REVISTA PRESEI 07.10.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 7 octombrie 2014

ADEVARUL

Programul Prima Maşină va demara în noiembrie. Beneficiarii vor putea lua credite de până la 50.000 de lei

Statul va garanta în proporţie de 50% creditele accesate de tineri pentru a cumpăra autoturisme noi, valoarea maximă a unui împrumut fiind de 50.000 de lei. Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul Prima Maşină, prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, şi estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unităţi anual. "În primul rând dorim să sprijinim achiziţia de maşini noi de către tineri prin credite bancare garantate de stat, în al doilea rând să stimulăm achiziţia de autoturisme noi mai sigure şi mai puţin poluante. În al treilea rând, vrem să încercăm să dezvoltăm cât mai mult producţia locală de autoturisme cu multiple efecte pe industria orizontală", a declarat luni ministrul Economiei, Constantin Niţă, într-o conferinţă organizată pentru prezentarea oficială a programului. Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate.

Alegeri prezidenţiale 2014: Cum au ajuns agenţi electorali cei mai de preţ intelectuali

În cei zece ani de mandat ai actualului preşedinte, oamenii de litere care l-au susţinut au fost etichetaţi drept "intelectualii lui Băsescu" şi mustraţi pentru că şi-au exprimat deschis simpatiile sau antipatiile politice. Anul acesta, campania electorală îi găseşte pe unii dintre intelectualii ţării aliniaţi în spatele candidatului favorit, în ciuda acuzaţiilor de partizanat pe care le înfruntă. Fiecare are, însă, preferatul său, motiv pentru care ciocnirile ideologice nu au întârziat să apară. Marius Bodochi şi Radu Beligan îl susţin pe Victor Ponta. Victor Rebengiuc, Florin Zamfirescu, Dan Perjovschi îl susţin pe Klaus Iohannis. Unii dintre cei mai vocali susţinători ai Monicăi Macovei sunt politologul Vladimir Tismăneanu, poetul T.O. Bobe, dar şi scriitorul Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu.

Deutsche Welle - Spiritul urban al vechii Transilvanii

Alegerile prezidenţiale din acest an s-ar putea întoarce la o configuraţie bine subliniată la alegerile din 1996, care împărţea harta electorală după frontiera dintre Transilvania şi Vechiul Regat. Potrivit unui sondaj Avangarde, citat de Agerpres, ar exista o distribuţie a voturilor în funcţie de regiunile istorice. Astfel, dacă s-ar găsi faţă în faţă doar Victor Ponta cu Klaus Iohannis, primul ar câştiga în Vechiul Regat, iar cel de-al doilea în Transilvania. În Muntenia şi Moldova, Victor Ponta ar obţine 66% şi respectiv 60%, în timp ce Klaus Iohannis ar câştiga în Transilvania cu 55%. Nu se spune nimic despre Banat, Crişana sau Maramureş, care sunt, probabil, topite într-o Transilvanie generică. De asemenea, nu sunt precizate date distincte despre Dobrogea. Un alt sondaj care a fost difuzat recent oferea date mai amănunţite, căci opera distincţia între Banat şi Transilvania, arătând că regiunea în care stă cel mai bine Klaus Iohannis este Transilvania (66%), urmată de Banat (61%).

Uşurel cu religia în şcoli

Guvernul şi Patriarhia au semnat în luna iunie un protocol care pentru susţinătorii semnatarilor înseamnă o mai bună predare a religiei în şcoli, dar pentru adversarii acestei cutume post-decembriste înseamnă nu doar o discriminare a cultului ortodox în raport cu celelalte din ţară, dar, mai ales, o şi mai mare imixtiune a Bisericii în Educaţie, chiar în Stat. Aparent nu este cel mai dramatic document semnat cu nonşalanţă de Guvern, cel curent şi altele precedente. Dar numai aparent. Pe de-o parte, putem vedea aici încălcarea şi mai apăsată a principiului constituţional al statului laic. Apoi, nu puţini socotesc că pactul cu Biserica are ca scop direct şi imediat atragerea de voturi... Pe de altă parte, deasupra oricărui scop meschin ca anvergură, este vorba despre soarta celor mai mulţi dintre copii! Este vorba despre ce vor mai putea înţelege despre lume şi ce vor mai putea face în viaţă următoarele generaţii. Educaţia formează naţia!

Ce înseamnă Petrotel Lukoil pentru România: 3.500 de locuri de muncă şi unul dintre cei mai mari exportatori

Rafinăria Petrotel-Lukoil, situată lângă Ploieşti, angajează circa 470 de salariaţi, însă pe întreaga platformă lucrează aproximativ 900 de salariaţi. Indirect, pe orizontală, alte 2.500 de locuri de muncă şi în jur de 100 de firme depind direct de activitatea unităţii, societatea fiind şi unul dintre marii exportatori ai României. Conducerea Lukoil, grup controlat de către oligarhul rus Vagit Alekperov, a dat ordinul pentru închiderea rafinăriei Petrotel din Ploieşti. Compania nu a depus notificări privind concedieri colective, însă reprezentanţii săi au anunţat Garda de Mediu asupra opririi activităţii rafinăriei, fără a preciza însă nici durata întreruperii, nici motivul. În plus, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au instituit ieri sechestrul pe ţiţeiul, carburanţii sau aditivii deţinuţi de către Petrotel Lukoil la societatea de stat Oil Terminal, până la acoperirea sumei de 1,039 miliarde de lei, cât reprezintă prejudiciul anchetat de către oamenii legii.

RADET, "gaura neagră" din bugetul Bucureştiului. Cum a ajuns regia să aibă datorii de circa 790 de milioane de euro

RADET, instituţie subordonată Primăriei Generale, a ajuns să aibă datorii colosale. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat în nenumărate rânduri că regia a devenit "o gaură neagră" în bugetul local. 790 de milioane de euro După ce bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 au rămas zile bune fără apă caldă, după ce Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată Electrocentrale Bucureşti (Elcen), din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei, edilul-şef a anunţat că regia are datorii care ajung la fabuloasa sumă de 790 de milioane de euro. Reprezentanţii ELCEN au o altă variantă, susţinând că RADET îi datora, la 30 septembrie 2014, în jur de 730 de milioane de euro. Astfel, reprezentanţii Electrocentrale Bucureşti susţin că energia termică livrată conform contractelor 1/2007, 1/2009 şi 1/2014 şi dobânzile de întârziere facturate conform contractelor 1/2009 şi 1/2014 se ridică la aproximativ 570 de milioane de euro. Totodată, aceştia susţin că penalităţile totale se ridică la circa 160 de milioane de euro. Fuziunea cu ELCEN, soluţia lui Oprescu.

BANCHERUL

Cum l-am prins cu minciuna pe fostul bancher de la Volksbank care a facut "dezvaluiri"

Ionut Dragomirescu, fostul angajat Volksbank pe care avocatul Gheorghe Piperea, implicat in mai multe procese impotriva bancii, l-a adus ieri intr-o conferinta de presa pentru a face "dezvaluiri" despre cum acorda banca imprumuturi in CHF inainte de criza, a mintit afirmand ca banca i-a majorat nejustificat dobanda la credit. In realitate este vorba de un imprumut acordat in conditii preferentiale salariatilor bancii si care a revenit la conditiile standard, conform contractului, in momentul in care angajatul a parasit banca, dupa cum precizeaza reprezentantii Volksbank. "Eu am fost impins timp de 5 luni de zile, dupa ce am devenit anagajat al bancii, sa refinantez in CHF doua credite vechi, unul de 30.000 de euro si altul 60.000 de lei, pe care le obtinusem tocmai pentru a-mi acoperi riscul valutar", a spus Dragomirescu, fost manager relatii clienti corporate in perioada 2008-2010 la sucursala Volksbank din Ramnicu Valcea.

Avocatul Gheorghe Piperea anunta initierea unei actiuni in justitie tip class action pentru eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele unei banci

Avocatul Gheorghe Piperea a anuntat, cu putine momente in urma, in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul propriei asociatii de protectie a consumatorilor, Parakletos, ca va cere justitiei sa elimine clauzele abuzive din toate contractele de credit ale unei banci, in cazul in care printr-o decizie definitiva a unei instante s-a constatat caracterul abuziv al unei clauze dintr-un singur contract al respectivei banci. "Este o solutie ca oamenii sa nu mai fie pusi pe drumuri pentru a scapa de clauzele abuzive: ei nu vor trebui sa mearga nici la banca si nici la avocati, sa cheltuie bani, intrucat este inutil. Daca se va pronunta favorabil instanta, contracele de credit se vor modifica automat, adica banca va fi nevoita sa scoata clauzele abuzive din contractele de credit", a spus Piperea. Este vorba de asa-numita actiune in justitie tip class action, care produce efecte erga omnes, adica eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele, actiune pe care Asociatia Parakletos vrea sa o introduca pana la finalul lunii octombrie, impotriva Volksbank.

CURENTUL

Decebal Traian Remeş dă statul în judecată pentru condiţiile din închisoare

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remes da statul in judecata pentru conditiile din inchisoarea unde a ispasit o pedeapsa de un an, in dosarul "Caltabosul". Remes a chemat la judecata atat Administratia Nationala a Penitenciarelor, cat si Penitenciarul din Baia Mare, si cere despagubiri modice. "Nu am cerut niciodata nimic, niciun fel de favoruri. Nu mi-au acordat drepturile strict legale, integral. Eu nu eram dus in penitenciar sa patimesc nerespectandu-se legea penitenciarului. Pentru oamenii privati de libertate exista un minimum de obligatii legale ale statului fata de ei", spune Remes.

Memento - de Tia Serbanescu

Mesajul dur al dnei Nuland n-a fost singurul duş rece pentru candidatul Ponta. Al doilea i-a fost asigurat chiar de primarul Oprescu care a lăsat jumătate din bucureşteni fără apă caldă oferindu-le la acelaşi preţ doar apă rece. Bine că nu le-a turnat şi o găleată cu gheaţă în cap din motive umanitare: pentru tratarea sclerozei multiple a sistemului unde Elcen, Radet şi Distrigaz sunt blocate în datorii. Altfel, candidaţii şi-au continuat campania. Candidând cu ultimele puteri pentru locul 11 (din 14) Vadim a declarat iar (la TVR) că "decât o democraţie bolnavă mai bine o dictatură sănătoasă". Problema e că dictaturi sănătoase nu există. Întâmplarea a făcut ca Vadim cu naţionalizările sale şi elogiul dictaturii să urmeze imediat după Ion Iliescu care şi-a evocat "destinul unui om de stânga" şi anii de studii la Moscova. La TVR a fost aşadar o seară retro: Iliescu-Vadim, exact finala din anul 2000. Memento: ne-au trebuit 25 de ani pentru ca FSN să piardă (de la 67% în '90 la 42% în 2014) 25 de procente. Unul pe an. Curaj! Încă 25 şi scăpăm.

CURIERUL NATIONAL

Ordonanţă pentru ca BVB să treacă frontiera

Guvernul va da în scurt timp o ordonanţă de urgenţă care să finalizeze reforma structurală parcursă de piaţa de capital românească în ultimul an, a anunţat ieri primul-ministru Victor Ponta. La deschiderea şedinţei de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti el a spus că a avut tot timpul solicitarea operatorului de piaţă pentru un act normativ care să faciliteze transformări care să facă piaţa de capital mai transparentă şi mai deschisă şi că, de asemenea, era conştient că cea mai rapidă modalitate era promovarea unei ordonanţe de urgenţă. Guvernul urmează să finalizeze textul împreună cu Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională, iar o variantă ar urma să fie disponibilă pentru o consultare online. Motivaţia principală a acestei urgentări o reprezintă promovarea Bursei româneşti la statutul de piaţă emergentă de la actualul stadiu de piaţă de frontieră.

MFP vrea să extindă Prima Casă la diaspora

Guvernanţii vor ca Programul Prima Casă să fie extins şi pentru românii care locuiesc în străinătate, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat ieri pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la rubrica Transparenţă decizională. Astfel, conform proiectului de act normativ, va fi stabilit un plafon destinat pentru garantarea achiziţiei sau construirii unei locuinţe de către persoanele cu cetăţenie română care locuiesc în străinătate şi au permis de şedere şi de muncă, eliberate de autorităţile statului în care lucrează. Până la 31 decembrie 2014 plafonul garanţiilor acordate exclusiv pentru achiziţionarea sau construirea de locuinţe pentru românii care locuiesc în străinătate este de 25 de milioane de lei, alocat din plafonul rămas nealocat şi/sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul Programului Prima Casă.

Service-urile auto independente acuză ASF că ţine în braţe Astra Asigurări

Pentru Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) problema Astra Asigurări pare una fără ieşire. Concret reprezentaţii acesteia au atras atenţia Autorităţii de Supra­veghere Financiară (ASF) printr-o sesizare despre faptul că daunele produse în baza tichetelor RCA pe care societatea Astra Asigurări continuă să le emită nu îşi mai produc efectul conform obligaţiilor prevăzute în Normele RCA aflate în vigoare. Astfel, societatea Astra Asigurări continuă să funcţioneze în zona RCA, în pofida faptului că aceasta nu mai îndeplineşte criteriile minime de lichiditate stabilite în normele de funcţionare a pieţei de asigurări din România. Mai mult, ASSAI acuză că, în această afacere, ASF nu respectă normativele în vigoare. "Constatăm cu stupoare că de 230 de zile ASF îşi încalcă propriile norme emise, prin acordarea licenţei de funcţionare în zona RCA unei societăţi de asigurări care nu mai îndeplineşte criteriile de lichiditate", apreciază preşedintele ASSAI, Cristian Muntean.

Preţul aurului, la minimul ultimilor patru ani

Cotaţia internaţională a aurului a coborât în zona minimului de 1.180 dolari pe uncie din august 2010, iar în piaţa futures, contractele pentru decembrie 2014 se tranzacţionează deja în jurul reperului de 1.100 dolari pe uncie pe fondul celei de-a şaptea săptămâni consecutive de majorare a po­ziţiilor short, transmite Bloomberg. Mişcarea survine pe fondul întăririi dolarului, de asemenea, până la un maxim al ultimilor patru ani, în raport cu un coş de valute. Oamenii se îndrăgostiseră de aur, însă, cu cât economia americană merge mai bine şi cu cât dolarul devine mai puternic, ei se îndepărtează de această piaţă, comentează Bill Schultz, cel care la McQueen, Ball & Associates, companie financiară din statul Pennsylvania are în administrare 1,2 miliarde dolari. Pentru prima dată din anul 2000 încoace, aurul are două scăderi anualizate la rând.

De unde provin investitorii străini din umbră ai României

Investitorii ciprioţi, italieni, germani şi olandezi controlează cele mai multe afaceri din România aceştia deţinând participaţii majoritate în foarte multe firme care activează în mediul de afaceri autohton. Potrivit unui studiu realizat de compania de business information şi credit risk management KeysFin, dincolo de cei mai vizibili investitori, precum Renault, Lafarge, Vodafone, Orange sau Telekom, există o categorie importantă de investitori din umbră care deţin afaceri în România. "După ce am analizat datele despre aproximativ 100.000 de acţionari persoane juridice cu pachete de acţiuni majoritare (peste 50%) înregistraţi la ONRC, rezultatele au fost unele cel puţin surprinzătoare. Business-ul în România se duce tot mai mult prin intermediul unor off-shore-uri, dovadă că ciprioţii au ajuns să controleze 19% dintre afacerile înregistrate cu acţionari străini înregistrate la ONRC. Pe locul secund s-au clasat italienii, cu 12%, urmaţi de olandezi şi germani cu 9%, respectiv 8%".

O gospodărie câştigă în medie 2452 lei şi cheltuie 90% din ei

În trimestrul II 2014, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 2452 lei, veniturile băneşti medii au reprezentat 85,1%. Cheltuielile totale au fost, în medie, de 2210 lei lunar pe o gospodărie, iar cheltuielile de consum medii au reprezentat 72,5%, informează INS. Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în trimestrul II 2014, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2452 lei pe gospodărie şi 919 lei pe persoană. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2087 lei lunar pe gospodărie (782 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 365 lei lunar pe gospodărie (137 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (51,2% din veniturile totale ale gospodăriilor).

EVENIMENTUL ZILEI

Cu cine se aliază Frank Timiş într-o nouă tranzacţie

Producătorul de minereu de fier African Minerals, care se află într-un proces de restructurare a unor datorii de 500 mil. dolari, a fost abordat de compania Jindal Group, cel mai mare producător de oţel din India, pentru o asociere în scopul preluării firmei britanice London Mining, care este împovărată de datorii. London Mining a fost lovită dur de prăbuşirea preţului fierului şi de izbucnirea focarului de Ebola din vestul Africii, potrivit publicaţiei The Economic Times. Acţiunile sale au ajuns săptămâna trecută la doar 4 pence, după ce a anunţat că se află în discuţii cu un partener strategic, avertizând că orice tranzacţie ar putea, practic, distruge investitorii. Salvarea London Mining ar însemna, cel mai probabil, ca creditorii companiei să accepte pierderi uriaşe. London Mining operează o mică mină în Sierra Leone, unde produce fier de înaltă calitate, dar costurile de funcţionare sunt prea mari. Sierrra Leone este una dintre ţările africane cel mai grav afectate de epidemia de Ebola. Această situaţie a îngreunat şi mai mult afacerile.

AUTORITĂŢILE SE SPALĂ PE MÂINI de responsabilităţi. Medicii au descoperit bacteria din săpunul otrăvitor în urmă cu o lună

Oficialii implicaţi în scandalul săpunului Maxil, de la spitalul Elias, infectat cu bacteria Serratia, aruncă vina unii pe alţii. Două persoane au fost la un pas de o infecţie gravă. Firma producătoare are contracte şi cu alte instituţii şi e furnizor pentru Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Scandalul săpunului infectat cu bacteria Serratia a răbufnit public în urma unei banale notiţe, postate pe 2 octombrie 2014 pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. Totul a început printr-un comunicat scurt în care se atrăgea atenţia tuturor unităţilor sanitare că, în urma unei adrese venită de la minister pe 29 septembrie la un spital, a fost identificată o contaminare masivă microbiană provenită de la săpunul Maxil produs de SC Romchim România SRL. Ca urmare, se recomanda ca unităţile sanitare să nu utilizeze acest produs provenit din loturile 729, 409 şi 225, întrucât este neconform.

Firma deputatului PC Ion Diniţă, care are contracte cu CJ Braşov, vizată de ancheta DNA

Una dintre firmele vizate de ancheta DNA pentru contracte de achitiţii publice atribuite ilegal de Consiliul Judeţean Braşov este SC Gotic SRL, aparţinând deputatului PC Ion Diniţă şi care are o serie de contracte cu CJ Braşov şi cu primării din judeţ, afirmă surse judiciare. Surse judiciare au declarat corespondentului Mediafax că ancheta procurorilor DNA vizează contracte de achiziţii publice atribuite ilegal de către Consiliul Judeţean, una dintre firmele beneficiare fiind SC Gotic SRL. SC Gotic SRL îi are printre acţionari pe deputatul PC Ion Diniţă, lider al filialei judeţene Braşov a PC. SC Gotic SA Braşov, înfiinţată în anul 1994, are ca obiect de activitate construcţii civile, lucrări de drumuri, reţele de apă şi canalizare, precum şi închirieri de utilaje.

JURNALUL NATIONAL

"Cancerul" Adamescu a infestat şi politica

Dan Adamescu şi susţinătorii lui din politică au subjugat o importantă instituţie menită să controleze sănătatea sistemului financiar. Cutremurul de la ASF putea să perturbe şi piaţa bancară. A fost necesară intervenţia Guvernului şi a BNR pentru a insulariza gaura neagră formată de afacerile oneroase conduse de miliardarul Dan Adamescu în jurul companiei Astra Asigurări. Premierul Ponta a asemuit activitatea infracţională a grupului Adamescu cu un cancer: "în instituţiile care reglementau asigurări, pensii private şi piaţa de capital a existat un cancer, un cancer care s-a dezvoltat timp de şapte ani şi care a protejat afacerile ilegale ale unui grup condus de domnul Adamescu. Şi acel cancer a infestat şi politica şi numirile politice".

Oprescu: Acţiunea GDF Suez este una forţată de diverse interese şi pune în pericol siguranţa cetăţenilor

Primarul general Sorin Oprescu a susţinut ieri o declaraţie de presă în legătură cu producţia şi distribuţia energiei termice, după ce cu câteva zile în urmă, jumătate din blocurile din Capitală au rămas fără apă caldă din cauza facturilor neplătite între distribuitori, anunţând că există posibilitatea ca oamenii să nu plătească apa caldă în perioada în care aceasta a fost oprită. Edilul i-a acuzat pe cei de la GDF Suez că au redus presiunea fără să avertizeze populaţia, punând în pericol siguranţa cetăţenilor. Primarul a mai declarat că respinge orice fel de presiune făcută şi este de părere că aceste acţiuni ale Distrigaz sunt forţate de diverse interese, spunând că deciziile în urma cărora a apărut această problemă au fost luate "în contextul în care suntem în campanie electorală pentru alegerea preşedintelui".

Un român supravieţuieşte cu 919 lei pe lună. Peste 40% din venituri se duc pe mâncare

Venitul mediu total al unei gospodării în România a fost, în trimestrul II din 2014, de 2.452 de lei/lună, în timp ce cheltuielile totale au reprezentat 90,1% din nivelul veniturilor totale, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni. Rezultatele anchetei bugetelor de familie arată că veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.452 lei pe gospodărie şi 919 lei pe persoană. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.087 lei lunar pe gospodărie (782 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 365 de lei lunar pe gospodărie (137 lei pe persoană). Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul II 2014, în medie, de 2.210 lei lunar pe gospodărie (828 lei pe persoană) şi au reprezentat 90,1% din nivelul veniturilor totale.

NATIONAL

Ministerul Transporturilor, bara-bara cu Gruia Stoica

Incredibil, dar adevarat. In timp ce procurorii anticoruptie strang latul anchetelor in jurul lui Gruia Stoica, care este deja judecat pentru comiterea unor fapte de coruptie, miliardarul din Toflea continua sa dea "tunuri" de sute de milioane de euro pe spatele Ministerului Transporturilor. Unde, desi actualul titular al portofoliului, Ioan Rus, si-a luat toate masurile pentru a sparge "buboiul" gruparilor de interese de la varful ministerului, inclusiv prin aducerea unor consilieri cu vasta experienta in sistem, "cartitele" lui Gruia Stoica de la conducerea CFR Marfa continua sa faca legea. Si sa piarda pe banda rulanta contracte in defavoarea rivalului privat Grup Feroviar Roman, modul in care echipa manageriala a CFR Marfa se prezinta la licitatii intarind suspiciunile ca, practic, Ministerul Transporturilor merge bara-bara cu Gruia Stoica.

Liberalii iau la mana socoteala lui Ponta

Ca sa castige capital electoral Victor Ponta, premier si aspirant la prima functie in stat, face promisiuni fara acoperire. Acuzatia vine din partea liberalilor, care sustin ca indexarea pensiilor si cresterea salariilor sunt gogosi electorale pe care Ponta le vinde contra voturi. Ca sa-l demaste pe prezidentiabilul PSD, liberalii i-au cerut sa puna pe hartie, pana pe 16 noiembrie, Legea bugetului si sa demonstreze ca socoteala din campanie se potriveste cu cea din ianuarie 2015. Altfel, spun penelistii, toate majorarile cu care se lauda guvernantii sunt doar vorbe goale.

Basescu, propus pentru pensionare anticipata

Daca nu a mers cu suspendarea, adversarii presedintelui Traian Basescu cauta acum o noua chichita care sa le permita sa-l trimita acasa inainte de termen. Cum pe cale legala Basescu nu poate fi "evacuat" de la Cotroceni mai devreme de 22 decembrie, Victor Ponta, de exemplu, a ales sa bata moneda pe responsabilitatea de care ar trebui sa dea dovada actualul sef al statului. "Constitutia spune foarte clar ca mandatul noului presedinte incepe la momentul finalizarii mandatului actual. Daca domnul presedinte isi da demisia pe 17 noiembrie, voi merge pe 18 noiembrie la Cotroceni si va fi un alt Guvern. Daca domnia sa, cum a afirmat de altfel, insista sa stea cu toata rusinea, cu toata ilegitimitatea pana in ultima zi, dupa aceea vom numi noul guvern si noul prim-ministru.

Loteria Romana, report la DNA. Avocatul Bostina, nelipsit

Loteria Romana este din nou in atentia procurorilor anticoruptie, DNA anchetand acum contractele incheiate de compania de stat cu grupul grec Intralot, care detine monopolul contractelor cu Loteria pentru sistemele informatice in ultimele doua decenii. Ca si in dosarul EADS-Microsoft, personajul-cheie este tot avocatul Doru Bostina. Ca si in dosarul de mare coruptie EADS-Microsoft, avocatul Doru Bostina are multe de spus si in aceasta speta, mai cu seama ca este reprezentantul in Romania al grecilor de la Intracom, detinatorii Intralot, ultimii fiind posesorii unui nou contract cu Loteria Romana, semnat anul trecut. In plus, firma de avocatura Bostina & Asociatii este cea care s-a implicat, prin 2012, activ si cam pe langa lege si in numirea unui nou manager la Loteria Romana, unul care sa fie pe placul grecilor.

PUTEREA

Percheziţii în fieful lui Căncescu pentru contracte "cu dedicaţie"

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, vicepreşedintele CJ, Mircea Pascu, şi deputatul PC Ion Diniţă - a cărui firmă de construcţii a încheiat mai multe contracte cu CJ Braşov şi cu primării din judeţ - au fost duşi la audieri în faţa procurorilor DNA, într-un dosar în care au fost făcute percheziţii, luni dimineaţă, la 15 adrese din municipiul Braşov şi din localităţi învecinate. Ancheta procurorilor vizează contracte de achiziţii publice care ar fi fost atribuite ilegal de CJ Braşov unor apropiaţi ai conducerii instituţiei. Aristotel Căncescu a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurori. La închiderea ediţiei, preşedintele CJ Braşov urma să fie dus la instanţă pentru mandat.

Franţa: Manuel Valls vrea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

Şeful Guvernului de la Paris, socialistul Manuel Valls, consideră că retragerea Marii Britanii din UE va avea consecinţe dramatice asupra economiei Regatului Unit. El solicită liderilor britanici să nu urmeze drumul separării de restul continentului. Manuel Valls, prim-ministrul Franţei, a avertizat că Marea Britanie va avea de pierdut dacă va părăsi Uniunea Europeană (UE). "Cunosc termenele anunţate în următorii ani (...) . O spun seren şi sincer: Franţa vrea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană", a spus politicianul francez. Valls a explicat că City of London şi întreaga ţara vor suferi din punct de vedere economic dacă ţara renunţă la apartenenţa sa la Uniunea Europeană. "I-am spus-o dimineaţă premierului David Cameron şi i-o voi spune şi liderului laburist Ed Miliband", a afirmat liderul francez.

Planul de listări continuă cu Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti şi Portul Constanţa

Guvernul va continua programul de listare pe bursă a unor pachete de acţiuni la companii de stat, precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Complexul Energetic Oltenia şi Portul Constanţa, listări care stagnează. Premierul Victor Ponta afirmă că speră ca 2015 să fie anul potrivit pentru astfel de listări. "Dacă 2013 şi 2014 au fost ani de dezvoltare pentru Bursa de Valori Bucureşti, îmi doresc foarte mult ca 2015 şi 2016 să continue, iar implicarea Guvernului, fie pe partea legislativă, fie pe partea decizională de listare a companiilor care încă se află în portofoliul Guvernului, să sprijine această dezvoltare a pieţei de capital", a spus Ponta, care a deschis şedinţa de tranzacţionare de luni a Bursei de Valori Bucureşti.

ROMANIA LIBERA

Lecţia bulgară pentru România

La alegerile legislative anticipate de duminică, Partidul Socialist Bulgar (BSP, fost comunist) a înregistrat unul din cele mai slabe scoruri din istoria sa, pierzând peste 11 procente în puţin peste un an. Cum s-a ajuns însă aici şi ce concluzii se pot trage din drama politică prin care trec Bulgaria şi România? Bulgaria se află la a cincea schimbare de guvern în mai puţin de doi ani şi nu este deloc limpede în acest moment că alegerile de duminică au rezolvat ceva şi că la Sofia se va instala, în sfârşit, un guvern stabil care să ia o serie de măsuri absolut, necesare pentru o ţară care se află pe marginea prăpastiei economice şi sociale. Nivelul de corupţie în România şi Bulgaria este aproximativ acelaşi, chiar dacă la sud de Dunăre corupţia are un caracter mai pronunţat rusesc. Unde diferă cele două ţări este că în Bulgaria pare să existe un electorat consecvent şi constant de centru-dreapta format din tineri, din mediul urban, cu studii superioare.

Campania RL "Cei mai bogaţi români din cele mai sărace judeţe": Cum a ajuns deputatul-fermier Iliuţă la 4.500 ha de teren şi 15 milioane euro

Vasile Iliuţă, agricultor din Bărăgan şi membru al Parlamentului, recunoaşte că a dat şpagă dacă cineva i-a cerut şi admite că lipsa de reguli din agricultura românească i-a permis să exploateze 4.500 de hectare de teren arabil, o suprafaţă imensă în Uniunea Europeană. România liberă continuă campania sa "Cei mai bogaţi români din cele mai sărace judeţe" cu dezvăluirile despre modul cum Vasile Iliuţă, deputat PDL şi unul dintre cei mai bogaţi fermieri din Călăraşi, a reuşit să strângă o avere estimată la 15 milioane de euro. Mărturisirile despre cât de mult a contribuit politica la sporirea avuţiei, despre cum a adunat fonduri europene pentru firmele sale, cât timp era primar într-o comună din judeţ, şi despre cum îşi cheltuie acum banii le-a făcut chiar Vasile Iliuţă, într-un moment neaşteptat de sinceritate pe care l-a avut în timpul interviului. Astfel, fermierul deputat a recunoscut că a intrat în politică pentru că era singurul mod prin care afacerile sale puteau rămâne prospere.

ZIARUL FINANCIAR

Reportaj de la cel mai mare şantier din Bucureşti

210.000 de metri pătraţi suprafaţă construită, 165 mil. euro investiţie, 15 macarale şi 1.500 de muncitori. Sunt patru dintre indicatorii care fac din Mega Mall, centrul comercial care se ridică de la o zi la alta în cartierul Pantelimon din Bucureşti, cel mai important şantier din Capitală într-o perioadă în care piaţa construcţiilor continuă să sufere pe fondul prăbuşirii investiţiilor publice. Sud-africanii de la NEPI, care în ultimii cinci ani au investit aproape un miliard de euro în imobiliarele locale, îşi dezvoltă "bijuteria" portofoliului pe platforma Electroaparataj, în apropierea stadionului Arena Naţională, iar din luna martie până în prezent a fost ridicat circa 60% din acest proiect, finalizarea construcţiei fiind programată în luna aprilie a anului viitor.

Austriecii şi-au redus cu 850 mil. euro creditele acordate direct firmelor locale. Nemţii şi francezii încă pariază pe România

Mai puţin de o mie de companii au credite de 10 mld. euro contractate direct de băncile din străinătate, ceea ce arată că debitorii sunt în general firme de talie mare, cel mai probabil subsidiare locale ale unor companii multinaţionale. Companiile româneşti aveau la finalul lunii iunie credite de circa 10 miliarde de euro contractate direct de la bănci din străinătate, majoritatea din Austria şi Germania, în scădere cu echivalentul a un miliard de euro faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. Creditele contractate de la băncile austriece au ajuns la 6 mld. euro, în scădere de la un vârf de 7,5 mld. euro în septembrie 2012. Faţă de jumătatea anului trecut scăderea este de circa 850 milioane de euro.

Radu Timiş revine la conducerea CrisTim şi aşteaptă afaceri de 84 mil. euro

Radu Timiş, antreprenorul care a pus bazele producătorului de mezeluri CrisTim acum două decenii, revine la conducerea executivă a afacerii sale după o pauză de aproa­pe un an, interval în care afacerea a fost condusă direct de fostul ministru de finanţe Gheorghe Pogea, care a şi părăsit compania odată cu revenirea fondatorului la cârma afaceri sale. "A fost o pauză de şaseopt luni în care nu am condus executiv compania, a doua pauză de acest gen pe care am luat-o. Gheorghe Pogea şi-a încheiat partea de analiză, şi-a încheiat lucrurile importante pe care le avea de făcut", a spus preşedintele CrisTim. În schimb, antreprenorul l-a adus în companie pe Adrian Voca, în poziţia de director operaţional, care în trecut a făcut parte din echi­pa procesatorului rival Aldis Că­lă­raşi, şi mizea­ză pe plusul care a venit în pri­mele opt luni ale anului din vânzările făcute în comerţul tra­di­ţional, dar nu neglijează nici livră­rile către comer­cianţii multinaţionali sau camioanele încărcate pentru comunităţile de români din străinătate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb