REVISTA PRESEI 07.03.2014

Willy Homner
Revista Presei / 7 martie 2014

ADEVARUL

STENOGRAME Noi dezvăluiri în scandalul ASF: Lupta taberelor din PNL pentru a controla Autoritatea de Supraveghere Financiară

Fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Daniel Tudor, ar fi încercat să blocheze actul normativ pentru care Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu au intrat în vizorul DNA, conform unor stenograme difuzate de postul România TV. Procurorii DNA i-au interceptat pe Daniel Tudor şi pe apropiaţii acestuia atunci când încercau să capete controlul asupra organizării interne a Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit stenogramelor, soţia lui Daniel Tudor, vicepresedintele ASF, Doina Tudor, senator PNL, a încercat să obţină sprijinul lui Dan Motreanu şi a lui Eduard Hellvig, secretar general al PNL. Dan Radu Ruşanu este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie că a promovat, alături de Daniel Chiţoiu, o ordonanţă de urgenţă prin care se dorea schimbarea criteriilor de numire a membrilor Consiliului ASF. Încercarea celor doi avea ca scop eliminarea vicepreşedintelui ASF, Daniel Tudor, din organizaţie.

SUA şi UE se coalizează în luptă împotriva Rusiei: sancţiunile economice şi politice anunţate de comunitatea internaţională

În timp ce administraţia Obama şi Congresul american au făcut progrese în ce priveşte legislaţia care prevede sancţiuni aplicate Rusiei, UE a anunţat recent că a adoptat o serie de sancţiuni politice ce vizează oficialii ruşi, Putin rămâne sfidător, avertizând că eventualele măsuri vor avea "consecinţe" pentru toţi cei implicaţi. În ciuda curajului preşedintelui, problemele economice ale ţării o fac vulnerabilă la presiunile Occidentului. Preşedintele american Barack Obama a aprobat joi impunerea de restricţii ale vizelor defavoarea ruşilor consideraţi a fi o ameninţare pentru suveranitatea Ucrainei, implicaţi de asemenea în operaţiunile militare pe teritoriul fostei ţări sovietice. Obama a mai autorizat şi impunerea de sancţiuni economice, contribuind la acutizarea presiunii puse pe Rusia şi pe oponenţii guvernului interimar ucrainean, însă fără să aplice restricţii imediate.

Uniunea Europeană sancţionează politic Rusia. Peste două săptămâni, va trece la embargou economic

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la finalul summit-ului Consiliului European, desfăşurat la Bruxelles, că Uniunea Europeană va participa la mecanismele de detensionare a situaţiei din Ucraina având în vedere păstrarea independenţei şi suveranităţii fostei republici sovietice. UE a mai hotărât suspendarea negocierilor privind ridicarea vizelor pentru cetăţenii ruşi care doresc să călătorească în Europa. Potrivit şefului statului, Consiliul European cheamă Rusia să intre în dialog cu Guvernul legitim al Ucrainei şi să ceară negocieri. Şeful statului a mai afirmat că în cazul în care Rusia va continua destabilizarea Ucrainei, există măsuri chiar mai dure: "Se vor aplica sancţiuni de largă cuprindere, aşa este exprimarea. Sancţiunile vizează energia, comerţul, relaţii financiare şi exporturile de armament". Potrivit preşedintelui, în cel mai scurt timp se va semna acordul de asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană, urmând ca în perioada următoare să se semneze şi acordul de liber schimb.

Legea terenurilor agricole a fost promulgată. Cum îşi pot vinde ţăranii pământurile către străini

Noua lege a terenurilor agricole, promulgată miercuri de preşedintele Traian Băsescu, aduce unele simplificări la procedurile de vânzare către cetăţeni străini a proprietăţilor funciare deţinute de români. Pe scurt, sunt mai puţini paşi de urmat pentru vânzătorii persoane particulare şi mai multă bătaie de cap pentru primării. Condiţiile ce trebuie îndeplinite - în special cele referitoare la drepturile de preempţiune (de a achiziţiona primii) ale unor categorii de cumpărători - sunt aceleaşi, dar de respectarea lor nu se mai ocupă vânzătorul, ci autoritatea locală. În momentul în care va primi o ofertă de la un cetăţean străin (şi, desigur, dacă doreşte să-şi vândă terenul), vânzătorul este obligat să meargă la primărie cu o cerere prin care solicită notificarea preemptorilor şi afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol.

Carabulea vrea să schimbe conducerea Băncii Carpatica, managerii urmăresc fuziunea cu altă bancă

Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase, care deţin împreună pachetul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, intenţionează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă. Cei doi acţionari au cerut în 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinare şi extraordinare) a acţionarilor, stabilită de management pentru data de 10 aprilie, şi solicită atât reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cât a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei, potrivit Mediafax. Ilie Carabulea şi Tănase au mai solicitat şi prezentarea unui raport privind modul în care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceştia mai doresc acordarea unui vot de încredere membrilor Consiliului de Supraveghere şi stabilirea celor trei membri ai acestuia care vor continua activitatea în această structură.

Volksbank a angajat banca Rothschild pentru a vinde subsidiara din România. Ruşii de la Sberbank nu au dorit-o

Grupul austriac Volksbank a contractat banca Rothschild ca intermediar pentru vânzarea subsidiarei din România, au declarat surse apropiate situaţiei pentru agenţia Bloomberg, preluată de Die Welt. Selectarea băncii Rothschild marchează demararea oficială a procesului de vânzare a Volkswank România SA. Banca austriacă trebuie să vândă până la sfârşitul anului 2017 subsidiara din România, conform planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană, care prevede şi renunţarea la alte active. În luna octombrie a anului trecut, controlul Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs. Activele Volksbank din statele aflate în jurul ţării noastre au fost preluate de către gigantul bancar rus Sberbank. Aceasta nu a dorit preluarea unităţii din România deoarece ar fi fost forţată să centralizeze rezultatele întregii divizii preluate în România, deoarece era cea mai mare. De asemenea, banca are probleme în România, în special din cauza proceselor cu clienţii din cauza comisionului de risc. În fine, şi relaţiile reci ale României cu Rusia au avut o influenţă în decizia Sberbank de a evita România.

Ministrul Liviu Voinea a solicitat un inventar al tuturor clădirilor deţinute de instituţiile publice din România. Scopul: realizarea de economii pentru stat

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat joi că a solicitat în urmă cu o lună realizarea unui audit al tuturor clădirilor instituţiilor publice din România, întrucât nu a existat niciodată un astfel de inventar, care ar putea conduce la economii la bugetul de stat. El a arătat că acest demers va conduce la economii la bugetul de stat, întrucât dacă ar exista, spre exemplu, 3.000 de clădiri "care stau degeaba", atunci când o instituţie publică ar avea nevoie de un sediu unde să-şi desfăşoare activitatea ar putea beneficia de unul dintre cele 3.000 de imobile în loc să plătească chirie pentru o clădire privată. "Am început de o lună demersul, care va duce la economii. Dacă avem 3.000 de clădiri care stau degeaba, când vine o instituţie care vrea o clădire, îi dăm una de acolo, înainte de a se duce să plătească chirie la privat, spre exemplu", a spus Voinea.

Alro va elabora un plan pentru închiderea unor capacităţi din cauza majorării cotei de certificate verzi cu 17%

Alro va elabora un plan pentru închiderea unei părţi importante a capacităţilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, în vederea reducerii drastice a consumului de energie, decizie care ar putea avea ca efect scăderea semnificativă a numărului de angajaţi, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). "Noua cotă pentru certificate verzi, mai mare cu 17% faţă de estimarea anterioară, va avea un impact negativ asupra rezultatelor financiare aferente acestui an. Consiliul de Administraţie va pregăti un plan pentru oprirea temporară a unei părţi din operaţiunile companiei, pentru a evalua viabilitatea continuării activităţii", se arată în comunicat. Alro menţionează că pe 26 februarie cota certificatelor verzi pe care toţi consumatorii trebuie să o plătească a crescut la 0,224 CV/MWh, conform unui ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

CURENTUL

Ofensivă rusească asupra României. Au pus ochii pe fotbal, ProTv şi benzinării

Pe fondul evenimentelor din Ucraina şi a acţiunilor Rusiei condamnate la nivel mondial, trei ştiri de mare interes au ajuns la cunoştinţa opiniei publice. Ştiri ce se referă la penetrarea capitalului rusesc în România, în două zone de mare relevanţă socială - este vorba de fotbal şi mass media dar şi pe piaţa alimentării cu combustibili. Compania petrolieră NIS Petrol, divizia din Serbia a gigantului rus Gazprom Neft, vrea să ajungă la o cotă de 10% pe piaţa benzinăriilor din România după anul 2015 şi analizează, în acest moment, orice posibilitate pentru a atinge această ţintă, inclusiv achiziţia de staţii deja existente, a declarat, marţi, Ileana Sorina Bălţatu, director executiv al companiei. A doua ştire - legată tot de "prietenii ruşi" de la Gazprom sună astfel: "Gazprom - parte interesată indirect în încercările de preluare "la pachet" a operaţiunilor CME din România şi Bulgaria". A treia ştire se referă la fotbal şi la o domnişorică rusoaică ce a cumpărat drepturile de difuzare de la Liga Profesionistă de Fotbal. Domnişorica are şi un bun amic ungur, mare iubitor şi el de români, pe nume Paszkany.

Preţurile produselor alimentare au înregistrat în februarie cea mai mare creştere din ultimele 18 lun

Indicele preţurilor produselor alimentare la nivel mondial, elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a înregistrat în luna februarie 2014 cea mai puternică creştere lunară de la mijlocul lui 2012, din cauza majorării preţurilor tuturor categoriile de produse alimentare, cu excepţia cărnii, arată datele publicate, joi, de FAO, transmite Reuters. FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, oleagionase, lactate, carne şi zahăr. În luna februarie 2014, acest indice a atins o valoare medie de 208,1 puncte, în creştere cu 5,2 puncte faţă de valoarea revizuită de 202,9 puncte înregistrată în luna ianuarie. FAO a precizat că cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la zahăr, 6,2%, şi la uleiuri vegetale, 4,9%. În pofida creşterii înregistrate luna trecută, indicele preţurilor produselor alimentare este în prezent la un nivel inferior celui înregistrat în februarie 2013.

CURIERUL NATIONAL

România vrea să fie parte în negocierile privind Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că România va susţine la Consiliul European pe tema Ucrainei că doreşte ca România să fie parte a unui eventual format de negociere pentru rezolvarea situaţiei din zonă, plecând de la interesul naţional al ţării noastre. Preşedintele a mai spus, la plecarea spre Bruxelles, că România va susţine la Consiliul European pe tema Ucrainei că premisele rezolvării situaţiei sunt legate de acordul de la Budapesta din 1994 şi de respectarea acordurilor bilaterale ale Kievului cu Moscova. Argumentele pentru acest lucru sunt, în opinia şefului statului, faptul că România are peste 400.000 de cetăţeni ucraineni vorbitori de limbă română, ceea ce ne situează pe locul doi, după minoritatea rusă, ca interes pentru ceea ce se întâmplă cu minorităţile pe teritoriul Ucrainei.

Greii telecomului românesc au mai pierdut peste 100 milioane euro din venituri

Scăderea tarifelor de interconectare şi roaming şi scăderea venitului mediu pe utilizator au afectat performanţele operatorilor în 2013. Cosmote a raportat venituri totale de 458 de milioane de euro, în uşoară scădere faţă de anul trecut. Orange se laudă cu o creştere de 1,8% faţă de 2012, până la 934 milioane de euro, deşi rezultatele financiare publicate pe MFP aferente anului 2012, indică un nivel al veniturilor totale mai mare decât cel raportat ieri de companie. Vodafone ar urma să raporteze venituri totale de aproximativ 750 de milioane de euro. Astfel, veniturile totale din 2012 au fost de aproximativ 2,267 miliarde de euro, iar ţinând cont de raportările publicate ieri de Orange şi Cosmote şi estimarea pentru Vodafone, vorbim de o valoare totală a veniturilor de aproximativ 2,142 miliarde de euro, însemnând un minus de 115 milioane euro pierdere (5-6 procente faţă de 2012).

Comisia Europeană plasează economia Franţei sub "supraveghere sporită"

Motivele deciziei: lipsa de competitivitate, deficite şi datorii crescute. Este - recunosc analiştii economici francezi - o palmă dată economiei franceze, a doua ca importanţă în zona euro, care acum este asociată cu ţări aflate în programe de asistenţă financiară sau de ţări care abia au ieşit din această situaţie. Presa din Hexagon abundă în ştiri, comentarii ce confirmă faptul că economia Franţei nu merge pe calea relansării economice, spre o reducere a şomajului şi spre creşterea competitivităţii. Cel puţin pentru moment, deoarece este, totuşi, o realitate că Guvernul, preşedintele François Hollande depun eforturi realmente imense pentru găsirea de soluţii, măsuri care să permită o cât mai rapidă relansare a creşterii economice şi a competitivităţii. Comisia Europeană pare, însă, să nu mai aibă răbdare nu doar în privinţa Franţei, ci şi a altor ţări membre ale zonei euro. Miercuri, ea a decis să pună Franţa sub "supraveghere sporită".

Directorii români din bănci şi producţie câştigă cât cei din Cehia, Ungaria sau Turcia

Cele mai bine plătite locuri de muncă în România sunt în domeniile inginerie şi producţie (cu un maxim de 30.000 de euro/an), servicii bancare şi financiare (67.000 euro/an), contabilitate şi asigurări (108.000 euro/an), niveluri comparabile cu cele din Cehia, Ungaria sau Turcia. Compania Grafton Recruitment, activă în domeniul recrutării din Europa, a realizat un studiu privind nivelul salariilor din Europa Centrală şi de Est în anul fiscal 2013/2014. Studiul relevă schimbările care au loc pe piaţa forţei de muncă din Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, România, Lituania şi Turcia, în domenii precum IT şi telecomunicaţii, farmaceutic şi sănătate, inginerie şi producţie, logistică şi achiziţii, servicii bancare şi financiare, contabilitate şi asigurări, vânzări şi marketing, resurse umane şi administraţie, centre de contact, centre de servicii partajate şi BPO, construcţii şi proprietăţi, scrie Mediafax.

Românii fac puţini bani, dar şi pe aceia îi strică BNR

Nici noi nu mai ştim pentru ce muncim. Abia dacă câştigăm un ban şi acela ni se scurge printre degete. Normal, oarecum, dacă ne gândim că banii sunt puţini şi îşi pierd prea repede valoarea. După deceniile de socialism, nici în ultimii 25 de ani nu am învăţat ce înseamnă antreprenoriatul, după cum nu am căpătat o etică a muncii care să ducă România înainte. Natura stricată a banului şi inflaţia persistentă reprezintă explicaţia principală pentru care comportamentul economic al românilor este unul deficitar. Relaţiile incorecte dintre parteneri şi necinstea generalizată din mediul de afaceri sunt deopotrivă o consecinţă a devalorizării continue a leului. La începutul acestei săptămâni cineva ne-a spus că nu ştim să facem bani. Este vorba despre consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, domnul Adrian Vasilescu. Are dreptate? Ne uităm în jur şi vedem că muncim mult, dar bezmetic, iar că finalitatea muncii noastre este firavă. Facem puţini bani! Nu numai salariaţii care trăiesc de la o leafă la alta, ci chiar şi antreprenorii.

EVENIMENTUL ZILEI

REVOLTĂ ŞI PROTEST în faţa Guvernului:"Jos Ponta!" Trei revoluţionari s-au sinucis în două săptămâni

Aproape 300 de revoluţionari din ţară şi din Bucureşti au protestat, ieri, în faţa Guvernului României. Mulţi au ajuns în Capitală după ce au aflat că trei dintre foştii luptători pentru libertate, în decembrie 1989, şi-au pus capăt zilelor, numai în ultimele două săptămâni. "Oameni cărora cei din Guvern şi Parlament le datorează libertatea şi scaunele mor din lipsa locurilor de muncă şi a drepturilor ce li se cuvin. Din păcate, mulţi dintre revoluţionarii adevăraţi sunt confundaţi cu profitorii Revoluţiei, cu cei care şi-au obţinut certificate prin fals", a declarat Nicolae Marin, prim-vicepreşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Acesta mai spus că e de datoria reprezentanţilor Guvernului şi a parlamentarilor aleşi să facă "curăţenia" în rândul dosarelor revoluţionarilor, nu a lor. Întârzierea "curăţeniei" anunţată de premier, îi lipseşte de drepturile care le încasau, până acum câţiva ani, pe mulţi dintre participanţii la Revoluţia din Decembrie. În prezent, primesc îndemnizaţii doar răniţii, urmaşii şi cei reţinuţi la Revoluţie, nu şi luptătorii. Acestora din urmă li s-au tăiat indemnizaţiile care le încasau, din anul 2010.

Ultima instanţă. Voiculescu - între achitare, 5 ani sau 12 ani

După 1.920 de zile de judecată, mogulul îşi joacă, începând de astăzi, ultima şansă în dosarul de corupţie. El mai are un proces: "Şantaj la Felix TV". Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, este citat astăzi la Curtea de Apel Bucureşti, la primul termen în procesul de corupţie privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Este faza finală a acestui dosar, iar decizia care va fi dată este executorie. Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar procurorii DNA au declarat apel şi au cerut pedeapsa maximă. "Prin pluralitatea infracţiunilor comise s-a produs o pagubă materială uriaşă bugetului public", au explicat procurorii.

Detaliile eşecului Hidroelectrica în faţa "băieţilor deştepţi"

Cel mai probabil, Hidroelectrica va rămâne în insolvenţă încă 6 - 12 luni, adică până anul viitor. Mai multe semne de întrebare planează asupra Hidroelectrica, compania de stat care a reintrat în insolvenţă, după ce părea că trecuse printr-o restructurare de succes. Cele mai importante sunt: ce a condus la acest eşec şi care va fi viitorul companiei? Hidroelectrica a intrat în insolvenţă zilele trecute printr-o decizie a Curţii de Apel, care a admis un recurs al aşa numiţilor "băieţi deştepţi". Este vorba de firmele care au beneficiat, ani la rând, de energie la preţuri "privilegiate" de la compania de stat. Administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, consideră decizia instanţei drept o eroare. "Deocamdată, nu există o motivare dată de Curtea de Apel privind admiterea recursului. Imediat ce motivarea va fi emisă, decizia va putea fi contestată de către creditorii principali ai companiei", a spus, pentru EVZ, Remus Vulpescu, fost administrator special al Hidro.

Datoriile istorice ale Poştei ar putea fi şterse curând

Guvernul a cerut avizul Comisiei Europene în vederea convertirii în acţiuni a datoriilor pe care Poşta Română le are către buget. Forul de la Bruxelles urmează să se pronunţe până la finele lunii martie cu privire la această chestiune, potrivit fostului ministru pentru Societatea Informaţională, Dan Nica. În conferinţa de bilanţ, care a avut loc ieri, Nica s-a arătat încrezător că avizul va fi pozitiv şi că se va continua procesul de privatizare. Răspunsul Comisiei este extrem de important, deoarece anul acesta ar trebui să se finalizeze procesul de privatizare a Poştei Române. Anul trecut, peste 50 de potenţiali investitori din Europa, Asia şi SUA, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor poştale internaţionale şi fondurilor româneşti şi internaţionale de investiţii, au purtat discuţii cu reprezentanţii companiei, dar niciunul nu s-a înscris la licitaţie.

JURNALUL NATIONAL

Un băsist la Casa Fotbalului. Burleanu, decorat de Băsescu în 2009

Discursul lui Burleanu Marian Răzvan imediat după câştigarea şefiei Federaţiei de Fotbal i-a arătat rapid "caracterul". Prima lui grijă a fost să ceară demisia unor angajaţi şi să anunţe schimbarea antrenorului echipei naţionale. Şedinţa de alegeri a fost una tristă pentru fotbalul românesc. Gică Popescu, cel mai îndreptăţit la funcţia de preşedinte al FRF, se afla de o zi în puşcărie, condamnat printr-o sentinţă surprinzătoare şi excesiv de dură. Nimic nu ne împiedică să gândim că Justiţia, atât de direcţionată în România, l-a ajutat pe Burleanu, tânărul "vopsit" în portocaliu de sus până jos, să "scape" de concurenţa lui Gică Popescu şi să devină dintr-un "no name" preşedintele FRF. Burleanu şi-a condus, de altfel, discursul public în campania de alegeri atacându-l pe Popescu, nu cu elemente ale programului de modernizare a fotbalului, ci cu trimiteri la dosarul aflat în curs de judecare şi la starea firmelor fostului fotbalist. Exact după "modelul" de atac folosit de Băsescu în politică pentru demolarea adversarilor.

Un distrugător american se îndreaptă spre Portul Constanţa. USS Truxtun are la bord rachete de croazieră Tomahawk

Distrugătorul USS Truxtun va ajunge peste două zile la Constanţa pentru a lua parte la exerciţii comune cu forţele române şi bulgare, anunţă Reuters. "Odată ajunsă în Marea Neagră, nava va realiza o vizită în port şi o vizită de rutină, manevre care fuseseră planificate anterior împreună cu aliaţii şi partenerii din regiune", se menţionează în comunicatul Marinei americane, potrivit Agerpres. USS Truxtun are la bord mai multe tipuri de rachete: sol-aer, anti-balistice, antisubmarin şi rachete de croazieră Tomahawk. Distrugătorul american poate găzdui şi două elicoptere de luptă Seahawk. Potrivit Flotei a 6-a americane, nava are la bord 300 de militari şi face parte din grupul care însoţeşte portavionul George W. Bush, care a ancorat recent în portul Pireu din Marea Egee.

NATIONAL

Procurorii mai au o singura intrebare pentru vicepremier: Dragnea, iti iei fapta?

In ciuda isteriei politice care a cuprins de ceva vreme Romania, ancheta procurorilor anticoruptie cu privire la suspiciunile de fraudare a referendumului de demitere a lui Traian Basescu a continuat in ritm alert. Iar odata cu schimbarea strategiei de abordare a sutelor de martori din acest dosar, DNA pare sa fi reusit sa dea marea lovitura. Astfel, nemaifortand sa faca legatura directa dintre cei care au votat ilegal si principalul acuzat din aceasta speta, Liviu Dragnea, procurorii au intins o adevarata panza de paianjen in jurul vicepremierului. Iar patania de zilele trecute a 34 de primari din Arges, care au fost trimisi in judecata fara a lua vreun leu, ci doar pentru ca au ascultat "indicatiile" pretioase ale "baronului" Constantin Nicolescu, i-a convins pe multi dintre primarii din Teleorman ca libertatea este cel mai de pret...

Liberalii isi blocheaza fostii parteneri pe tot terenul

PNL-ul se joaca din nou cu nervii lui Victor Ponta. Dupa ce a ingropat Uniunea Social Democrata, formatiunea lui Crin Antonescu si-a propus sa prapadeasca si noua alianta PSD-UNPR-PC. Liberalii au depus o contestatie prin care solicita anularea deciziei BEC de inregistrare a aliantei precum si respingerea protocolului de constituire a acesteia. Concret, in actiunea depusa in instanta, reprezentantii PNL arata ca protocolul de constituire a "Aliantei Electorale PSD-UNPR-PC" nu reprezinta protocolul unei aliante electorale, ci al unei aliante politice, structura reglementata in mod expres prin prevederile Legii nr. 14/2003 si care trebuie inregistrata la Tribunalul Bucuresti, si nu la BEC. De asemenea, liberalii sustin ca protocolul de constituire a Aliantei Electorale PSD-UNPR-PC a fost depus tardiv, dupa expirarea termenului prevazut de lege si astfel nu poate produce efecte juridice.

Stiglitz: Germania risca "boala japoneza", Spania reintra in recesiune

Laureatul premiului Nobel, profesorul Joseph Stiglitz, atrage atentia ca, daca economiile avansate din Europa - Germania fiind prima - continua politica deflationista, vor lua "boala japoneza", iar tari ca Spania si Grecia sunt amenintate de recesiune. Politica Bancii Centrale Europene (BCE) - care a anuntat ieri mentinerea dobanzii-cheie la 0,25% - in domeniul inflatiei (mai exact, al deflatiei) este riscanta pentru statele membre UE, in special cele dezvoltate. Cel putin asta sustine Joseph Stiglitz, care avertizeaza ca deflatia, care pare sa se manifeste deja in UE, va avea efecte negative. Stiglitz aduce ca exemplu cazul Japoniei, care a scazut vreme de 15 ani preturile, ceea ce a dus la stagnarea economiei sale, iar relansarea acesteia nu s-a putut initia decat prin reforme dure si extrem de controversate.

PUTEREA

CAMPANIILE PUTEREA. Loto 6/49: matematica nu crede în coincidenţe

Adrian Pavel, şeful Comisiei de tragere la loto, din partea Ministerului de Finanţe: "Cea mai mică îndoială care se propagă în rândul jucătorilor poate aduce pierderi imense, cuvântul-cheie: încrederea".Dacă ne uităm pe forumuri, încrederea în corectitudinea extragerilor scade pe măsură ce accesul jucătorilor la informaţii despre tehnica din spatele bilelor norocoase creşte. Dacă citim top 10 al marilor premii la loto, aflăm că la Galaţi s-a câştigat potul cel mare de 6 ori în 6 ani: coincidenţe cărora doar ocultiştii consultaţi de tabloide au reuşit să le găsească o explicaţie, nu şi matematicienii în calculele statistice. Din 2010 şi până în 2013, compania naţională a pierdut 500 milioane de lei, adică o treime din încasări. PUTEREA şi-a trimis o echipă ca să vadă la faţa locului o extragere loto. Şi a plecat de la hala industrială cu tolba plină de întrebări! Cât de corecte sunt extragerile? Cât adevăr şi câtă mistificare există în teoriile conspiraţiei, potrivit cărora bilele sunt "controlate" din softul furnizat de firma franceză Editec?

CSM: Declaraţiile lui Băsescu nu au afectat independenţa Justiţiei

Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, prezentat ieri în Plenul CSM, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Adrian Năstase, făcute în 6 ianuarie, înainte ca fostul premier să fie condamnat în Dosarul "Zambaccian", nu au afectat independenţa Justiţiei. Membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să decidă dacă îşi vor însuşi concluziile raportului Inspecţiei Judiciare. Adrian Năstase a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu într-o emisiune televizată, în dimineaţa zilei în care instanţa supremă a dat decizia în Dosarul "Zambaccian". Informaţia a fost postată pe blogul fostului premier.

ROMANIA LIBERA

Obama şi-a justificat sancţiunile într-o conversaţie la telefon cu Vladimir Putin

Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat la telefon, joi după-amiază, la câteva ore după ce Statele Unite au introdus restricţii de vize şi au deschis calea pentru adoptarea unor posibile sancţiuni, ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina. "Preşedintele Obama a insistat asupra faptului că Rusia acţionează încălcând suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce ne-a determinat să adoptăm măsuri de represalii, în coordonare cu partenerii noştri europeni", a anunţat Casa Albă după o conversaţie telefonică de 60 de minute între cei doi lideri. "Preşedintele Obama a adăugat că situaţia ar putea fi soluţionată pe cale diplomatică, ceea ce ar fi în interesele Rusiei, poporului ucrainean şi comunităţii internaţionale", a adăugat Casa Albă într-un comunicat.

De ce i-a deportat Stalin pe tătarii din Crimeea

În conflictul din Crimeea, tătarii se opun încercărilor de a alipi peninsula din Marea Neagră Rusiei. În mod surprinzător pentru cei care nu cunosc culisele istoriei acestei bucăţi de pământ, tătarii crâmleni sau crimeeni refuză orice demers care i-ar aduce din nou sub tutela Moscovei. Şi asta pentru că tătarii crimeeni au încă proaspete în minte nenumăratele tragedii individuale provocate de decizia satrapului roşu de la Kremlin, Iosif Visarionovici Stalin, de a-i deporta pe tătari în Uzbekistan. Decizia de a deporta un popor întreg a fost luată de Stalin din ură şi din teamă. În perioada războiului civil care a urmat revoluţiei bolşevice, tătarii au fost una dintre populaţiile care s-au împăcat cel mai greu cu jugul bolşevic. Crimeea a fost ultimul colţ de pământ din Europa unde au rezistat armatele antibolşevice.

ZIARUL FINANCIAR

De necrezut, dar adevărat: industria alimentară bate industria auto la valoarea adăugată în economia românească

Surpriza creşterii economice din 2013, de 3,5%, dublă faţă de estimările oficiale şi chiar faţă de cele mai optimiste aşteptări ale analiştilor şi instituţiilor financiare internaţionale, se datorează până la urmă în cea mai mare măsură industriei şi nu agriculturii. Industria a dat 2,3 puncte din creştere, iar agricultura 1,1 puncte. Industria a avut o creştere anul trecut de 8,1%, ajungând astfel la o pondere în PIB de 30%, ceea ce, conform analizelor ZF, ar situa România pe prima poziţie în Uniunea Europeană (UE) ca pondere în PIB a industriei! Este adevărat că Renault, Ford şi alte fabrici de componente auto care s-au extins vertiginos în ultimii ani sunt mai vizibile şi dau senzaţia că PIB-ul României este tractat de industria auto, dar cifra de afaceri globală a tuturor acestor companii a fost în 2011 de 44 mld. lei (10 mld. euro), faţă de cifra de afaceri totală a companiilor din domeniul alimentar de 75 mld. lei (17 mld. euro), prin urmare şi valoarea adăugată este mai mică.

Cinteză, BNR: CEC este pe profit şi nu are nevoie de zgomot până decide acţionarul ce face cu conducerea

"Este de reţinut că un eventual proces de schimbare a conducerii ar fi de durată, n-ar fi deloc simplu, iar BNR l-ar trata cu exigenţă." Echipa de conducere a băncii de stat CEC Bank este neschimbată în acest moment, iar Banca Naţională nu a primit nicio notificare nici de la Ministerul Finanţelor - acţionarul unic, nici de la instituţia de credit privind începerea unei proceduri de schimbare a managementului, afirmă Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR. "Conducerea CEC Bank este aceeaşi pe care a avizat-o Banca Naţională, nu s-a schimbat nimic. Este de reţinut că un eventual proces de schimbare a conducerii ar fi de durată, n-ar fi deloc simplu, iar BNR l-ar trata cu exigenţă. În concluzie, CEC nu are nevoie de zgomot până se hotărăşte acţionarul ce vrea să facă în privinţa conducerii", spune Cinteză.

Cum reuşesc 20 de bănci să supravieţuiască pe piaţă împărţindu-şi o felie de nici 6% din activele sistemului

Piaţa bancară este în declin, nici cei mai mari jucători nu găsesc soluţii de creştere, şi totuşi nu mai puţin de 20 de bănci reuşesc să funcţioneze în continuare cu cote de piaţă mai mici de 1%. Însă unii acţionari nu mai rezistă după cinci ani de criză şi abandonează. Decembrie 2013 a adus două tranzacţii de vânzare şi urmează altele. Chiar sub pragul de 1% cotă de piaţă s-au situat la sfârşitul lui 2013 portughezii de la Millennium, care paradoxal au ajuns la un vârf de 0,8% din activele sistemului bancar tocmai în anul în care banca-mamă a hotărât să vândă afacerea locală.

Bancherii au îngroşat din nou marja de dobândă

Episodul de volatilitate din piaţa monetară de la sfârşitul lunii ianuarie le-a permis bancherilor să revină la vechiul obicei de a îngroşa marjele de câştig din dobânzi (diferenţa dintre costul perceput la credite şi nivelul bonificaţiei plătite la depozite). Marja a urcat în ianuarie cu un sfert de punct procentual faţă de luna anterioară şi a ajuns la 4,9 puncte. Dobânda medie la creditele noi în lei acordate de bănci populaţiei şi companiilor ajungea la 7,7% pe an, fiind cu 0,15 puncte procentuale peste nivelul de la finalul anului trecut, potrivit datelor agregate de BNR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb