REVISTA PRESEI 1.11.2018

T.T.
Revista Presei / 1 noiembrie 2018

REVISTA PRESEI 1.11.2018

Adevărul

Un şarlatan al Dreptului: Tudorel Toader

Publicaţia "Adevărul" este de părere că, emis aseară de Ministerul Justiţiei, comunicatul ne ajută să înţelegem mai bine tehnologia de manipulare folosită de Tudorel Toader în procedura de revocare a procurorului general, publicaţia referindu-se la două dintre cele mai grave acuzaţii din raportul de revocare: faptul că numirea lui Augustin Lazăr, în aprilie 2016, s-ar fi făcut ilegal, fără a exista la dosar calificativul "foarte bine" obţinut la ultima evaluare, şi existenţa în dosar a unei ordonanţe de clasare a unui dosar care îl avea drept subiect pe preşedintele Iohannis.

Este de observat un lucru: Tudorel Toader a ţinut întotdeauna să precizeze că se referă doar la documentele existente la Ministerul Justiţiei. Dacă în dosarul de candidatură aflat la minister nu a găsit un anume document - cum ar fi calificativul "foarte bine" - Toader a tras concluzia că acel document nu există, nu a existat niciodată, deci numirea s-a făcut ilegal.

Numirea lui Augustin Lazăr a presupus trei actori: ministerul, CSM şi Preşedinţia. Dacă voia să ancheteze complet şi cu bună-credinţă modul de numire, Tudorel Toader trebuia să vadă şi ce documente au ajuns - sau existau deja - la toţi cei trei actori.

Bancherul

Dobânzile la credite şi depozite, în scădere pentru a două luna consecutiv

Publicaţia "Bancherul" notează că dobânzile practicate de bănci pentru depozitele şi creditele noi în lei au scăzut din nou, în septembrie, la fel că în august, după ce Banca Naţională a României (BNR) a suspendat ciclul de creştere a ratei de referinţă şi a furnizat băncilor lichidităţi pe termen scurt, determinând reducerea indicelui ROBOR.

Dobânzile la depozitele noi în lei au scăzut la 2,06% în septembrie, de la 2,12% în august şi 2,25% în iulie, în timp ce dobânzile la creditele noi în lei au coborât la 7,27%, de la 7,43% în august.

Marja de catig a băncilor (diferenţa dintre dobânzile la depozite şi cele la credite) a scăzut la 5,21% în septembrie, de la 5,31% în luna august.

În septembrie au scăzut atât dobânzile la creditele noi pentru populaţie, cât şi cele pentru finanţările firmelor.

Astfel, dobânda medie la creditele noi în lei pentru populaţie s-a diminuat la 8,34% în septembrie, de la 8,51% în august.

În cazul finanţărilor noi în lei pentru firme, dobânda medie a scăzut la 5,88%, de la 6,02%.

Cotidianul

Grefierii îi dau o palmă lui Lazăr

Publicaţia "Cotidianul" scrie că Sindicatul Grefierilor explică, după ce Augustin Lazăr a spus că a fost o eroare a unui grefier apariţia ordonanţei de clasare în dosarul său, că ei nu au competenţe în întocmirea dosarului de candidatură a magistraţilor şi trag un semnal de alarmă ca profesia să nu mai fie instrument de luptă între cele două ministere.

"Potrivit regulamentelor de ordine interioară ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, printre atribuţiile grefierilor nu se regăseşte vreo atribuţie în ceea ce priveşte întocmirea dosarului profesional al vreunui magistrat pentru depunerea candidaturii în vederea ocupării unor funcţii de conducere, cel mult, putând fi vorba despre acordarea unui ajutor/suport magistratului respectiv, din punct de vedere colegial, de către grefier. Dosarele profesionale ale magistraţilor au caracter personal, cu atât mai mult cele pentru depunerea candidaturilor în vederea ocupării unor funcţii de conducere vacante, candidatul trebuind să-şi întocmească, personal, dosarul în vederea depunerii candidaturii", a transmis Sindicatul Naţional al Grefierilor, printr-un comunicat de presă.

Naţional

Se surpă Prima Casă?

Publicaţia "Naţional" consideră că programul împrumuturilor pentru locuinţe dă semnale de împotmolire. Deşi Guvernul va aloca alţi bani pentru garanţii, numărul beneficiarilor creditelor scade în 2018 faţă de ultimii trei ani.

Potrivit Ministerului Finanţelor, în primele opt luni au fost acordate 20.907 de credite în programul Prima Casă, iar până la finele anului, vor mai fi alocaţi 416 milioane lei. Asta înseamnă 25.534 de garanţii acordate de stat pentru 2018, adică o scădere cu aproape 10.000 faţă de media ultimilor 3 ani, 27,5% în procente. Un motiv ar fi creşterea în forţă a indicelui Robor, care a scumpit creditele, iar potenţialii cumpărători au preferat să-şi amâne decizia de cumpărare. Progamul Prima Casă a permis dezvoltatorilor imobiliari să ţină preţurile ridicate, au construit mult (şi nu de puţine ori prost) şi s-a ajuns ca ponderea locuinţelor noi achiziţionate prin program să urce la 60%.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Fata de perioada in care se trimiteau la inchisoare oameni pe reclamati aranjate,e un progres mare in ultimul timp.Din observatiile recente,impotriva ministrului justitiei,au fost persoane care aveau ceva nereguli de ascuns sau simpla opozitie.Trebuie sa recunoastem,ca pana acuma,nu a fost un ministru al justiei,care sa se ridice la nivelul actualului ministru,prin fapte si competenta.

    1. Tudorel Toader are clovnerii inca neegalate, desi prostia este mereu omogena, astfel ca il poti confunda oricand cu Viorica Vasilica Dancila, desi nu este analfabet.

      Sunt si voi ramane votant pesedist, asadar sunt sigur ca n-o sa o mai vad vreodata la butoane pe cocoana tafnoasa , incompetenta si plina de fiere monica mocovei ; si nici pe kovesi ori pe pe imberbul danilet. Basismul a fost si va ramane doar un cosmar pentru romani ! Romanii s-au saturat de vanatori de vrajitoare anticomuniste, intocmai cum americanii au pus punct regimului imbecil McCarty, din anii '50 ai sec 20....

    corect !

    În JUSTIŢIE DE EVALUARE E NEVOIE PÂNĂ LA ,, CER " ;ÎNCEPÂND CU PARLAMENTUL ȘI DE JOS ÎN SUS ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb