REVISTA PRESEI 11.01.2017

Willy Homner
Revista Presei / 11 ianuarie 2017

REVISTA PRESEI 11.01.2017

ADEVARUL

PSD face primul pas pentru inculparea penală a tehnocraţilor

Ancheta Comisiilor de buget-finanţe din Parlament privind "gaura" de 10 miliarde din buget oferă PSD posibilitatea instituţională de a trimite pe miniştrii Cabinetului Cioloş în faţa procurorilor. Acuzaţia? Au oferit date inexacte Parlamentului, faptă incriminată prin Legea privind responsabilitatea ministerială. Conducerea Parlamentului, dominată de majoritata PSD, a decis ieri ca aleşii din Comisiile de buget-finanţe ale celor două camere să ancheteze în ce condiţii s-a realizat rectificarea bugetară a Guvernului Cioloş. În replică, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, a anunţat că nu se va prezenta la "circul" din Parlament.

Cât câştigă un procuror nou angajat

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Marius Mihai Ungureanu, a oferit un interviu ziarului "Adevărul" în care vorbeşte despre problemele din sistem, dosarele cu autor necunoscut şi provocările activităţii de procuror. Un procuror nou angajat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba presupune promovarea acestuia de la un parchet de pe lângă judecătorie prin concurs, având o vechime în magistratură de minim 5 ani, iar ca nivel salarial, acesta are un salariu net, în medie, în funcţie şi de vechimea în muncă şi de vechimea în magistratură, de cca 7.000-7.500 lei.

Ultima armă a Pentagonului: Roiul de drone de mici dimensiuni

Pentagonul a testat recent cu succes un roi format din 103 drone de mici dimensiuni, făcând paşi astfel spre realizarea unui nou tip de armă care promite a avea un mare viitor, relatează AFP. Progresul inteligenţei artificiale face de acum posibilă constituirea de grupuri de mici roboţi, care acţionează colectiv sub conducerea unui om. Strategii militari prezic un mare viitor acestor roiuri de drone, mai ales că nu necesită investiţii mari şi au capacitatea de a pătrunde chiar şi în cele mai vulnerabile puncte ale adversarului. În octombrie, armata americană a testat un roi format din 103 drone de mici dimensiuni, de circa 16 centimetri lungime, lansate de trei avioane de luptă F/A-18 Super Hornets, potrivit unui comunicat al Pentagonului, citat de AFP.

Serviciile de informaţii americane au previziuni sumbre pentru următorii cinci ani

Riscul unor conflicte interne şi interstatale va creşte până la niveluri care nu au mai fost atinse din vremea Războiului Rece, anticipează Consiliul Naţional de Informaţii al Statelor Unite într-un raport. Spectaculoasele rezultate obţinute în ultima perioadă în plan tehnologic conturează o lume care are toate şansele să devină nu doar mai bogată în oportunităţi, ci şi mult mai periculoasă. Raportul "Global Trends: Paradox of Progress" ("Tendinţe globale: paradoxul progresului", în trad.), publicat luni de Consiliul Naţional de Informaţii al Statelor Unite, scoate în evidenţă factorii ce conturează "un viitor apropiat întunecat şi dificil", printre care politici mai agresive din partea Rusiei şi a Chinei, conflicte regionale, terorism, adâncirea inegalităţii veniturilor, schimbările climatice şi creşterea economică lentă.

Firme apropiate de PSD primesc contracte importante de deszăpezire

Firme de casă apropiate PSD au câştigat zilele trecute contracte cifrate la câteva milioane de euro pentru deszăpezirea unor sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi. Atribuirea a avut loc prin negocieri directe. De cele mai multe ori ofertele acestor firme au fost declarate singurele acceptate. Un prim contract substanţial de deszăpezire a fost câştigat de firmele Anastamar Construct SRL - Itaro SRL. Prima firmă este deţinută de familia Cuşă din judeţul Giurgiu de unde provine şi actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta a fost purtător de cuvânt al PSD Giurgiu, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina.

Liberalii fac opoziţie la ei însişi

Perdanţi detaşaţi ai alegerilor parlamentare, facţiunile liberale au pierdut şansa de a-şi împărţi ministerele şi au început să se lupte pentru obţinerea unei funcţii de conducere la Congresul din 2017. Calendarul liberalilor pentru Convenţia Naţională, forul care alege preşeidntele PNL, nu e stabilit, însă liderii de la centru şi din teritoriu încep să regrupeze în jurul diferitor tabere. Liberalii sunt împărţiţi în prezent în mai multe grupuri, acesta fiind atât din fostul PDL, cât şi şi din vechiul PNL. Fiecare grup consideră că e dreptul lor să dea viitorul lider, în special democrat-liberalii care au cedat copreşedinţia partidului după demisia lui Vasile Blaga, din 28 septembrie.

Guvernul Dragnea faţă cu bugetul

Gaura la buget pe care Liviu Dragnea o pune, convenabil, pe seama grelei moşteniri este doar o dovadă simplă despre modul în care funcţionează România dincolo de promisiunile electorale. Mai repede decât a crezut, pentru guvernarea Dragnea a venit momentul adevărului. Nu poate creşte deficitul bugetar peste 3%, iar să taie de la investiţii, nu mai este o opţiune. Sectorul investiţiilor a furnizat cât a putut şi este într-o situaţie dintre cele mai precare. Fără investiţii, nu vin nici fonduri europene, nu sunt nici locuri de muncă, nici dezvoltare, nici creştere economică, nici venituri la buget, nici bani pentru salarii şi pensii. Ce va face Dragnea?

Dan Voiculescu rămâne în închisoare

Dan Voiculescu a ratat la mustaţă eliberarea condiţionată, după ce Tribunalul Bucureşti i-a respins definitiv cererea. Chiar dacă nu va părăsi penitenciarul, Voiculeascu se poate consola cu decizia judecătorilor, care au scurtat cu patru luni termenul la care fostul senator poate formula o nouă cerere. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au vrut să împace şi capra, şi varza. Chiar dacă a respins definitiv solicitarea făcută de omul de afaceri, instanţa a scurtat cu patru luni termenul la care acesta poate formula o nouă cerere. Concret, din 24 mai 2017, Dan Voiculescu poate face un nou demers de a ieşi din penitenciar înainte de termen.

BANCHERUL

Şase bănci au revenit cu avansul la creditele ipotecare la nivelul anterior legii privind darea in plată

Un număr de şase bănci au scăzut avansul la creditele pentru locuinţe la nivelul dinaintea adoptării legii privind darea in plată, care a determinat toate băncile sa majoreze aportul minim impus clienţilor de la 15% la 35% sau chiar mai mult din valoarea locuinţei. Legea nr.77/2016 privind darea in plata a fost însă declarata parţial neconstituţionala de către Curtea Constituţională, care a decis, la finalul anului trecut, că legea se poate aplica doar daca o instanţa de judecata constata ca s-au întrunit condiţiile impreviziunii prevăzute de Codul Civil. Băncile au considerat că riscul de credit a fost astfel redus semnificativ, astfel încât au început sa scadă avansul majorat pentru creditele noi. In prezent exista un număr de şase bănci care au redus avansul la nivelul practicat înaintea legii privind darea in plata: ING, BCR, Banca Transilvania (BT), BRD, OTP Bank si Libra Bank.

COTIDIANUL

Încremenirea şi tăcerea de după Ghiţă - Cornel Nistorescu

Serialul Ghiţă este mai palpitant decît gaura lui Dragnea sau "House of Cards". Ba la un moment dat m-am gîndit şi la posibilitatea unui tîrg. I-au zis lui Dragnea că-l scapă, dar să lanseze orice, un scandal, o bombă, o declaraţie nebună care să acopere dezvăluirile lui Ghiţă. Sigur, exagerez. Acum sunt gata să bănuiesc orice şi pe oricine. Doar n-o să-mi imaginez că agentul PH scrie basme. Poate să mai dreagă poveştile din condei, poate să-i mai evite pe prietenii săi, dar de minţit grosolan nu minte. Urmele marilor afaceri de corupţie, ale marilor jocuri făcute de SRI în politică şi justiţie sunt arhi-cunoscute. Geaba încearcă Laura Codruţa Kövesi să sară peste subiect. Tot de el se împiedică pentru că nu este vorba de un science fiction. Nici cu plagiatul, nici cu RCS&RDS, nici cu fratele ei de la Transgaz.

Fostul şef ANAF, Gelu Diaconu este nemulţumit de echipa lui Grindeanu

Gelu Diaconu nu are cuvinte tocmai de laudă la adresa membrilor Cabinetului Grindeanu. Deşi consideră că sunt bine intenţionaţi, fostul şef ANAF este de părere că patru sau cinci dintre ei nu sunt potriviţi pentru posturile pe care le ocupă. "Reducerile de impozite, creşterea PIB-ului şi a ponderii colectării în PIB, a cheltuielilor sociale şi cu salariile etc., concomitent cu încadrarea în ţinta de deficit de 3% fără o atenţie specială asupra consolidării capacităţii administrative ANAF sunt de neconceput. Am urmărit cu atenţie audierile din comisiile parlamentare ale miniştrilor noului guvern. Printre noii miniştri am remarcat 4-5 persoane inadecvate, chiar dacă pline de bune intenţii", a scris Diaconu, pe Facebook. Totuşi, el are o părere bună despre noul Ministru al Finanţelor.

Se pregăteşte Operaţiunea "Colectiv 2" pentru un nou "Guvern al Meu"?

Ştirea că miercuri sînt aşteptaţi 130.000 de oameni pentru a protesta împotriva Avocatului Poporului, mai exact faţă de decizia acestuia de a sesiza CCR în legătură cu neconstituţionalitatea Legii 90/2001, este îngrijorătoare. Nu pentru că ar crede cineva că vom vedea acest număr de persoane în Piaţa Universităţii, ci pentru că această campanie de pe Facebook este identică cu aceea de după "Colectiv", din noiembrie 2015, în urma căreia a căzut guvernul Ponta. Ne aducem aminte că preşedintele Klaus Iohannis vorbea în acea vreme din ce în ce mai des despre nevoia unui "Guvern al Meu", iar mitingul din seara de 3 noiembrie 2015 i-a oferit ocazia să instaleze guvernul Cioloş.

Minciuna în staniol a fondurilor europene - Ilie Şerbănescu

Fondurile europene constituie singurul element pe care cei mai înfocaţi "europartizani" îl pot prezenta curent ca un activ al apartenenţei României la UE. Acest unic element de activ este total ridiculizat de lista lungă şi greu atârnătoare din pasiv: de la pierderea controlului naţional asupra economiei la transformarea ţării într-o anexă de consum de tip colonial. Zise nerambursabile, fondurilor europene, potrivit proverbului "calul de dar nu se caută la dinţi", nu li se cercetează nici sorgintea, nici menirea! În cadrul sistemului centru-periferie pe care îl constituie UE, fondurile europene reprezintă ban public din centru pentru susţinerea expansiunii companiilor private tot din centru în periferiile sistemului. Banul public, potrivit regulilor stabilite chiar de cei din centru, nu se poate privatiza în ţările de origine (vai, ajutor de stat!), dar, prin trimiterea la periferie, se poate privatiza la faţa locului.

CURENTUL

Israelianul lui Radu Mazăre condamnat la 12 ani pentru evaziune fiscală

Avraham Morgenstern, administrator al firmei Shapir Structures SRL şi implicat alături de fostul primar Radu Mazăre în mai multe afaceri dubioase, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 12 ani închisoare pentru evaziune fiscală şi plata a 53 milioane lei către statul român, reprezentând prejudiciul din dosar. Tribunalul a mai dispus ca firma Shapir Structures SRL (aflată în insolvenţă) să plătească o amendă penală de 400.000 lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Potrivit DNA, în perioada 2009 - 2014, Morgenstern, în calitate de administrator al firmei Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente veniturilor în executarea acestor contracte.

CURIERUL NATIONAL

O bursă a cerealelor ar elimina dezechilibrele

Consiliul Concurenţei recomandă înfiinţarea unei burse a cerealelor, ca alternativă pentru licitaţiile private cu strigare. Recomandarea a fost făcută în urma investigaţiei finalizate anul trecut, care a analizat comportamentul principalilor comercianţi de cereale pe fondul unor dezechilibre observate pe piaţă. În 2013, 10 companii erau suspectate de o posibilă înţelegere anticoncurenţială pentru fixarea preţurilor la achiziţia cerealelor.

S-a înfiinţat Comitetul Consultativ pentru Antreprenoriat

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Jianu, a înfiinţat, prin ordin, Comitetul Consultativ pentru Antreprenoriat, scopul acestei instituţii fiind consolidarea parteneriatului cu mediul privat şi aprobarea programelor şi măsurilor de stimulare a mediului de afaceri din România. "Consider acest demers un pas important în intensificarea dialogului cu mediul de afaceri, partenerul alături de care construim agenda viitoarelor politici publice de susţinere a antreprenoriatului. Scopul comitetului este acela de a întări parteneriatul public-privat, de a creşte gradul de transparenţă a deciziilor administraţiei publice şi de a asigura o consultare şi participare activă a tuturor partenerilor", a precizat într-un comunicat ministrul Florin Jianu.

ASF a publicat Ghidul păgubiţilor LIG Insurance

FGA poate efectua plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări ai societăţii LIG începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, pe site-ul său, un Ghid destinat clienţilor şi păgubiţilor LIG Insurance, societate de asigurări căreia i-a fost declanşată procedura de faliment şi retrasă autorizaţia de funcţionare în luna decembrie 2016. În cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare autorizate şi aflate sub reglementarea şi supravegherea ASF, creditorii de asigurări beneficiază de suportul FGA în vederea plăţii indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare.

Lira sterlină, la cel mai scăzut curs din octombrie până în prezent

Anul 2017 a început prost pentru lira sterlină. Luni, cursul monedei britanice ajunsese la 1,2140 pentru 1 dolar, diminuat cu circa 1,3% faţă de octombrie anul trecut. Experţii britanici în finanţe nu au avut nicio reţinere în a recunoaşte că, în ciuda afirmaţiilor din ultimele zile potrivit cărora economia britanică este prosperă şi că prognozele pesimiste de după referendumul din luna iunie anul trecut au fost exagerate, lira sterlină a ajuns la cel mai scăzut curs din octombrie anul trecut până în prezent. Această evoluţie a monedei britanice ar fi - potrivit experţilor în finanţe britanici şi nu numai - consecinţa declaraţiilor făcute la începutul acestui an de dna premier Theresa May, în care a lăsat a se înţelege că prioritatea cabinetului său este controlul imigraţiei şi nicidecum piaţa unică europeană.

Creşterea salariului nu va majora şi consumul

O analiză efectuată de KeysFin pe tema consumului din 2017 şi, implicit, a estimărilor privind creşterea economică arată că, în ciuda creşterilor salariale de la 1 februarie, consumul va fi temperat, nefiind exclusă o creştere a preţurilor din cauza presiunilor fiscale puse pe companii. "Economia României va continua să crească în 2017, însă mai puţin decât a făcut-o anul trecut, pe fondul temperării consumului intern şi al riscurilor externe, relevă datele sondajului de opinie realizat de KeysFin în rândul unui eşantion reprezentativ de oameni de afaceri din toate sectoarele de activitate. Barometrul privind aşteptările economice arată un optimism moderat pentru 2017, condiţionat de provocările de ordin fiscal-bugetar şi de evoluţia economică mondială", consideră analiştii.

Petrolul rămâne la minimele ultimelor 3 săptămâni

Pieţele de acţiuni asiatice au crescut marţi, iar preţurile petrolului au rămas în preajma minimelor ultimelor trei săptămâni, investitorii nefiind siguri că reducerile de producţie ale unor mari exportatori vor fi suficiente pentru a compensa furnizările în creştere ale altor producători, informează Reuters. Preţul ţiţeiului a rămas aproape neschimbat după ce luni a căzut cu 4%, cea mai mare corecţie zilnică din ultimele 6 săptămâni. Scăderea a venit în contextul temerilor că exporturile-record ale Irakului din decembrie, furnizările crescânde ale Iranului şi avansul producţiei din SUA vor submina acordul exportatorilor (susţinut în principal de Arabia Saudită şi Rusia) de a reduce producţia.

EVENIMENTUL ZILEI

Presupusa întâlnire Coldea-Ghiţă ar fi avut loc la o zi după depunerea denunţului Elenei Udrea şi la cinci de la demisia lui George Maior

În cel mai nou episod al dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă au apărut şi câteva secvenţe, înregistrate cu o cameră de supraveghere, la vila politicianului fugar din localitatea prahoveană Cheia. Ghiţă susţine că filmarea e cu şeful operativ al SRI, generalul Florian Coldea, şi ar fi fost făcută la 1 februarie 2015. Din două puncte de vedere, data întâlnirii este importantă. Pe 1 februarie 2015, presa publica un documente olograf, demisia lui George Maior de la conducerea SRI. Despre acest act se ştia încă din 27 ianuarie, dar el n-a mirat pe foarte multă lume, noul preşedinte, Klaus Iohannis, anunţase în ianuarie că va face o evaluare a serviciilor secrete.

Oficiali de la Drumuri confirmă, pentru EVZ, dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă legate de autostrada spre munte

Oficiali din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au confirmat ieri, pentru EVZ, că acest proiect rutier a fost blocat de mai multe ori şi sabotat, ca să nu se poată demara construirea lui. Patru licitaţii au fost organizate, totuşi nu s-a construit niciun kilometru de drum. Subiectul este acum redeschis de fostul deputat Sebastian Ghiţă care spune că, în 2015, generalul Florian Coldea se opunea proiectului, dorind să fie construită altă autostradă, Piteşti-Sibiu. Istoria eşecului Comarnic-Braşov este într- adevăr presărată de anulări suspecte de licitaţii şi de creşteri aberante de preţ. EVZ vă prezintă istoria celui mai controversat proiect de infrastructură:

Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, dezvăluie culisele aducerii lui în ţară

"Procurorul Marius Iacob a venit la Jakarta. Kovesi a fost în Bali". Antena 3 a difuzat un interviu cu Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, despre care Sebastian Ghiţă a dezvăluit că, o firmă din Ploieşti, a plătit 200.000 de euro pentru aducerea lui în România. Popa a spus că aeronava care s-a deplasat pentru el în Indonzia a venit fără ocupanţi, a făcut escală în India, Dubai şi că nu a coborât niciodată din avion până în ţară, "când un ofiţer mi-a spus că trebuie să-mi pună brăţări". Pe 2 decembrie 2009, Popa a fost arestat de către autorităţile judiciare indoneziene, şi adus în ţară pe 21 aprilie 2011. "Pe mine nu m-a arestat Interpol Jakarta, ci o secţie mică a Poliţiei care se ocupa de securitatea cibernetică. Interpol Indonezia a aflat abia a doua zi. Ulterior, am aflat că era implicat şi un vânător de recompense", a mai spus Popa

JURNALUL NATIONAL

Dragnea, ATAC la Daniel Constantin: M-a supărat foarte tare

Liviu Dragnea a vorbit despre declaraţia vicepremierului Daniel Costantin care a spus că ar trebui o impozitare diferită şi să nu se păstreze 18%. Preşedintele PSD l-a criticat din nou public pe Daniel Constantin arătându-se "supărat". "Poate spune acest lucru doar la ALDE când au şedinţă de partid. În coaliţie se respectă programul de guvernare pe care ni l-am asumat împreună" menţionând că Daniel Constantin nu a "avut niciun fel de calitate să spună aşa ceva", a declarat Liviu Dragnea în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3. Întrebat de moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea dacă "este adevărat că pe cod roşu în România un vicepremier este plecat în Austria la schi", Liviu Dragnea a spus că "nu ştie, a auzit doar din presă".

Cum a pierdut România peste 30 miliarde de euro în 10 ani

România a pierdut peste 30 de miliarde de euro în cei zece ani de când a intrat în Uniunea Europeană ca urmare a eliminării plăţii TVA în vamă. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a dovedit total depăşit în lupta pentru stăpânirea fenomenului firmelor fantomă prin care s-au scurs anual 3-4 miliarde de euro, bani care în loc să ajungă la buget au rămas în buzunarele unor şmecheri, inclusiv în ale unor şefi ai Fiscului. ANAF a fost prea ocupat în ultimii zece ani cu buticarii şi cu proprietarii care-şi închiriază locuinţa ca să mai aibă ochi şi pentru marea evaziune fiscală. În acest timp, evazioniştii s-au organizat în reţele transfrontaliere şi aduc marfă din Uniunea Europeană pe care o vând în România fără să mai achite statului român TVA-ul.

Micile firme nu rămân cu niciun ban

Microîntreprinderile nu vor câştiga nimic de pe urma Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, adoptată recent de Guvernul Grindeanu. Majorarea salariului minim şterge cu buretele din contabilitatea micilor firme avantajele oferite de noul Executiv, se arată într-un studiu de impact. Majorarea pragului până la care o firmă este considerată microîntreprindere, de la 100.000 de euro la 500.000 de euro, şi introducerea cotei de impozitare de 1% din venituri pentru microcompaniile cu unul sau mai mulţi salariaţi diminuează impozitele acestor companii cu 955 milioane de lei pe tot parcursul anului 2017, potrivit studiului de impact realizat de Coface.

NATIONAL

George Maior, salvatorul serviciilor!

Informaţiile National aduc in calcule varianta unificării serviciilor secrete româneşti, mai ales ca Maior a surprins pe toata lumea, nu cu multă vreme înainte de a-si da demisia, cu lansarea in premieră a acestei strategii. Aşa că Maior poate fi varianta de compromis care să aducă "pacea", pesediştii văzând in el unul de-al lor, in timp ce reprezentanţii dreptei ştiu că pot avea încredere ca fostul şef al SRI poate fi crezut pe cuvânt daca girează că nu va urma o "vendetta" justiţiară. Si, daca Maior a insistat ca nu va veni in fruntea Guvernului, nu a pomenit însă nimic despre preluarea conducerii unei noi comunităţi informaţionale, un prim pas in acest sens putând fi chiar şefia încă vacanta a SIE!

"Vinerea Neagră", jaf total!

Probabil va mai dura ceva vreme până ce va exploda noul scandal care să zguduie societatea românească. Păna atunci însă, la vârful structurilor informative se vorbeşte deja despre "vinerea neagră" din 30 decembrie 2016. Adică ultima zi lucrătoare a anului trecut când, fără să-i mai pese cuiva de DNA, schimbarea Guvernului sau rivalităţile politice, a fost declanşată, pentru o singura zi, o adevărată isterie a încredinţării de contracte fără licitaţie. Si mai îngrijorător este însă faptul că, după cum reiese din primele informaţii, la acest jaf generalizat s-au dedat nu doar tehnocraţii din administraţia centrală, care desigur ca si-au tras "partea leului", dar si pesedişti si liberali deopotrivă, din administraţia locală sau din regiile deconcentrate.

Americanii cumpără smartwatch-urile româneşti!

"Suntem bucuroşi să anunţăm ca echipa Vector Watch si platforma noastră software se alătura companiei Fitbit, lider pe piaţa de dispozitive purtabile de fitness si sănătate", a anunţat startup-ul autohton pe site-ul oficial. Vector Watch funcţionează din 2015, si după numai un an, a avut vânzări in 25 de pieţe, printre care, SUA, Marea Britanie, Thailanda, Singapore, Malaiezia si Filipine. Pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost deţinut de fondul de investiţii Gecad Group, controlat de omul de afaceri Radu Georgescu. Echipa tehnică Vector Watch se afla in Romania, cea de vânzare, in SUA, iar sediul financiar/retail este la Londra.

PUTEREA

Strat gros de zăpadă depus în Capitală după ninsoarea din cursul nopţii

In Bucureşti, aflat sub cod galben, ninsoarea din cursul nopţii s-a soldat cu un strat gros de zăpadă. Din fericire, avertizarea de cod portocaliu este valabilă "doar" până la ora 8 şi ea constă în viscol puternic şi polei. În schimb, avertizarea de cod galben, valabilă pentru Bucureşti şi alte 10 judeţe din sud-est şi estul ţării, se referă la "ninsori moderate cantitativ" şi e valabilă până la ora 21. La ora continuă să ningă în sudul Capitalei, stratul de zăpadă depus fiind de peste 30 de centimetri. Fiindcă a fost foarte frig până să ningă (-12 grade) şi este frig în continuare (minus 4 grade Celsius, conform ANM), toată zăpada se depune.

Discursul de ADIO al lui Obama: "Progresul nu e constant. La doi paşi înainte, facem unul înapoi"

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a ţinut, marţi sera (4 dimineaţa, ora Bucureştiului) discursul de adio la Chicago, în faţa unei mulţimi entuziaste. "Popular, dar umilit politic", punctează CNN, Obama a împletit în discursul său optimismul cu avertismentele de posibil derapaj de la "linia dreaptă", îndemnând la reconciliere naţională. Obama a punctat principalele realizări ale mandatului său: revenirea din recesiunea economică, relansarea industriei auto, crearea de milioane de locuri de muncă, reconcilierea cu Havana, oprirea programului nuclear al Iranului "fără a trage un singur glonţ", uciderea lui Osama bin Laden, considerat responsabil de atentatele din 11 septembrie 2001, programul de asigurări de sănătate "Obama care" de care beneficiază 20 de milioane de americani.

Dragnea se simte ameninţat: "Am ales SĂ MOR în picioare"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a dezvăluit că se simte ameninţat permanent şi că nu mai crede în coicidenţe, deşi spunea zilele trecute că Klaus Iohannis a devenit plictisitor. "Simt amenintări, dar eu nu o sa fac nimic, eu am o singura grija, programul de guvernare. Programul de guvernare rămâne în picioare dacă eu rămân în picioare. Cred că există un plan ca acest program să nu fie pus în aplicare pentru că ar arăta dezastrul guvernului meu. Incep să nu mai cred în coincidenţe. Imi spunea un prieten: priveste cu ochii tai, gandeste singur. Eu dacă am ales să mor, mor în picioare, sper să nu mă pună jos" a declarat Liviu Dragnea, marţi seara, la Antena3. ''Nu voi răspunde şi nu voi intra într-un război, în schimb voi face un lucru: eu o să fac tot ce pot ca să protejez şi Guvernul şi Parlamentul de aceste agresiuni. Să tragă în mine'', a spus Dragnea

ROMANIA LIBERA

Ionuţ Dumitru: Guvernul PSD are nevoie de o ajustare de exact 10 miliarde lei

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, explică, într-un interviu pentru "România liberă", ce ar trebui să facă PSD pentru a se încadra în deficitul de 3%, convenit cu UE. Ionuţ Dumitru: Cel mai important lucru pentru anul 2017 îl constituie măsurile care s-au luat recent de către Parlament şi de către Guvern, de creştere a cheltuielilor. Acestea totalizează circa 1,5% din PIB. Dacă facem calculul, estimarea noastră, în acest moment, pe scenariul de bază pentru anul 2017 este că, dacă nu se mai ia nici o măsură pe venituri sau pe cheltuieli bugetare, în afară de cele luate deja, deficitul bugetar ajunge undeva între 4% şi 4,5%.

Liviu Dragnea a dezvăluit care este salariul pe care îl primesc cei mai puternici oameni din stat

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a dezvăluit, marţi, care sunt salariile obţinute de cei mai importanţi oameni din stat. Astfel, potrivit liderului social-democraţilor, el, şeful statului, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi premierul Sorin Grindeanu au salarii de 21.500 lei, arătând că doreşte ca acestea să revină la 6.800 lei. "Mie mi se pare exagerat, în condiţiile în care discutam de salariul minim de 1450 de lei", a spus Dragnea, la Antena 3. Declaraţiile sale au venit în contextul în care OUG Oprea prin care s-au majorat salariile demnitarilor este pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor din luna ianuarie.

ZIARUL FINANCIAR

Asociaţia companiilor de soft atacă guvernul Dragnea-Grindeanu pentru schimbarea peste noapte a legislaţiei fiscale

Decizia guvernului Grindeanu de a schimba brusc, fără o consultare prea­la­­bilă, re­gimul de plată al con­tribuţiilor pentru pensii şi sănătate prin eli­mi­narea pla­fo­nului de 5 salarii medii pen­tru care sunt datorate aceste taxe are un impact negativ asupra industriei de IT. În această industrie, care a avut cea mai mare rată de creştere din 2008 încoace şi a susţinut toată economia, salariile reprezintă cel mai mare cost. Decizia luată peste noapte pune în pericol expansiunea în anii următori a unui sector care a crescut exploziv în ultimii ani, au declarat pentru ZF reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), care grupează cei mai mari jucători din domeniu. Companiile de IT, unde chiar şi debutanţii primesc salarii de 800 de euro, plătesc unele dintre cele mai mari salarii din economie, fiind astfel afectate puternic de schimbarea Codului fiscal.

Un antreprenor român de 37 de ani, milionar în euro din vânzarea francizei Yves Rocher

Grupul francez de cosmetice Yves Rocher intră direct în retailul local după ce a testat piaţa în franciză. Acelaşi model l-au aplicat local şi giganţi precum Sephora, Zara sau Mango. Antreprenorul Alexandru Răbâncă (37 de ani), care acum cir­ca două de­ce­nii a adus în România brandul de cosmetice Yves Rocher, a vândut businessul de circa 40 de magazine către grupul francez. Tranzacţia, încheiată la finalul anului trecut în decembrie, este evaluată la câteva milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Aceasta a vizat doar reţeaua de magazine a Yves Rocher în România.

Ratarea la diferenţă de miliarde de lei a ţintei de venituri bugetare, consecinţă a lipsei de acurateţe a prognozelor Finanţelor sau a unor jonglerii?

Tapajul pe care noua putere îl face legat de ratarea ţintei de venituri de către fostul guvern aduce în prim-plan lipsa de acurateţe a proiecţiilor folosite la fundamentarea bugetelor. În patru din ultimii zece ani, diferenţa dintre ţinta de venituri stabilită la aprobarea bugetului şi rezultatul final a depăşit 9 miliarde de lei. După anul 2016, ultima dată s-a întâmplat în 2013, când guvernul Ponta a ratat ţinta iniţială de venituri cu 9,2 miliarde de lei (după două rectificări suma s-a redus la ultima rectificare la 3,4 mld. lei). Ratarea ţintei de venituri ce către guvernul Cioloş (10 miliarde de lei faţă de programul iniţial de venituri şi 14 miliarde de lei faţă de ultima rectificare) va fi "anchetată" de comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb