REVISTA PRESEI 06.12.2017

Willy Homner
Revista Presei / 6 decembrie 2017

REVISTA PRESEI 06.12.2017

ADEVARUL

Regele Mihai a murit. Cel din urmă suveran al românilor avea 96 de ani

Regele Mihai a murit. Ultimul monarh din ţările Europei de Est s-a stins din viaţă marţi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică. Sicriul cu corpul Regelui Mihai va fi adus în ţară miercuri, 13 decembrie, transmite Agerpres. Înmormântarea ar urma să aibă loc sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeş. Programul oficial al funeraliilor va fi anunţat pe 6 decembrie de Casa Regală. Începând de miercuri, 6 decembrie, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile.

Principesa Margareta devine "Regină"

Principesa Margareta devine, odată cu moartea Regelui Mihai, "Regina" Margareta, după cum este stabilit în Statul Casei Regale, modificat la mijlocul anilor 2000. De asemenea, aceasta va rămâne şi şef al Casei Regale. "Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment. Imediat după decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină", arată Statutul Casei Regale.

Adevăratul motiv de ceartă dintre Tudose şi Firea

Potrivit informaţiilor Digi24, miza scandalului dintre primarul Gabriela Firea şi premierul Mihai Tudose este cartierul justiţiei din Bucureşti. Se vorbeşte despre mai multe proiecte blocate, iar Gabriela Firea l-a acuzat public pe Mihai Tudose că blochează proiectul de un miliard de euro. Cartierul justiţiei este un proiect care ar urma să fie construit pe 10 hectare în centrul Capitalei, teren pe care Primăria Capitalei l-a cerut Guvernului încă din vară. "Cartierul esplanada, cartierul justiţiei, sala filarmonică, alte programe. Am primit un draft de memorandum prin care primăria a fost scoasa din proiect deşi deţine 50% din teren. Cum se vor mai realiza dacă primăria a fost scoasă intenţionat?", a declarat Gabriela Firea, la un post de televiziune.

Ultimul dividend din cadavrul Regelui Mihai

Ticăloşii aflaţi la conducerea României au ştiut întotdeauna să extragă dividende din bunul simţ al Regelui Mihai: abdicarea din "47, exilul tăcut, alungarea din ţară în "90 şi "94, reconcilierea din anii 2000, discursul din Parlament din 2011 - toate au fost momente din care, într-un fel sau altul, dar profitând întotdeauna de bunul-simţ al regelui, conducătorii României au ştiut să-şi extragă dividende. Protestatarii #Rezist au comunicat oficial că suspendă acţiunile de protest în această perioadă de doliu naţional. Comisia lui Iordache a anunţat că îşi continuă activitatea nestingherită. Comisia primeşte, aşadar, o nesperată linişte din partea străzii şi va putea face ce vrea din Legile Justiţiei. Este ultimul dividend pe care ticăloşii aflaţi la conducerea României îl mai pot extrage, fie şi post-mortem, din bunul simţ al Regelui Mihai.

Producătorii de gaze, taxaţi suplimentar şi în 2018

Impozitul pe veniturile suplimentare ale producătorilor de gaze va continua să fie aplicat şi în 2018, ca urmare a faptului că legea redevenţelor nu a fost încă adoptată. Însă Guvernul plănuieşte să aplice pe viitor impozitul suplimentar de 20% pe profiturile obţinute din extracţia de resurse neprelucrate în România, măsură care ar fi trebuit inclusă în legea redevenţelor. Impozitul pe veniturile suplimentare ale producătorilor de gaze ar fi trebuit să fie eliminat la finalul acestui an. Însă termenul de eliminare a fost în nenumărate rânduri prorogat, pentru ca statul să nu piardă bani la buget. Astfel, eliminarea acestui impozit va suferi o nouă amânare, până la 31 decembrie 2018, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Finanţe.

Rusia, suspendată de la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a suspendat Rusia de la Jocurile Olimpice de iarnă la PyeongChang din 2018, dar unii sportivi ruşi vor putea evolua sub drapel neutru, a anunţat forul de la Lausanne. Unii sportivi ruşi vor putea evolua la probe individuale sau pe echipe sub numele "Sportiv Olimpic din Rusia (SOR)". Aceştia vor concura cu un echipament pe care va fi înscris numele lor şi drapelul olimpic. La ceremonia va fi intonat imnul olimpic. CIO a decis şi excludere pe viaţă de la JO a ministrului rus al Sporturilor, Vitali Mutko, şi a secretarului Iuri Nagornih. Condiţiile ca un sportiv rus să poată participa sunt extrem de stricte, după ce vor fi testaţi în mai multe rânduri pentru dopaj. Decizia CIO vine ca urmare a dopajului de stat organizat din Rusia.

BANCHERUL

Băncile străine sunt foarte optimiste cu privire la potenţialul de creştere al pieţei din România

Piaţa bancară din România este văzută ca având un potenţial ridicat de dezvoltare de către cele mai multe (70%) dintre marile grupuri bancare europene prezente in Romania, precum Erste Bank, Societe Generale, Raiffeisen, Unicredit sau OTP Bank, arata un sondaj al Iniţiativei de la Viena (Vienna Initiative) realizat de Banca Europeana de Investiţii, publicat zilele trecute (CESEE Bank Lending Survey). O estimare apropiată de cea a ţării noastre o au bancherii străini doar pentru Cehia, in timp ce in cazul Poloniei voturile scad la mai puţin de o treime si la mai puţin de 20% in cazul Ungariei. In acelaşi timp, însă, jumătate dintre băncile străine apreciază că au o poziţie slabă pe piaţa bancară românească, iar 10% considera ca se afla într-o zona de nişă, specializată. Doar 40% dintre bănci consideră ca dispun de o poziţionare optima sau satisfăcătoare.

COTIDIANUL

Regele nostru - Cornel Nistorescu

Regele Mihai Întîiul a fost Regele cîtorva generaţii, ca o pecete a speranţei aplicată pe harta României comuniste. Chiar şi a României şmechere, de după 1990. El a fost Regele nostru fără regat, cel care a suferit pentru noi printre străini şi căruia nu i-am răsplătit cu adevărat suferinţa. Poate că nu i-am înţeles nici destinul tragic. Unii nu i-au preţuit nici iubirea faţă de ţară. Ferdinand a fost Regele bunicilor şi străbunicilor noştri. El i-a adunat pe toţi împreună. Carol I a fost primul nostru Rege. Dar sufletul nostru rămîne plecat în faţa Regelui Mihai, a sacrificiului său de decenii dedicate patriei şi iubirii de departe. Cel mai iubit dintre toţi a fost cel care pleacă. România n-a avut norocul altor eroi tăcuţi şi la fel de adînci în iubire şi în modestie. Un crîmpei frumos de spirit românesc, un monument de tăcere, o flacără pentru dragostea de ţară. Îndoliem una dintre icoanele de la care ne mai rămîne să ne ­revendicăm în zilele de restrişte şi dezordine.

Ambasada Rusiei, mesaj după moartea Regelui Mihai

Regele Mihai a intrat în istorie ca un curajos om de stat, prin faptul că şi-a condus ţara în alianţa antihitleristă, arată Ambasada Rusiei la Bucureşti, într-un mesaj de condoleanţe, la moartea fostului suveran român. "Ambasada Rusiei la Bucureşti, cu regret, a aflat despre moartea fostului Rege al României, Mihai I", precizează misiunea diplomatică pe pagina oficială de Facebook. Regele Mihai a intrat în istorie ca un curajos om de stat, "care a reuşit să pună capăt escapadelor militare ale dictatorului român Ion Antonescu de partea Germaniei naziste", se mai arată în mesaj. Totodată, este amintit şi faptul că Regele Mihai a fost decorat de preşedintele rus Vladimir Putin. Ambasada Rusiei la Bucureşti exprimă, în acest context, "condoleanţe Familiei Regale româneşti şi întregului popor român în legătură cu această pierdere de neînlocuit".

De ce se apropie războiul dintre SUA şi Coreea de Nord

"Ne apropiem de un conflict militar. (...) Cred că e timpul să-i mutăm pe americanii din Coreea de Sud", a declarat duminică senatorul neoconservator Lidnsey Graham. Probabilitatea unui război "creşte cu fiece zi, suntem într-o cursă contracronometru pentru a rezolva problema", a spus Herbert McMaster, consilierul pe Securitate al lui Donald Trump. Coreea de Nord a testat pe 29 noiembrie racheta intercontinentală Hwasong-15, capabilă să lovească oriunde pe teritoriul SUA. Potrivit Congresului SUA, un război convenţional ar duce doar în primele zile la moartea a 300 de mii de sud-coreeni. S-ar înregistra circa 10 milioane de victime în cazul folosirii armei nucleare împotriva oraşelor Seul şi Tokyo.

CURENTUL

Comunicat controversat al biroului de presă al fostului suveran al României

"Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui" a transmis un comunicat după moartea fostului suveran al României care naşte o controversă în legătură cu anunţul că acesta va fi înmormântat după "tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte", din ordinul fiicei sale Margareta. Astfel se nasc întrebările: cum ar fi vrut de fapt regele Mihai să aibă loc funeraliile şi de ce a schimbat acest lucru Margareta? La care înaintaşi se referă Margareta, la cei din familia Hohenzollern sau la cei din familia regală a Greciei? Funeraliile nu se vor desfăşura după tradiţia românească?

Carmen Dan, penibilă din nou. Poliţistul rănit cu sabia nu purta casca pe cap

Carmen Dan s-a grăbit să iasă la declaraţii după atacarea cu sabia a poliţistului din forţele speciale şi să sublinieze încă o dată cât de necesară este înăsprirea legislaţiei actuale chiar dacă aceste modificări ar reprezenta transformarea României într-un stat poliţienesc autentic. Declaraţia sa este stupidă în contextul în care şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă că în curtea agresorului existau trei câini de luptă iar "poliţiştii care făceau percheziţii marţi aveau casca din dotare, trei dintre ei purtau casca pe cap, iar colegul agresat nu purta casca, deşi o avea asupra lui", a declarat, marţi, şeful IGPR, Bogdan Despescu.

CURIERUL NATIONAL

Reacţia preşedintelui Klaus Iohannis la vestea morţii Regelui Mihai I

"Astăzi, naţiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat şi un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere şi tristeţe vestea morţii Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Călătoria aproape seculară a ultimului Suveran al României se încheie aici. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai şi-a pus întreaga viaţă în slujba ţării noastre şi a servit-o cu demnitate şi responsabilitate până în ultima clipă. În aceste ore, vă îndemn pe toţi să avem puterea şi înţelepciunea să onorăm aşa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a făcut anunţul cu puţin timp în urmă preşedintele Klaus Iohannis.

Mesajul ambasadorului Marii Britanii în România, Paul Brummell

"Condoleanţe din partea Guvernului Marii Britanii pentru Familia Regală a României, Guvernul României şi poporul român. Regele Mihai a fost o figură foarte importantă în istoria noastră comună. A luptat împotriva comunismului, a fascismului, a avut legături foarte strânse cu Marea Britanie. E o perioadă foarte tristă şi suntem alături de România".

Ordonanţa "revoluţiei fiscale", adoptată de plenul Senatului

Ordonanţa de urgenţă 79/2017, prin care a fost modificat Codul Fiscal, a fost adoptată luni de Senat cu 71 de voturi "pentru" şi 37 de voturi "împotrivă", urmând ca actul normativ să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este forul decizional, anunţă News.ro. OUG 79/2017 a primit miercurea trecută raport de adoptare cu amendamente în comisia de buget a Senatului cu 6 voturi "pentru" şi 2 abţineri. Unul dintre amendamentele adoptate de comisia de buget a Senatului prevede că firmele care realizează venituri până la un milion de euro, cele care au un capital social de minimum 45.000 de lei şi cu cel puţin doi angajaţi pot opta între impozitul pe profit şi impozitul pe cifra de afaceri.

Dublin va recupera avantajele fiscale acordate neregulamentar gigantului Apple

Sub presiunea Comisiei Europene, Irlanda a anunţat că a ajuns la un acord cu Apple, conform căruia gigantul american va începe să verse arieratele la impozite începând cu primul trimestru al anului 2018. Este vorba de 13 miliarde de euro, reprezentând avantajele fiscale contestate de Bruxelles pe motivul că ele contravin normelor UE. "Am ajuns deja la un acord cu Apple privind principiile şi funcţionarea contului blocat", a declarat Paschal Donohoe, ministrul irlandez de Finanţe, cu prilejul unei întâlniri cu dna Margrethe Vestager, exigentul Comisar european pentru problemele Concurenţei.

Studiu Franklin Templeton: Miturile din spatele pieţelor emergente

Există câteva concepţii greşite despre pieţele emergente, care ar putea face ca unii investitori să rateze oportunităţile din această clasă de active dinamice. Una dintre acestea este că mărfurile domină oportunităţile de investiţii din cadrul acestora. Un studiu recent sponsorizat de investitorii Franklin Templeton din Regatul Unit confirmă acest lucru - deşi mitul pare să se estompeze puţin. Cele mai frecvente concepţii greşite ale investitorilor intervievaţi au fost ipotezele privind volatilitatea şi riscul - 26% spunând că nu au avut expunere pe piaţă, deoarece au fost "prea riscante". Investitorii nu ar trebui să treacă cu vederea posibilele recompense pe care le pot primi în timp.

Donald Trump vrea să transfere ambasada americană din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

Preşedintele american l-a informat pe omologul său palestinian, Mahmoud Abbas, de intenţia sa de a muta ambasada SUA din Israel la Ierusalim. Experţi în dosarul israeliano-palestinian consideră că o astfel de decizie ar putea avea un impact periculos asupra situaţiei din întreaga regiune, ea echivalând, de fapt, cu recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a statului evreu, iar partea orientală a oraşului drept teritoriu ocupat. Nimeni din comunitatea internaţională nu recunoaşte, însă, această configuraţie geografică şi politică între Israel şi Autoritatea palestiniană.

EVENIMENTUL ZILEI

Regele Mihai a lăsat în urmă o avere uriaşă

Regele Mihai al României a lăsat în urma sa o moştenire uriaşă, trunchiată puternic de confiscările comuniste. Evaluarea averii Casei Regale este extrem de subiectivă şi poate naşte multe discuţii, cu atât mai mult cu cât majoritatea castelelor sunt bunuri de patrimoniu. Ultima ediţia a Top 300 Capital cei mai bogaţi români plasează Familia Regală pe locul 85, în stagnare faţă de anul anterior. Averea Casei Regale a fost estimată la 65-67 mil. euro, în uşoară creştere de la nivelul de 63-65 mil. euro, cât era în 2016. Până în 1948, când au fost confiscate de comunişti, Familia Regală a României deţinea mii de hectare de terenuri agricole şi de păduri, mai multe castele şi numeroase alte imobile. După Revoluţie, doar o parte din proprietăţi au fost recuperate.

O nouă autostradă se deschide traficului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere plăteşte facturi pentru următorul lot de autostradă ce urmează a se inaugura în cursul lunii decembrie. Lucrările celui mai avansat proiect de autostradă, lotul 3 Sebeş-Turda, finalizat în proporţie de aproximativ 98%, s-ar putea inaugura in decembrie. Constructorul, Tirrena Scavi SPA Italia, Sucursala Cluj, primeşte 19,1 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor privind pentru construcţia a 12,45 km din autostrada Sebeş-Turda, lot 3. Potrivit situaţiei prezentată de CNAIR, lucrările pentru cei 12,4 km de autostradă sunt finalizate în proporţie de aproximativ 98%, fiind nevoie doar de un aviz privind siguranţa circulaţiei.

Primăria Craiova CONFIRMĂ: A dat în judecată Tel Drum

Primăria Craiova se află în mare dificultate deoarece riscă să piardă finanţarea integrală de la Uniunea Europeană. Din acest motiv a fost nevoită să facă un efort financiar şi să achite de la bugetul local 2,7 milioane de euro, bani care trebuiau să vină de la firmele care au lucrat la proiectele pe fonduri europene. Numai de la Tel Drum are de recuperat circa două milioane de euro, bani pierduţi de Craiova din cauza întârzierii lucrărilor peste termenul impus de Comisia Europeană.

Cristian David, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare cu executare

Fostul ministru de Interne Cristian David a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu ete definitivă. Prin aceeaşi decizie, fostul şef de cabinet, Roger Niţescu, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul prefect al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost achitat. Totodată, instanţa a dispus confiscarea sumei de 500.000 de euro de la Cristian David, iar de la Roger Niţescu magistraţii au hotărât să confişte 1.585.000 de lei şi un autoturism marca BMW X33.

Primarul Iaşiului îl DEFIINŢEAZĂ pe Dragnea: "Un om nociv care a viciat partidul"

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, fost membru PSD, l-a desfiinţat pe Liviu Dragnea, susţinând că ar trebui să plece din fruntea partidului, dacă PSD mai vrea să mai aibă credibilitate în ochii alegătorilor. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a lansat acuzaţii grave la adresa şefului PSD, Liviu Dragnea, spunând că este un om nociv şi că "a reuşit să vicieze şi dogmatic, dar şi administrativ acest partid". "Nu asistăm decât la ieşiri explozive şi lipsite de conţinut din partea unor foşti lideri ai Partidului România Mare, ştim foarte bine ce vizibilitate naţională şi internaţională avea acest partid prin liderii săi", a mai declarat Mihai Chirica, la postul de radio RFI.

JURNALUL NATIONAL

Victorie FABULOASĂ în faţa Spaniei! România e calificată matematic în optimile de finală

România s-a impus în faţa Spaniei, scor 19-17, şi s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania. România a urcat pe primul loc în grupă după acest succes şi şi-a asigurat calificarea în optimile de finală ale competiţiei. La pauză, România a condus cu 9-7. Spania a marcat primele trei goluri ale reprizei secunde (10-9), iar apoi s-a desprins din nou la două lungimi, 14-12. Ibericele au mai condus în trei rânduri, dar România, antrenată de spaniolul Ambros Martin, a egalat, 17-17, iar apoi a marcat de alte două ori până la final, câştigând cu 19-17 un meci în care au excelat apărările.

Avertismentul CE: România nu a reuşit să ia măsuri eficiente pentru a corecta o abatere bugetară semnificativă

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o decizie care stabileşte că România nu a reuşit să ia măsuri eficiente pentru a corecta o abatere bugetară semnificativă, se arată într-un comunicat emis după reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), ce a avut loc la Bruxelles, în perioada 4 - 5 decembrie 2017. A fost emisă o nouă recomandare, prin care s-a revizuit recomandarea adresată anterior României de către UE, în temeiul "procedurii de abatere semnificativă". Oficialii UE consideră că "România este responsabilă pentru o abatere semnificativă de la traiectoria stabilită pentru ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu".

Două concerne industriale multinaţionale şi-au prezentat oferta pentru dotarea Forţelor Navale Române

Fregata franceză (F-714) Guepratte a sosit marţi la Constanţa, pentru o escală de patru zile, urmând ca la finalul vizitei echipajul bastimentului să participe la un exerciţiu integrat cu nave ale Marinei Militare Române şi aparate de zbor româneşti şi canadiene, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. În contextul escalei din Portul Constanţa, reprezentanţii a două concerne industriale din domeniul militar şi naval au prezentat, la bordul fregatei franceze, propunerea de construire a patru corvete multirole din clasa Gowind 2500 într-o asociere cu Şantierul Naval Constanţa, pentru dotarea Forţelor Navale Române, precum şi oferta pentru înarmarea forţelor navale, aeriene şi terestre cu cele mai noi generaţii de rachete.

NATIONAL

Nu mai avem nici Rege!

Vestea a căzut ca un fulger peste români. Regele Mihai a încetat din viată! Majestatea Sa a decedat marţi, 5 decembrie 2017, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Aubonne, Elveţia, după cum a anunţat Casa Regala. Regele românilor avea 96 de ani. In urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boala incurabilă, leucemie cronică.

Războiul blondelor la şefia MAI!

Carmen Dan de Teleorman contra Elena Dinu de Giurgiu, aceasta este in momentul de faţă disputa care poate pecetlui soarta politica a PSD-ului si chiar a ţării pentru o bună perioadă de timp de acum înainte. După înţelegerea secretă dintre Ioan Rus si Niculae Bădălău, acesta din urmă deja a declanşat atacul la stabilitatea actualei formule guvernamentale. Astfel că a ieşit public cerând remanierea ministrului Florian Bodog. In locul căruia voia să o propulseze pe Elena Dinu, deputata de Giurgiu cunoscuta in tot PSD-ul drept "blonda lui Bădălău". Iată însă că nu a fost sa fie. Totuşi, Bădălău s-a ales cu ceva, reuşind să pună un văcar de casă din Clejani nici mai mult nici mai puţin decât subsecretar de stat la Sănătate.

Firea îl executa pe fostul şef ANAF!

Florentin Pandele are toate motivele să se mândrească din nou cu soţia sa, după ce ambiţioasa primăriţă a declanşat "Jihadul" împotriva UBER ROMANIA, firma condusa de Nicoleta Schroeder, nimeni alta decât fiica fostului preşedinte al ANAF, Gelu Diaconu. Miza "războiului taximetriştilor" declanşat in Capitală este una uriaşă, prezenţa pe piaţă a "uberistilor" rupând o "felie" tot mai mare din clientela aducătoare de profituri astronomice. Mai ales că preţul licenţelor de taxi care, deşi teoretic nu ar putea fi comercializate, in practica se vindeau ca pâinea caldă s-a prăbuşit după ce UBER a câştigat teren. Miile de taxiuri cu numere de Ilfov, dar care bântuie prin Capitala au conducători auto "cu Pandele in suflet".

ROMANIA LIBERA

Fostul preşedinte Băsescu şi fostul premier Tăriceanu vor fi audiaţi la Comisia SRI

Printre persoanele care sunt invitate pentru audieri, în perioada următoare, la Comisia pentru controlul SRI se află fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, marţi, preşedintele Comisiei, Claudiu Manda, citat de Agerpres. Comisia parlamentară îi va mai audia pe George Maior, fost director al SRI, şi pe generalul în rezervă Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI. "În perioada următoare, printre persoanele pe care intenţionăm să le invităm la comisie să se regăsească domnul Traian Băsescu, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, care era vicepreşedinte CSAT în 2005, domnul Coldea şi domnul Maior. Nu am stabilit un calendar în acest sens, dar a fost o decizie a comisiei ca printre persoanele pe care urmează să le invităm să fie cele pe care vi le-am prezentat", a precizat Manda.

ZIARUL FINANCIAR

România a pierdut o conştiinţă: "Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri"

O dată cu dispariţia Regelui României Mihai I se încheie definitiv un capitol din istoria ţării. România a pierdut nu doar un rege, ci şi o conştiinţă a fiinţei sale. La 25 octombrie 2011 Mihai I avea să rostească în Parlamentul României, acum republică, o frază care va rămâne peste ani. Regele care nu şi-a revendicat tronul, căruia, în primii ani ai tinerei republici, i-a fost interzisă şederea în ţara de pe tronul căreia fusese alungat de puterea comunistă, avea să afirme cu înţelepciune de patriarh, de la înălţimea celor 90 de ani ai săi: "Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri". Regele a murit ieri, la 96 de ani.

Unde sunt viitorii milionari: 10 afaceri antreprenoriale hi-tech româneşti care ar putea fi interesante pentru investitori

ETA2U, Net Brinel, Lasting System şi AROBS - patru dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de soluţii şi servicii de IT -, Allview - al treilea jucător de pe piaţa locală de smartphone-uri - şi retailerii cel.ro sau F64 se numără printre cele mai interesante afaceri antreprenoriale locale din hi-tech care ar putea fi interesante pentru investitori şi obiectul unor tranzacţii. Corsar Online, compania care administrează retailerul online IT&C cel.ro, este un subiect de interes şi de tatonări pe zona de fuziuni şi achiziţii, pe fondul poziţiei pe piaţă a jucătorului. Proprietarul cel.ro a declarat de altfel cu mai mult timp în urmă că îşi doreşte să atragă un acţionar în companie, dar discuţiile nu s-au concretizat până în prezent.

De unde vine PIB-ul? Industria şi comerţul au dus greul creşterii economice de 7%

Institutul Naţional de Statistică (INS) a reconfirmat ieri creşterea solidă a economiei în trimestrul al treilea şi pe primele nouă luni, de 8,8 puncte procentuale, respectiv 7 puncte procentuale, ceea ce întăreşte ipoteza unui avans al PIB de peste 6% pe întreg 2017. Consumul rămâne, pe partea de ultilizare a PIB, prin­cipalul motor al eco­no­miei, cu o creştere pe vo­lum de 11,4% în T3 şi 8,4% pe primele nouă luni, contribuţia lui la creşterea economică fiind de 8,3 puncte procentuale în trimestrul al treilea şi de 6,5 puncte procentuale pe primele nouă luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb