REVISTA PRESEI 14.12.2013

Willy Homner
Revista Presei / 14 decembrie 2013

ADEVARUL

Traian Băsescu: Pot confirma că Ponta şi Antonescu s-au înţeles pe Codul Penal luni. Ar trebui să demisioneze imediat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în emisiunea Evenimentul zilei difuzată, vineri, la B1TV, că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au ştiut de modificările la Codul Penal, "aranjamentul" fiind făcut luni, înainte de plecarea premierului la Johannesburg. "Omul acesta (Victor Ponta - n.r.) minte, oricum a minţit şi ieri, şi pe români. Şi Crin Antonescu la fel. Şi ieri a minţit, când s-au făcut că dau înapoi. Amândoi au ştiut foarte bine. Aranjamentul (...) s-a făcut luni, înainte de plecarea lui Ponta. Ieri nu ştiam încă asta, dar astăzi vă pot confirma că s-au înţeles ca, în timpul în care Ponta era la Johannesburg, aceste legi să treacă", a declarat Traian Băsescu. Şeful statului a mai spus că Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu sunt "marii aranjori ai jocului". "Nu vă uitaţi că au dat sarcină unui şmenar politic, cum e Zgonea sau Iordache, a spus preşedintele. Traian Băsescu a avertizat că, în acest moment, există pericolul ca România să fie dată exemplu şi a arătat că o măsură internă radicală ar fi dizolvarea Parlamentului.

Cine sunt parlamentarii care au votat pentru modificarea Codului Penal. Toţi liberalii au spus "Da"

Camera Deputaţilor a publicat lista completă a responsabililor cu amendarea Codului Penal. Dintr-un total de 303 deputaţi, doar 57 au votat împotriva modificărilor aduse Codului Penal. Lista afişată pe site-ul Camerei Deputaţilor dezvăluie identitatea celor care au aprobat ciuntirea Codului Penal. Astfel, dintr-un total de 303 prezenţi în sală, 240 de deputaţi au fost de acord cu modificarea Codului Penal. Opoziţia a ripostat prin vot, dar inutil, fiind în inferioritate numerică. Din cei 57 care au spus "Nu" modificărilor Codului Penal, un singur social-democrat s-a abţinut de la vot, restul şi-a dat acordul pentru amendarea Codului Penal. Înainte ca liderul PNL Crin Antonescu să se lămurească în privinţa efectelor noului Cod Penal şi să se situeze împotrivă, la votul de marţi, toţi liberalii au aprobat trecerea amendamentelor. Din USL, deputatul PC Dinu Giurescu a fost singurul care a votat împotrivă.

Toader îl va acţiona în judecată pe Ponta: "Ordinea de zi din marţea neagră a fost modificată direct în plen. Ponta minte"

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, anunţă că îl va acţiona în judecată pe premierul Victor Ponta pentru că a compromis Opoziţia atunci când a spus că a existat o întâlnire a liderilor de grup privind ordinea de zi din marţea neagră a Parlamentului. Toader spune că legile controversate din data de 10 decembrie au fost incluse pe ordinea de zi direct în plen. "Nu am participat la nici o întâlnire formală, informală sau negociere, cu nici unul dintre liderii USL, aşa cum minte Victor Viorel Ponta, dorind să mă compromită, atât pe mine personal, cât şi opoziţia în ansamblu. Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din data de 10 decembrie 2013 a fost modificată şi completată direct în plen, la începerea lucrărilor, prin solicitarea Liderului Grupului parlamentar al PSD, domnul Marian Neacşu. Atunci au fost incluse pe ordine de zi 5 proiecte legislative noi, sub rezerva primirii rapoartelor de la comisiile permanente", afirmă Mircea Toader.

Pleşu, despre posibila numire a lui Gigel Ştirbu la Cultură: Un Gigel în plus nu mai contează. Ştirbu: Sunt mândru de numele "care mi l-au dat" părinţii

Întrebat cum priveşte declaraţia lui Andrei Pleşu, Ştirbu a răspuns: "Sunt extraordinar de mândru de numele meu şi mulţumesc părinţilor de numele care mi l-au dat". Filosoful Andrei Pleşu a fost întrebat vineri ce părere are despre eventuala numire a lui Gigel Ştirbu la Ministerul Culturii, el declarând că nu îl cunoaşte. "Nu am auzit niciodată de domnul ăsta, ori la Cultură îmi imaginez că ar trebui să apară totuşi şi personaje care au un anumit curriculum în domeniu", a spus Pleşu, care a subliniat că nu ştie cine este Gigel Ştirbu. "Cum îl cheamă?", a întrebat Pleşu. După ce jurnaliştii i-au spus că numele acestuia este Gigel Sorinel Ştirbu, Pleşu a spus: "După mine, Gigel e foarte potrivit pentru o funcţie care cere anvergură europeană. La noi e plin de Gigei în toate posturile şi în toate instituţiile. Un Gigel în plus nu mai contează".

De ce este blocată creditarea: bancherii cred că firmele sunt prea riscante pentru a le acorda împrumuturi, patronii evită să-şi îndatoreze prea mult companiile

Două sondaje publicate zilele acestea de către Banca Naţională a României arată că băncile au înăsprit regimul de creditare, considerând firmele drept prea riscante, iar de cealaltă parte firmele acuză accesul prea greu la finanţare şi spun că nu iau credite pentru a evita supraîndatorarea. O pondere semnificativă a respondenţilor (44% dintre cei care au credite în lei şi 48% dintre cei care au credite în euro) au evidenţiat că intenţionează să-şi reducă gradul de îndatorare, astfel că firma nu va contracta nici un credit în viitor, indiferent de costul acestuia. Firmele care s-au arătat interesate de apelarea la resursele băncilor au declarat că vor face acest pas doar în condiţiile unui cost scăzut al finanţării (între 0,1% şi 5% pentru creditele în lei, respectiv între 0,1% şi 3% pentru credite în euro), arată sondajele BNR. De asemenea, există şi un număr relativ important de firme care, atenţie, nu apelează la finanţare de la bănci sau IFN (65%) şi care nici nu intenţionează să acceseze în viitor asemenea surse (62%).

Analiştii germani spulberă temerile referitoare la "valul masiv de imigranţi români", după 1 ianuarie

Folosind o retorică dură pentru a avertiza cu privire la un aflux de imigranţi, inclusiv etnici romi din România şi Bulgaria, care ar slăbi sistemul social al Germaniei şi i-ar invada piaţa muncii, opiniile scepticilor sunt găzduite în tabloide. Dorothee Frings critică această abordare ca "lipsită de obiectivitate". Ea "strică climatul social", este de părere profesorul de dreptul muncii la Universitatea Niederrhein, adăugând că este extrem de important ca politicienii şi media să se abţină să abordeze problema din perspectiva "migraţia sărăciei" şi "vin ţiganii". Este vorba doar despre migrarea forţei de muncă, subliniază ea, insistând asupra faptului că "acest lucru corespunde proiectului european de piaţă deschisă". Andreas Pott, directorul Institutului pentru Cercetarea Migrării şi Studii Interculturale de la Universitatea Osnabrück (IMIS), este de acord că premisele abordării respective sunt nefondate. "Se mizează mult pe inducerea unei panici", subliniază el.

Voiculescu: Băsescu anunţă că s-a înţeles cu Antonescu să mă bage la închisoare. Crin: Sunt convins că e o glumă sau poate un atac de panică

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a scris vineri, pe blogul personal, că apreciază sinceritatea cu care Traian Băsescu a anunţat joi că s-a înţeles cu preşedintele Crin Antonescu să îl bage pe liderul conservator la închisoare. Liderul PNL, Crin Antonescu a comentat ironic afirmaţiile fostului său partener de alianţă, Dan Voiculescu. "Era presupun o glumă, adică sunt convins că era o glumă. Nu m-am înţeles cu domnul Băsescu să bag în închisoare pe nimeni, nici pe domnul Voiculescu", a replicat Antonescu. El a fost întrebat dacă este vorba de un atac al lui Dan Voiculescu în cazul său."Un atac de panică poate...", a răspuns liderul PNL. "Deja formula «apreciez sinceritatea domnului Băsescu» e o glumă. E o glumă nefericită, dar e o glumă", a mai comentat Antonescu.

SONDAJ Banca Naţională: nivelul ridicat al taxelor şi impozitelor este cea mai presantă problemă a firmelor

Nivelul ridicat al fiscalităţii, concurenţa şi lipsa cererii au fost indicate de firmele participante la un sondaj al BNR ca fiind cele mai presante probleme cu care s-au confruntat în perioada aprilie-septembrie 2013. IMM-urile au declarat că sunt afectate într-o mai mare măsură decât corporaţiile de majoritatea problemelor economice şi financiare listate în chestionarul Băncii Naţionale. Cele mai presante sunt nivelul ridicat al fiscalităţii (81% dintre respondenţi), concurenţa (47%) şi lipsa cererii (45%). Dificultăţi legate de accesul la finanţare au fost semnalate în cazul a 20% dintre respondenţi. Pentru comparaţie, în cel mai recent sondaj desfăşurat în zona euro pentru perioada aprilie-septembrie 2013, principala problemă a IMM a fost lipsa cererii (24% dintre respondenţi), iar accesul la finanţare a ocupat locul secund (16%). În ceea ce priveşte corporaţiile mari din România, conform aceluiaşi sondaj, firmele consideră că cele mai presante probleme erau nivelul ridicat al fiscalităţii (65%), disciplina la plată (40%) şi apoi concurenţa (34%).

Fraţii Micula au câştigat un proces cu statul român şi au de primit câteva sute de milioane de lei

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, au câştigat la Curtea de Arbitraj de la Washington procesul intentat statului român şi trebuie să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi. Reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice au declarat pentru Mediafax că se intenţionează compensarea sumei câştigată de fraţii Micula cu datoriile la buget pe care le are firma deţinută de aceştia. Sursele citate au precizat că este un caz fără precedent şi se caută cea mai bună modalitate de punere în practică. Procesul a fost deschis în anul 2005 la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice. Acţiunea juridică viza decizia autorităţilor române privind eliminarea unor facilităţi fiscale acordate grupului European Drinks pentru investiţiile în zonele defavorizate. Acesta este primul proces pe care statul român îl pierde la ICSID.

Comerţul ilegal cu brazi de Crăciun, încurajat de Guvern. Executivul trebuia să introducă sancţiuni, dar proiectul s-a pierdut pe drumul spre Monitorul Oficial

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) anunţă, într-un comunicat, că "doreşte să denunţe nepublicarea inexplicabilă în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase". Proiectul normativ stabileşte şi sancţionează contravenţiile silvice, printre care şi comerţul ilicit cu brazi de Crăciun. Hotărârea de Guvern adoptată în urmă cu aproape două luni, pe data de 16 octombrie 2013, modifică normele de comercializarea ale materialelor lemnoase, punând accentul pe interzicerea comercializării lemnului recoltat ilegal şi introducând unele prevederi ale Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligatiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.

EVENIMENTUL ZILEI

Traian Băsescu, despre efectele atacului din Parlament asupra Justiţiei: "Adversarii mei sunt cei care sunt adversarii României"

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au înţeles ca Legea amnistiei şi modificarea Codului penal să fie votate în timp ce premierul se afla la Johannesburg, la comemorarea lui Nelson Mandela. Şeful statului a apreciat că cei doi, plus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar trebui să demisioneze pentru a îndrepta lucrurile pe plan extern şi pentru ca România să-şi recapete credibilitatea.

Scandalul compensatelor. Pensionarii, trimişi la ANAF

Medicii ameninţă că, din 15 ianuarie 2014, nu vor mai elibera reţete compensate pentru pacienţii cu venituri sub 700 de lei decât cu adeverinţă de la Fisc. Scandalul izbucnit ieri între reprezentanţii medicilor de familie şi cei ai CNAS a pornit de la un raport al Curţii de Conturi care arată că în ultimii ani mulţi dintre pensionarii care au declarat că au un venit mai mic de 700 de lei, aveau de fapt unul mai mare. În acest fel, ei au beneficiat în mod nejustificat de reţete compensate 90%. Curtea de Conturi vrea acum să recupereze prejudiciul din buzunarul medicilor de familie pe motiv că aceştia au eliberat reţetele. "Este vorba despre sume cuprinse între câteva sute de lei şi 15.000 de lei pe cap de medic. De unde vrea Curtea de Conturi să ştim noi, medicii de familie, ce venituri au pacienţii în cauză? Eu ca medic de familie îi cer talonul de pensie şi îl pun să dea o declaraţie pe proprie răspundere. Atât, pentru că aşa spune legea. Nu sunt organ fiscal şi nici nu vreau să fiu", spune Rodica Tănăsescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie.

Cel mai valoros paşaport din lume. Cât te costă să devii cetăţean european

În ochii multora din restul lumii Europa este o poveste de succes. În toiul mizerii economice actuale în partea de sud a continentului, este un detaliu care merită amintit. Decizia Maltei de a-şi vinde cetăţenia, pentru 650.000 de euro, scoate la iveală două adevăruri esenţiale: în primul rând faptul că, în ciuda crizei financiare, paşaportul european rămâne unul dintre cele mai dorite din lume, şi în al doilea rând că în noua realitate capitalul uman este la fel de valoros ca şi capitalul financiar. Există mai multe modalităţi prin care un cetăţean non-european poate obţine un paşaport UE. Prima este ca ţara lui să adere la UE, aidoma Croaţiei, în iulie 2013, ceea ce de altfel şi-ar dori mulţi oameni din Ucraina. Alta este de a înfrunta talazurile Mării Mediterane, sperând că cineva îi va acorda azil politic. Sau - poate semna un cec.

Mircea Dinescu: Ce guvern e ăla care trimite mascaţii să bată babele de la sat?

Poetul Mircea Dinescu a atacat Guvernul Ponta pentru modul în care a gestionat protestele de la Pungeşti. "A fost o simplă găinărie. În mod normal într-o ţară normală, un om politic ar trebui să facă puşcărie de trei ori mai multă decât unul simplu, pentru că e acolo, la putere. Trebuiau confiscate averile, plătit din urmă. Eu nu spun că un om trebuie distrus pe viaţă, dar nu te mai întorci acolo. Ce guvern este ăsta să trimită mascaţi să bată babele la sat? Apar sosii ale Doinei Cornea să se bată cu scutierii. Tineretul din Bucureşti iese şi protestează alături de ei. Unde este clasa muncitoare? A fost distrusă de sindicate. A rămas ţărănimea muncitoare, în Evul Mediu, care mai are câte o răbufnire. La Pungeşti ar trebui mai multă solidaritate. Eu întotdeauna am suferit că tineretul a intrat în adormire, e un semn de sănătate, îmi pun pălăria în cap şi mi-o scot în faţa lor, a fost cel mai frumos semn de protest ăsta cu bicicletele", a declarat Mircea Dinescu, la Jocuri de Putere.

Parlamentarii Puterii continuă să dea explicaţii Occidentului

După ce joi au dat socoteală reprezentanţilor ambasadelor Franţei, Olandei, Germaniei şi Marii Britanii pentru modificările aduse la Codul Penal, parlamentarii s-au deplasat ieri la ambasada SUA pentru a explica acest demers. Este vorba de preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, şi deputatul UNPR, Eugen Nicolicea. Ei au fost primiţi de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti. Preşedintele PNL Crin Antonescu a acuzat faptul că liberalii nu fost chemaţi la întâlnirile cu ambasadorii. "Reprezentanţii PNL în Comisia juridică nu au fost nici înştiinţaţi, nici chemaţi la întâlnirea cu ambasadori. Mi se pare nefiresc. Ei s-au interesat şi nu erau pe listă", a spus Antonescu.

JURNALUL NATIONAL

Lucian Bolcaş: Nu sunt antisemit, ci un adversar al preşedintelui Băsescu

Lucian Bolcaş, distins maestru al Baroului, este ţinta unor atacuri violente care urmăresc blocarea numirii domniei sale ca judecător al Curţii Constituţionale. Lucian Bolcaş răspunde acestor atacuri, întru-un interviu acordat Jurnalului Naţional. Lucian Bolcaş: Am primit propunerea ca atare fără discuţii preliminare şi am acceptat-o ca pe o mare onoare. Sunt membru PSD în organizaţia Ilfov de doi ani. Am această opţiune politică fiind un om de stânga. Traian Băsescu a dat startul ofensivei deoarece doreşte menţinerea controlului instituţiilor statului prin oamenii agreabili aleşi de preşedinţie. Prima obiecţie asupra candidaturii s-a referit la un dispreţ pe care l-aş avea faţă de statul democratic. Pot să confirm că am un total dispreţ faţă de felul cum concepe Traian Băsescu democraţia; am criticat public, argumentat politic şi juridic atitudinea preşedintelui faţă de instituţii ale statului de drept, interpretările abuzive ale articolelor Constituţiei, atât în textul ei propriu zis cât şi împotriva spiritului Constituţiei.

Să fie verificate toate muzeele din Germania! Propunerea vine în urma scandalului "comorii naziste"

Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, continuă să critice în termeni duri Administraţia germană pentru modul în care întârzie să soluţioneze cazul Gurlitt, proprietarul "comorii naziste" din apartamentul din Munchen. Miliardarul american a mărturisit pentru Wall Street Journal că face lobby în mod public la Berlin ca Guvernul german să mandateze o echipă de investigaţii care să analizeze provenienţa şi modul de dobândire a tuturor operelor de artă din muzeele de stat din Germania. Lauder însuşi este un colecţionar de artă care de curând a deschis propriul său muzeu la New York, denumit "Noua Galerie", în care a prezentat colecţia sa privată de opere de artă de provenienţă germană şi austriacă.

Cel mai BOGAT om al Rusiei a renunţat la TOT. Acum, el şi familia sa trăiesc ca în BIBLIE

A avut tot. Faimă, bani , frumuseţe, putere. A candidat pentru preşedinţia Rusiei, a fost unul din cei mai respectaţi şi temuţi oameni ai ţării, a vrut să devină primarul Moscovei şi s-a luptat cu cei mai influenţi jucători de pe scena politică, dar a renunţat la tot ce îi oferea această viaţă. Yachturile, maşinile de sute de mii de dolari , casele luxoase, haine de firmă, femeile frumoase au fost egale cu zero, atunci când German Sterlogov a ales. Potrivit antena3, din 2005 şi-a luat familia şi s-a retras în munţi, într-un loc uitat de lume şi de Dumnezeu. Acolo German a început să trăiască cu adevărat - ca în vremurile biblice, spune el. "Niciodată nu am dus o viaţă mai frumoasă, mai curată, mai bună. Am un trai împlinit şi interesant. Am regăsit fericirea şi iubirea în familia mea, am timp să vorbesc cu copiii mei şi cu soţia mea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb