REVISTA PRESEI 18.11.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 18 noiembrie 2014

ADEVARUL

Rezultate parţiale BEC: Iohannis 54,5%, Ponta 45,49%, după numărarea voturilor din 99% din secţii

Klaus Iohannis, candidat al ACL la funcţia de preşedinte, a obţinut 54,5% din voturi în turul doi al prezidenţialelor, iar Victor Ponta 45,49%, după centralizarea rezultatelor din 99% din secţiile de votare, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central la ora 11.00. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegători. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 10.20, procesele verbale din 18.673 (99,07%) secţii de vot, din totalul de 18.847.

Baronii locali, marii perdanţi ai alegerilor prezidenţiale

În spatele eşecului lui Victor Ponta la alegerile din 16 noiembrie, o armată întreagă de baroni a fost zguduită. Chiar şi după mai bine de două decenii în care au dominat judeţele, unii dintre cei mai importanţi lideri locali ai PSD au pierdut lupta în faţa electoratului. Surprizele au fost chiar în fiefurile PSD din ţară, unde înfrângerea baronilor a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de categorică. Una dintre cele mai mari surprize ale votului din 16 noiembrie a fost câştigarea de către Klaus Iohannis a judeţului Iaşi. Statistica arată mult mai prost pentru PSD în municipiul Iaşi, acolo unde noul preşedinte al României s-a impus cu 60,16% - 39,83%. Deşi în Vrancea scorul lui Victor Ponta a fost favorabil, (53,7), Oprişan a pierdut pentru prima dată Focşaniul. Iohannis a reuşit să obţină 51,5% dintre voturile sucevenilor. După 10 ani de administraţie Mazăre, majoritatea electoratului constănţean a optat cu Iohannis.

Alegeri prezidenţiale 2014. Primii paşi ai preşedintelui Iohannis

Klaus Iohannis trebuie validat ca preşedinte de Curtea Constituţională, apoi, pe 22 decembrie, va depune jurământul. Chiar dacă nu este instalat oficial, "Neamţul" a lansat câteva iniţiative din postura de nou preşedinte. Klaus Iohannis a fost ales preşedintele României pentru următorii cinci ani, după ce l-a învins clar pe Victor Ponta, deşi după primul tur de scrutin premierul avea un avantaj de 10 procente. 54,5% din voturi a obţinut "Neamţul" în turul doi, în timp ce Ponta a fost votat de doar 45,5%, arată Biroul Electoral Central (BEC), după ce a numărat voturile din 99% din secţiile de votare. BEC va prezenta în următoarele două-trei zile rezultatele finale şi va trimite procesul verbal - care îl atestă pe Klaus Iohannis drept preşedintele ales de popor - către Curtea Constituţuională. Magistraţii CCR validează rezultatul scrutinului, apoi îl trimit spre publicare la Monitorul Oficial.

Înalta Curte judecă astăzi dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis

Magistraţii de la Curtea Supremă iau azi în discuţie recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) împotriva decizie Curţii de Apel Alba Iulia, prin care actualul primar al Sibiului a fost absolvit de acuzaţia de incompatibilitate. Decizia dată de Înalta Curte urmează să fie una definitivă. ANI a constatat, pe 24 aprilie 2013, că Iohannis se află în incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. Primarul Sibiului a contestat raportul la Curtea de Apel Alba Iulia, iar pe 25 septembrie 2013, Klaus Iohannis a fost achitat de magistraţi.

Cei 12 care ştiu toate secretele neamţului Iohannis: "Dumnezeu mişcă inimile. Se simte omul oamenilor"

La Sibiu, apropiaţii noului preşedinte al României au sărbătorit discret, în schimb mii de tineri au ieşit să-i aplaude victoria în stradă. Şi foştii colegi şi profesori de la Cluj sunt astăzi fericiţi, după o campanie electorală cu un rezultat absolut surprinzător. Soţia lui Klaus Iohannis a fost surprinsă la primele ore ale dimineţii de luni plecând spre liceul unde predă, aceasta declarând echipei România TV că a primit vestea cu bucurie şi mari emoţii. La şcoală, elevii au întâmpinat-o cu melodia "We are the champions". Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Bottesch a fost de asemenea coleg de catedră cu Iohannis, la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal". "Mie îmi pare foarte bine că a devenit preşedintele României, îl cunosc de mult timp şi l-am apreciat întotdeauna pentru corectitudinea sa şi pentru claritatea idelor sale, şi pentru faptul că a făcut întotdeauna ceea ce a spus", a declarat, pentru Adevărul, Martin Bottesch.

Băsescu: Felicitări pentru preşedintele ales al României, Klaus Werner Iohannis!

Traian Băsescu, încă şef al statului până pe 21 decembrie, l-a felicitat pe Klaus Iohannis, preşedintele ales al românilor, pentru victoria obţinută şi i-a urat succes. "Felicitări din partea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, pentru preşedintele ales al României, domnul Klaus Werner Iohannis. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl felicită pentru victoria în alegerile prezidenţiale pe domnul Klaus Werner Iohannis şi îi urează succes în exercitarea mandatului de preşedinte al României", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Klaus Iohannis a făcut un apel la actualul şef al statului să analizeze evenimentele petrecute în diaspora şi să tragă pe cei vinovaţi la răspundere.

Jirinovski: România şi Polonia pot profita de instabilitate pentru a anexa teritorii ucrainene

Acţiunile Ucrainei riscă să conducă la izbucnirea celui de-al treilea Război Mondial, avertizează liderul ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, precizând că România, Ungaria şi Polonia ar putea anexa teritorii ucrainene care le-au aparţinut. "Manevrele Serbiei împotriva Austro-Ungariei au provocat Primul Război Mondial, iar acum istoria se repetă", a declarat Vladimir Jirinovski într-un comunicat postat pe site-ul Partidului Liberal-Democrat din Rusia. "Prin acţiunile de acum, Ucraina conduce Europa spre al treilea Război Mondial. Din nefericire, se va ajunge la asta, iar Ucraina este un instigator", a afirmat liderul ultranaţionalist rus, citat de site-ul InSerbia.info. Potrivit lui Jirinovski, Polonia poate profita de situaţia instabilă din regiune pentru a încerca să anexeze oraşele ucrainene Liov şi Rovno, Ungaria ar revendica zonele transcarpatice, iar România, Cernăuţiul şi Bucovina. "Aceste teritorii le aparţin. Harta secolului 16 arată că aceste teritorii au fost ocupate de Kiev", a continuat Jirinovski.

Grupul Erste, proprietarul BCR, atrage atenţia că prioritatea Guvernului trebuie să fie bugetul de stat pe anul 2015

Analiştii grupului Erste estimează că nu va exista o volatilitate crescută pe pieţele financiare interne în urma alegerilor prezidenţiale din România. Ei atrag atenţia că prioritatea guvernului este să realizeze o schiţă a bugetului pentru 2015 care să acopere măsurile populiste anunţate înainte de alegeri. "Pe termen scurt, nu ne aşteptăm la o volatilitate ridicată pe pieţele financiare interne, dar lucrurile se pot modifica în funcţie de schimbările politice care ar putea include chiar şi o redesenare a majorităţii parlamentare în următoarele şase luni, cee ce ar conduce la alcătuirea unui guvern de o altă culoare politică", se arată într-un raport al grupului Erste.

BANCHERUL

Carpatica fuzioneaza cu Nextebank, controlata de fondul Axxess Capital al lui Horia Manda

Banca Comerciala Carpatica a convocat Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor pentru data de 19 decembrie cu scopul aprobarii fuziunii prin absorbtie a Nextebank, o banca preluata la inceputul acestui an de catre fondul de investitii EEAF, administrat de Axxess Capital, condus de Horia Manda, care detine si IFN-ul Patria Credit. Axxess Capital era unul dintre fondurile de investitii despre care se spunea ca este interesat sa investeasca in Banca Carpatica, banca in cautarea unui investitor strategic. Printre potentialii investitori strategici in banca din Sibiu s-ar fi aflat si puternicul fond american de investitii JC Flowers, precum si AnaCap. In acelasi timp, actionarii Carpatica urmeaza sa aprobe o majorare de capital social cu o valoare de maxim 155 milioane lei prin una sau mai multe emisiuni de actiuni ordinare noi, in legatura cu o posibila acordare de imprumut subordonat de nivel 1 sau nivel 2, care ar putea sa contina caracteristici de convertibilitate in actiuni, conform anuntului privind convocarea AGA.

Numarul cardurilor valide detinute de clientii bancilor a ajuns la 14,16 milioane, un nou record istoric

Bancile au emis 761.595 de noi carduri in trimestrul trei al acestui an, mai multe decat in trimestrul precedent, cand numarul acestora s-a ridicat la 647.117, astfel ca numarul total al cardurilor emise de banci a ajuns la 44,8 milioane, arata ultimele date agregate publicate de BNR. Numarul de carduri detinute de romani nu este insa de 44,8 milioane, intrucat un card are o perioada de valabilitate limitata la 3-5 ani, dupa care se reinnoieste, ceea ce inseamna ca cea mai mare parte dintre cardurile emise sunt cele reinnoite. Numarul real al cardurilor utilizate de romani este cel al cardurilor valide in circulatie, adica cele in perioada de valabilitate, de 14,1 milioane. Dintre acestea, 10,6 milioane sunt carduri active, adica sunt utilizate de catre detinatori. Numarul cardurilor valide a avansat cu 115.160 in trimestrul trei, la un total de 14.167.583 de carduri, cel mai ridicat nivel inregistrat pana acum.

CURENTUL

Culmea PSD-ului: Gabriela Firea îl felicită pe Victor Ponta pentru rezultatul bun obţinut

"Partidul Social Democrat a înţeles mesajul dat de români. Oamenii au arătat, cât se poate de clar, că nu îşi doresc ca toată puterea politică din România să fie concentrată în sfera unei singure formaţiuni politice. Nici a PSD, nici a ACL. Este un mesaj puternic pe care îl respectăm. Este foarte important că, în aceste momente, toată lumea, indiferent că vorbim de Parlament, Guvern, Preşedinţie, să lucreze împreună pentru bunăstarea tuturor romanilor, indiferent de opţiunile lor politice. Îl felicit pe Victor Ponta, care a obţinut un rezultat bun în aceste alegeri! Avem, ca partid, o obligaţie clară faţă de cei peste 5 milioane de romani care au votat pentru proiectul lui Victor Ponta. Sunt sigură că, împreună, vom putea clădi, în continuare, proiectul nostru de guvernare. Gabriela Firea, Purtător de cuvânt al PSD"

Kaputt - de Tia Şerbănescu

Ce înfrângere spectaculoasă pentru Ponta! Diferenţa dintre Iohannis şi Ponta, după numărătoarea parţială e de aproape zece procente (54,5% la 45,4%), mult mai mare decât îndrăzniseră exit-poll-urile să anticipeze dând o diferenţă de cel mult trei procente - suficiente însă pentru a nu-l lăsa pe Ponta să ţopăie măcar o oră (ca Geoană) rostind fraze memorabile către Daciana. Românii i-au sancţionat drastic aroganţa cu care se considera dinainte ales, minciunile nesfârşite şi, mai ales, intenţia de a se institui (cu PSD cu tot) în singurul stăpân al ţării, cu vădite apucături totalitare. Ponta şi-a recunoscut înfrângerea, l-a felicitat pe Iohannis şi a declarat că rămâne în fruntea guvernului fiindcă nimeni nu i-a cerut demisia. I-au cerut-o manifestanţii în stradă, i-au cerut-o şi liderii ACL. În fine, nu contează. Nu mai durează. Cei care au părăsit dreapta în această campanie (Tăriceanu, Meleşcanu) făcându-se de râs la bătrâneţe şi fugind la pomana lui Ponta au primit şi ei o lovitură peste nas. Votul din aceste alegeri a arătat şi o maturizare a electoratului care nu mai agreează megalomania, obrăznicia, corupţia şi minciuna. Kaputt!

CURIERUL NATIONAL

10 mil. lei, testele de stres pentru asigurători

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat deja anunţul pentru organizarea unei licitaţii în urma căreia va desemna auditorul independent care va evalua activele şi pasivele a 13 asigurători şi vor efectua testele de stres în sectorul asigurărilor din România. Potrivit anunţului publicat de ASF în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea contractului ce urmează să fie atribuit a fost estimată la maximum 9,9 mil. lei, plus TVA, în desemnarea auditorului independent, ASF urmând să ţină însă cont de preţul cel mai mic. Astfel, în luna decembrie, ASF va organiza o licitaţie în urma căreia vor fi desemnaţi auditorii care vor evalua activele şi pasivele a 13 societăţi din asigurări - Astra, Allianz-Ţiriac, Omniasig, Group­ama, Uniqa, ING, Asirom, Euroins, Carpatica, Generali, PAID, AXA şi Exim (CARE) - şi vor efectua testele de stres în sectorul asigurărilor din România, denumit "Exerciţiu BSR" (Balance Sheet Review and Stress Test).

Iohannis: Revenirea TVA la 19% reprezintă pentru mine, o prioritate absolută

Viitorul preşedinte spune că TVA de 24% pare aproape o invitaţie deschisă la evaziune şi este un obstacol serios în calea consumului. "Impozitarea redusă şi simplificată trebuie să redevină atuul fiscal al României, pentru a atrage din nou atenţia investitorilor străini". Pe de altă parte, Iohannis a declarat joia trecută că anul viitor vom avea creşteri de impozite şi taxe, pentru a se plăti tot ce s-a promis de Guvern. Potrivit lui Klaus Iohannis, în planul politicii fiscale şi din perspectiva competitivităţii, România are de rezolvat numeroase carenţe instituţionale, de la dificultăţile de a plăti impozitele şi până la neajunsurile administrării sistemului fiscal, de la povara fiscală asupra muncii şi până la evaziune.

BCE ar putea cumpăra aur şi acţiuni pentru a reaprinde inflaţia, spune un oficial al instituţiei

Aur, acţiuni şi chiar fonduri care replică structuri de portofoliu ar putea fi cumpărate de Banca Centrală Europeană (BCE) în încercarea de a impulsiona inflaţia în blocul monetar european. Perspectiva "teoretică" de achiziţii a unor active financiare în contul emisiunii monetare noi a instituţiei de la Frankfurt a fost oferită de Yves Mersch, membru al boardului BCE, ca opţiune "în luarea de măsuri pentru a contracara o perioadă prelungită de inflaţie scăzută. Declaraţia acestuia a survenit în contextul în care pentru luna octombrie a.c. rata inflaţiei a fost de numai 0,4%. Este un nivel pe care Mersch l-a caracterizat, potrivit The Telegraph, ca fiind "anormal de redus". Luxemburghezul Mersch, care adesea este asociat cu o poziţie înclinând mai degrabă spre poziţia conservatoare a membrilor germani legată de promovarea de noi stimuli monetari, acum nu exclude achiziţii ale Băncii Centrale Europene din pieţele secundare. El avertizează totuşi că, de exemplu, cumpărarea de metale preţioase atrage riscuri pentru cei care realizează aceste achiziţii pe credit.

Merkel: Rusia nu are drept de veto în privinţa extinderii UE

Germania a avertizat asupra faptului că Rusia ar putea încerca să-şi răspândească "sfera de influenţă" către Balcanii de Vest, în timp ce caută noi modalităţi de a face pace cu privire la conflictul cu Ucraina. "Cine ar fi crezut posibil că la 25 de ani după căderea Zidului Berlinului şi sfârşitul Războiului Rece şi divizarea lumii în două blocuri, un astfel de lucru ar putea să se întâmple chiar în mijlocul Europei: gândiri vechi asupra sferei de influenţă, care se desfăşoară dur în jurul legii internaţionale?", a declarat duminică (16 noiembrie) cancelarul german, Angela Merkel, într-o audienţă la Institutul pentru Politici Internaţionale Lowy, în Brisbane. O astfel de abordare a spus ea, pune "întreaga ordine de pace europeană în discuţie", citează EUobserver. Merkel l-a avertizat pe liderul rus Vladimir Putin că UE nu va îngenunchea în faţa Moscovei în acelaşi mod în care o făcea fosta Germanie de Est, în timp ce făcea referire la viitoarele extinderi ale Uniunii.

Fondurile de hedging specializate pe fuziuni şi achiziţii, în contracţie în anul 2014

Fondurile specializate în pariuri pe piaţa fuziunilor şi achiziţiilor s-au confruntat în acest an cu retrageri semnificative din partea investitorilor în condiţiile în care aproape 500 de tranzacţii corporative au căzut în acest răstimp, atrage atenţia Reuters. Este un recul semnificativ al acestui segment al industriei fondurilor de hedging care în 2013 consemnase un avans al activelor de 13%. În august a.c., conform cifrelor furnizate de furnizorul de date Eurekahedge, fondurile specializate încă aveau un flux pozitiv de cash cu un câştig net de 10 miliarde dolari. Către finalul lui 2014, sectorul a intrat în contracţie după o sumă de tranzacţii care au picat, între care şi cel în valoare de 55 miliarde dolari dintre producătorul britanic farmaceutic Shire şi compania americană AbbVie. Numai în urma acestei nereuşite, retragerile investitorilor s-au ridicat la 3,3 miliarde dolari în ultimele două luni.

Japonia, din nou în recesiune

Japonia, a treia cea mai mare economie din lume, a reintrat în recesiune la finalul trimestrului III, după ce a înregistrat 2 trimestre consecutive de scădere a PIB, pe fondul creşterii taxei pe vânzări în aprilie, scrie The Wall Street Journal. Astfel, PIB-ul Japoniei s-a contractat cu 1,6% în ritm anualizat în perioada iulie-septembrie, în timp ce datele revizuite au arătat că declinul din trimestrul anterior a fost de 7,3%. Niciunul dintre economişti nu se aşteptau la o scădere a PIB-ului în trimestrul al treilea, analiştii estimând un avans mediu de 2,25% al economiei nipone. Rezultatele negative ale economiei japoneze au apărut ca urmare a creşterii taxei pe vânzări de la 5% la 8% la începutul lunii aprilie, ceea ce a afectat nivelul cheltuielilor consumatorilor.

Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa vineri în dosarul CFR Mesagerie

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au rămas, pentru a doua oară, în pronunţare în dosarul în care fraţii Hassan şi Mehdi Awdi, condamnaţi de Tribunalul Bucureşti în dosarul CFR Mesagerie, au declarat apel faţă de această decizie, sentinţa urmând să fie dată la data de 11 noiembrie a.c. La ultimul termen, în data de 27 octombrie, magistraţii stabili­seră să anunţe sentinţa la data de 17 noiembrie, adică ieri, lucru care nu a putut fi realizat având în vedere că inculpaţii Awdi Mehdi şi Awdi Hassan şi apelantul-martor Clătici Nicolae Mihail au cerut recuzarea judecătorului Daniela Panioglu, din compunerea completului de judecată învestit cu judecarea în apel a cauzei. Cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată, iar fraţii Awdi şi apelantul-martor Clătici obligaţi la plata către stat a sumei de câte 100 lei, fiecare, reprezentând cheltuielile judiciare.

EVENIMENTUL ZILEI

Niciun institut de sondare a opiniei publice nu a putut să dea un rezultat apropiat de cel al BEC

Toate rezultatele făcute publice au avut erori între 3 şi 5 procente. Marja de eroare era de 2%. Între datele anunţate de exit poll-uri şi rezultatele oficiale anunţate de BEC s-a înregistrat o diferenţă neobişnuit de mare. CURS a avut rezultatele cele mai corecte, în marja de eroare, în timp ce sondajul Antenei 3, efectuat de Sociopol, l-a prezentat pe Victor Ponta drept viitorul preşedinte al României. Sociologul Darie Cristea are o explicaţie pentru datele eronate ale exit poll-urilor: prezenţa foarte mare, peste aşteptări, un record din 1996 până acum. "Pe o prezenţă spontană apar dificultăţi în calcularea ponderărilor", a apreciat Cristea, arătând că eşantionarea a fost făcută luând în calcul prezenţa de la scrutinurile anterioare. Şi Vasile Dâncu, care a coordonat exit poll-ul IRES, a spus că rezultatele au fost distorsionate de "revolta care s-a produs la urne", iar eşantionul a fost "biasat". "Clujul a înregistrat o prezenţă record, de obicei acolo nu venea multă lume", a arătat Dâncu.

Invenţia care prinde spărgătorii de bancomate

Anul trecut, Ionuţ Budişteanu câştiga 75.000 de dolari în SUA cu prototipul unei maşini low-cost fără şofer. Anul acesta, a venit din Belgia cu trei premii pentru o invenţie care ajută la prinderea infractorilor care sparg bancomate. "Practic, invenţia mea a încercat să găsească o soluţie la o problemă intens mediatizată aceasta a infractorilor care sparg bancomate. Prin urmare, am conceput un dispozitiv electronic alcătuit din mai multe camere de luat vederi şi microfoane, dispozitiv care poate recunoaşte analiza spectrală a zgomotului făcut de polizorul utilizat de infractori în momentul spargerii bancomatului. Totodată, poate recunoaşte automat persoanele cu cagulă şi poate da alarma", a explicat tânărul.

Cine este Carmen Iohannis, noua primă doamnă a României

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui ales al României,Klaus Iohannis, este o persoana discretă, care s-a ferit de lumina reflectoarelor şi de ochii presei. Împlinirea a 25 de ani de la căsătoria cu prezidenţiabilul Alianţei Creştin- Liberale a prins-o pe Carmen Iohannis în plină campanie electorală, alături de soţul său. Mai mult, chiar când împlinea 54 de ani, tot doamna Iohannis i-a făcut un cadou inedit soţului, unul care a intrat direct în urna de vot, pentru că ziua sa de naştere a coincis cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. În schimb, a primit un buchet de flori, la ieşirea din secţia de votare. Rolul asumat public este unul extrem de discret, aşa cum a fost în cei 14 ani de când Klaus Iohannis conduce oraşul lor natal, Sibiu, aşa cum a fost întreaga viaţă privată, limitată la un cerc restrâns de prieteni. Nu are pagină de Facebook, nu are blog şi, exceptând câteva declaraţii de presă, nu pare dornică să dea interviuri presei.

Cum se poate schimba guvernul condus de Victor Ponta

Odată instalat la Cotroceni, noul preşedinte nu-l poate demite pe actualul premier. Potrivit Constituţiei, actualul guvern poate fi schimbat din funcţie doar urmare a unei moţiuni de cenzură sau a demisiei. Premierul Victor Ponta a infirmat posibilitatea de a demisiona din fruntea Guvernului, de mai multe ori, după înfrângerea de la alegerile prezidenţiale. În actuala configuraţie parlamentară, şansele ca o moţiune de cenzură să treacă sunt destul de mici. Astfel, grupurile PSD şi PCPLR au împreună 222 de deputaţi din totalul de 401 şi 93 din cei 171 de senatori. Pe scurt, în prezent, coaliţia guvernamentală deţine majoritatea, fără să mai aibă nevoie şi de alţi aliaţi. Pentru o moţiune de cenzură care să dea jos guvernul Ponta, Opoziţia ar avea nevoie de 287, respectiv jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, însă foştii aliaţi din ACL (PNL şi PDL) au doar 173 de voturi. Chiar şi cu susţinerea UDMR, PP-DD, a minorităţilor şi a parlamentarilor neafiliaţi tot nu ar putea obţine mai mult de 257 de voturi.

JURNALUL NATIONAL

K.W. Iohannis "blitzkrieg", la Cotroceni; Ponta, bun în grad

Klaus Iohannis a devenit printr-un "blitzkrieg" câştigătorul prezidenţialelor cu un scor de necontestat. Dacă trece şI "hopul" de la Înalta Curte în procesul cu "buturuga mică", Horia Georgescu, Iohannis va fi instalat la Cotroceni în momentul marcării a 25 de ani de la căderea lui Ceauşescu. O trimitere spre riscurile puterii, un avertisment puţin înţeles de Băsescu Traian, cel care îi predă puterea primarului de Sibiu. Iohannis este promovat la Cotroceni iar contracandidatul învins, Ponta, rămâne la Palatul Victoria. Aparent, pentru statutul premierului nu sunt schimbări; el rămâne "bun în grad", după formularea folosită de militari când ratezi avansarea. El a atins "baremul" de 5 milioane al predecesorului Geoană, insuficient mereu pentru victoria PSD. Cu această "armată" de susţinători, Ponta are răspunderea Guvernării cu o coaliţie ce pare solidă. Cu rănile încă deschise, în PSD se caută responsabilii eşecului. În tabăra lui Iohannis, se caută şefi pentru Partidul Naţional Liberal, cotropit de PDL.

Dragi capitalişti, de ce condamnaţi ipocrit şi nu lăudaţi evaziunea fiscală? - Ilie Şerbănescu

Când vă plângeţi că statul este furat sau are pierderi în loc să vă dea vouă stimulente, de ce vă faceţi a uita că tot voi, privaţii, îl furaţi sau îi produceţi pierderi prin încăpuşări şi achiziţii publice suprafacturate! Mă rog, reprezentanţi de-ai voştri şi nu cumva bunul Dumnezeu! În acest joc murdar şi jenant sunt implicaţi mulţi analişti economici şi financiari care, pentru a nu se abate de la linia la modă, bocesc pe umărul bietului sector privat din România (desigur, din cauza imbecilului stat), dar, spre a încerca să-şi păstreze cât de cât credibilitatea, condamnă evaziunea fiscală! Păi, în acest caz lacrimile lor se transformă automat într-un sos greţos! Căci de evaziunea fiscală sunt responsabili agenţii economici - şi nimeni altcineva - şi, pe orice parte ai întoarce lucrurile (număr, pondere în cifra de afaceri sau în PIB), aceştia în supercovârşitoare majoritate sunt privaţi în România actuală. Păi, atunci de ce plângeţi evaziunea fiscală?! De ce fraţilor, în chiar spiritul propriilor concepţii şi idei, nu lăudaţi evaziunea fiscală?! Măcar aţi fi consecvenţi cu voi înşivă!

De la declanşarea crizei economice circa 150.000 de firme au ajuns în incapacitatea de a-şi plăti datoriile

Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primele zece luni ale anului a înregistrat o scădere faţă de perioada similară din 2013, potrivit ultimelor date publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Astfel, numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele zece luni a scăzut cu 23,5%, la aproximativ 18.000, de la peste 23.500 în perioada similară a anului trecut. "Trebuie luat în considerare şi faptul că, în iunie 2014, a intrat în vigoare o nouă Lege a insolvenţei, existând posibilitatea ca evoluţia numerică a dosarelor de insolvenţă nou înregistrate până la sfârşitul anului să sufere variaţii semnificative, declara recent Constantin Coman, country manager Coface România. În luna octombrie un număr de 1.316 de firme au intrat în incapacitate de plată.

NATIONAL

Guvernul pregateste trupe antitero contra manifestantilor!

In valtoarea alegerilor, cand toata lumea isi face planuri de marire sau de supravietuire, dupa caz, "sforarii" de profesie profita de toata aceasta agitatie pentru a rezolva, pe sestache, unele prioritati personale. Dupa cum "National" a dezvaluit in exclusivitate, cei aflati inca la butoanele subterane ale Ministerului de Interne si care vor astfel sa-i protejeze pe "baronii" vanati de procurorii anticoruptie, au incercat de mai multe ori sa taie "bratul inarmat" al DNA, asa cum este cunoscuta structura de elita a Jandarmeriei. Insa de fiecare data, planurile de destructurare sau de rupere in mai multe bucati a BSIJ au esuat, "mascatii" condusi de generalul Zoltan Balint continuand sa-si indeplineasca pe mai departe, cu brio, misiunile de interventie facute la raziile si descinderile DNA.

Ei sunt "Dumnezeii" Justitiei din Romania

Conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a reunit, ieri, pentru a extrage componenta noilor completuri de 5 judecatori in materie penala si in materie civila pentru urmatorul an. Ei sunt judecatorii supremi care vor da verdictele inatacabile in Romania, cu alte cuvinte "Dumnezeii" Jusitiei. Sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu, a tras la sorti, din patru boluri distincte, numele magistratilor care vor forma cele doua completuri de cinci judecatori in materie civila si cele doua in materie penala. Astfel, titularii primului complet de cinci judecatori in materie penala sunt Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Madalina Alexandrescu si Stefan Pistol. Acest complet va fi condus de vicepresedintele ICCJ, judecatorul Ionut Matei. Cel de-al doilea complet de cinci judecatori in materie penala va fi consitutuit din magistratii Angela Dragne, Luciana Mera, Luminita Zglimbea si Ioana Bogdan. Acesta urmeaza sa fie condus de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu.

Ludovic Orban, propus drept noul presedinte PNL

Dupa ce a castigat alegerile prezidentiale, Klaus Iohannis trebuie sa renunte atat la mandatul de primar al Sibiului, cat si la cel de presedinte al Partidului National Liberal. In aceste conditii este de asteptat ca membrii PNL sa propuna un nou presedinte al partidului si, conform B1 TV, cele mai mari sanse le are Ludovic Orban, cel care momentan ocupa functia de prim-vicepresedinte PNL. De altfel, turul al doilea al alegerilor prezidentiale a pus capat si Aliantei Crestin Liberal, cea care practic l-a condus pe Klaus Iohannis spre castigarea alegerilor prezidentiale.

PUTEREA

Poporul a decis: Picaţi legea amnistiei şi goniţi-i din Parlament pe escrocii Cati Andronescu, Miki Şpagă etc.

Românii au votat să nu mai fie furat banul public; Românii au votat împotriva minciunii aduse la rang de virtute; Românii au votat să nu ne mai conducă hoţii şi escrocii; Românii au votat pentru decenţă şi respect; Românii au votat pentru locuri de muncă; Românii au votat pentru salarii de nivel european, aşa cum avem preţurile; Românii au votat pentru curăţarea clasei politice; Românii au votat pentru o Românie emancipată; Românii au votat pentru reducerea corupţiei; Românii au votat ca parlamentarii să nu mai aibă imunitate în faţa Justiţiei.

Tranzacţie gigant pe piaţa energetică

Halliburton Co, al doilea grup de servicii petroliere pe plan mondial, a raportat, luni, că va achiziţiona rivala mai mică Baker Hughes, pentru 34,6 miliarde de dolari, în numerar şi acţiuni, a doua mare tranzacţie din sectorul energetic în acest an. După anunţarea tranzacţiei, acţiunile Baker Hughes au urcat cu 17%, la 70 dolari, în predeschiderea şedinţei de luni a bursei de la New York. Tranzacţia ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a lui 2015. Tranzacţia va crea un gigant în sectorul serviciilor de forare, logistică şi excavaţii, evaluat la 67 miliarde de dolari şi cu peste 136.000 de angajaţi. Totuşi, entitatea combinată ar avea doar jumătate din mărimea liderului din această industrie, Schlumberger, care are o capitalizare bursieră de 125 miliarde de dolari.

ROMANIA LIBERA

Iohannis şi valul popular ameninţă coaliţia penalilor

Respingerea legii amnistiei este una din primele măsuri propuse de preşedintele ales, Klaus Iohannis. Taxaţi dur de electorat, social-democraţii promit că vor pune umărul la îngroparea proiectului, după 11 luni în care au făcut tot posibilul să îl ţină în viaţă. Câştigătorul alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis, a reluat, în prima apariţie publică, după anunţarea rezultatelor de către Biroul Electoral Central, temele de forţă ale campaniei: legea amnistiei şi scandalul iscat de votul din diaspora.

Cu Iohannis, România revine în atenţia lumii democratice

De la New York Times şi Wall Street Journal, în Statele Unite, la The Economist, Financial Times, Le Monde, Le Figaro, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Welt şi Der Spiegel în Europa, toate marile publicaţii ale lumii au relatat pe larg despre cozile lungi la ambasade şi despre românii care au aşteptat şi zece ore pentru a-şi exprima votul. Agenţii de presă prestigioase precum Reuters au rezolvat repede duminică dimineaţa cu alegerile din România trans­miţând o corespondenţă de la Bucureşti care titra că Victor Ponta este pe cale să câştige preşedinţia. Dar nu numai Reuters, care cita sondaje şi opinii experte, ci aproape toate mass-media străine au urmat în linii mari această linie. Este de înţeles, aşadar, că ieri dimineaţă, când s-a aflat că Iohannis a câştigat la o diferenţă de zece procente, întreaga presă internaţională a proclamat o surpriză de proporţii la alegerile prezidenţiale din România.

ZIARUL FINANCIAR

Mesaj pentru noul preşedinte Klaus Iohannis şi pentru guvern: Faceţi bugetul şi păstraţi CAS redusă cu 5 puncte procentuale anul viitor!

România a votat un nou preşedinte, Klaus Iohan­nis, şi are acelaşi guvern condus de premierul Vic­tor Ponta - care a rămas deocamdată pe poziţii, dar nu are încă un buget pentru anul viitor. Un buget care, indiferent cum va fi construit, trebuie să menţină cota redusă de CAS şi să nu includă taxe majorate sau noi impozite. Cota redusă de CAS înseamnă că statul lasă compani­ilor la dispoziţie 1,5 mld. euro pe an, bani pe care firmele pot să-i aloce pentru majorarea salariilor angajaţilor sau pentru creşterea investiţiilor, cu impact asupra creării de noi locuri de muncă. Dincolo de promisiunile electorale, caracteristice anilor cu alegeri, prezidenţiale şi nu numai, 2015 este pentru moment "în ceaţă", fiind marcat de o serie de incertitudini fiscale. Mediul de business aşteaptă cu nerăbdare bugetul pentru 2015. Iar marea întrebare este dacă reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator - cea mai importantă măsură de relaxare a fiscalităţii adoptată de actualul regim politic - va fi menţinută şi anul viitor.

Acum să-l vedem pe Klaus Iohannis cum duce TVA la 19%

"În planul politicilor de relaxare fiscală şi în perspectiva apropiată a guvernării dreptei româneşti, pentru mine reprezintă o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscală va duce nu doar la îmbunătăţirea colectării veniturilor şi a sustenabilităţii finanţelor publice, ci mai cu seamă la creşterea economiei şi a nivelului de trai al românilor", spune programul electoral al lui Klaus Iohannis. Dar de-abia acum urmează să vedem dacă ceea ce era doar un program electoral poate deveni şi realitate după ce Klaus Iohannis a câştigat fără drept de apel prezidenţialele de duminică cu 54,5% în faţa lui Victor Ponta.

Cum a ajuns România pe harta celor mai mari exportatori de mobilier din Europa

România se află pe locul zece în Europa din punctul de vedere al exportului de mobilă, ierarhie dominată de Germania, Italia şi Polonia, ţări care au reuşit să se impună pe harta europeană şi să cumuleze jumă­tate din exporturi, scrie revista Business Construct. Europa este cel mai mare producător de mobilă din lume, iar exporturile cumulate ale statelor de pe bătrânul continent au sărit de 50 de miliarde de euro anul trecut, potrivit unei analize a Business Construct pe baza datelor Euromonitor. Bătălia dintre Germania, Italia şi Polonia pentru pieţele externe este de notorietate, prima bazându-se pe durata de viaţă mare a produselor, a doua pe design, iar a treia pe o politică extrem de agresivă de promovare, o caracteristică a statelor cu un start mai lent care doresc să recupereze din decalaj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb