REVISTA PRESEI 10.10.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 10 octombrie 2011

ADEVARUL

Motorul creşterii economice s-a gripat

În lunile de vară au scăzut atât producţia şi vânzările de mărfuri, cât şi cererea pentru noi contracte. După mai bine de şase luni de creştere continuă, în care a scos practic economia din recesiune, industria românească a început să dea semne din ce în ce mai îngrijorătoare de scădere. Creşterile din prima parte a anului, când la export se trimiteau şi cu 20% mai multe mărfuri decât în perioadele anterioare, au fost tot mai mici, după care s-au transformat în scăderi. Industriaşii au ajuns astfel ca, în august, să consemneze minusuri atât la cifrele de afaceri şi la producţie, cât şi - ceea ce e mai rău - la comenzile noi reprezentând cererea pentru viitorul apropiat. Datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică arată că per ansamblu în august au scăzut, faţă de iulie, producţia industrială cu 7,1%, vânzările cu 3,6% şi comenzile cu 0,6%.

Merkel şi Sarkozy: Avem un plan. Totul clar, dar secret. Cei doi lideri au căzut de acord pe soluţiile pentru bănci

Liderii Germaniei şi Franţei au promis duminică, după întâlnirea de la Berlin, un nou pachet pentru soluţionarea crizei din zona euro a datoriei, dar nu au oferit detalii de niciun fel legate de recapitalizarea băncilor. Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au declarat după discuţiile purtate la Berlin că scopul lor a fost acela de a veni cu răspuns durabil pentru problemele Greciei, au căzut de acord asupra modului de recapitalizare a băncilor şi a unui plan de accelerare a coordonării politicilor economice în zona euro la summitul G20 de la Cannes care are loc pe 3-4 noiembrie, transmite Reuters.

Georgios Poukamisas, ambasadorul Greciei la Bucureşti: "Grecia nu poate să-şi dea proprietăţile pe nimic"

Ambasadorul Poukamisas vorbeşte despre perspectivele ţării sale în momentul în care presiunea datoriilor îi face pe mulţi să se refere la falimentul Greciei. Lumea întreagă urmăreşte ceea ce se întâmplă în Grecia, iar veştile nu sunt dintre cele mai bune. Ambasadorul elen nu este, însă, extrem de pesimist. Georgios Poukamisas: Pentru următoarele două luni nu există probleme de numerar în Grecia. Nu am nici cea mai mică îndoială că a şasea tranşă a împrumutului va fi eliberată. Dar nu este vorba numai de cea de-a şasea tranşă, ci de punerea în practică a deciziilor planului de stabilizare financiară europeană.

Profeţii despre criză ale laureaţilor Nobel

Economiştii au prevăzut criza, dar nimeni nu i-a luat în seamă, susţine laureatul Nobel Eric Maskin. Criza datoriilor din zona euro i-a făcut pe cei mai cunoscuţi economişti ai lumii să se întreacă în prognoze privind viitorul monedei unice şi să emită diverse scenarii privind răspândirea crizei şi în Statele Unite. "Nu cred că euro este în pragul prăbuşirii", "Europa va înregistra un boom economic şi va depăşi SUA", "Criza economică este departe de a se fi terminat" sau "criza din Europa va duce la prăbuşirea economiei" sunt doar câteva dintre teoriile contradictorii emise de economişti şi laureaţi ai Premiului Nobel.

Franţa, Belgia şi Luxemburg au ajuns la un acord pentru salvarea Dexia

Guvernele din Franţa, Belgia şi Luxemburg au convenit, duminică, asupra unui plan de salvare a băncii Dexia, care urmează să fie prezentat pentru aprobare conducerii grupului bancar franco-belgian. "Guvernele şi-au reafirmat solidaritatea pentru găsirea unei soluţii pentru a asigurara viitorul Dexia. Soluţia sugerată este rezultatul unei consultări intense cu toţi partenerii implicaţi şi va fi prezentată consiliului director pentru aprobare", se arată într-un comunicat al biroului premierului interimar belgian Yves Leterme, fără detalii cu privire la planul de salvare. Miza discuţiilor este de a stabili şi cu cât va contribui fiecare guvern pentru a ajuta Dexia, un subiect spinos, în contextul în care Franţa şi Belgia se confruntă deja cu deficite mari, notează Reuters.

Oficial FMI: În 3 săptămâni întregul sistem financiar se va prăbuşi fără un plan

În aproximativ două-trei săptămâni va izbucni o nouă criză financiară globală, a avertizat unul dintre consilierii Fondului Monetar Internaţional, explicând ce se va întâmpla în cazul în care liderii politici europeni nu vor reuşi să vină cu un plan eficient pentru a rezolva problema datoriilor din zona euro. Într-un interviu acordat BBC, Robert Shapiro a explicat că problema nu este limitată la o bancă belgiană relativ mică (făcând referire, cel mai probabil, la problemele băncii Dexia), ci "vorbim despre cele mai mari bănci din lume, despre cele mai mari bănci din Germania, din Franţa, probleme care se vor răspândi în Marea Britanie şi în toată lumea, tocmai din cauză că sistemul financiar global este atât de strâns". Comentariile sale vin la o zi după ce guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, a anunţat că va tipări încă 75 de miliade de lire (pe lângă cele 200 anunţate deja) pentru a stimula creşterea economiei.

Protest religios la Cairo: Mii de copţi au manifestat după incendierea unei biserici. Cel puţin 23 persoane au fost ucise

Cel puţin 23 persoane au fost ucise duminică în cursul unei manifestaţii a copţilor din Egipt, care au protestat la Cairo faţă de incendierea unei biserici. Cel puţin una dintre victime avea faţa desfigurată. Atmosfera era foarte tensionată în faţa spitalului din Cairo unde sunt cadavrele, rudele acestora exprimându-şi furia, scrie presa internaţională. Copţii, care reprezintă între 6 şi 10 la sută din populaţia Egiptului, se consideră discriminaţi într-o societate majoritar musulmană şi au fost vizaţi de mai multe atentate în ultima perioadă.

CAPITAL

Datoria nemţilor către România: Poziţia şocantă a statului - S-a refuzat negocierea?

În afară de doctorul în economie Radu Golban, există o organizaţie din România care a solicitat răspunsuri oficiale atât părţilor române implicate cât şi celor germane. O parte din documente au ajuns şi la Capital. Interesant este răspunsul dat de către ministerul de Finanţe în 2010, când era ministru Sebastian Vlădescu. "A fost cercetată atât Arhiva BNR, cât şi literatura de specialitate referitoare la relaţiile financiare şi comerciale româno-germane în perioada 1939-1944, ajungându-se la concluzia că statul german nu are obligaţii economico-financiare faţă de România", scrie în răspunsul lui Vlădescu din august 2010. De asemenea, oficialul organizaţiei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a declarat că s-a încercat o negociere pentru România în favoarea recuperării datoriei, însă guvernul român ar fi refuzat să înceapă aceste negocieri.

Anvelopele de iarnă pun pe roate o afacere de 1 mld. euro

Obligativitatea echipării maşinilor cu anvelope de iarnă este ignorată de români. Comercianţii estimează că doar 20%-25% din parcul de autoturisme este echipat cu astfel de cauciucuri. Românii ştiu de aproape un an că, din această iarnă, echiparea maşinilor cu anvelope de iarnă devine obligatorie. Cu toate acestea, mai puţin de 25% dintre şoferii autohtoni au decis până acum să plătească pentru această nouă "idee" a Guvernului. Legea privind obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă nu este foarte populară, şoferii trebuie să înţeleagă că "aceasta este o lege care va salva vieţi pe drumurile României. Viorel Tofan estimează că preţul mediu al unei anvelope de iarnă noi este de circa 350 de lei. Dacă luăm în calcul un parc total de 4,5 milioane de autoturisme, dintre care circa 3,2 milioane încă nu au anvelope de iarnă, rezultă o piaţă potenţială de un miliard de euro.

Interpretare şoc a crizei: Autorii acesteia sunt popoare ale lumii a treia. SUA e printre ele

Statele Unite ale Americii au acum probleme care înainte erau asociate cu o ţară din lumea a treia, susţine scriitorul Michael Lewis, care a făcut această declaraţie într-un interviu pentru Wall Street Journal, în care a vorbit despre noua sa carte "Boomerang". Care sunt acestea? Probabilitatea ridicată că cele mai bogate ţări ale lumii nu vor avea bani pentru a îşi plăti datoriile, reducerile drastice de fonduri alocate bugetelor locale, care se întâlnesc chiar în unele oraşe din America, şi care conduc aceste oraşe în situaţia de a nu avea un serviciu de poliţie şi de pompieri adecvat.

CURENTUL

Avocatul lui Vîntu, Mircea Andrei, va conduce Comisia de Justiţie din PDL. SOV: "Eu am 150 de oameni în structurile statului. Apăraţi-vă statul!"

Nimic nu mai pare să ne mire când vine vorba de corupţie şi justiţie. Deşi par diametral opuşi, cei doi termeni tind să se confunde într-o Românie ce nu mai poate sau nu mai vrea să găsească ieşirea la liman. Un cerc vicios şi complicitar în care se învârt găşti transpartinice pentru care sfidarea a devenit un fel de modus vivendi. De ce ne-ar mai mira astăzi că avocatul şi combinatorul lui Sorin Ovidiu Vîntu conduce azi Comisia de Justiţie a PDL? De ce ne-am mai minuna când un astfel de personaj face abuz de poziţie atunci când pune mâna pe stampila grupului senatorial PDL şi semnează propuneri indecente de afaceri cu energie înspre Moscova.

Congresmanul Michael Turner: SUA se gândesc la modificarea vizelor pentru România

Congresmanul republican Michael Turner susţine că România este este unul dintre exemplele care au determinat Washingtonul să se gandeasca la modificarea regulilor pentru acordarea vizelor. "Este o discuţie în curs în Statele Unite şi un proces în derulare despre cum am putea modifica sistemul. Dar, cu siguranţă România este unul dintre exemplele care ne determina sa spunem ca este un subiect care trebuie revizuit", a afirmat Turner, în cadrul unui interviu acordat Mediafax. Michael Turner este, printre altele, şi lider al Caucus-ului (grupului de prietenie) "România" din Camera Reprezentanţilor.

CURIERUL NATIONAL

Judecătorii pot modifica acum contractele

După noul Cod Civil, instanţele pot pronunţa hotărâri prin care să le completeze, să le adapteze sau chiar să le desfiinţeze. În vechiul Cod, intervenţiile erau făcute exclusiv prin voinţa părţilor contractante. Companiile trebuie să revizuiască formularele de contracte redactate înainte de 1 octombrie pentru a le adapta noii legislaţii. Contractele încheiate între persoane juridice după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil sunt supuse unui grad sporit de intervenţionism din partea instanţelor, aceasta fiind una dintre cele mai importante modificări, cu un impact major asupra mediului de afaceri.

Bunuri ale Grupului Awdi, scoase la licitaţie

Lichidatorul judiciar al companiei Yourhotels, intrată în faliment la data de 7 iunie a.c., a scos la licitaţie Hotelul Caraiman II din Mamaia şi un teren din Voluntari, evenimentul urmând să aibă loc la data de 13 octombrie, ora 15,00. Firma Yourhotels, aparţine Grupului Awdi, alături de alte societăţi printre care şi Rodipet. Firma are datorii neplătite către mai mulţi creditori, printre care figurează Marfin Bank, salariaţi, primării şi alte societăţi. Cea mai mare creanţă de recuperat, înregistrată deja în tabelul creditorilor, este a Marfin Bank România, în sumă de peste 13 milioane de lei. "Dispune înscrierea creditorului Marfin Bank (România) SA în tabelul definitiv de creanţe al debitorului SC Youhotels SRL cu o creanţă garantată în sumă de 13.461.467,091 lei (3.258.693,51 euro şi 20.659,84 lei).

Şomerul american s-a obişnuit cu canapeaua de acasă

În medie, cei care îşi caută un loc de muncă îl găsesc după 40 de săptămâni. 6,2 milioane de americani se află în şomaj de mai bine de jumătate de an. Deşi în piaţă sunt trei milioane de oferte pentru posturi tehnice, lipsesc persoanele care să aibă calificarea necesară. Şomajul din SUA tinde să devină structural în condiţiile în care economia americană recâştigă foarte greu milioanele de locuri de muncă pierdute de la declanşarea crizei. În luna septembrie avansul net a fost de 103.000 de job-uri, semnificativ mai ridicat decât aşteptările analiştilor, care indicau un câştig de 60.000 de slujbe, dar suficient de scăzut pentru a ţine indicatorul şomajului la nivelul de 9,1%.

Statul forţează vânzarea Cupru Min - de această dată vrea 200 milioane lei

Cel mai mare producător de aur din lume şi o companie elveţiană şi-au exprimat interesul. Preţul de pornire al licitaţiei mai trebuie să fie avizat de Ministerul Economiei. Guvernul a mai încercat privatizarea societăţii în 2008 şi 2009, iar anul acesta a vrut să vândă pe piaţa de capital. Statul român încearcă încă o dată vânzarea producătorului de cupru Cupru Min Abrud, pentru care solicită de această dată 200 de milioane de lei. În acest sens, autorităţile vor anunţa o licitaţie în această săptămână la care sunt aşteptate compania canadiană Barrick, cel mai mare producător de aur din lume, şi Mineco din Elveţia, care a cumpărat Moldomin.

Franklin Templeton, printre marii pierzători ai anului 2011

Fondul cu plasamente pe pieţele emergente al companiei americane şi-a diminuat cu 23% valoarea portofoliului până la începutul acestei luni. Templeton Emerging Market Fund, fond administrat de compania americană Franklin Templeton, consemna pentru 2011, până la începutul acestei luni, o pierdere de 22,70%, scrie publicaţia online Institutional Investor. Acesta este unul dintre cele mai slabe rezultate ale fondurilor de dimensiuni similare, fiind depăşit în sens negativ doar de fondul Advantage Plus al lui John Paulson, care a avut un 2011 de groază, înjumătăţindu-şi capitalul.

EVENIMENTUL ZILEI

Soarta Realităţii, la mâna Securităţii

Bătălia pentru Realitatea TV a ajuns la faza pe Securitate. Dan Voiculescu, patronul "Antenelor", a ajuns să joace un rol major în determinarea viitorului pe care îl va avea concurenţa sa. Nici Sorin Ovidiu Vîntu nu este străin de relaţiile şi urzelile care urmăresc să pună mâna pe RTV, postul care a jucat un rol atât de important în ultimele campanii electorale.

Două săptămâni până la o criză mai mare ca în 2008

Dacă liderii europeni nu găsesc mai repede o soluţie la problema datoriilor suverane atunci am putea ajunge într-o situaţie şi mai proastă. Soluţia pentru zona euro întârzie să apară din cauza nehotărârii politicienilor. Între timp, criza datoriilor merge mai departe, termenele limită pentru plata datoriilor bat la uşă, ceea ce acutizează criza şi o face să capete proporţii inimaginabile. Acesta este semnalul de alarmă pe care îl trag din ce în ce mai des economiştii de la nivel global. Deadline-urile pentru plata datoriei în cazul Greciei vor sosi curând, iar Italia, Spania, Irlanda şi chiar Belgia sau Anglia par şi ele din ce în ce mai ameninţate de criză direct sau prin băncile care le aparţin.

În Germania, Nokia a plecat doar după ce a plătit 240 milioane euro

Nokia a plecat din Germania, provocând un imens scandal şi uriaşe manifestări de stradă la care au participat 50.000 de muncitori. Protestele au durat mai bine de cinci luni, iar, la final, muncitorii s-au ales cu plăţi compensatorii de ordinul zecilor de mii de euro. Şefii sindicatului IG Metal, la care sindicatul muncitorilor de la fabrica Nokia din Bochum era afiliat, au confirmat că Nokia a putut pleca din Germania, fără alte consecinţe, doar după ce a plătit 240 de milioane de euro. Plăţile compensatorii au totalizat 200 de milioane de euro, în timp ce diferenţa de 40 de milioane a trebuit returnată Guvernului Federal al Germaniei, reprezentând ajutoarele de stat oferite.

Cum puteţi scăpa de o parte din datoriile la stat

Guvernul a publicat ordinul care permite anularea penalităţilor de întârziere companiilor care îşi plătesc datoriile până la sfârşitul acestui an. Contribuabilii, atât persoane juridice, cât şi persoane fizice, care îşi plătesc întreaga datorie până la 31 decembrie 2011 scapă de penalităţile de întârziere, precum şi de jumătate din majorările de întârziere acumulate. De această măsură pot beneficia contribuabilii care înregistrau datorii la 31 august 2011. Practic, aceştia vor trebui să achite doar dobânzile de întârziere plus jumătate din majorările de întârziere calculate de Fisc.

JURNALUL NATIONAL

A venit iarna la munte. Stratul de zăpadă a depăşit pe alocuri 30 cm

După un început de octombrie cu temperaturi de vară, vremea s-a răcit brusc, iar la munte a dat zăpada. În Masivul Bucegi, a nins toată noaptea de sâmbătă spre duminică, astfel că, la altitudini mari, stratul de zăpadă a măsurat aproape jumătate de metru şi chiar mai mult, ceea ce i-a făcut pe salvamontişti să-i sfătuiască pe turişti să nu urce pe munte din cauza riscului de producere a unor avalanşe. În localitatea Fundata din judeţul Braşov, zăpada atingea ieri dimineaţă nu mai puţin de 30 de centimetri, în timp ce în staţiunea Predeal a măsurat 12 centimetri.

FMI, nemulţumit de reforme. Delegaţia Fondului revine în România pe 25 octombrie

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană se va afla în România, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2011, pentru evaluarea politicilor bugetare. Misiunea, la care se vor alătura şi reprezentanţii Băncii Mon-diale, va conduce la cea de-a treia evaluare a acordului preventiv semnat în martie 2011, se arată într-un comunicat al FMI. La ultima evaluare din luna august, UE şi FMI au cerut auto-ri-tăţilor române să menţină disciplina bugetară şi să continue reforma în sectorul public, în condiţiile în care România ar trebui să revină pe creş-te-re economică în acest an, după doi ani consecutivi de recesiune. Pentru 2011, creşterea economică este estimată la 1,5%, iar în 2012 de 3,5-4%.

Sebastian Lăzătoiu dezvăluie cine este Albă ca Zăpada

Problema pe care Lăzăroiu a lansat-o comentatorilor politici, în august 2010, atunci când a prezentat un sondaj electoral în care a înlocuit numele partidelor cu titlurile unor poveşti, are o rezolvare. Albă ca zăpada, partidul nou înfiinţat, care potrivit sondajului amintit ar putea câştiga alegerile din 2012, nu mai are un nume de basm, se cheamă Noua Republică. Într-o scrisoare adresată lui Mihai Neamţu, fondatorul mişcării Noua Republică, fostul consilier prezidenţial şi ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu salută apariţia acestei noi formaţiuni politice, apreciind că aceasta este "cel mai puternic semnal al nevoii de schimbare".

NATIONAL

Diaconescu le-a propus rusilor o prietenie de proba

Intors recent din Statele Unite si inspirat probabil de intalnirile pe care le-a avut acolo, Cristian Diaconescu si-a propus sa dezmorteasca un pic relatia Romaniei cu Rusia. Un gand bun, exprimat insa intr-un mod nu tocmai fericit, in cadrul intrevederii cu delegatia rusa la Adunarea Parlamentara a NATO. Concret, Diaconescu le-a propus rusilor sa simuleze o impacare. "Fiind vorba despre un dialog intre parlamentari, ceva mai independenti din punct de vedere politic, le-am transmis spre analiza si decizie posibilitatea ca, la un moment dat, in mod corespunzator sa aiba loc un proces simbolic de reconciliere in legatura cu un moment istoric sau altul, fata de care exista in aceasta perioada o evaluare separata", a declarat vicepresedintele Senatului.

Mircea Badea, dat in judecata de Radu Moraru pentru amenintari cu moartea!

Razboiul purtat intre Mircea Badea si Radu Moraru a ajuns la o noua etapa, cea in care se vor deplasa la instanta pentru ca un judecator sa le faca dreptate. "Nasul" spune ca ca-i va face plangere penala realizatorului "In Gura Presei" pentru amenintarea cu moartea de pe blogul propriu.

Ministerul Justitiei isi face Politie proprie

In timp ce cutremurele se tin lant pe la alte ministere, Justitia pare ferita de toata aceasta bulibaseala. Pe langa faptul ca nu a ajuns in pragul imploziei, ca Internele, mai profita si din plin de ceea ce se intampla in ograda lui Igas. Astfel, noul Serviciu secret, care va inlocui defuncta SIPA, este ca si oficiat, pentru umplerea organigramei racolandu-se la greu profesionisti care au lucrat pana acum in structurile speciale ale MAI. Tot de aici se pare insa ca vor fi alesi si membrii noii Politii pe care Catalin Predoiu are de gand sa o infiinteze.

PUTEREA

Boagiu îşi face poliţie rutieră

Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu, se pregăteşte să-şi înfiinţeze o structură unde trebuie să angajeze aproximativ 400 de oameni. Guvernul a aprobat ordonanţa prin care se înfiinţează Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier,în subordinea Ministerului Transporturilor. Înfiinţarea acestei instituţii care se va ocupa de amenzile date şoferilor ar putea aduce pierderi de cel puţin 10 milioane de euro la bugetul de stat reprezentând taxe şi amenzi aplicate de inspectorii de la Autoritatea Rutieră Română care nu vor mai fi încasate.

Moody"s ar putea retrograda Belgia din cauza situaţiei grupului bancar Dexia

Moody"s a avertizat că ar putea retrograda ratingul Belgiei din cauza cheltuielilor pentru susţinerea financiară a grupului franco-belgian Dexia, şi a perspectivei unor costuri financiare mai mari şi a creşterii economice lente. Agenţia a pus sub supraveghere ratingul "Aa1" al Belgiei, în vederea unei posibile revizuiri în scădere. Moody's s-a alăturat astfel Standard&Poor's şi Fitch care au pus sub supraveghere calificativele "AA+" ale Belgiei, cu perspectivă negativă, în ultimul an. Ambele agenţii au arătat că lipsa unui guvern învestit subminează eforturile de echilibrare a bugetului în Belgia, unul dintre cele mai îndatorate state din zona euro.

Criza euro se extinde şi pune în pericol economia mondială

Germania şi Franţa s-au întâlnit din nou duminică la masa negocierilor în încercarea de a cădea de acord asupra unei soluţii pentru criza din zona euro care pune în pericol economia mondială. Reuniunea a venit şi pe fondulriscului de faliment al grupului franco-belgian Dexia, prima victimă a crizei, din cauza expunerii mari la datoriile ţărilor periferice din zona euro, în special la cele ale Greciei. Mulţi economişti consideră că aceste întâlniri nu mai pot produce surprize şi cred ca zona euro în ansamblu este deja scufundată în recesiune.

ROMANIA LIBERA

Adrian Vasilescu (BNR): Dumnezeu ajută băncile româneşti în faţa crizei

Dumnezeu ajută băncile româneşti în faţa crizei care afectează sistemul bancar european, consideră Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, relatează Agerpres. "Dumnezeu şi Banca Naţională ajută băncile româneşti" în faţa crizei, a declarat, la Antena3, consilierul guvernatorului Isărescu, întrebat despre efectele crizei financiare asupra băncilor din zona euro. Vasilescu a dat asigurări că efectele crizei bancare europene nu se vor extinde asupra băncilor din România. 'Băncile româneşti sunt solide. Nu există putregai în nici una dintre băncile din România', a subliniat economistul.

Un nou scandal zguduie justiţia română, la numai un an după celebrul "caz Voicu''. 11 judecători supremi anchetaţi pentru corupţie

La Inalta Curte de Casatie si Justitie colcaie coruptia ; judecatorii Barsan si Pusoiu- invinuiti; trei judecatori sunt in cercetari prealabile; alti sase vor da declaratii de faptuitori. Judecatorul Gabriela Barsan, sefa Sectiei Contencios Administrativ de la Inalta Curte de Casatie si Justitie , si Iuliana Pusoiu , judecator la aceeasi sectie, sunt invinuite de procurorii anticoruptie ca au facut trafic de influenta pentru ca omul de afaceri Gabriel Chiriac sa castige procese. Omul de afaceri nu a fost gasit in Romania, el fiind localizat la Paris, unde domiciliaza cu familia.

Compania Naţională de Absurdităţi pe Drumurile Naţionale. Două cincinale pentru 30 kilometri de drum european

România Liberă vă prezintă succint câteva studii de caz în contractele cu asfalt ce explică evaporarea fără urmă a banilor primiţi de Compania de Drumuri Naţionale de la bugetul de stat. Management de stat: drum nereparat, dar banii daţi. Drumul european DN6 (Craiova-Timişoara) trebuia reparat în proporţie de 75% cu banii UE (programul ISPA) cu începere din 2002. Zece ani mai târziu banii sunt pierduţi iar lucrările nu sunt terminate. Constructorul, o firmă fără nici o capacitate tehnică şi financiară, va pleca cu buzunarele pline din România după ce a dat CNADNR în judecată. Contractul de reparare a celor 30 de kilometri din DN6 dintre Filiaşi şi Ciochiuţa a fost semnat cu firmele elene Proodeftiki şi Athena în 2002. Trei sferturi din suma necesară lucrărilor, care era de 21 milioane euro, a fost oferită gratuit de UE.

Cea mai valoroasă bancă din România. De ce-şi ţine seifurile cu tezaurul la minus 20 de grade Celsius?

România, ca multe alte ţări, are două bănci centrale. Prima e BNR, unde guvernatorul Mugur Isărescu veghează peste leii şi rezervele de aur ale ţării. A doua e discreta "Bancă de Gene" din Suceava, a cărei directoare Silvia Străjeru, păzeşte colecţia strategică a României de seminţe pentru culturi. Dacă prin absurd, în caz de cataclism major, toate culturile agricole ale ţării ar fi rase de pe faţa pământului, "Banca de Gene" ar juca rolul de "Arca lui Noe", unde se pot găsi seminţele unui nou început. Mai exact 17.000 de varietăţi unice de seminţe dintr-un număr de 350 de specii, de la fasole, ceapă şi morcovi, până la sfeclă, cartofi, grâu şi porumb.

SAPTAMANA FINANCIARA

Naţional Arena falimentează afacerile din jur

Proprietarii de restaurante şi magazine din apropiere nu au decât de pierdut de pe urma inaugurării noului stadion. Despre investiţiile publice circulă vorba că au un efect benefic pe orizontală asupra economiei. Cazul Naţional Arena este un contraexemplu perfect al acestei teorii. În loc să ducă la dezvoltarea micilor afaceri din zonă, noua mândrie a sportului naţional aduce restaurantelor, barurilor şi magazinelor din zona adiacentă interdicţia de a comercializa băuturi alcoolice pentru circa o jumătate de zi, la fiecare meci. În aceste condiţii, două sau trei astfel de meciuri pe săptămână ar însemna o adevărată tragedie pentru agenţii economici din zonă. În loc să stimuleze crearea de noi locuri de muncă şi de noi business -uri, cum susţin analiştii şi politicienii, reglementările impuse în urma construirii noii arene le distrug şi pe cele existente.

Statul îşi şterge singur datorii de peste 3 miliarde de lei la pensii

Suma echivalează cu mai mult de o treime din deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat, care se cifra în august la 8,66 miliarde de lei. Statul centrează, dă cu capul şi mai stă şi în poartă pentru a recupera balonul. Guvernele anilor "90 au menţinut artificial în viaţă, prin subvenţii, mari companii de stat care funcţionau în pierdere, pentru a evita concedieri în masă şi tensiuni sociale şi electorale. În plus însă, din postura de contribuabili, aceste companii au acumulat datorii uriaşe la bugetele publice, în special la cel de pensii. Acum Guvernul vrea să anuleze aceste datorii "executându-se" pe el însuşi. Ceea ce îi permite acest lucru este distincţia juridică - aberantă, în esenţă - dintre "proprietatea publică" şi "proprietatea privată" a statului, care îngăduie autorităţilor să-şi transfere active dintr-un buzunar în altul.

ZIARUL FINANCIAR

Agricultura va aduce 12 miliarde de euro în PIB, salvând economia în acest an

Creşterea economică va fi salvată în trimestrul al treilea de cel mai bun an agricol din ultimul deceniu. Producţia agricolă va trece 12 mld. euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut. Agricultura va contribui semnificativ la creşterea economică din acest an, vremea bună şi preţurile-record pentru produsele agroalimentare contribuind decisiv la un an agricol extrem de bun. "Agricultura ar putea face diferenţa în acest an însă depinde şi de ce se va întâmpla în ultimele luni ale anului. S-ar putea ca agricultura să facă diferenţa între plus şi un plus şi mai mare al creşterii economice", spune Laurian Lungu, managing partner în cadrul Macroanalitica.

Numai în România se poate întâmpla: Argus Constanţa, compania cu două conduceri şi două AGA ţinute în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, dar în locaţii diferite

Războiul dintre SIF Oltenia şi omul de afaceri Cătălin Chelu pentru controlul Argus Constanţa (UARG) continuă să bulverseze acţionarii producătorului de uleiuri vegetale, care nu ştiu la ce adunare generală a societăţii să participe: la cea convocată de reprezentanţii SIF Oltenia la hotelul Ibis din Constanţa sau la cea ţinută de Cătălin Chelu la sediul societăţii unde unii acţionari au găsit poarta încuiată la ultima adunare. Atât SIF Oltenia, cât şi Cătălin Chelu nu recunosc reciproc administratorii celeilalte grupări, astfel că la ordinul CNVM de convocare a unei adu-nări generale la Argus pentru alegerea unor noi administratori, cele două părţi au convocat fiecare câte o adunare generală cu aceeaşi ordine de zi şi la aceeaşi oră şi dată, însă în locaţii diferite.

Opinie Lucian Croitoru: Cine câştigă din criza datoriilor suverane

Depozitarea în memoria colectivă a consecinţelor negative ale supraîndatorării va duce la crearea unui nou tip de public, care va fi adversar al datoriilor publice mari şi al alocaţiilor sociale în exces În general, tinerii vor fi cei care vor impune noile reguli referitoare la limitarea îndatorării publice Formarea noului public va începe cu cea mai mare segregare intergeneraţională care va fi avut loc vreodată în Europa Politicienii va trebui să-şi adapteze discursul la noile realităţi.

UE: Aveţi 1000 de euro de persoană din banii plătitorilor de taxe din Europa. Folosiţi-i rapid pentru că începând din 2012 îi pierdeţi

România mai are la dispoziţie un an şi trei luni, până în decembrie 2012, să absoarbă 6 miliarde de euro din fondurile structurale. După această dată începe perioada în care banii netraşi vor fi anulaţi şi românii vor pierde o mare parte din cei 1000 euro de persoana alocaţi de la UE pentru exerciţiul bugetar 2007 - 2013. Acesta a fost cel mai important mesaj transmis de Anton Schrag, reprezentantul Comisarului European pentru Dezvoltare Regională, la forumul Regenerarea Industrială a României care are loc la Bacău. "Sunt 20 miliarde de euro fonduri structurale din care aţi atras până acum doar aproape 700 milioane de euro, adică o rată de absorbţie de 4 procente. Polonia are 25 procente iar Bulgaria 10 procente. Sunt banii plătitorilor de taxe din UE pe care îi aveţi la dispoziţie, practic 2000 euro pentru fiecare român. Faceţi ceva şi luaţi aceşti bani", a spus Schrag.

Veştile bune de la producţia industrială din august susţin accelerarea PIB în T3

Producţia industrială, unul dintre cei mai importanţi indicatori din economie, a continuat să crească în august într-un ritm mai rapid decât în iunie şi iulie, aducând o veste bună într-o atmosferă dominată de pesimismul cauzat de criza datoriilor cu care se confruntă ţările vestice, principalul partener comercial al României. În august producţia industrială a urcat cu 7,4% comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, după ce în iunie şi iulie creşterile au fost de 3,2% şi, respectiv, 5%.

Criza a creat panică în rândul celor bogaţi, care fug să-şi adăpostească averile

Cele mai bogate familii din lume s-au îmbarcat într-o campanie de limitare a pagubelor concentrându-se mai puţin pe sporirea averilor, iar unele sunt atât de îngrijorate încât îşi plasează banii în "portofolii de criză", în condiţiile în care turbulenţele financiare erodează bogăţia, scrie agenţia Thomson Reuters. Un portofoliu menit să protejeze averile oamenilor în faţa unei catastrofe globale a atras interes în creştere pe fondul extinderii turbulenţelor financiare în ultimele luni. Acest tip de portofoliu alocă o treime din bani pentru aur, o treime pentru acţiuni defensive şi diversificate şi o treime titlurilor ţărilor dezvoltate ultra sigure.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb