-o postare despre încălcarea protocolului regal: "Prinţul Charles a îmbrăţişat un băiat în Budapesta"

Tabloidul britanic Daily Mail a comis o eroare pe contul său de Facebook, vineri, după ce a publicat un articol în care, relatând vizita prinţului Charles în România, a afirmat că moştenitorul tronului britanic "a încălcat protocolul regal" atunci când a îmbrăţişat "un băiat din Budapesta". Eroarea a fost corectată pe site-ul tabloidului Daily Mail, care a publicat o ştire cu titlul următor: "Prinţul Charles a încălcat protocolul regal atunci când a îmbrăţişat un tânăr care venise să îl salute, în timpul unei vizite în Centrul Vechi din Bucureşti, în a treia zi din turneul său european". Protocolul de stat prevede că membrii de sex masculin ai familiei regale britanice trebuie să fie salutaţi printr-o scurtă înclinare a capului - însă această regulă pare să fi fost complet ignorată în timpul vizitei întreprinse de prinţul Charles în România.

Primele TAB-uri destinate înzestrării Forţelor Terestre ar urma să vină în ţară începând cu 2018

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a afirmat, vineri, că primele transportoare blindate de trupe TBT 8x8 destinate dotării Forţelor Terestre ar urma să vină în ţară anul viitor, urmând să se identifice modalitatea prin care vor fi integrate în industria naţională. "Este foarte posibil ca primele TAB-uri să vină începând cu anul viitor. Vedem care va fi modalitatea prin care le vom putea integra în industria naţională. Cel puţin în prima fază să fie asamblate la noi, printr-o linie de asamblare a acestor produse", a declarat vineri ministrul Apărării. Gabriel Leş a adăugat că, pe de altă parte, potrivit programului de guvernare există "dorinţa clară" de a ajuta şi integra industria naţională de apărare.

Una albă, alta neagră. Metroul din Drumul Taberei a fost amânat din nou

O nouă amânare pentru metroul din Drumul Taberei. Acesta va fi finalizat abia la sfârşitul primului semestru al anului viitor, a anunţat ministrul Transporturilor, după ce vineri dimineaţă a deschis cu fast pentru călători două noi staţii de metrou, pe Magistrala 4. Termenul pentru Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei (Râul Doamnei - Eroilor) este astfel devansat cu mai bine de jumătate de an faţă de ultima estimare anunţată de autorităţi. Şi deşi lucrările au început în 2011, primul termen de finalizare a lucrărilor fiind 2014, termenul a fost amânat de mai multe ori, în luna noiembrie 2016 autorităţile susţinând că lucrările vor fi terminat la finalul anului 2017.

Teroriştii ar putea deţine noi tipuri de bombe, ascunse în laptopuri

Serviciul de Informaţii al Statelor Unite şi mai multe agenţii susţin că ISIS şi alte organizaţii teroriste au dezvoltat câteva modalităţi noi de a planta explozibili în dispozitive electronice, testele FBI-ului arătând că pot trece de securitatea din aeroporturi, relatează CNN. La baza afirmaţiilor stau zvonurile că teroriştii au pus mâna pe mai multe echipamente sofisticate folosite de către forţele de ordine din aeroporturi şi că prin intermediul acestora testează cât de eficient pot ascunde explozibili în laptop-uri şi alte dispozitive electronice. Informaţiile, adunate pe parcursul a mai multor luni, au jucat un rol important în decizia administraţiei Statelor Unite de a pune o interdicţie asupra laptopurilor şi a altor dispozitive electronice de mari dimensiuni pentru zborurile a 10 aeroporturi din opt ţări, majoritatea Musulmane.

EVENIMENTUL ZILEI

TETRAGON: Noua Super-PUTERE mondială care AMENINŢĂ America

Tetragon. Relaţiile tot mai strânse dintre Turcia şi Pakistan sunt pe cale să dea naştere unui nou pol mondial de putere: Moscova, Beijing, Ankara şi Islamabad. Turcia şi Pakistanul, care sărbătoresc 70 de ani de relaţii diplomatice, dar ale căror legături frăţeşti sunt vechi de câteva secole, au semnat împreună acorduri militare în valoare de sute de milioane de dolari, relaţiile comerciale dintre ele înfloresc, iar diplomaţii turci şi pakistanezi au bătătorit drumurile între cele două ţări. Însă Turcia a fost cea care a aprins scânteia speculaţiilor despre un posibil noul pol mondial de putere, alături de Pakistan, Rusia şi China, în noiembrie trecut, când preşedintele Erdogan a declarat public că ţara sa intenţionează să se alăture alianţei dominate de China şi Rusia, renunţând la ideea de a adera la Uniunea Europeană, scrie Value Walk.

Revoltă şi declaraţii incendiare în PSD. Deputat social-democrat

Revoltă în PSD. Deputatul socia-democrat Liviu Pleşoianu, unul dintre cei mai virulenţi contestatari ai modului în care au fost evaluaţi Codruta Koveşi şi Augustin Lazăr de către ministrul Justiţiei, desfiinţează decizia lui Tudorel Toader printr-o trimitere la o fază din tenis, celebră prin absurdul situaţiei. Deputatul social-democrat scrisese anterior pe pagina dominiei sale: "Am spus că iau în calcul demisia din PSD dacă partidul îşi asumă poziţia ministrului Justiţiei în ceea ce priveşte ne-propunerea revocării din funcţie a Procurorului General şi a Procurorului-Şef DNA.

AMENINŢARE pentru directorii de la Transporturi

Ministrul Transporturilor i-a avertizat pe directorii din subordine că îi va demite dacă vor promite că taie panglici şi nu o fac. Directorii din subordinea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, au fost ameninţaţi cu demiterea. Ministrul a făcut aluzie la şeful Companiei de Drumuri, Sorin Ioniţă, care a promis că va deschide un tronson de autostradă şi nu a mai inaugurat drumul. Demnitarul a declarat că orice director va promite că va inaugura ceva şi nu o va face- va fi dat afară. Lucrurile s-au schimbat în Ministerul Transporturilor şi relaţia cu companiile a devenit una foarte pragmatică, iar cine va mai da un termen nerealist va fi demis, a afirmat, vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la inaugurarea staţiilor de metrou Laminorului şi Străuleşti.

Grindeanu: Îmi pierd timpul cu Ponta. Nu-mi place atitudinea lui

Premierul Sorin Grindeanu le-a spus jurnaliştilor, într-o deplasare guvernamentală în judeţul Dâmboviţa, că nu vrea să îşi piardă timpul vorbind despre opiniile fostului premier Victor Ponta. Întrebat cum comentează poziţiile lui Victor Ponta la adresa PSD-ului, Grindeanu a răspuns: "Nu îmi place această atitudine şi vă spun cât se poate de direct. Sunt membru de peste 20 de ani, anul acesta fac 21 de ani de când sunt membru PSD şi eu consider că toate lucrurile trebuie discutate în interior. Şi nu e doar părerea mea, e şi părerea altor colegi. Toate aceste luări de poziţii, ale fostului preşedinte Victor Ponta şi poate ale altora, eu zic că trebuie spuse în interior şi cred că aşa e normal, să le discutăm şi să încercăm, dacă acele lucruri sunt valabile, să le îndreptăm. Ultima oară m-am văzut cu el acum o lună jumătate, deci recent nu am mai avut discuţii cu dl Victor Ponta, cam de o lună, aşa".

JURNALUL NATIONAL

Mircea Geoană sare în apărarea lui Liviu Dragnea

Contestat de doi dintre foştii preşedinţi ai PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta, Liviu Dragnea este apărat de al treilea, respectiv Mircea Geoană. Adrian Năstase îi reproşează lui Dragnea că PSD l-a lăsat pe ministrul Justiţiei singur în tot demersul privind anchetarea şefilor DNA şi Parchetului General. Victor Ponta e mult mai dur în atacul său: spune despre Liviu Dragnea că încă nu a depăşit mentalitatea de preşedinte judeţean şi adaugă că PSD are nevoie de un lider cu viziune naţională. Mircea Geoană are o cu totul altă părere. "Liviu Dragnea cred că face bine, încercând din răsputeri să reziste acestei provocări permanente pe care Victor Ponta o face la adresa lui, până acum a fost suficient de înţelept şi de echilibrat să nu intre într-o capcană", a susţinut fostul candidat la preşedinţie.

Groapa de la Pata Rât, mină de aur pentru anumiţi afacerişti

Unul dintre clienţii abonaţi la contractele privind afacerile cu deşe­uri, administrate de Consiliul Judeţean Cluj, a primit, luna aceasta, încă 1,6 milioane de euro, fără licitaţie, pentru suplimentarea unor lucrări aferente închiderii depozitului neconform de deşeuri de la Pata Rât. Este vorba despre compania SC Nord Conforest SA, controlată de fraţii Dorin şi Ioan Aşchilean, apropiaţi ai filialei fostului Partid Democrat Liberal Cluj-Napoca şi parteneri de afaceri cu personaje controversate, cum ar fi Gicu Gânscă sau Gruia Stoica. Contractul primit prin negociere directă de Nord Conforest SA a fost justificat de către Consiliul Judeţean Cluj pe motiv că această societate este singura care poate furniza lucrările cerute, "din motive tehnice".

PSD va decide săptămâna viitoare soarta ministrului Tudorel Toader

PSD va decide săptămâna viitoare, într-o şedinţă a Consiliului Executiv, soarta ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, astfel că social-democraţii ar putea renunţa la el. CEx-ul PSD este convocat pentru miercurea viitoare, la Sinaia. Nemulţumirea celor din PSD vine după ce şeful de la Justiţie a făcut evaluarea celor doi procurori generali, fără a propunerea revocarea lor. Este vorba despre procurorul general al României, Augustin Lazăr şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Tudorel Toader a spus că revocarea celor doi nu este oportună acum, iar acest lucru a nemulţumit PSD, care se aştepta ca cei doi procurori-şefi să fie revocaţi din funcţie. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că o eventuală decizie de schimbare din funcţie a ministrului Justiţiei va fi luată de premierul Sorin Grindeanu.

Cine sunt clienţii României?

Principalul client de export al României este Germania, spre care pleacă 22 la sută din totalul EXPORTURILOR. Dintre ţările UE, următoarele destinaţii de export sunt Italia-12%, Franţa-7%, Ungaria-5%, Marea Britanie-4 %. Restul partenerilor asigură 50 la sută din volumul de export. La import, potrivit EUROSTAT, tot Germania este pe primul loc, cu pondere de 21 %, urmată de Italia-7 %. Pe ansamblul UE, principalele destinaţii de export sunt SUA-21%, China-10%, Elveţia-8%,Turcia şi Rusia cu câte 4%. Importurile UE sunt din China-20%, SUA-14% , Elveţia şi Rusia, câte 7 procente şi Turcia-4%. Aceste date sintetice arată că Romania nu are aceiaşi clienţi ca ansamblul UE, fiind absente din top China, Rusia şi SUA.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb