REVISTA PRESEI 10.01.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 10 ianuarie 2014

ADEVARUL

Troc în USL: Legea amnistiei pentru liste comune

PSD ia în calcul să candideze pe o listă comună cu PNL la alegerile pentru Parlamentul European, dacă liberalii vor vota în Parlament Legea amnistiei, programată să intre pe ordinea de zi la începutul sesiunii parlamentare, conform unor surse politice. Contactaţi de "Adevărul", membrii PSD au evitat să vorbească despre condiţia impusă liberalilor, dar au admis că discuţiile pe tema alegerilor europene sunt în toi. "Nu ştiu nimic despre vreun troc, dar stiu că vor fi liste comune, însă şi asta încă se mai negociază", a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu, iniţiatorul Legii amnistiei. Şi senatorul PSD Petru Filip a admis că se poartă negocieri intense. "S-a discutat un astfel de scenariu pentru o maximizare a rezultatelor electorale. Din punct de vedere logic, doctrinar, politic, cred însă că este mai potrivit ca alegerile să fie pe liste diferite ", a declarat senatorul PSD Petru Filip.

Statul de drept, din nou sub lupa SUA. Cine este Victoria Nuland, emisarul american în România

Victoria Nuland, se va afla în acest weekend la Bucureşti, pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, despre eforturile depuse de România în vederea întăririi statului de drept. Adjunct al Secretarului american de Stat John Kerry, Victoria Nuland este văzută drept succesoarea acestuia şi om de încredere în administraţia Obama. A devenit asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice în septembrie 2013. Este responsabilă de relaţiile diplomatice dintre SUA şi alte 50 ţări din Asia şi Europa. Înainte de a prelua acest post, a fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american. În perioada 2005-2008, Nuland a fost şi ambasador al Statelor Unite la NATO, iar înainte de asta a fost consilier pe probleme de Securitate Naţională . Nuland este o fină cunoscătoare a politicii Moscovei , vorbeşte fluent limba rusă şi a lucrat şi la Ambasada SUA din Rusia.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA a avut o întâlnire cu ministrul Justiţiei şi conducerea CSM

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciu şi noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) - magistraţii Adrian Bordea şi Gheorghe Muscalu - s-au întâlnit joi cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Duane Butcher, pentru a pregăti vizita subsecretarului de stat american, Victoria Nuland. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii despre respectarea statului de drept. În organigrama unei ambasade, Însărcinatul cu afaceri este numărul doi după ambasador şi persoana care conduce reprezentanţa diplomatică în cazul în care nu există ambasador în funcţie.

Statul de drept apărat cu arme second-hand

Miercuri, la Adevărul Live, senatorul Mircea Geoană afirma un lucru deosebit de grav: de la mineriadele din 1990, nu a mai asistat la o asemenea izolare a României. Este grav pentru că are dreptate. În ochii analiştilor europeni şi nu numai, problema esenţială cu care se confruntă România este existenţa statului de drept, în formula sa funcţională, solidă şi garantată prin toate mijloacele de protecţie necesare. Este cumplit de grav că am ajuns ca atenţia europeană şi a colegilor americani să se focalizeze pe acest aspect. În logica europeană şi trans-atlantică, peste o asemenea discuţie, dincolo de o asemenea acuzaţie, nu mai există ceva mai grav sau mai important. Existenţa statului de drept a fost criteriul cel mai important analizat cu minuţie pe parcursul procesului de aderare. Pe baza constatării că există un stat de drept funcţional, expresie a unei democraţii consolidate, s-a decis semnarea Acordului de Aderare al fiecăreia dintre noile ţări candidate.

Băsescu trimite înapoi Parlamentului Legea privind parteneriatul public-privat

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, joi, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii privind parteneriatul public-privat. Legea trimisă spre promulgare reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public şi/sau operării unui serviciu public. În cererea de reexaminare, se menţionează că, potrivit art. 38 din noua Lege a parteneriatului public-privat, partenerul public poate să denunţe unilateral contractul de parteneriat public-privat din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz. Preşedintele menţionează că, pentru atragerea investitorilor, este necesar ca România să aibă un cadru juridic predictibil în materie, astfel încât să se cunoască de la început regimul juridic aplicabil parteneriatului public-privat.

O nouă lege a minelor va fi aprobată în februarie. Proiectul ar permite redeschiderea Remin Baia Mare, fiind eliminate prevederile "cu dedicaţie"

O nouă lege a minelor, din care au fost scoase prevederile care pot fi interpretate cu "dedicaţie", va fi adoptată în luna februarie, a afirmat Andrei Gerea, ministrul Economiei, într-o întâlnire cu Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti. "Ambasadorul Martin Harris a dorit să se informeze cu privire la situaţia Remin Baia Mare şi care este perspectiva clară pentru această companie. Legat de acest subiect, ministrul Gerea a explicat că, odată cu aprobarea noii legi a minelor, cel mai probabil în cursul lunii februarie, va exista cadrul legal pentru redeschiderea proiectului minier la Remin Baia Mare. De altfel, textul noii legi a minelor a fost îmbunătăţit substanţial, astfel încât este favorabil celor care doresc să investească în sectorul minier. Astfel, noua lege prevede scurtarea unor termene, asigurarea respectării proprietăţii, despăgubiri corecte, transparenţă şi au fost eliminate prevederile care puteau fi interpretate ca fiind cu dedicaţie", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Viviane Reding vrea crearea "Statelor Unite ale Europei"

O campanie pentru ca Uniunea Europeană să devină "Statele Unite ale Europei" va fi "cea mai bună armă împotriva euroscepticilor", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul pentru justiţie Viviane Reding, potrivit The Daily Telegraph, citat de agerpres.ro. Viviane Reding, vicepreşedinte al CE şi, totodată, cel mai longeviv comisar de la Bruxelles, a cerut ca ideea unei "adevărate uniuni politice" să figureze pe agenda alegerilor europene din această primăvară. "Avem nevoie să creăm Statele Unite ale Europei, Comisia să aibă calitate de guvern, alături de două camere - Parlamentul European şi un Senat al statelor membre", a precizat Reding. Potrivit "The Daily Telegraph", viziunea comisarului Reding, împărtăşită de numeroşi oficiali din instituţiile europene, ar transforma UE într-un superstat, alocând în acelaşi timp guvernelor şi parlamentelor naţionale un rol politic minor, echivalent cu cel jucat de consiliile locale în Marea Britanie.

CURENTUL

Lecţie din România: mamei denunţătoare în cazul Blându i s-a spus să-şi mute copilul la altă şcoală

Mama care a înregistrat-o pe învăţătoarea Dana Blându când le cerea părinţilor bani pentru cadouri a declarat, joi, după ce a fost audiată de poliţişti, că atunci când s-a adresat secretariatului şcolii i s-a spus că învăţătoarea nu poate fi înlăturată şi să-şi ducă copilul la altă şcoală. La ieşirea de la Secţia 6 de Poliţie, unde s-a prezentat joi pentru a fi audiată în cazul învăţătoarei Dana Blându de la Şcoala nr. 10 din Capitală, femeia le-a spus jurnaliştilor că a predat înregistrările ce conţin discuţiile în care învăţătoarea le cere părinţilor bani de cadouri de Crăciun. Ea a precizat că a luat decizia să dea presei înregistrarea, făcută într-o şedinţă cu părinţii, după ce iniţial s-a adresat secretariatului. "Mi s-a spus că doamna nu poate fi înlăturată, că este o personalitate, să-mi mut eu copilul", a spus femeia. De la începutul anului şcolar, mama a plătit 500 de lei pentru achiziţionarea de rechizite, mobilier şi alte bunuri care ţin de activitatea şcolară, precum şi pentru cadouri de Crăciun, potrivit spuselor acesteia.

Banul, ochiul dracului: Patriarhia, amendata pentru trucarea unei licitaţii

Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul unităţii de Coordonare şi Valorificare a Achiziţiilor Publice a amendat Patriarhia cu 10.000 de lei în legătură cu o serie de nereguli legate de o asemenea licitaţie a cărei valoare se ridică la 14 milioane de euro. Este vorba despre licitaţia privitoare la proiectul de consolidare a Palatului Patriarhiei, care va fi executat din bani publici. În urma verificărilor efectuate de inspectorii financiari a reieşit că Patriarhia a atribuit de două ori acelaşi contract unui consorţiu de firme, în ciuda unor contestaţii care au fost câştigate de o altă companie care a participat, şi ea, la acea licitaţie. Procedurile de atribuire a lucrărilor de consolidare au demarat acum un an, în cadrul unei licitaţii la care au participat 13 companii. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a optat pentru un consorţiu de patru firme din Bucureşti şi Suceava, cu toate că acesta mai câştigase o licitaţie contestata.

CURIERUL NATIONAL

Prima Casă: Fonduri mari, clienţi puţini

Programul Prima Casă continuă şi în 2014 primind din partea statului fonduri de garantare de aproape 2 miliarde de lei, în condiţiile în care fondurile alocate în 2013 nu au fost suplimentate. Potrivit unui comunicat remis de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), anul trecut a acordat circa 25.500 de garanţii, însă valoarea medie a fost de aproximativ 37.000 de euro, cu mult sub plafonul de 60.000 de euro, garantat de la stat. Din cele aproape 2 miliarde de lei, Guvernul a aprobat un plafon de 1,2 miliarde de lei, similar cu cel alocat în 2013, iar circa 740 de milioane de lei sunt fonduri neutilizate în 2013. Astfel, aproape 40% din fondurile disponibile în acest an provin din bugetul alocat anul trecut.

Se mai face gazoductul AGRI?

După eşecul Nabucco, România ar putea avea parte de un altul, având în vedere indecizia autorităţilor partenere de a participa la construcţia gazoductului AGRI. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat ieri pentru Mediafax că acţionarii proiectului AGRI, de transport al gazelor naturale pe ruta Azerbaidjan - Georgia - România, vor decide în acest an dacă vor continua sau nu investiţia. "Studiul de fezabilitate nici acum nu este gata. Vom avea o întâlnire cu toţi acţionarii să vedem dacă proiectul mai este considerat viabil. Decizia opririi sau continuării acestui proiect va fi luată în acest an", a afirmat Niţă. AGRI presupune livrarea gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi lichefierea într-un terminal care ar urma să fie construit pe ţărmul georgian al Mării Negre, de unde să fie transportat pe mare în România.

China, prima ţară unde vânzările auto au depăşit 20 mil. unităţi într-un an

Vânzările de autovehicule din China au urcat anul trecut cu 14%, la 21,98 milioane unităţi, cu creşteri importante pentru Toyota, General Motors şi Volkswagen, fiind pentru prima dată când livrările auto dintr-o ţară depăşesc 20 de milioane în cursul unui an, transmite Bloomberg. Vânzările de autovehicule pentru pasageri, excluzând autobuzele şi maşinile comerciale, au urcat cu 16%, la 17,93 milioane, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Automobile din China. Toţi marii producători auto străini au înregistrat recorduri de vânzări anul trecut în China.

De-a berbeleacul începând cu 2014?

Investitori cu experienţă din pieţele internaţionale anticipează pentru acest an picaje dramatice ale Bursei americane. Robert Prechter, de la Elliott Wave International, spune că 2014 va fi un an al scăderilor foarte mari, iar trendul descendent va duce indicii de la New York la minimele din 2009. Harry Dent afirmă că balonul speculativ umflat de băncile centrale se va sparge în următoarele luni, aruncând economia SUA într-o nouă mare depresiune ca aceea din 1929-1933. Încrederea oarbă în noi creşteri este cea care ar trebui să ne spună că deja "turma" investitorilor este îngrămădită în sensul adoptării poziţiilor de risc. Optimismul din pieţe a atins deja cote extreme, specifice etapelor de manie, deja mai ridicate decât la precedentele două vârfuri majore ale Bursei americane din 2000 şi 2007, a declarat Prechter într-o intervenţie pentru Fox News. O viziune la fel de negativă a fost adusă de către Harry Dent, investitor cu experienţă în pieţele financiare internaţionale şi autor al lucrării best-seller "Marea Criză în faţa noastră" (The Great Depression Ahead).

EVENIMENTUL ZILEI

EFECTUL PONTA ASUPRA JUSTIŢIEI: Anchetatorii lui Năstase, Fenechiu,Silaghi şi Ridzi, luaţi la întrebări

Fapt fără precedent în istoria Justiţiei: Noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii va declanşa controale la sânge, ca urmare a sesizării făcute la televizor de premier. Magistraţii din sistem şi societatea civilă reacţionează dur şi acuză imixtiunea factorului politic în Justiţie. Directorul organizaţiei neguvernamentale Freedoum House România, Cristina Guseth, a criticat decizia CSM, care determină verificarea dosarelor menţionate de premier, atât la DNA, cât şi la Instanţa Supremă. "Cred că e un pretext pentru inacţiune, noua conducere a CSM nu vrea să-l supere pe premierul Victor Ponta. Mai grav, decizia Secţiei de judecători a CSM abate de fapt atenţia de la gravitatea declaraţiilor premierului Victor Ponta spre numărarea dosarelor cu politicieni întrucât mă întreb ce ar urmări Inspecţia Judiciară trimisă la DNA şi ÎCCJ", a declarat pentru EVZ Cristina Guseth.

Victor Ponta fuge de emisarul american, Victoria Nuland

Premierul Victor Ponta a refuzat să se întâlnească cu Subsecretarul de Stat al SUA, Victoria Nuland, care vine astăzi la Bucureşti. Consilierul lui Ponta, Gyorgy Frunda, a explicat că Nuland nu este de rangul premierului şi a decretat că "România nu este colonie". În august 2012, când a sosit la Bucureşti predecesorul Victoriei Nuland, subsecretarul de stat Philip Gordon, premierul Victor Ponta a avut discuţii cu acesta. La acel moment tensionat, când se aştepta decizia Curţii Constituţionale referitoare la validitatea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, Gordon a avut discuţii cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu, cu Crin Antonescu, preşedinte interimar, şi cu Ponta. Acum, potrivit unor surse oficiale, Victor Ponta a refuzat să discute cu Victoria Nuland, emisarul Departamentului de Stat, deşi partea americană a solicitat o întrevedere.

Adrian Vasilescu: Creditarea nu se va revigora mai devreme de luna noiembrie

Băncile româneşti sunt încă reticente în a acorda credite, pentru că aşteaptă decizii importante la nivel european. Economia a intrat într-o fază de tranziţie prelungită. Deşi Banca Naţională a eliberat pe piaţa bancară o sumă importantă, creditorii nu vor da drumul la împrumuturi până spre finele anului, adică în lunile octombrie - noiembrie, a spus, în cadrul unui interviu acordat EVZ, Adrian Vasilescu, consilierul lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale. În 2014, am putea asista la mai multe fuziuni pe piaţa bancară, iar în ceea ce priveşte deprecierea din ultimul timp a leului, în raport cu euro, aceasta pare mai degrabă conjuncturală decât o situaţie de durată, a mai spus Adrian Vasilescu.

Stelian Tănase s-a descotorosit de rivalul său, Valentin Nicolau

În urma deciziei luate de Comitetul Director al TVR, Nicolau nu mai poate participa la alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor din viitorul Consiliu de Administraţie. Lovitură de graţie la TVR. În urma hotărârii Comitetului Director, regulamentul privind alegerea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie a fost modificat pentru a împiedica accesul în viitorul Consiliul de Administraţie (CA) al celui mai incomod membru, Valentin Nicolau, fost preşedinte TVR. În mandatul trecut, Nicolau a reprezentat peste 70% din angajaţii TVR. "Disperarea imposturii. Frică şi prostie într-o acţiune abuzivă şi ilegală. Incompetenţii, fie ei şi slugi politice, se tem de orice profesionist. Iluzia puterii, dată de înregimentarea lor politică, îi face să creadă că pot sfida legea şi bunul simţ. E dovada neputinţei jucată de un ageamiu acoperit ca ziarist, în cârdăşie cu unii membri ai Comitetului Director vinovaţi de dezastrul din ultimul an", a spus Valentin Nicolau pentru EVZ.

JURNALUL NATIONAL

Falsa imunitate a lui Traian Băsescu. Protecţia penală de care beneficiază preşedintele se datorează procurorilor, nu judecătorilor sau legii

Traian Băsescu este singurul politician şi singurul înalt demnitar în funcţie care beneficiază de protecţie penală pentru faptele comise înainte de a fi preşedinte, dar şi pentru cele săvârşite în timpul mandatului. Acest lucru nu l-a stabilit Constituţia sau o instanţă de judecată, ci... procurorii. Începutul i se datorează lui Daniel Morar, DNA trecând pe linie moartă dosarul "Flota" prin invocarea unei aşa-zise imunităţi prezidenţiale. Teza lui Morar a fost preluată şi de Codruţa Kovesi după ce a preluat conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Practic, Traian Băsescu poate face absolut orice în această perioadă, pentru că nu trebuie să dea socoteală în faţa Justiţiei. Acest lucru este cu atât mai absurd cu cât în Constituţia României scrie clar că preşedintelui în funcţie i se aplică prevederile articolului 72, ca şi parlamentarilor.

Clanul Fuia a devalizat Fundulea

Baronul de Fundulea, Stelian Fuia, îşi adaugă la CV-ul din care nu lipseşte nici o diplomă de la instituţiile care livrează competenţe de la distanţă şi calitatea de urmărit penal. Este de fapt dublarea unui titlu pe care îl acordă DNA deoarece Fuia, după propria declaraţie, a mai primit recent un NUP. Fostul ministru al Agriculturii, care conduce aripa chimică a PDL, şi-a construit un imperiu din care vinde îngrăşăminte şi produse de stimulare pentru fermele din sud-estul României. Baza principală şi-a fixat-o şi a dezvoltat-o la Fundulea pe ruinele unei staţiuni de cercetare pe care a scufundat-o financiar când a condus-o. Încrengătura de firme conduse de el, de soţia lui, Ina Maria născută Rangoon, în Asia de Sud-Est în 1972, de fraţi, cumnaţi, fiică şi ginere, de prieteni de partid şi de stat au reuşit, între altele, să pună pe butuci Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Plante Medicinale şi Aromatice (SCDPMA) Fundulea, o unitate unică prin profil, cu o experienţă ştiinţifică acumulată de câteva decenii.

Toţi norvegienii au devenit MILIONARI peste noapte

Nu toate statele lucrează doar pentru o "clică" de privilegiaţi aflaţi la putere, cum se întâmplă la noi. Norvegia este un exemplu de stat inteligent care strânge bani pentru toţi cetăţenii lui. Astfel că toţi norvegienii au devenit oficial milionari cu câteva zile în urmă, scrie realitatea.net. Norvegia a creat încă din 1990 un Fond suveran în care toţi cetăţenii sunt acţionari, scrie CNBC. Valoarea fondului a trecut un prag istoric zilele trecute, astfel încât valoarea care îi revine fiecărui norvegian a trecut de 1 milion de coroane. Potrivit unui comunicat făcut miercuri de Banca Centrală a Norvegiei, valoarea fondului suveran a ajuns la 5.100 miliarde de coroane (peste 828 miliarde de dolari). Populaţia Norvegiei este estimată la 5.096.300 locuitori, ceea ce înseamnă că fiecărui cetăţean îi revine peste un milion din suma totală. Creşterea peste aşteptări a valorii fondului de stat vine ca urmare a avansului preţului la petrol şi gaze. Fondul suveran isi extinde in permanenta aria de achizitii, fond s-a abţinut însă să investeasca până acum in infrastructura si in capital privat.

Profituri record în 2013 pentru marile bănci americane, în pofida amenzilor primite

Profitul cumulat înregistrat anul trecut de primele şase bănci americane a atins cel mai ridicat nivel de după 2006, chiar dacă băncile au alocat peste 18 miliarde de dolari pentru a face faţă acuzaţiilor că au încălcat legea sau i-au înşelat pe investitori, transmite Boloomberg. Creşterea pieţei bursiere, reducerea costurilor şi diminuarea creditelor neperformante au făcut ca profitul net cumulat al celor mai mari şase bănci americane să crească anul trecut cu 21%, până la 74,1 miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg. Doar în 2006, în perioada de vârf a bulei imobiliare americane, au înregistrat marile bănci americane profituri mai mari, de 84,6 miliarde de dolari. Dacă nu ar fi fost plătite amenzi anul trecut, profitul record din 2006 ar fi fost depăşit.

NATIONAL

Ce "tun" da din puscarie miliardarul Nelu Iordache

Nelu Iordache a petrecut deja al doilea Revelion dupa gratii. Iar perspectivele unei eventuale eliberari, fie ea si conditionata, se arata a fi mai mult decat sumbre. Printr-un comunicat sec, Tribunalul Giurgiu a anuntat ca fosta Blue Air Transport Aerian SA Giurgiu, redenumita Bata Sky Imobiliare SA, a intrat in faliment. Nu sunt prea mari sanse pentru cei 3.227 de creditori ai firmei recent intrata in insolventa, dintre care peste 1.200 sunt parteneri de afaceri din strainatate, sa recupereze vreun euro, chiar daca se inscriu la masa credala. Pentru ca, printr-o incredibila inginerie financiara, a carei legalitate este verificata acum, Casa de Insolventa Transilvania a reusit sa transfere, anterior intrarii in insolventa, activitatea companiei low-cost pe o alta firma. Este vorba, bineinteles, de... Blue Air - Airline Management Solutions SRL, detinuta si condusa in acte de apropiatii lui Nelu Iordache, care astfel poate controla din umbra inchisorii intreaga afacere care produce milioane de euro lunar...

Ce capcana le pregateste Antonescu pesedistilor

Crin Antonescu a inceput anul in forta, cu un discurs fara de cusur despre statul de drept, angajamentele USL fata de electorat si datoria liberalilor si social-democratilor de a mentine unitatea aliantei. In realitate, mesajul pacifist al Antonescu face parte dintr-o strategie bine pusa la punct, dezvaluita chiar de surse din interiorul PNL. Potrivit acestora, liberalii se vor juca in continuare cu nervii pesedistilor, ii vor ataca si ii vor sicana, fortandu-i sa rupa alianta. Ulterior, aceiasi liberali vor sustine ca ei au incercat sa "revigoreze" USL-ul, dar nu au putut din cauza social-democratilor. PNL l-a propus drept coordonator al campaniei pentru europarlamentare pe Marian Petrache, presedintele Consiliului Judetean Ilfov. Acelasi Petrache care i-a trimis in opozitie pe social-democratii ilfoveni si care i-a declarat razboi Gabrielei Vranceanu Firea, sefa filialei locale a PSD.

Bataie pe Sectia Penala a Curtii Supreme

Agitatie mare printre magistratii care viseaza la accederea pe unele dintre cele mai importante posturi din sistemul judiciar de la noi. Concomitent cu alegerea noii conduceri, Consiliul Suprem al Magistraturii a anuntat scoaterea la concurs a ultimelor opt posturi de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procedurile de inscriere si probele propriu-zise se vor desfasura pe perioada 6 ianuarie - 6 iunie 2014, competitia pentru promovarea la Curtea Suprema anuntandu-se una accerba. Mai ales ca astfel vor fi ocupate si ultimele cinci posturi disponibile la nivelul Sectiei Penale de la ICCJ, adica exact la instantele unde se vor judeca marile dosare de coruptie din acest an.

PUTEREA

PNL şi PSD. Adio, dar rămân cu tine. Antonescu se distanţează tot mai mult de Ponta: E bine să fim decenţi, să nu jucăm Hora Unirii

PNL şi PSD se confruntă cu o criză politică, divergenţele dintre cele două partide sunt tot mai evidente, dar nici una dintre formaţiuni nu vrea ruperea alianţei, miza fiind rămânerea la guvernare. În plus, în şedinţa de ieri a conducerii PNL, Crin Antonescu a avut grijă să emită strategic mesaje în totală contradicţie cu cele ale lui Victor Ponta, pe mai multe paliere. Astfel, în timp ce Ponta vrea un preşedinte pacificator, Antonescu vrea un preşedinte care nu trebuie să asigure liniştea, iar liberalul a mai menţionat că nu crede că Adrian Năstase este un condamnat politic, după ce Ponta a susţinut că fostul premier este o victimă a regimului Băsescu. În plus, liberalul a mai avut grijă să îi transmită lui Victor Ponta că nu mai poate fi stârnit "la chestii din astea adolescentine, că nu avem curaj".

Băncile urăsc creditul sub cinci ani

Toate băncile îţi spun din start că nu se poate decât pe minim cinci ani. Dacă insişti îţi spun să laşi un dosar să vadă dacă se poate acorda împrumutul. Răspunsul ţi-l dă-n 30 de zile dacă e pozitiv, dacă e negativ nu primeşti nici un răspuns! De ce nu acordă o bancă împrumuturi pe un an de zile? Răspunsul este pentru că nu te poate jupui! Focul lor mare este să ia dobândă la dobândă, pe un an de zile se aleg c-o sumă mică, pe cinci ani plăteşti suma împrumutată aproape dublu!

ROMANIA LIBERA

Zi decisivă în dosarul referendumului. Dragnea a cerut restituirea dosarului la DNA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să stabilească, vineri, dacă restituie la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru refacerea rechizitoriului, dosarul "Fraudă la Referendum". O decizie de restituire a dosarului ar însemna că Liviu Dragnea răsuflă uşurat în 2014, nemaifiind pasibil de o eventuală condamnare în acest an. La ultimul termen, în decembrie 2013, al dosarului în care este judecat Dragnea avocatul său, Marian Nazat, a cerut instanţei restituirea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru refacerea urmăririi penale, pe motiv că anchetatorii nu i-au permis să studieze tot materialul de urmărire penală şi pentru că din dosar nu ar rezulta clar faptele pentru care este judecat. În acest dosar, Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

BNR a intrat prima în campanie electorală

Anul 2014, presărat cu 3 rânduri de alegeri (europarlamentare, prezidenţiale şi cele pentru şefia BNR) începe în forţă, cu bani eliberaţi băncilor din rezerva BNR şi dobânda de politică monetară redusă. Semn că pomenile electorale pot avea şi o componentă monetară. Dincolo de scăderea ratelor pentru debitorii în lei (odată cu scăderea Robor), efectele deciziei BNR se vor resimţi în comportamentul băncilor faţă de clienţi: chiar dacă e mai greu de crezut că vom asista la o reluare în forţă a creditării pentru persoane fizice şi IMM-uri în condiţiile în care băncile sunt foarte preocupate să restituie liniile de finanţare de la băncile-mamă, cel puţin sunt şanse mari să se slăbească şurubul ce apăsa datornicii de bună credinţă. În plus, RMO-urile la lei proaspăt reduse-aproximativ 4 miliarde lei se întorc la bănci-pot alimenta, cel puţin parţial, foamea de bani a statului în anul electoral ce urmează.

ZIARUL FINANCIAR

Lactalis a închis trei fabrici din Suceava şi Neamţ. Telemeaua LaDorna a fost înlocuită cu President

LaDorna a închis fabricile de unt şi caşcaval, iar singurele unităţi mari rămase în picioare sunt cele în care se fabrică laptele UHT şi telemeaua President. De la începutul acestui an brandul de telemea LaDorna a fost înlocuit cu President. Grupul francez Lactalis, unul dintre cei mai puternici jucători din industria mondială a laptelui, care controlează din 2008 grupul de firme LaDorna, a închis anul trecut trei centre de producţie din judeţele Suceava şi Neamţ şi a renunţat la două fabrici de prelucrare a laptelui, decizii luate de acţionari "în linişte" fără să fi fost comunicate de oficialii francezi. În timp ce la nivel mondial, francezii dau sute de milioane de euro pentru a-şi creşte prezenţa pe noi pieţe (săptămâna aceasta Lactalis a plătit peste 250 mil. euro, potrivit Reuters, pe un producător din India), în România grupul francez închide fabrici din zone cu tradiţie în prelucrarea laptelui.

Agricultura a adus în economie un maxim istoric de 18,5 mld. euro în 2013

Agricultura, un sector în fierbere de mai bine de trei ani şi care contribuie anual cu 6-7% din PIB, a adus 18,5 miliarde de euro în economie anul trecut, cel mai bun rezultat din istorie şi un plus de 28% faţă de anul 2012, potrivit primelor estimări ale Eurostat date recent publicităţii. Plusul de anul trecut a fost susţinut de creşterile de pe piaţa cerealelor (+64%), a cartofilor (+87%), a plantelor industriale (+61%) şi din piaţa furajelor (+60%). România a mai avut rezultate apropiate de cele ale anului trecut în 2011 cu o producţie de 18 miliarde de euro şi în 2008, atunci când piaţa s-a ridicat la 18,1 miliarde de euro. Rezultatele din agricultură arată că scăderea preţurilor la materiile prime agricole precum cerealele şi seminţele oleaginoase nu a reuşit să depăşească creşterea rezultatelor în volum.

Vreţi să ştiţi cum va merge economia în 2014? Uitaţi-vă la cifra de afaceri şi la profiturile companiilor

Cum va merge economia în 2014? Va creşte PIB cu 2,2% cum estimează guvernul sau cu 3,3% cum estimează revista britanică The Economist, adică a doua creştere economică din UE, după Letonia? O perspectivă asupra anului 2014 ar trebui să fie dată nu numai de indicatorii macro: exporturi - care sunt estimate să menţină ritmul la plus 8% şi în anul următor, consum - de la care se aşteaptă o creştere de măcar 2% după stagnarea de anul trecut şi investiţii - care ar fi bine ca măcar să stagneze după scăderea de anul trecut, ci şi de mersul companiilor locale. Spre exemplu, economia americană este estimată că a crescut cu 3% anul trecut, indicele Dow Jones a avut în 2013 una din cele mai bune evoluţii din ultimii 10 ani, plus 25%, până la aproape 16.500 de puncte, iar specialiştii citaţi într-o ediţie recentă a ziarului francez Les Echos apreciază că această evoluţie se datorează în primul rând rezultatelor bune ale companiilor americane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb