• ADEVARUL
• Marian Munteanu - candidatul PNL la Capitală
Marian Munteanu revine în politică, direct în postura de candidat al PNL pentru Primăria Capitalei. Forţaţi să vină cu un candidat peste noapte după retragerea lui Ludovic Orban pe motive penale, liberalii au apelat mai întâi la "resursa internă": Cătălin Predoiu şi Adriana Săftoiu. Ambele variante au picat rapid, însă din motive diferite. Cătălin Predoiu a refuzat să candideze, în ciuda insistenţelor liderilor PNL. Adriana Săftoiu, soluţia propusă chiar de Predoiu, care se voia a fi o replică pentru candidatul PSD Gabriela Firea, a fost respinsă atât de Blaga, cât şi de Gorghiu, pe motiv de notorietate scăzută. Aseară, înainte de a fi validat de conducerea PNL, Munteanu a spus: "Văd în această candidatură o deschidere până acum nemaiîntâlnită faţă de societatea civilă. E începutul unui parteneriat solid între PNL şi societatea civilă. E un act de curaj, un act de responsabilitate, le mulţumesc celor din PNL. Vă mărturisesc că sunt profund legat de bucureşteni".
• Black Cube: "Am avut autorizaţie de la cel mai înalt nivel posibil"
Cei doi israelieni suspectaţi că ar fi spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au reuşit să-i înduplece pe magistraţii români, care le-au redus perioada arestului preventiv la 20 de zile în loc de 30. Firma Black Cube a salutat decizia judecătorilor şi a arătat, într-o declaraţie oficială, că suspecţii aveau permisiune de la "cel mai înalt nivel posibil" pentru acţiunile lor. După ce au aflat care a fost decizia judecătorilor români, reprezentanţii Black Cube, firma la care erau angajaţi cei doi spioni, au arătat că "activitatea angajaţilor a fost în deplină concordanţă cu legislaţia română", notează "The Times of Israel". Surse judiciare au declarat că Weiner Ron a primit 5.000 de euro pentru misiunea din România, arată news.ro. Cei doi israelieni ar fi primit o listă cu opt persoane pe care trebuiau să le urmărească, printre acestea fiind şi Laura Codruţa Kovesi şi apropiaţi ai acesteia.
• Profitorii secreţi ai războiului petrolului. Cine a luat caimacul din scăderea cotaţiilor ţiţeiului
Profitorii ascunşi au scăderii preţurilor la petrol nu sunt arabii, nu sunt ruşii, ci sunt traderii de petrol, care au făcut bani anul trecut din volatilitatea de pe pieţe, scrie Bloomberg. Mai exact, traderii au profitat de o situaţie specială de pe burse, numită contango. Adică au cumpărat petrol la preţuri mici şi l-au ţinut depozitat în tancuri petroliere şi în depozite şi apoi l-au vândut după un timp, când indicii bursieri arătau că preţul va creşte (contracte futures), conform sursei citate. Aşa se face că Vitol, cel mai mare trader independent de energie din lume, a făcut anul trecut un profit net de 1,6 miliarde de dolari, al patrulea cel mai bun din istoria sa. La fel şi Glencore, cel mai mare trader de mărfuri din lume: deşi afacerile sale în sectorul minier au suferit, în domeniul petrolier a realizat un profit operaţional de 778 milioane de dolari în 2015, cu 49% mai mult decât în 2014.
• Vânătorul de refugiaţi din Bulgaria a devenit erou naţional
Dinko Valev, un fost comerciant de piese auto în vârstă de 29 de ani, a devenit faimos după ce televiziunea publică din ţara sa a difuzat, luna trecută, un reportaj în care era prezentat drept spaima refugiaţilor. Supărat pe faptul că o persoană care a strigat "Allah" ar fi încercat să-i fure motocicleta, Dinko a început să vâneze refugiaţi în împrejurimile oraşului său natal Iambol, situat la aproximativ 50 de kilometri de graniţa cu Turcia. În primele zile, bărbatul prindea refugiaţii pe bicicletă sau călare pe cal, ajutat fiind de câini şi câţiva tovarăşi. Între timp, el a făcut rost de două tancuri pentru a-şi uşura munca desfăşurată pe terenuri accidentate şi a primit sprijin din partea unor voluntari. În opinia sa, toţi refugiaţii sunt potenţiali jihadişti. Cu toate acestea, el neagă categoric că ar fi ameninţat sau lovit vreunul dintre ei, aşa cum este acuzat de filiala bulgară a Comitetului Helsinki. Ba dimpotrivă, persoanele capturate sunt predate imediat poliţiei, dă asigurări Dinko.
• Majorarea salariilor pentru bugetari, la loc comanda
Proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea în sectorul bugetar, care urma să fie aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri, va fi retras, după ce sindicaliştii din domeniile vizate au criticat actul normativ şi au determinat-o chiar şi pe Ana Costea, ministrul Muncii, să nu mai susţină proiectul. După furtuna care s-a declanşat la scurt timp după ce proiectul Ordonanţei de Urgenţă (OUG) privind salarizarea din sistemul bugetar a văzut lumina, Ministerul Muncii a luat decizia de a retrage actul normativ. Asta doar după o serie de discuţii aprinse purtate cu reprezentanţii celor mai mari sindicate din România, care au adus în discuţie mişcările masive de stradă, în lipsa unor negocieri reale şi a unui proiect care să nu adâncească inechităţile din sistem, ci să le estompeze.
• Cum se joacă Vladimir Putin cu minţile liderilor occidentali
Liderul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, duce un nou tip de război cu Occidentul. Nu urmăreşte nici pe departe distrugerea fizică a inamicului, ci doar atragerea lui în capcane de ordin raţional. Cu ajutorul strategilor săi, anticipează reacţiile liderilor europeni în situaţiile-limită în care are grijă să-i pună şi întoarce lucrurile în favoarea lui. Mai mult, Vladimir Putin are chiar trupe de luptători de elită în Occident, scopul lor fiind de a provoca nelinişte în statele în care se află şi de a le slăbi. Germania este un exemplu în acest sens. Jurnalistul german Boris Reitschuster, care s-a specializat pe teme ce ţin de Rusia, a afirmat în cartea sa "Putins verdeckter Krieg" ("Războiul sub acoperire al lui Putin", în trad.) ce va apărea pe 15 aprilie, că Moscova ar dispune în mai multe ţări europene de unităţi paramilitare de elită, formate pe baza unor şcoli de arte marţiale. În cadrul acestor unităţi sportive se învaţă un stil de luptă fără arme numit "Sistema", utilizat de forţele speciale ruse.
• BANCHERUL
• Legea falimentului personal ar putea intra in vigoare din 1 iunie, ca alternativă la darea in plată
Comisia juridica a Camerei Deputaţilor a avizat ieri un proiect de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului prin care s-a amânat (prorogat) cu un an, pană in 31 decembrie 2016, intrarea in vigoare a legii privind insolventa persoanelor fizice (falimentul personal), noul termen propus fiind 31 mai 2016. Proiectul de lege a fost susţinut de Ana Birchall, deputată PSD, care este iniţiatoarea Legii insolvenţei persoanelor fizice. Aceasta a transmis un comunicat in care "şi-a exprimat încrederea că şi plenul Camerei Deputaţilor va vota proiectul de lege si că românii sufocaţi de datorii vor putea fi protejaţi împotriva executărilor silite şi a pierderii agoniselii de o viaţă". Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a făcut lobby pentru intrarea in vigoare mai devreme a legii insolventei persoanelor fizice, ca alternativa la legea privind darea in plată.
• Structura restantelor la credite
Conform datelor de la Centrala Riscului de Credit (CRC), administrata de BNR, care strânge date aferente doar creditelor cu valori de peste 20.000 de lei, doar de la bănci si de la IFN-urile mari din registrul special care acorda credite de consum, in februarie 2016 existau 168.091 de persoane fizice cu restante la credite, indiferent de numărul zilelor de întârziere, reprezentând 18,7% din totalul celor 896.618 de debitori cu credite. In Biroul de Credit, o baza de date administrata de bănci, sunt incluse toate creditele, indiferent de valoarea acestora, aşadar si cele sub 20.000 de lei, pe care nu le cuprinde BNR, a căror număr este mare, fiind acordate de IFN-urile specializate in credite de consum de valori mici pe perioade scurte. La Biroul de Credit raportează date un număr de 25 de IFN-uri si 31 de bănci. Astfel se explica faptul ca la Biroul de Credit erau înregistraţi in februarie 2016 un număr de 715.299 de persoane fizice cu restante, de peste patru ori mai mulţi fata de cele doar 168.091 de persoane fizice înregistrate in baza de date a CRC de la BNR.
• CURENTUL
• Managerii de spitale, ilustrarea proverbului "capul plecat, sabia nu-l taie"
Spitalele noastre nu mai au nevoie de nicio prezentare iar birocraţia din România a atins de mult paroxismul în multe domenii. Parlamentarii sunt preocupaţi doar de propriile interese şi chiar dacă ar realiza dimensiunea hârţogăriei prevăzute de legi, ordonanţe, ordine, norme, metodologii, proceduri, tot nu s-ar obosi să schimbe ceva. Ordonanţa de Guvern nr. 18 din 29 august 2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului prevede la art. 22 (1) că "începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, dobândirea dreptului de liberă practică se face după promovarea examenului de medic specialist". În realitate însă, medicii rezidenţi fac gărzi plătite, examinează şi aplică soluţii terapeutice fără supravegherea îndrumătorului. Ordonanţa 18 este încălcată astfel pentru că medici specialişti nu sunt suficienţi şi altfel pacienţii ar avea de suferit dacă rezidenţii nu i-ar examina şi trata. Managerii de spital nu protestează faţă de această situaţie, ci toţi stau cu capul plecat, în speranţa că sabia nu-l va tăia.
• Precizare Agrostar despre dosarul lui Ludovic Orban
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, alimentaţie, tutun, domenii şi servicii conexe Agrostar anunţă că: "în urma unor informaţii apărute în presă în cursul zilei de azi, 12 Aprilie, 2016, potrivit cărora denunţătorul lui Ludovic Orban ar fi preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan, facem următoarea precizare: Preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan, respinge categoric orice legare a numelului său de denunţul la adresa lui Ludovic Orban. "
• EVENIMENTUL ZILEI
• Munteanu, candidatul negociat de Atanasiu cu Iohannis şi Dudu Ionescu
După ce Ludovic Orban a fost scos din joc de DNA, liberalii au încercat să îi găsească repede un înlocuitor în persoana lui Cătălin Predoiu, preşedintele PNL Bucureşti. În acest sens, mai mulţi lideri locali, în frunte cu conducerea partidului au încercat să îl convingă pe Predoiu să îşi asume candidatura, dar acesta a refuzat spunând că nu îşi doreşte o carieră în administraţia locală. Liderii locali i-au transmis că în teritoriu şefii de filiale sunt şi candidaţii partidului la primării sau consilii judeţene şi că anvergura unui om politic se vede în numărul de voturi primite. După refuzul ferm al lui Cătălin Predoiu comunicat şi la Cotroceni, varianta candidaturii lui Marian Munteanu a fost discutată cu preşedintele Iohannis, susţinătorul acestei soluţii fiind şi unul dintre consilierii de stat, Constantin Dudu Ionescu, fost important lider ţărănist. Cel care a intermediat toate negocierile dintre PNL şi Palatul Cotroceni a fost Teodor Atanasiu, au precizat surse liberale.
• MISTERUL oraşului de cinci ori mai mare decât New Yorkul în care nu locuieşte nimeni
O metropolă uriaşă, inaugurată în urmă cu zece ani, cu toate facilităţile necesare unui trai civilizat - autostrăzi chiar şi cu 20 de benzi, Wi-Fi de mare viteză, clădiri moderne în culori pastelate, parcuri perfect întreţinute - este aproape pustie. Puţină lume are habar de faptul că Naypyidaw este încă din 2005 capitala Birmaniei/ Myanmar, republică condusă de unul din cele mai represive regimuri militare. The Guardian a reuşit însă recent să obţină aprobare pentru un reportaj la faţa locului iar impresia generală a fost că se află într-un decor post-apocaliptic, atât de apăsător pare pustiul din Naypyidaw. Dimensiunea metropolei birmaneze este impresionantă - 4800 de kilometri pătraţi, practic de şase ori cât New Yorkul - iar decorul este fabulos, fără nicio legătură cu situaţia economică a ţării, una dintre cele mai sărace din Asia. Din acest decor fabulos lipsesc oamenii. Practic, singurele fiinţe umane pe care ai şansa să le zăreşti pe străzile oraşului sunt lucrătorii de la spaţiile verzi.
• Ca să scape de puşcărie, bogaţii chinezi au fugit în Canada, unde se plimbă cu Lamborghini şi provoacă scumpirea caselor
"Creşterea economică rapidă a Chinei a transformat mulţi ţărani în miliardari", scrie New York Times, în ediţia electronică. "Numeroşi chinezi bogaţi sunt tot mai interesaţi să-şi mute familiile şi averile în Vest, unde statul de drept, aerul curat şi instituţiile de învăţământ performante oferă linişte sufletească, mai ales celor care vor să scape de controlul Partidului Comunist şi de campania anticorupţie care a trimis în închisoare sute de oameni bogaţi puternici", notează publicaţia americană. Cu o monedă slabă şi politici de imigrare primitoare, Canada a devenit o destinaţie de top pentru chinezi. Potrivit cifrelor guvernamentale, între anii 2005 şi 2012, peste 37.000 milionari chinezi au profitat de un program care le permitea să devină rezidenţi permanenţi ai British Columbia, regiunea care include oraşul Vancouver, cu o populaţie de 2,3 milioane de locuitori. Proporţia chinezilor a crescut în această metropolă de la sub 7% în 1981 la peste 18% în 2011.
• Panică la metrou la Piaţa Romană după ce un tablou electric a luat foc
Marţi după-amiază, la staţia de metrou Piaţa Romană din Bucureşti, un tablou electric aflat la nivelul peronului s-a defectat, cauzând un fum gros. Călătorii panicaţi au fost evacuaţi de urgenţă, iar circulaţia trenurilor pe magistrala Berceni-Pipera a fost întreruptă. La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale. ISU Bucureşti precizează, într-un comunicat de presă, că peste 70 de pompieri cu 20 autospeciale au fost alertati sa intervina pentru lichidarea unui incendiu la statia de metrou Piata Romana. O femeie de 21 de ani, expusă la fum, a fost transportată la Spitalul Floreasca. Se pare că femeia lucrează la una dintre patiseriile din interiorul Pieţei Romană, Fornetti. La ora 17.05 Staţia de metrou Piaţa Romană a fost redeschisă.
• Laura Codruţa Kovesi trăieşte doar din salariu
Este considerată cea mai puternică femeie din România şi supranumită spaima corupţilor! Surprinzător, Laura Codruţa Kovesi nu trăieşte deloc pe picior mare şi are un salariu decent ţinând cont de misiunea pe care o are... Conform declaraţiei de avere, Laura Codruţa Kovesi trăieşte doar din salariul de procuror şef al DNA, care anul trecut a fost de circa 13.000 de lei pe lună. Mai exact, conform declaraţiei de avere, 147.012 lei pe an. Mai mult, potrivit wowbiz.ro, femeia care-i face pe politiceni să tremure nu este bogată. Conform celei mai recente declaratii de avere, Kovesi locuieţte într-un apartament de două camere din Bucureşti, pe care l-a cumparat în 2007, prin credit ipotecar. Nu are alte proprietăţi şi nici automobil, preferând să mearga cu şofer şi maşină de serviciu.
• CNA, cerere către DNA. Valentin Jucan: Să se facă publice numele televiziunilor din dosarul lui Orban
Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, solicită Direcţiei Naţionale Anticorupţie să publice numele celor două televiziuni la care s-a făcut referire în dosarul lui Ludovic Orban. "Am solicitat Direcţiei Naţionale Anticorupţie să publice numele celor două televiziuni implicate în dosarul menţionat în comunicatul transmis ieri, 11 aprilie, cu privire la cazul Orban. Nu am primit un răspuns de la DNA. Motivul pentru care solicit stă la baza articolelor privind interzicerea ingerinţelor în conţinutul editorial, pentru că despre asta vorbim, despre posibilitatea ca, cu anumite sume de bani, să fie alterat conţinutul editorial a două posturi de televiziune. CNA, dacă primeşte un răspuns la DNA, are obligaţia de a sesiza autorităţile competente, adică Parchetul, respectiv comisiile de cultură din Parlament. O astfel de faptă este mult mai gravă şi o simplă sancţiune nu este de ajuns", a declarat Valentin Jucan pentru B1 TV.
• ANRM a păgubit statul cu zeci de milioane de euro între 2006 şi 2010
Doar din neactualizarea cu indicele de inflaţie a taxei miniere, veniturile la buget au fost prejudiciate cu 13.512.000 lei. O sinteză a constatărilor unei acţiuni de control la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), realizată de organele îndrituite, reliefează că, în perioada 2006-2010, bugetul de stat a fost păgubit cu zeci de milioane de euro. La capitolul "Nerespectarea prevederilor legale privind calculul şi plata redevenţei miniere pentru activitatea de exploatare" s-au constatat următoarele: În perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, titularii a 10 permise nu au virat la bugetul statului redevenţa de 738.855 lei. În trimestrul I din 2008, SC Carpat Agregate SA şi SC Emberom SRL nu au virat la buget 126.838 lei. Valoarea estimată a tuturor abaterilor săvîrşite de cele două este de 865.691 lei. Între 2006 şi 2010 nu a fost raportată la ANRM cantitatea de 2.163.476 mc nisip şi pietriş, rezultând o gaură la buget de 2.818.297 lei
• JURNALUL NATIONAL
• Marian Munteanu explică relaţia sa cu Virgil Măgureanu din anul 2000
Proaspătul candidat al PNL pentru Primăria Capitalei a dat explicaţii privind relaţia sa cu fostul şef al SRI Virgil Măgureanu. În anul 2000, Marian Munteanu a fost desemnat candidat la preşedinţie de Partidul Naţional Român, condus de Măgureanu. Acum spune că singurul scop al acelei colaborări era oprirea lui Ion Iliescu, transmite Digi 24. "Eu personal am avut negocieri cu dânşii pentru că am sperat să poată fi oprit domnul Ion Iliescu, care candida la preşedinţia României. Din păcate, dânşii au văzut altfel lucrurile şi nu am avut posibilitatea unei cooperări. Repet, sunt totuşi o persoană care vine din societatea civilă şi vă rog să mă credeţi că ştiu să-mi menţin punctele de vedere şi să mi le apăr. Din acest punct de vedere, mulţi politicieni nu sunt foarte relaxaţi în ceea ce priveşte relaţia cu mine, aşa cum, în general, politicienii nu sunt relaxaţi în relaţia cu societatea civilă. Însă sper ca de data aceasta chiar să fie un nou început.", a spus Marian Munteanu.
• Dîncu: Dacă va fi lăsat să evolueze fără constrângeri de partid şi fără concesii, Munteanu ar putea fi performant
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, marţi, că noul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, are o imagine bună şi "ar putea fi performant", dacă va fi lăsat să evolueze "fără constrângeri de partid şi fără să fie pus în situaţia de a face concesii". "E o mişcare interesantă a PNL pentru Bucureşti. (...) Este un om cunoscut, cu siguranţă că are o notorietate, o imagine bună. Personal, eu îl respect, este un om care a luptat pentru democraţie, pentru construcţia unei societăţi libere în România", a spus Dîncu, la Realitatea TV. El a arătat că în acest moment "lupta s-a resetat" şi este o situaţie nouă faţă de competiţia dintre Gabriela Firea şi Ludovic Orban. Pe de altă parte, Vasile Dîncu a arătat că militanţii din partide "trag mai puţin" atunci când trebuie să susţină un candidat din afara partidului.
• Antreprenorii, în zodia falimentelor
Datele statistice ne arată că economia este pe un trend asccendent, deşi se vede cu ochiul liber că sectorul privat românesc se descurcă tot mai greu. Avem o creştere economică stimulată strict de reducerea taxelor şi de creşterile salariale, în special din sectorul bugetar, dar pe termen lung efectul acestor măsuri se va diminua. Guvernul va fi obligat atunci să-şi întoarcă faţa şi spre sectorul privat. Cât de bine se descurcă antreprenorii noştri ne-o spune un studiu dat publicităţii de KeysFin. Peste 2.000 de societăţi au intrat anul trecut în procedură de faliment, numărul acestora ajung la 7.450. Cele mai multe societăţi comerciale aflate în faliment erau în sectorul construcţiilor (9%), urmate de cele din comerţul cu alimente, băuturi şi tutun (5%) şi transporturi (4%). Comerţul cu material lemnos, restaurantele şi comerţul cu produse nealimentare se aflau, de asemenea, în topul falimentelor. Adică exact în domeniile unde se regăsesc cei mai mulţi antreprenori autohtoni.
• NATIONAL
• Pandele, prins in "şmenul" de pe Andronache!
După ce a explodat "bomba" reprezentata de dosarul privind deturnarea restituirii Moşiei Băneasa, iată ca se apropie vertiginos de intrarea in linie finala si a anchetei privind acuzele de "şmenuire" a Moşiei Andronache. Moşie care nu a ajuns însă in proprietatea urmaşilor legitimi ai marelui boier Niculescu Andronache, deşi aceştia s-au zbătut ani de zile sa li se restituie drepturile, ci in posesia unor apropiaţi ai unui controversat latifundiar care si-a creat imperiul financiar din afacerile cu terenuri din preajma Capitalei. Iar in iţele acestui dosar apar atât numele a doi foşti prefecţi de Ilfov, dar mai ales cel al actualului primar din al oraşului Voluntari, Florentin Pandele.
• Ciolos kamikaze
Premierul Dacian Ciolos este gata sa-si asume riscul reformării administraţiei mioritice, dar avertizează ca nu poate schimba societatea românească "împotriva voinţei ei". După ce a prezentat, luni in Parlament, schiţa unei reforme a statutului funcţionarului public, Dacian Ciolos a declarat, ieri, ca ia in calcul varianta adoptării pachetului de legi referitoare la reforma administraţiei prin asumarea răspunderii guvernului, mai ales ca nu intenţionează să-si facă din mandatul de premier "o trambulina politica". Asta nu înseamnă însă ca este dispus sa se lase făcut bucăţi doar pentru a satisface aşteptările unora si altora, după cum a ţinut sa precizeze actualul premier. "Pot fi kamikaze pentru că, aşa cum am mai spus-o intenţia mea nu e sa fac din acest mandat o trambulina politica personala pentru mine. Dar nici nu o sa fiu kamikaze doar de dragul de a mă arunca in aer ca sa se vadă bucăţile pe pereţi", a spus el.
• PUTEREA
• Dictatul de la Bruxelles: soia s-o ia România din Americi. Cum îşi fură UE căciula în privinţa organismelor modificate genetic
România importă masiv soia modificată genetic pentru hrana animalelor. Legislaţia nu impune etichetarea produselor alimentare care provin de la animalele astfel hrănite. Soia modificată genetic ar putea ajunge şi în meniurile din restaurante, însă autorităţile nu fac niciun fel de verificări. Una dintre marile ipocrizii ale Uniunii Europene este atitudinea faţă de aşa numitele OMG-uri - organisme modificate genetic. Acestea, vrem, nu vrem, asigură hrana planetei, în condiţiile în care randamentul culturilor clasice este limitat, insuficient pentru nevoile curente. UE a interzis cultura soia modificată genetic de către statele membre. În schimb, permite, în continuare, importurile din afara spaţiului comunitar. Faptul a dinamitat, efectiv, cultivarea soia în România, la momentul aderării ţării noastre (2007) şi nici chiar subvenţiile generoase acordate anul trecut nu au ameliorat semnificativ situaţia.
• Afacerea bisturiul bont. Sute de milioane cheltuiţi în spitale nefuncţionale
Există, în România, un spital a cărui construire durează de 26 de ani. Asta se întâmplă în Fălticeni, judeţul Suceava. Există, în România, secţii de spitale care erau noi în urmă cu ani de zile şi de atunci zac nefolosite. Există, în foarte multe spitale din ţară, aparatură şi echipamente medicale achiziţionate noi, sigilate, pe bani grei, dar niciodată utilizate, multe ieşind din termenul de garanţie fără a fi fost ajutat măcar un singur pacient. Cauzele acestor aberaţii sunt, adeseori, banale, precum spargerea unui zid, construirea unei rampe, contractarea utilităţilor. În aceste cazuri, se poate vorbi, clar şi apăsat, de rea voinţă şi/sau incompetenţă crasă. Mai sunt situaţii generate de talmeş-balmeşul creat prin administrarea încrucişată a spitalelor, care ba ţin de Ministerul Sănătăţii, ba de administraţiile locale, ceea ce face ca oficialii şi specialiştii din structurile respective să-şi paseze responsabilităţile, refuzând să-şi asume deciziile.
• ROMANIA LIBERA
• Partidul Naţional Liberal, pe avarie la Primăria Bucureşti
Marian Munteanu este candidatul susţinut de liberali pentru scaunul de primar al Capitalei, potrivit unei decizii a comisiei de unificare a PNL, decizie care a fost confirmată de Biroul Politic Naţional. Fostul lider al Pieţei Universităţii abia urmează să se înscrie în Partidul Naţional Liberal. Hotărârea a fost luată după ce Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu şi Răzvan Sava au evitat să candideze, iar Nicuşor Dan a refuzat să se înscrie în PNL. Liberalii au întors ieri pe toate părţile subiectul candidaturii la Primăria Bucureşti, încercând să găsească un candidat cu şanse, dar care să mulţumească şi taberele din partid. Misiunea s-a dovedit complicată.
• Interviu cu Leonard Orban, consilier prezidenţial: Rusia nu se află în spatele crizei refugiaţilor
Din punctul de vedere al lui Leonard Orban, consilier prezidenţial pentru probleme europene, Rusia nu se află în spatele acestei crize, aşa cum au încercat să demonstreze mai mulţi analişti internaţionali, inclusiv generalul Constantin Degeratu, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei. Pe de altă parte, Leonard Orban etichetează referendumul prin care olandezii au respins Acordul de asociere al Ucrainei la UE drept "o nouă lovitură dată proiectului european". "În acest moment - spune consilierul prezidenţial - nu există deloc apetit pentru extinderea Uniunii".
• Vicepremierul Vasile Dâncu clarifică problema remanierii Guvernului
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, marţi, că nu s-a discutat despre remanieri în Guvern, arătând că solicitările partidelor privind remanierea unor miniştri au avut loc din cauza "unor inabilităţi comunicaţionale ale unor colegi din Guvern". "Nu am discutat în acest moment despre remanieri. De altfel discutăm încontinu, împreună cu premierul Dacian Cioloş, despre evaluări, despre performanţă. Vedeţi că avem un plan de priorităţi pe care îl urmărim tot timpul şi care este pus pe site-urile ministerelor, pe site-ul Guvernului, cu priorităţile, cu urgenţele, cu lucrurile pe care le avem de făcut. Deci se poate urmări foarte clar fiecare ce face în această situaţie. Sigur că, în funcţie de evaluări, se poate face asta, dar, în acest moment, noi nu am discutat niciodată despre remanieri", a spus Dîncu, la Realitatea TV.
• ZIARUL FINANCIAR
• De ce să mai ţii banii la bancă cu o dobândă de 1% pe an?
Băncile au ajuns să ofere dobânzi ridicole la depozite - de 1% la lei pe an şi de 0,01% pe an la euro - şi se discută prea puţin astăzi în România despre faptul că nivelul ridicol al dobânzilor va descuraja în cele din urmă economisirea şi va scădea încrederea populaţiei în bănci. Prinsă în tendinţa globală din statele dezvoltate, unde strategia este de a duce dobânzile la minus pentru a reduce astfel natural datoriile, România este forţată să adopte o politică a dobânzilor la depozite aproape de zero fără să fie în situaţia de supraîndatorare. În Occident, datoriile publice s-au dublat în general ca volum şi pondere în PIB după criza financiară din 2008-2009. Astfel, spre exemplu, Irlanda a trebuit să treacă la datoria publică, într-un singur an, datorii ale unor bănci cvasi-insolvente în valoare de 30% din PIB.
• Fondurile mutuale au avut cel mai slab trimestru de subscrieri din ultimii opt ani
Fondurile mutuale au raportat intrări nete de doar 2,3 mil. lei în primele trei luni ale anului, acesta fiind cel mai slab prim trimestru din ultimii opt ani. Spre exemplu, în primele trei luni ale lui 2015 intrările nete în fonduri au fost de 1,1 miliarde de lei. "Reducerea volumului de intrări în fondurile mutuale a fost cauzată cel mai probabil de exuberanţa consumului şi de un prim trimestru volatil pe pieţele financiare care a făcut ca investitorii să fie prudenţi. Pieţele financiare sunt inundate de lichidităţi şi este clar că acest context încurajează consumul şi mai puţin economisirea prin depozite sau fonduri mutuale", a spus Răzvan Szilagyi, directorul general al Raiffeisen Asset Management, al doilea cel mai mare administrator din piaţă cu active de 6,6 miliarde de lei în gestiune. Nici randamentele (câştigurile) pe ultimul an nu au fost în sprijinul fondurilor, cu o medie de minus 0,5% la nivel de piaţă.
• Topul celor mai activi giganţi bancari care vând bondurile externe ale României
România a devenit în ultimii ani un client din ce în ce mai important pentru marile bănci de investiţii şi a reuşit să se împrumute pe termene din ce în ce mai lungi şi la randamente avantajoase. Citigroup Global Markets, UniCredit şi Raiffeisen Bank International Group au fost anul trecut pe podium în clasamentul dealerilor programului de finanţare externă pe termen mediu MTN (medium term notes). Pe poziţiile următoare în top se află gigantul HSBC şi Societe Generale şi Erste Bank - grupurile care controlează primele două bănci din România - BCR şi BRD-SocGen. ING ocupă locul şapte, fiind urmată în top 10 de Barclays, JP Morgan şi Deutsche Bank. România a devenit în ultimii ani un client din ce în ce mai important pentru marile bănci de investiţii, ajungând în poziţia de emitent constant în special pe euro, dar şi pe dolari, ceea ce i-a permis să se împrumute pe termene din ce în ce mai lungi şi la randamente avantajoase.