• ADEVARUL
• "Zecile de maşini" care au descins la Antene au fost... doar una. Precizări de la ANAF
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) contrazice Antenele în cazul "descinderii" de luni, precizând că la cele 48 de locaţii vizate s-au deplasat patru echipe formate din 11 executori fiscali, cu patru maşini. În plus, ANAF arată că la sediul Antenelor din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti s-a deplasat un singur echipaj format din patru executori fiscali şi că au fost legitimate doar patru persoane, în vederea înmânării notificărilor. Mihai Gâdea, directorul general al Antenei 3, şi celelalte vedete ale Antenelor au spus în repetate rânduri, în ultimele zile, că a fost o adevărată "descindere", cu zeci de maşini şi inspector fiscali. În plus, susţineau ei, mai mulţi angajaţi ai trustului au fost legitimaţi şi fotografiaţi. ANAF susţine, însă, că aparatul de fotografiat a fost folosit numai pentru identificarea imobilelor din strada Gîrlei.
• Mitingul Antena 3 de vineri din Piaţa Victoriei, aprobat de Primărie
Mitingul "Libertatea presei în pericol", pe care Antena 3 vrea să-l organizeze vineri, a primit aprobare de la comisia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Acţiunea de protest va avea loc vineri, în Piaţa Constituţiei. La manifestare sunt aşteptaţi 5.000 de oameni. Joi, preşedintele CSM a emis un comunicat de presă în care a criticat reacţiile publice ale lui Iohannis şi Cioloş în acest caz. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu "posibila încălcare a art. 30 şi 31 din Constituţia României privind libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie", în cazul notificării ANAF de evacuare a televiziunilor Intact. Reacţie CSM. Judecătorul Mircea Aron, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a precizat joi că declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, a premierului Dacian Cioloş, dar şi a celorlalţi parlamentari cu privire la acţiunea ANAF, pot afecta independenţa justiţiei.
• Români din diaspora, reacţii dure pentru Iohannis, după scandalul ANAF-Antena 3
Preşedintele Klaus Iohannis este aspru crititat în spaţiul virtual după ce miercuri seară a declarat că repreentanţii ANAF au avut o "abordarea heirupistă" atunci când le-au cerut celor de la Antena 3 să evacueze sediul confiscat de stat în urma unei decizii judecătoreşti. Diaspora, al rândul său, l-a taxat dur, după ce la alegerile din 2014 oamenii au stat ore în şir în ploaie pentru a-i da votul. "Adevărul" a luat pulsul reprezentanţilor diasporei româneşti. Mesajul dur al unui român din Germania, pentru preşedintele Iohannis: "Le-aţi dat ţara înapoi. Aţi câştigat uşor, deşi nouă ne-a fost greu să votăm". Originar din Vaslui, În prezent, Mihai, care profesează ca fotograf, locuieşte în Lisabona, însă alegerile prezidenţiale l-au prins în Germania, unde a stat la cozi interminabile pentru a putea vota. Acum, se simte trădat şi umilit.
• Casa Poporului a fost estimata la peste 2 miliarde de euro si are oficial un stapan
La 26 de ani de la revolutie, Casa Poporului are in sfarsit un stapan. Camera Deputatilor a devenit in acte administratorul oficial al Palatului Parlamentului si va hotari de acum inainte daca si ce lucrari de investitii se vor face in interior. Alesii nu si-au insusit cladirea inainte de a-i calcula si valoarea estimata la peste 2 miliarde de euro. Decizia vine chiar in plin scandal cu familia Ancai Petrescu unul dintre arhitectii palatului, care pretinde ca i se cuvin bani obtinuti din valorificarea imaginii cladirii. Timp de trei ani, sefii deputatilor au incercat sa recupereze ce s-a mai pastrat din evidentele contabile ale Palatului Parlamentului din anii '90. In plus au adunat toate sumele investite de-a lungul timpului in constructie. Asa le-a rezultat valoarea de 5 miliarde 200 de milioane de lei. Cele 31 de hectare ale cladirii au fost evaluate la 4 miliarde 100 de milioane de lei.
• ANALIZĂ George Friedman: SUA, Europa şi NATO
Statele Unite ale Americii se tem că neînţelegerile dintre statele membre UE vor afecta relaţia transatlantică existentă. Oficialii americani au început să îşi exprime deja îngrijorările legate de situaţia din interiorul Uniunii Europene. Secretarul de stat american John Kerry a declarat, pe 12 februarie, că SUA au un interes "foarte puternic" în prezenţa Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene. Până în prezent, Statele Unite au considerat problemele UE ca fiind chestiuni ce aparţin statelor europene, dar pe care acestea le pot rezolva între ele. SUA nu au crezut că aceste probleme ar avea capacitatea să afecteze interesele americane, aşa cum nu au crezut că America poate fi capabilă să influenţeze politicile europene. Dimensiunea situaţiei părea prea amplă pentru a putea fi influenţată. Fragmentarea accentuată a UE a schimbat calculele Statelor Unite. Fisurile adânci din interiorul Uniunii Europene se pot reflecta şi în interiorul NATO.
• ANALIZĂ Turcia, statul membru NATO cu cel mai mare risc de securitate
De la începutul războiului din Siria, în urmă cu aproape cinci ani, şi mai ales după implicarea Rusiei în acest conflict, de partea regimului preşedintelui Bashar al-Assad, Turcia a devenit statul membru NATO cu cel mai mare grad de risc la adresa securităţii. În Turcia, peste conflictul sângeros cu etnicii kurzi s-a adăugat valul de peste 2 milioane de refugiaţi care s-a revărsat peste graniţa turco-siriană şi ameninţările grupării jihadiste Statul Islamic. Şi aceasta într-un moment nu tocmai calm pe scena politică internă turcă, marcată de o criză politică prelungită din cauza ambiţiilor preşedintelui Recept Erdogan care şi-a pus în cap să transforme Turcia într-o republică prezidenţială şi să dobândească mai multe puteri. Erdogan a suferit un eşec şi pe acest front, săptămâna aceasta.
• OMV: "Nu există alt Plan B în afară de Gazprom şi Rusia"
Grupul petrolier Austria OMV, acţionarul majoritar al Petrom, se va reorienta către Rusia printr-un schimb de active cu gigantul Gazprom, directorul său general, germanul Rainer Seele, afirmând că "nu există alt Plan B". În acest moment, OMV produce zilnic circa 300.000 de barili de petrol, din care în România se extrage zilnic echivalentul a 167.000 de barili, restul zăcămintelor OMV fiind situate în Norvegia, Libia şi Yemen. Potrivit lui Seele, ţinta este menţinerea producţiei la 300.000 de barili de petrol până în 2020, dar acest lucru nu exclude o creştere cu 20% dacă schimbul de active cu Gazprom va avea loc, iar producţia va fi reluată în Libia şi Yemen, potrivit Reuters.
• Rusia l-a pus pe fostul magnat Mihail Hodorkovski pe lista celor mai căutaţi oameni
Rusia l-a pus pe fostul oligarh Mihail Hodorkovski pe lista celor mai căutaţi oameni pentru acuzaţii de crimă, dar Interpol refuză să pună în aplicare mandatul. Moscova intenţionează să facă recurs la decizia instituţiei în faţa unui comitet independent, acuzând motivaţii politice pentru refuz. Hodorkovski a efectuat aproape zece ani de temniţă în Rusia, după ce a fost acuzat, în primul mandat al preşedintelui Vladimir Putin, de evaziune fiscală şi spălare de bani. În acel moment, Hodorkovski sprijinea Opoziţia rusă şi era proprietarul gigantului petrolier Yukos, cea mai mare companie de profil din Rusia. Ulterior, el a fost condamnat, alături de asociatul său Platon Lebedev, iar Yukos a fost falimentată şi naţionalizată. Cea mai mare parte a activelor Yukos au ajuns la compania rusă de stat Rosneft, condusă acum de către Igor Sechin, unul dintre principalii aliaţi ai lui Putin.
• BANCHERUL
• CSM: darea in plata nu se poate realiza fără voinţa parţilor, adică atât a clienţilor, cât si a băncilor
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avertizat parlamentarii ca legea darii in plata nu se poate aplica decât cu voinţa părţilor, adică atât a clienţilor, cat si a băncilor. Cu alte cuvinte, băncile nu pot fi obligate sa primească de la clienţi casele ipotecate, in locul banilor împrumutaţi, in vederea achitării datoriilor, cum prevede legea darii in plata. Acest lucru ar fi posibil doar daca si banca este de acord, cu voinţa părţilor, cum se spune in termeni juridici. "Schimbarea obiectului prestaţiei stabilite printr-un contract nu se poate realiza in afara acordului de voinţa al părţilor", se arata intr-un răspuns al CSM adresat, miercuri, preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, document citat de Agerpres. "Obiectul prestaţiei" dintr-un contract de credit este creditul respectiv, sub forma banilor împrumutaţi, imobilul fiind doar o garanţie pentru rambursarea împrumutului.
• BNR a prezentat statisticile care contrazic afirmaţiile politicienilor
BNR a prezentat ultimele statistici aferente lunii decembrie 2015 privind creditele ipotecare, care contrazic declaraţiile politicienilor susţinători ai legii privind darea in plata a caselor ipotecate, potrivit cărora aceasta s-ar adresa unui număr de 800.000 de romani cu credite, din care sute de mii ar avea probleme la plata ratelor. Realitatea statisticilor BNR este însă foarte diferita. Astfel, exista doar 474.420 de persoane fizice care la finalul lui 2015 aveau credite ipotecare, imobiliare sau de consum garantate cu un imobil, in valoare totala de 77,27 miliarde lei. Doar 6,5% dintre aceştia, mai exact 31.015 de persoane aveau restante de peste 30 de zile la plata ratelor, cei mai mulţi, respectiv 17.572, având întârzieri de peste 91 de zile. Dintre aceştia, 5.230 se afla in procedura de executare silita a locuinţelor ipotecate in favoarea băncilor. Nu este vorba, aşadar, de sute de mii de romani care au probleme sa-si plătească ratele si care ar putea beneficia de legea care le permite sa predea casa băncii si ei sa scape de datorii, cum afirma politicienii
• CURENTUL
• Ciorbea s-a sesizat în cazul Antenelor deşi competenţa sa e pentru persoane fizice
Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Funcţia este ocupată politic de Victor Ciorbea care s-a sesizat din oficiu în cazul notificării de evacuare adresată Antena Group (PERSOANĂ JURIDICĂ) de către ANAF în legătură cu o posibilă încălcare a unor articole din Constituţie privind libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie. Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului transmis joi CURENTUL, "sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 30 şi art. 31 din Constituţia României, privind libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie". Aşadar nu au fost persoane fizice care să-l sesizeze, respectiv jurnalişti. El, din proprie iniţiativă s-a decis să verifice situaţia unei persoane juridice deşi nu are competenţă în acest sens!
• Ameninţări - de Tia Şerbănescu
Se ştie deja că preşedintele Iohannis vorbeşte puţin. Vorba ceea, decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost. În acest sens, preşedintele s-a referit şi la situaţia Antenelor: "libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative". În principiu, e adevărat. Dar aici nu e cazul: libertatea de exprimare nu e suprimată iar banalele motive administrative sunt o hotărâre judecătorească şi legea. B1tv a numărat că premierul a rostit de 11 ori cuvântul lege - iar senatorii l-au ameninţat pe Cioloş cu moţiunea de cenzură dacă mai respectă legea mult. Interesant. Deştept cum îl ştim, Geoană a explicat motivul: "ANAF a început să meargă mai bine pentru că a intervenit SRI şi a proptit o instituţie civilă". Şi Geoană a început să meargă mai bine, tot proptit. Iohannis are însă motivele lui să proptească Antenele: el însuşi continuă să ia chirie pe o casă pierdută definitiv în instanţă şi pe care acum încearcă s-o recâştige pretinzând că libertatea de exprimare din media suprimă independenţa judecătorilor. Uite-aşa se întâlnesc spiritele mici şi mediocre.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Afaceristul Simu a "cotizat" la Fisc să scape de DIICOT
Milionarul a declarat ieri, în faţa Instanţei supreme, că Alina Bica ar fi fost destinatara a 17.000 de euro din mita de 230.000 dată fostului şef al Fiscului, Şerban Pop, pentru a scăpa de dosarul penal pe care îl avea la DIICOT. Horia Simu a recunoscut faptele de dare de mită în încercarea de a-i convinge pe magistraţii instanţei Supreme să îl judece după procedura simplificată, în urma căreia ar beneficia de reducerea pedepsei. "Nu eu am avut iniţiativa dării de mită. Am fost informat în scris de redeschiderea dosarului, după care am fost abordat de Şerban Pop, care mi-a spus că ştie că am o problemă gravă. După câteva întâlniri şi datorită presiunilor la care am fost supus, am acceptat să discut despre o posibilă rezolvare pe cale materială a închiderii acestui dosar. Nu am acceptat să plătesc mita până nu am fost ameninţat, eu şi familia, din partea lui Şerban Pop", a declarat Horia Simu.
• Cioloş a dat jos primii prefecţi
Executivul i-a evaluat pe prefecţii numiţi de premierul Ponta şi că va anunţa, până la sfârşitul lunii, că un număr "semnificativ" dintre aceştia va fi schimbat. Ieri, nouă prefecţi au fost înlocuiţi, însă este doar o primă etapă a unui proces care va continua, probabil, săptămâna viitoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Astfel, Guvernul a decis eliberarea din funcţie şi numirea următorilor: - Feneşer Gheorghe (Alba), a fost înlocuit cu Murg Cornel; Oprescu Mihail Adrian (Argeş), înlocuit cu Soare Cristian; Ţintean Ioan (Bistriţa- Năsăud), înlocuit cu Frenţ Ovidiu; Macaleţi Costică (Botoşani), înlocuit cu Nechifor Dan; Olteanu Nicu Lucian (Brăila), înlocuit cu Cochino Mădălina; Marinescu Ioan (Dâmboviţa), înlocuit cu Jîjîie Antonel; Văcaru Alin Vasile (Gorj), înlocuit cu Paraschivu Gheorghe; Avram Eugeniu (Satu- Mare), înlocuit cu Bud Radu; Puică Andrei (Vaslui)., înlocuit cu Olteanu Daniel.
• Ţara care are nevoie ca petrolul să ajungă la 200 de dolari pentru a-şi balansa bugetul
Venezuela este la un pas de colaps economic. Potrivit Washington Post, moneda sa a pierdut 93% din valoarea sa de pe piaţă neagră în doi ani, şi se scurge pe bere şi hârtie igienică, scrie portalul de ştiri Business Insider. Ţara este dependentă de infrastructura sa producătoare de petrol ineficientă pentru bani, iar bugetul său a fost anihilat prin preţuri scăzute ale petrolului. Este o veste proastă pentru o economie centralizat-planificată precum Venezuela. Dar chiar dacă petrolul ar reveni la aproximativ 100 de dolari barilul, Venezuela tot nu ar fi în măsură să astupe gaura sa economică. Este nevoie ca preţul să fie dublu. Analiştii de la Deutsche Bank au aruncat o privire spre ţările grav afectate de scăderea preţurilor ţiţeiului. "Din primele 5 ţări cele mai vulnerabile, 4 sunt fie exportatoare nete de energie sau se bazează foarte mult pe energie: Venezuela, Columbia, Argentina, Brazilia.
• Captivi în Grecia! 700 de tiruri româneşti blocate la eleni! Tone de mâncare putrezesc!
Greva fermierilor din Grecia a condus la pierderi de proporţii pentru statele din Balcani care fac comerţ cu această ţară. Zilele trecute a fost votat în parlamentul grec pachetul de austeritate prin care scad inclusiv subvenţiile oferite fermierilor. Ca urmare, aceştia din urmă au blocat drumurile şi vămile. Potrivit reprezentantului Federaţiei Operatorilor Români de Transport Viorel Bosoi, 700 de tiruri sunt blocate în Grecia de unde, începând de luni, nu au mai putut trece de graniţa cu Bulgaria. Protestele durează de câteva săptămâni, dar până la începutul săptămânii, la 2-3 zile se eliberau graniţele. Acum, blocajul este pe termen nedefinit.
• JURNALUL NATIONAL
• Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere public demisia chestorului Ioan Aron
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere, într-o scrisoare deschisă, demisia chestorului de poliţie dr. Ioan Aron. Cererea sindicaţiştilor are la bază cazul poliţistului Marian Godină "care a scos la iveală problemele grave petrecute la nivelul acestui inspectorat de poliţie în ultima perioadă. Este a doua oară când inspectorul şef intervine în viaţa colegului nostru şi prin diverse abuzuri încalcă dreptul la libera exprimare, solicitându-i să închidă pagina sa personală de pe o reţea de socializare, în ciuda faptului că această pagină este urmărită şi apreciată de sute de mii de oameni", se spune în mesajul sindicatului.
• Profiturile companiilor de petrol şi gaze au aterizat forţat în 2015
Reducerea cotaţiei petrolului şi scăderea preţurilor la gazele naturale au lăsat urme în conturile companiilor de profil. Transgaz şi Romgaz, societăţi la care statul român este acţionar majoritar, au raportat, ieri, diminuarea profitului în 2015, iar acest lucru îl va face, cu siguranţă, în perioada următoare şi OMV Petrom. Cea mai puternică diminuare a profitului a raportat-o Romgaz. Acesta a fost de 1,18 miliarde lei, în scădere cu aproape 16% faţă de anul anterior. La rândul său, Transgaz a înregistrat, anul trecut, un profit net de 487,75 milioane lei, în scădere cu 3% faţă de perioada similară a anului trecut când a fost de 502,51 milioane lei. OMV Petrom nu a făcut publice rezultatele financiare, dar reprezentanţii companiei au spus ieri că vor implementa o serie de măsuri pentru limitarea cheltuielilor de capital şi reducerea costurilor operaţionale, care ar putea duce la reduceri de personal. Fondul Proprietatea a înregistrat, în 2015, pierderi de 565,1 milioane lei, ele fiind generate, în principal, de OMV Petrom, ale cărei acţiuni au avut o evoluţie negativă.
• Guvernul vrea banii celor din diasporă
Românii din străinătate economisesc 28 de miliarde de euro în fiecare an, iar Guvernul vrea să-i convingă să-i investească în ţară. Ministrul Economiei, Costin Borc, a anunţat, în urmă cu câteva zile, că ministerul pe care-l conduce lucrează la un proiect prin care vrea să înfiinţeze un fond de investiţii care se adresează românilor din dias-poră. Ministrul a precizat că la fiecare leu pus de investitorul privat, statul va pune şi el un leu. "Banii vor fi nerambursabili, se vor acorda doar persoanelor care au firme şi pot justifica cheltuielile efectuate, sumele alocate putând ajunge până la 50.000 lei", a explicat Borc.
• NATIONAL
• Ciolos ii face "Julien" pe Dragnea, Blaga si Petrache!
Dacian Ciolos a fost doua zile la Bruxelles. Fostul comisar a fost primit cu braţele deschise de mai marii Comisiei Europene si, mai mult ca sigur, a primit confirmări ca de acum înainte poate juca cum vrea partitura guvernamentala tehnocrata, fără sa-si mai facă prea multe griji cu privire la presiunile politicienilor. Aşa ca, odată întors in tara cu "sacii europeni" in "căruţa guvernamentala", premierul Dacian Julien Ciolos a si început sa taie in carne vie, informaţiile intrate in posesia National arătând ca acesta i-a făcut deja "julien" pe unii grei ca Liviu Dragnea, Vasile Blaga sau Marian Petrache. Cărora le-a dat cu flit la rugăminţile acestora cu privire la acceptarea ca tehnocraţi a unor oameni de-ai lor de casa.
• Nababul din asigurări, încătuşat de DNA
Aflat de multa vreme in atenţia procurorilor anticorupţie, fostului vicepreşedinte al ASF, Daniel Tudor, i s-a înfundat abia acum. Nababul din asigurări a fost reţinut, ieri, pentru luare de mita. A cerut trei milioane de euro si a primit 300.000 de mii. Iar astăzi ar putea primi 30 de zile de arest din partea judecătorilor. In acelaşi dosar, este urmărită penal si fosta soţie a lui Tudor, senatoarea Anca Doina Tudor, dar si Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului (reţinut si el). Catalogat pana acum doi ani drept bugetarul cu cel mai mare salariu din Romania, Daniel Tudor este acuzat de luare de mita.
• Ministerul Finanţelor modifica taxele pentru locuinţe
Un proiect de act normativ postat de Ministerul Finanţelor pe site-ul sa are in vedere modificarea unor taxe si impozite locale. Astfel, pentru apartamentele in care sunt înregistrate sedii sociale (nu puncte de lucru) ale unor firme, impozitul se va calcula, in continuare, ca pentru o locuinţa, daca întreprinderile nu-si deduc costurile cu utilităţile. Proiectul de hotărâre de guvern pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, aduce anumite clarificări pentru proprietarii de locuinţe.
• Ministerul Economiei demite conducerile companiilor de stat falimentare
Guvernul a ales 25 din 114 întreprinderi de stat care vor intra in prima etapa in programul privind guvernanta corporativa in companiile publice. Întrucât multe dintre acestea sunt falimentare, Ministerul Economiei are in vedere schimbarea conducerilor actuale cu un management privat. Conform evidentelor contabile, din cele 56 de companii din subordinea Ministerului Economiei 21 sunt in insolventa, dar dintre cele viabile si a căror performanta poate fi îmbunătăţita au fost selectate 13 companii pentru implementarea guvernantei corporative in primul semestru al acestui an. "Din 1 martie începem selectarea managerilor pentru patru companii din Ministerul Economiei, apoi urmează alte noua, astfel încât sa avem 13 companii in primul semestru", a precizat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Economiei, Sorana Baciu.
• PUTEREA
• Metrorex ţine la secret graficul lucrărilor şi banii cheltuiţi
SC Metrorex SA refuză să dea socoteală contribuabilului român cu privire la stadiul lucrărilor la Magistrala 5. A trebuit să apară o hotărâre de guvern ca să aflăm că primul tronson Drumul Taberei-Universitate din cadrul M5 are o întârziere de cel puţin doi ani. Opacitatea Metrorex se reflectă şi asupra sumelor suplimentare, inclusiv dobânzi şi penalităţi, pentru împrumutul pe care statul român l-a făcut la Banca Europeană de Investiţii (BEI). În mentalitatea Metrorex, bucureştenii nu trebuie să afle care este stadiul exact al lucrărilor, întârzierile, calendarul execuţiei şi sumele cheltuite din bani publici. Fără să ofere explicaţii şi detalii cu privire la situaţia lucrărilor după surparea care a avut loc în luna decembrie 2015 în zona Eroilor, Metrorex a anunţat că săptămâna viitoare cele 14 persoane care au fost evacuate din case se pot muta înapoi. Firesc ar fi fost să existe o colaborare între Metrorex şi Municipalitate, care, la rândul său, să anunţe suspendarea restricţiilor de trafic şi reluarea circulaţiei.
• David Cameron cere UE un acord avantajos pentru Marea Britanie
Prim-ministrul britanic David Cameron a pledat joi Bruxelles, în faţa omologilor săi europeni, în favoarea "unui acord credibil" pentru britanici. Premierul vrea ca acest acord să rezolve astfel "pentru o generaţie" problema relaţiilor dintre ţara sa şi UE. "Avem nevoie de un acord credibil... care să fie suficient de puternic să îi convingă pe britanici să sprijine apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană", a explicat Cameron în faţa celorlalţi 27 de lideri din UE reuniţi în summit la Bruxelles.
• Inspecţie decisivă la Arena Naţională
Joi seara a avut loc o inspecţie a reprezentanţilor ISU la Arena Naţională, în înercarea autorităţilor de a redeschide stadionul. Dacă ultimele verificări vor ieşi pozitive, se va da avizul de funcţionare, astfel că stadionul se va redeschide şi vor creşte speranţele ca meciul amical România-Spania să se joace pe Arena Naţională. La inspecţie vor participa Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, Vasile Dâncu, viceprim-ministrul României, Petre Tobă, Ministrul de Interne, şi Răzvan Sava, primarul interimar al Bucureştiului, anunţă gsp.ro. Arena Naţională, cel mai mare stadion din ţară, a fost închis la începutul lunii noiembrie, din cauza lipsei avizului ISU, pentru membrana din care este făcut acoperişul retractabil. Primăria Capitalei a cheltuit 20 de milioane de euro pentru acoperişul stadionului.
• ROMANIA LIBERA
• Cum este afectată România de presiunile britanice asupra UE
Mecanismul care urma să fie agreat la Bruxelles este unul rezonabil şi obiectiv care previne atât discriminarea, cât şi frauda masivă în materie de beneficii sociale. Dacă exemplul britanic va fi urmat şi de alte state membre, atunci vom asista la o reaşezare a hărţii sociale a Europei şi la "repatrierea" unei părţi din responsabilităţile sociale pe care, în mod convenabil, România le-a exportat în Vest. Draftul de Declaraţie Finală citat de FT recunoaşte că orice acţiune în vederea unei integrări aprofundate şi crearea unei structuri supra-statale de tip federal este, în esenţă, opţiunea politică a statului respectiv, nu o obligaţie ce decurge din aderarea la UE. Altfel spus, statele membre au exact atâta suveranitate naţională câtă doresc în cadrul Uniunii, ceea ce plasează responsabilităţile acolo unde sunt - în capitalele ţărilor membre - şi risipeşte mitul "tiraniei Bruxelles-ului".
• Florin Zamfirescu: Societatea civilă are dreptul şi forţa să spună NU
Florin Zamfirescu, fost rector al UNATC, a decis să îşi asume rolul de purtător de cuvânt al nou-înfiinţatului Grup pentru România (GPR). Florin Zamfirescu a explicat că această organizaţie îşi propune, printre altele, să modifice Constituţia României, să propună un alt drapel, ale cărui culori să fie modificate şi care să îmbine simboluri creştine cu cele dacice, să reglementeze vânzarea de pământ străinilor. Grupul Pentru România este o entitate civică care îşi propune să încurajeze dialogul, dezbaterea şi căutarea de soluţii şi să asigure restabilirea drepturilor de proprietate ale românilor asupra ţării lor, să apere valorile identitare ale civilizaţiei româneşti. La constituirea grupului au participat Cezar Avrămuţă, Florian Colceag, Dinu Criste, Marian Munteanu, Avram Fiţiu, Viorel Gligor, Virgil Bălăceanu, Constantin Cojocaru. Şi şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la proiect şi alte personalităţi precum Ilie Bădescu, Doru Dinu Glăvan, Cistian Pârvulescu.
• Bashar al-Assad, sacrificat de Rusia?
Rusia a recomandat, joi, Administraţiei Bashar al-Assad, aflată la putere în Siria, să respecte planul de încetare a focului care ar urma să fie instituit, Moscova promiţându-i liderului de la Damasc că poate scăpa cu demnitate, transmite Agerpres. Rusia a investit foarte mult în criza din Siria, la nivel politic, diplomatic şi acum chiar militar", a declarat Vitali Ciurkin, ambasadorul rus la Naţiunile Unite. "Prin urmare, am vrea că preşedintele Bashar al-Assad să ţină cont de aceste aspecte", a adăugat Ciurkin într-un interviu acordat ziarului Kommersant.
• Vizită istorică a liderului american în Cuba
Preşedintele SUA, Barack Obama, nu are prevăzută o întâlnire cu fostul preşedinte cubanez Fidel Castro cu ocazia vizitei la Havana a liderului american, prevăzută pentru 21-22 martie, a anunţat joi Casa Albă, citată de AFP, transmite Agerpres. La Havana, Obama se va întâlni cu actualul preşedinte Raul Castro, dar şi cu disidenţi cubanezi. Pe agenda discuţiilor cu autorităţile cubaneze vor figura situaţia drepturilor omului în Cuba şi a imigranţilor cubanezi din SUA, schimburile comerciale dintre cele două ţări şi centrul de detenţie militar american de la Guantanamo. Barack Obama, a anunţat joi că se va deplasa în Cuba împreună cu soţia sa, Michelle, pe 21 şi 22 martie, după care va vizita Argentina pe 23 şi 24 martie, unde se va întâlni cu noul preşedinte Mauricio Macri. Ultima vizită a unui preşedinte american în exerciţiu pe insulă datează din 1928, când lider la Casa Albă era Calvin Coolidge.
• ZIARUL FINANCIAR
• România stă astăzi în noroaie, dar pe un munte de cash
În anii '90, România nu avea bani. În 1999 era chiar să intre în incapacitate de plată pentru că s-au suprapus trei scandenţe ale unor bonduri de câteva sute de milioane de dolari emise în anii anteriori. Nimeni nu şi-ar fi imaginat că aproape 20 de ani mai târziu, în februarie 2016, două dintre companiile controlate încă de stat stau pe cash de 3,4 miliarde lei (aproape 800 mil. euro). Situaţia din sectorul energetic, unde companiile cvasimonopol au în conturi sute de milioane de euro, este astăzi ilustrativă pentru întreaga economie. În ciuda unor nevoi uriaşe de investiţii în orice sector de activitate, depozitele companiilor în bănci sunt la niveluri record. În decembrie 2015, companiile aveau depozite bancare în echivalentul a 107 miliarde lei, în creştere cu 13 miliarde lei faţă de decembrie 2014. Şi aceasta cu toate că dobânzile au devenit ridicole, de sub 0,5% pe an şi există informaţii că unele bănci oferă chiar dobânzi negative la depozite, cel puţin pentru cele în euro, către firme care caută să-şi plaseze banii.
• După pierderi de 1 mld. euro în 2014, sistemul bancar are un profit de peste un miliard de euro în 2015
Sectorul bancar, care finanţează în proporţie de circa 90% economia, a reuşit anul trecut să obţină profit de peste 1 mld. euro (peste 4,5 mld. lei), după pierderile record din 2014, conform analiştilor. La sfârşitul primului trimestru din 2015 sistemul bancar avea un profit de 800 mil. lei, la jumătatea anului a urcat la 1,2 mld. lei, iar la nouă luni câştigul s-a dublat, la 2,2 mld. lei, potrivit datelor anunţate oficial de BNR. Băncile au reuşit să rămână pe profit până la finele anului. Sistemul bancar şi-a majorat activele la peste 377 mld. lei (circa 84 mld. euro), maximul ultimilor opt ani. Atât rentabilitatea activelor (ROA), cât şi rentabilitatea capitalului (ROE) erau la finalul anului trecut în teritoriul pozitiv, ajungând la 1,35% şi, respectiv, 12,8%. Având în vedere nivelul ROA şi al activelor, din simplul calcul matematic reiese un profit de circa 1 mld. euro pentru sistemul bancar în 2015. Profitul record de anul trecut vine după pierderile record de circa 1 mld. euro din 2014.
• Polonezii de la Kruk au cumpărat "restanţe" ale românilor de 8,6 mld. lei
Polonezii de la firma de recuperare creanţe Kruk administrează circa un milion de creanţe în valoare de 8,6 mld. lei. Cele bancare cumulează 600.000 de cazuri şi pot ajunge la 80% din valoare. Cea mai mare parte a creanţelor bancare sunt cele aferente creditelor de consum negarantate. Astfel, este posibil ca polonezii de la Kruk, care au circa 500 de angajaţi în România, să fi plătit în jur de 400-500 de milioane de lei pentru portofoliul de creanţe bancare în condiţiile în care la nivelul pieţei, pachetele de credite neperformante de consum se vând la aproximativ 5% din valoarea nominală. Numărul de creanţe administrate pe sectorul bancar reprezintă aproape 60% din total, adică aproximativ 600.000, fiind urmat de creanţele administrate în telecom (35%), instituţii financiare (5%) şi asigurători (2%).
1. SUS
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2016, 11:58)
Tata şi Mama Hoţilor sub Lupă pe cele mai înalte culmi ale CAPITALISMULİ M. L....