REVISTA PRESEI 21.01.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 21 ianuarie 2014

ADEVARUL

Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Salvatorii: "Se puteau auzi lupii, iar zăpada este foarte mare în zonă"

Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat luni în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta aflată în acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. În aeronavă se aflau patru doctori, o asistentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. Circa 400 de săteni din comunele Horea (judeţul Alba) şi Mărişel (judeţul Cluj) s-au alăturat echipelor de salvare formate din doctori, pădurari, salvamontişti şi jandarmi, pentru a găsi victimele. Salvatorii s-au împărţit în mai multe echipe de căutare şi au urcat pe cele două vârfuri ale muntelui unde bănuiau că se găsesc victimele. O ambulanţă SMURD în care se afla unul dintre răniţii din accidentul aviatic, un bărbat cu picioarele fracturate, a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2.40, la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) 1 din Cluj-Napoca, acesta fiind conştient.

SUA trimit nave militare în Marea Neagră, pentru situaţii de urgenţă în timpul JO de la Soci

Armata Statelor Unite a anunţat că vor avea două nave de război şi mai multe aeronave de transport în regim de aşteptare în zona Mării Negre care vor fi disponibile şi vor putea evacua oficialii americani şi sportivii de la Jocurile Olimpice de la Soci în cazul unui incident. Din planul de urgenţă al SUA fac parte nave de război care vor putea lansa elicoptere de transport către oraşul Soci. De asemenea, aeronave de transport de tipul C-17 vor aştepta în Germania, fiind disponibile în regiunea Soci în mai puţin de 2 ore. Departamentul de Stat american va prelua conducerea unor operaţiuni de evacuare a oficialilor americani în cazul unor posibile probleme care ar putea apărea la Jocurile Olimpice de la Soci. Totuşi, Moscova ar trebui să solicite asistenţă echipelor americane înainte ca SUA să poată acţiona, a declarat un oficial militar pentru CNN.

Reportaj printre oltenii din Deveselu: "Să vină, taică, americanii printre noi, că nu-i mănâncă nimeni!"

La trei luni de la inaugurarea oficială a lucrărilor de reamenajare a bazei militare americane din comuna Deveselu, judeţul Olt, unde urmează a fi instalat un avansat sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, localnicii încă îi aşteaptă pe americani. Până acum nu au dat nas în nas cu soldaţii Unchiului Sam, dar primele semne ale schimbării se văd peste tot: în comună s-a introdus reţea de apă şi canalizare, urmează gazele naturale. Comuna Deveselu şi cele aproape 950 de familii ale sale îşi continuă viaţa în tihnă, fără să dea o atenţie prea mare asupra faptului că au devenit centrul atenţiei încă de la anunţul transformării fostei baze militare aviatice de la marginea localităţii, într-un get-beget americană. Amplasarea unui avansat sistem de apărare antirachetă al NATO în comuna lor nu pare însă ca să-i fi impresionat prea mult pe localnici. Fie că sunt acaparaţi de problemele cotidiene, fie că, pur şi simplu, nu îi interesează ce se întâmplă în afara gospodăriei lor, locuitorii din Deveselu îşi văd de viaţa lor.

Alegeri cu scandal în TVR. Vot înfrânt cu chichiţe juridice

Televiziunea publică a început anul aşa cum l-a terminat: cu scandal. Realizatorii TVR Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu au câştigat vineri alegerile prin care angajaţii televiziunii şi-au desemnat cei doi reprezentanţi în viitorul Consiliu de Administraţie. Cornel Mihalache a obţinut 598 de voturi, iar Mihai Rădulescu s-a clasat pe locul doi cu 584 de voturi. La mare distanţă de ei s-au clasat Liviu Fetter, un director administrativ, cu 308 voturi, şi realizatorul Sorin Burtea, cu 303 voturi. Însă duminică, atunci când s-au publicat datele finale, cei doi au aflat că rezultatele obţinute vineri au fost invalidate. Motivul: nu au depus cazier judiciar până duminică seara, la ora 20.00. Luni dimineaţă, Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu au depus certificatele de cazier şi o nouă contestaţie în care au reclamat exact validarea rezultatelor de către BEC.

Parfum electoral în negocierile cu FMI

Stimularea consumului, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea contribuţiilor sociale sau anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi sunt principalele măsuri cu iz electoral avansate în spaţiul public pentru negocierile cu finanţatorii internaţionali. Autorităţile au dat startul cererilor electorale înaintate către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI): mai mulţi miniştri, politicieni şi partide au venit cu solicitări legate de negocierile ce vor fi purtate cu echipele de experţi ale misiunii finanţatorilor externi. Multe dintre acestea se contrazic la nivel teoretic, în vreme ce pentru altele Guvernul trebuie să analizeze foarte clar dacă există bani pentru a putea fi implementate. Startul l-a dat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget. Oficialul a afirmat recent că Executivul lucrează la un set de măsuri pentru stimularea cererii interne.

Elan Schwartzenberg i-a ţinut calea preşedintelui Traian Băsescu, în Israel

Controversatul om de afaceri Elan Schwartzenberg a apărut luni, la mormântul lui Theodor Herzl din Cimitirul Eroilor din Israel, în speranţa că se va întîlni cu preşedintele Traian Băsescu care ar fi trebuit să depună o coroană de flori acolo. Jurnaliştii de la Gândul.info au surprins câteva fotografii cu Elan Schwartzenberg la mormântul fondatorului statului evreu modern. Dar, spre ghinionul lui Schwartzenberg, în programul preşedintelui Traian Băsescu a intervenit o schimbare în program. Traian Basescu a participat mai întâi la ceremonia aprinderii Flăcării Veşnice la Yad Vashem, şi apoi a depus o coroană de flori la mormântul lui Theodor Herzl. Elan Schwarzenberg a declarat luni pentru HotNews.ro că a fost invitat "de gazde" să participe la ceremonia unde preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să depună o coroană de flori la mormântul preşedintelui fondator al Israelului.

Comisia de anchetă Călăraşi l-a invitat la audieri pe fostul primar din Nana, care a murit în 2008

Comisia parlamentară de anchetă Călăraşi l-a invitat, marţi, la audieri pe fostul primar al comunei Nana Dumitru Budeşteanu, care a murit în anul 2008. Luni, au fost audiaţi de membrii comisiei foştii prefecţi ai judeţului Călăraşi Doru Ioan Tărăcilă, Jenel Şerban şi Lilian Ionescu. Pentru ziua de marţi, mai sunt aşteptaţi la audieri secretara primăriei Nana, Tudoriţa Nicolae, şi agentul agricol al primăriei, Marian Dobre. Anunţul invitării la comisie a fostului primar al comunei Nana Dumitru Budeşteanu a fost făcut săptămâna trecută de către senatorul PSD Gabriela Firea.

O nouă victorie a unui client împotriva băncii: un piteştean a obţinut în instanţă reducerea dobânzii de la 10% la 2% pentru un credit ipotecar în euro

Un piteştean a câştigat recent procesul cu BCR la Curtea de Apel privind clauzele abuzive din contractual de credit ipotecar, după ce pierduse la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în alt dosar. Astfel, instanţa a decis reducerea dobânzii de la 10% la aproximativ 2% pe an. M. Toma s-a judecat timp de cinci ani cu Banca Comercială Română (BCR) pe dobânda din contractele de credit ipotecar, scrie economica.net. În decembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti i-a dat acestuia câştig de cauză în mod irevocabil şi a constatat ca fiind abuzivă clauza prin care dobânda curentă se calculează în funcţie de dobânda de referinţă variabilă a BCR. Astfel, în loc de o dobândă de 10%, acesta va plăti sub 2% (Euribor + 1,5 puncte procentuale) pentru împrumutul luat. Pentru asta a fost nevoie de două procese, care au avut însă abordări diferite.

Cei mai bogaţi 85 de oameni din lume au averi cât jumătate din populaţia planetei

Cei mai bogaţi 85 de oameni din lume au acumulat avere cât jumătate din populaţia globului, potrivit organizaţiei Oxfam, care subliniează adâncirea inegalităţii sociale într-un raport publicat înainte de întâlirea anuală a Forumului Economic Mondial, la Davos, Elveţia. Organizaţia notează totodată că averea celor mai bogaţi 1% dintre oameni a ajuns la 110.000 miliarde de doalri, de 65 de ori mai mare faţă de proprietăţile celei mai sărace jumătăţi din populaţia globului. Oxfam cere liderilor politici şi din mediul de afaceri care participă la summit-ul de la Davos să ia măsuri pentru a reduce inegalitatea. Organizaţia recomandă ca direcţii de acţiune renunţarea la practicile de evitare a plăţii taxelor şi restrângerea activităţilor de lobby.

CURENTUL

După "succesul" privatizării litoralului românesc, Agathon - însărcinat de USL cu vânzarea Hidroelectrica

De numele fostului pesedist Dan Matei Agathon se leagă atât privatizarea cu multe semne de întrebare a litoralului românesc, cât şi controversatul proiect Dracula Park. Pentru cei care au uitat, reamintim că urma acestei "afaceri" iniţiate de guvernul Năstase, peste 10 000 de deponenţi au rămas cu buza umflată după ce depuseseră circa 3 milioane de dolari la îndemnul ministrului turismului Dan Matei Agathon şi a şefului acestuia de atunci, premierul Adrian Năstase. Aceste tinichele legate de coada lui Agathon au fost ignorate de actuala putere, Victor Ponta însărcinându-l pe fostul său coleg de partid cu privatizarea unui obiectiv strategic al economiei româneşti, celebra Hidroelectrica, cea etern vânată de băieţii deştepţi din energie. Potrivit hotnews.ro, fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon este unul dintre cei doi reprezentanţi ai statului in Adunările Generale ale Acţionarilor de la Hidroelectrica.

Zeci de jurnalişti protestează faţă de "practicile degradante din presă"

Peste 250 de jurnalişti din presa centrală şi locală, dar şi câteva organizaţii active în domeniul media protestează, printr-o scrisoare deschisă, împotriva "practicilor degradante din presă". "Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm", arată ei în protest. "Des­chidem acest protest şi altor jurnalişti, publicişti, organizaţii neguvernamentale şi oricărei persoane care pune preţ pe respectarea regulilor elementare ale jurnalismului", precizează semnatarii.

CURIERUL NATIONAL

Recolta pe 2014, la un îngheţ de dezastru

Fermierii spun că situaţia arată foarte bine acum şi s-ar putea chiar depăşi producţia din 2013, dar un îngheţ ar aduce un dezastru în agricultură. Preşedintele Pro Agro, Alex Jurconi, spune că cea mai expusă cultură în acest moment este cea de rapiţă, fiind nevoie de ninsoare pentru a asigura culturilor o dezvoltare normală, precizând că riscul operaţional este uriaş. Preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, spune că situaţia actuală este neobişnuită, arătând că unele plantaţii au intrat în vegetaţie prematur, ceea ce măreşte riscul ca în cazul unor temperaturi extrem de scăzute să fie periclitată producţia.

PSD îşi propune un scor "în jur de 35%" la europarlamentare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, ieri, în debutul şedinţei BPN al PSD, că social-democraţii îşi propun să obţină un scor "în jur de 35%" la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai. "În ansamblu, evident că PSD vrea să fie pe primul loc. Vrem să luăm un scor în jur de 35%. Dacă va fi mai mult, vă felicit. Dacă va fi mai puţin, ne analizăm să vedem de ce luăm mai puţin. Dar e un potenţial pe care îl avem în mod sigur şi pe care trebuie să-l valorificăm", a spus Ponta. El a precizat că în 31 ianuarie CExN al PSD va aproba atât alianţele şi formula în care va merge la alegerile pentru PE, cât şi lista sa de candidaţi.

Peres l-a felicitat pe Băsescu pentru economia României

Preşedintele israelian, Shimon Peres, l-a felicitat, ieri, pe preşedintele Traian Băsescu pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României, în cadrul primirii oficiale de la reşedinţa prezidenţială "Beit Hanasi", informează Mediafax. "Europa trece printr-o tranziţie. România nouă este o Românie unită, nu numai într-o situaţie mai bună, ci şi cu un viitor mai bun. Vă felicit pentru îmbunătăţirea situaţiei economice, pentru locul important pe care România îl ocupă în UE şi în NATO", a menţionat Shimon Peres. El a mai spus că vizita preşedintelui Băsescu este o ocazie de a întări legăturile dintre România şi Israel. "Vizita dumneavoastră este la timp, este folositoare pentru a face un bilanţ şi a vedea ce se poate face pentru viitor", a precizat preşedintele israelian.

Încă cinci ani de stagnare în Europa?

Un raport al Societe Generale estimează prelungirea decadei pierdute în Europa până în 2018. PIB-ul pe cap de locuitor din zona euro ar urma ca până atunci să nu fie decât cu 1,7% peste nivelurile precriză. Estimările indică valori sub nivelurile din 2007 pentru economiile din Grecia, Spania, Italia şi Portugalia. De la jumătatea anului 2011, când în pieţe a existat un punct maxim de aversiune faţă de plasamentele în hârtii de valoare emise de entităţi europene, principalii indici europeni şi în special cei ai ţărilor cu probleme au obţinut performanţe foarte bune. Avansul susţinut de un optimism legat de o revenire a zonei euro pare însă să se disipeze treptat. Motivul? Perspective reduse pentru creşterea economică a ţărilor UE. Europa traversează un deceniu pierdut, marcat de o stagnare a economiilor de pe continent, spun analiştii băncii franceze Societe Generale,

Victor Ponta: Ar trebui să autentificăm legi la notariatul Ioanei Băsescu, să nu le mai blocheze preşedintele

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că social-democraţii ar trebui să autentifice legile la notariatul Ioanei Băsescu ca să fie siguri că şeful statului nu le va mai bloca, prin retrimiterea la Parlament. "Pregătim şi sesiunea parlamentară în care revotăm toate legile bune pentru România pe care, din păcate, preşedintele le blochează. Mă gândeam, ca să fim siguri că ne promulgă legile, să le autentificăm la notariatul Ioanei Băsescu, ca să nu le mai blocheze. Dar, dacă nu avem această posibilitate, le revotaţi în Parlament şi important e să intre în vigoare, pentru că e vorba de legi importante", a spus Ponta. El a dat exemplul Legii privind achiziţia de terenuri, al Legii privind energia regenerabilă şi al Legii privind parteneriatul public-privat.

EVENIMENTUL ZILEI

Baronul de Argeş dă testul corupţiei în faţa Curţii Supreme

"Baronul Roşu", cum este cunoscut liderul PSD Argeş, Constantin Nicolescu, va da ochii cu judecătorii de la Înalta Curte. Dosarul său este pe rolul instanţelor din 2009 şi este aproape de o soluţie definitivă. Curtea de Apel Bucureşti susţine că doar puşcăria îl poate "reeduca" pe Nicolescu. Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu (68 de ani), va da ochii pe 18 aprilie cu judecătorii Curţii Supreme, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi fraude cu fonduri europene. Procesul unuia dintre cei mai influenţi lideri PSD a ajuns la ultima cale de atac. Dintre toţi baronii locali acuzaţi de fapte de corupţie, dosarul acestuia este în faza cea mai avansată. Două instanţe inferioare din Capitală, Tribunalul şi Curtea de Apel, au stabilit că Nicolescu este vinovat. Pe 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe preşedintele CJ Argeş la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

DEUTSCHE WELLE: România produce medici germani la preţ redus

Germania acuză românii că profită de sistemul social federal. România, în schimb, nu acuză germanii că profită de preţurile mici ale şcolarizării în facultăţile româneşti. A existat viaţă şi circulaţie de persoane între România şi Germania şi înainte de 1 ianuarie 2014. Marius Pîşlea se ocupă, de câţiva ani, de completarea locurilor libere din sistemul german de sănătate cu cadre medicale din România. Şi nu doar atât: firma sa facilitează absolvenţilor germani de bacalaureat accesul în facultăţile de medicină, în condiţiile în care tot mai multe ţări vest-europene îşi încurajează, tacit, tinerii să facă studii în Europa de Est, pentru a reduce cheltuielile de formare a profesioniştilor. La Timişoara studiază medicina 50 de germani - ceea ce face ca cetăţenii Republicii Federale să formeze cel mai numeros grup de cetăţeni străini care studiază în capitala Banatului. În comparaţie cu alte ţări, în România studiul costă cinci mii de euro pe an, faţă de Ungaria, Polonia sau Cehia unde costă deja 10.000 de euro pe an.

Victor Ponta: "După ce se dau decizii în justiţie, o să fac în continuare declaraţii politice. Nu am vorbit despre un judecător sau despre un procuror. Am vorbit de Traian Băsescu"

Premierul Victor Ponta a spus, în această seară, la postul B1 TV, că va comenta în continuare deciziile judecătoreşti, după anunţarea verdictelor. "Domnul Frunda este un om foarte liber. M-a ajutat foarte mult în zona relaţiei cu minorităţile. Eu nu pot să modific o hotărâre care s-a dat. Eu am făcut doar un comentariu politic. Am luat act de poziţia CSM-ului", a spus Victor Ponta despre declaraţiile lui Gyorgy Frunda care susţine că premierul poate critica deciziile Justiţiei. "Am treburi mai importante decât să depun plângeri împotriva domnului Băsescu", a completat Victor Ponta. "După ce se dau decizii în justiţie, o să fac în continuare declaraţii politice. Nu am vorbit despre un judecător sau despre un procuror. Am vorbit de Traian Băsescu. Declaraţiile politice, atât timp cât nu influenţează cauzele în curs, sunt normale" - Victor Ponta

Planul secret prin care USL vrea să facă pe plac FMI

Fondul cere Guvernului să facă rost de 600 de milioane de lei. Cel mai probabil, Executivul va amâna cheltuielile cu investiţiile. Misiunea FMI, condusă de Andrea Schaechter, vine mâine la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului cu România. Nici prima evaluare nu a fost încheiată, deoarece preşedintele a respins taxa de 7 eurocenţi pe combustibili şi scrisoarea de intenţie. Până pe 5 februarie, când se încheie vizita, discuţiile se vor concentra asupra taxei pe combustibili şi a relaxării fiscale. Recent, Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, declara că Guvernul trebuie să arate cum poate înlocui cele 600 de milioane de lei pierdute prin aplicarea taxei pe combustibili de la 1 aprilie 2014, în loc de 1 ianuarie: "Vor fi discutate măsurile de compensare a deficitului de venituri". Planul este de a amâna 10% din cheltuielile bugetare în primul semestru, asigurând doar plata salariilor, pensiilor şi fondurilor pentru sănătate nu şi a celor pentru investiţii. Economiile ar fi de circa 4 miliarde de lei".

JURNALUL NATIONAL

Localnicii din Nana au primit teren la Fundulea. Urmărim un film cu mafioţi şi toată lumea ştie cine e regizorul, spune Adrian Solomon

Ziua audierii prefecţilor de către Comisia Nana a confirmat informaţiile publicate de presă: anumiţi localnici din Nana au cerut şi primit terenuri în Fundulea. Este vorba de 41 de persoane care aveau de primit teren în Nana şi au primit în Fundulea, iar dreptul de proprietate a fost pe 171 de hectare, a spus deputatul Adrian Solomon. El a precizat că cei care aveau teren în Nana şi au obţinut dreptul de proprietate pentru terenuri din Fundulea nu sunt persoane cunoscute. "Dreptul de proprietate este reconstituit la nivelul Comisiei locale, iar ultimele titluri de proprietate pe comuna Nana au fost trimise în 2009. Prin urmare, încet-încet vom desluşi toate nelămuririle, şi dacă e ceva interesant, alte instituţii ale statului vor trebui să cerceteze, dacă este cazul. Noi vom pune la dispoziţie materiale atât presei, Biroului Permanent şi plenului, pentru a afla despre adevărul acestor trasabilităţi a terenurilor", a adăugat Solomon.

Teste auto falsificate pentru compromiterea Daciei în Germania

Cel mai mare club automobilistic din Germania şi Europa (circa 19 milioane de membri), ADAC, foarte respectat şi puternic, de altfel, este acuzat de mai multe publicaţii din Germania, printre care şi Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Suddeutsche Zeitung, că truchează teste auto şi rezultatele privind câştigătorii mai multor premii, în funcţie de interesele conducerii. În plus, ADAC a trebuit să recunoască, duminică, falsificarea cifrelor unui recent sondaj despre "maşina preferată" a germanilor. "În 2005, când la un test auto ADAC, Dacia Logan s-a răsturnat, clubul a dat un comunicat de presă către lumea întreagă: 'Zburător ieftin din România'. Realitatea este că testerii au distrus pneurile, apoi au tras unele de rezervă deasupra lor şi au forţat maşina până s-a răsturnat. Până la urmă, fără prea multe ecouri, au confirmat informaţiile. Conducerea ADAC nu a zburat la rândul ei, doar fiindcă producătorul ieftin român era mulţumit de intrarea bună pe piaţa auto germană", scrie FAZ.

Bashar al-Assad AVERTIZEZĂ: Haosul se va întinde în tot Orientul Mijlociu!

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat, ieri, într-un interviu pentru AFP, că, dacă ţara sa va pierde lupta împotriva rebeliunii, haosul se va întinde în tot Orientul Mijlociu. Preşedintele a atenţionat că războiul împotriva rebelilor va fi de lungă durată, chiar dacă au fost înregistrate progrese în această privinţă. Totodată, preşedintele Assad a susţinut că forţele regimului său nu au comis ''niciun masacru'' de la începutul războiului, acuzându-i în schimb pe rebeli de comiterea ''peste tot'' de crime împotriva civililor. În interviul pentru agenţia de presă franceză, preşedintele Assad a acuzat Franţa, care susţine rebeliunea din Siria, de a fi devenit o ţară 'vasală' Qatarului şi Arabiei Saudite în schimbul 'petrodolarilor'. Referindu-se la apropiata conferinţă de pace internaţională asupra Siriei, aşa-numita Geneva-2, ce urmează să înceapă miercuri în Elveţia, preşedintele Assad a apreciat că prioritatea acestei reuniuni trebuie să fie lupta împotriva terorismului în ţara sa.

Soarele a intrat în "adormire", experţii sunt ULUIŢI. Care este efectul înfricoşător asupra omenirii

Activitatea Soarelui a scazut la cea mai mica intensitate din ultimul secol, oamenii de stiinta fiind uluiti de acest aspect. Ei sustin ca planeta poate intra intr-o era glaciara scurta. Expertul Mike Lockwood, de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, spune ca Soarele poate deveni din ce in ce mai linistit. El compara situatia de acum cu cea de la sfarsitul secolului al XVII-lea, atunci cand Soarele a intrat intr-o faza deosebit de linistita, cunoscuta sub numele de "Maunder Minimum". Atunci, acea perioada solara a coincis cu ierni foarte friguroase inregistrate in Europa, iar Marea Baltica si fluviul Tamisa au inghetat. Multi au spus despre acea perioada ca a fost o adevarat Mini-Era Glaciara.

NATIONAL

Cui isi vinde Romania industria de armament?

"National" a intrat in posesia rapoartelor secrete care fac dovada ca autoritatile de la Bucuresti au luat decizia de a privatiza o mare parte din regiile autonome ROMARM si ROMTEHNICA. Singura intrebare care a ramas inca in picioare nu mai este daca se vinde, ci cui? Iar chiar in aceste zile se va lua hotararea finala, cel mai insistent competitor fiind o reputata firma israeliana. Insa in carti raman si doua firme concurente americane, care forteaza, pe ultima suta de metri, preluarea unor felii cat mai mari din "tortul" de zeci de miliarde de euro reprezentat de industria de armament din Romania. Si, implicit de reputatia si contactele pe care aceasta le pastreaza inca in multe zone ale globului, dar mai ales pe importantele piete de desfacere din lumea araba si Asia.

Tsunami pe piata media: Al Jazeera cumpara tot ce inseamna sport la tv in Romania!

Speriati ca vor ramane fara milioanele primite pana acum de la televiziuni, finantatorii cluburilor din Liga 1 pot rasufla usurati. "National" le da cea mai buna si asteptata veste a anului: drepturile tv vor fi cumparate de un gigant media din Orientul Mijlociu! Cu sediul central in Doha (Qatar), trustul "Al Jazeera", controlat de seicul Hamad bin Thamer bin Mohammed Al-Thani, va provoca un adevarat tsunami in luna martie, cand va intra pe piata audiovizuala din Romania. Prin divizia "BeIN Sports", arabii vor sa cumpere tot ce inseamna sport pe tv in tara, de la fotbal si tenis pana la snooker si chiar darts! Pentru drepturile aferente Ligii 1, "Al Jazeera" a pus deoparte o suta de milioane de euro, fara tva! Liga 1 revine la TVR.

PUTEREA

Proprietarii, obligaţi să plătească minimum 50 de litri de apă pe zi

Pe fondul scumpirilor care fac ravagii în buzunarele bucureştenilor, plata unui consum obligatoriu de 50 de litri de apă pe zi pentru fiecare persoană, ceea ce înseamnă circa 6 lei lunar, este o povară care a creat nemulţumiri în multe blocuri. Cei mai mulţi oameni fac economii cu un singur scop: să plătească mai puţin. În plus, ei sunt învăţaţi să economisească resursele naturale prin cele mai variate metode. Aberaţia impunerii unui consum minim de apă la plata lunară vine din 1993, când blocurile nu erau contorizate, iar Norma Ministerului Sănătăţii din 2006 a dat curaj administratorilor să încarce facturile de întreţinere.

EXCLUSIV: Ilegalităţi la CFR Craiova cu binecuvântarea inspectorilor AFER

Ministerul Transporturilor a fost sesizat (deocamdată fără efect) de managerii unor firme private care activează în domeniul feroviar, dar şi de inspectori ai Autorităţii Feroviare Române - sucursala Craiova, cu privire la ilegalităţile care se petrec în raza acestei regionale CFR, sub oblăduirea directorilor locali, aflaţi în sfera de influenţă a PSD. Este vorba atât de împiedicarea accesului la licitaţii a unor societăţi care deţin toate agrementele necesare pentru efectuarea lucrărilor la calea ferată, în favoarea unor firme "de casă" care nu au fost autorizate de AFER, cât şi de muşamalizarea unor incidente feroviare care, conform legii, trebuie obligatoriu raportate.

ROMANIA LIBERA

Proiect de raport MCV: Parlamentul să nu creeze discriminare în faţa legii

România va continua să fie monitorizată la capitolul Justiţie şi anul viitor, se arată în schiţa raportului asupra progreselor înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Parlamentul ar trebui să se abţină de la modificări legislative care creează discriminare în faţa legii, se mai arată în documentul intrat în posesia Digi24. Proiectul de raport are două părţi: una politică şi una tehnică. Încă din startul părţii politice a documentului se remarcă evoluţiile nefericite în privinţa respectării independenţei justiţiei, încercările Parlamentului de a modifica, la finalul anului trecut, Codul Penal şi de a impune amnisitia şi graţierea printr-un proiect de lege.

Ce resurse are Guvernul pentru a stimula consumul?

"Pregătim măsuri care să dinamizeze consumul", ne-a anunţat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. "E o idee proastă să stimulăm consumul doar pentru a avea creştere economică", se aude dinspre BNR. Până la urmă, ce poate face Guvernul? Spaţiul său redus de manevră se poate reflecta în ajustări ale CAS şi TVA, noi garanţii de stat la împrumuturi, scutiri la profitul reinvestit. În condiţiile în care ponderea consumului în PIB este de aproape 80%, nu poţi avea creştere economică fără o dinamică pozitivă a consumului. Problema este că "anul trecut Guvernul a crescut salariile bugetarilor cu 15%, pensiile cu 4%, salariul minim cu 15%, venitul minim garantat cu 8% şi, cu toate astea, consumul populaţiei a stagnat, în condiţiile în care nici preţurile nu au au crescut, inflaţia anualizată, de 1,5%, fiind cea mai mică de după Revoluţie.

ONU a anulat invitaţia adresată Iranului pentru Geneva II

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a anulat invitaţia adresată Iranului de a participa miercuri, în Elveţia, la sesiunea inaugurală a conferinţei de pace privind Siria, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt Martin Nesirsky, potrivit AFP. Secretarul general al ONU "a hotărât ca reuniunea de o zi de la Montreux să aibă loc fără participarea Iranului", a declarat el, justificând decizia prin refuzul acestei ţări de a sprijini un guvern de tranziţie în Siria. Iranul, principalul aliat al regimului sirian, a confirmat participarea la conferinţa de pace Geneva II, însă refuză impunerea unor condiţii prealabile privind crearea unui guvern de tranziţie, relatează Mediafax.

ZIARUL FINANCIAR

Giganţii de pe Wall Street se bat să vândă pe bursă 15% din Hidroelectrica

Privatizarea Hidroelectrica, printre cele mai valoroase companii rămase în portofoliul statului, a stârnit o concurenţă acerbă între marile nume ale investment banking-ului mondial. Băncile americane Goldman Sachs, Citi, Morgan Stanley şi JP Morgan şi nemţii de la Deutsche Bank s-au aliat cu brokeri români şi au licitat ieri pentru mandatul de intermediar al ofertei Hidroelectrica. Miza acestui mandat este extrem de ridicată, în joc fiind un comision de câteva milioane de euro pentru consorţiul câştigător, dar şi o listare de proporţiile celei avute de Romgaz, care a strâns 390 mil. euro de la investitori, în octombrie 2013. Câştigătorul ar putea fi anunţat vineri- seară. Este pentru prima dată de la oferta secundară derulată de Petrom în vara anului 2010 când pentru o privatizare a statului s-au depus atât de multe oferte. Pentru oferta Romgaz, cea mai mare din istoria bursei de la Bucureşti, s-au înscris trei consorţii.

Nemţii de la Modelleisenbahn produc la Arad 120.000 de locomotive pe an cu 225 de angajaţi. Dar de jucărie

Fabrica din Arad a nemţilor de la Modelleisenbahn, condusă de două românce de 29 de ani, produce anual trenuleţe electrice în valoare de 2,36 mil. euro ce sunt vândute în 42 de ţări. "Am ales Aradul pentru buna conexiune la infrastructura de transport, situaţia de pe piaţa muncii, faptul că există o universitate în oraş, nivelul salariilor şi zona industrială dezvoltată", a declarat Leopold Heher, directorul executiv al grupului german Modelleisenbahn, unul dintre principalii producători de trenuleţe electrice din lume, cu o cifră de afaceri anuală la nivel mondial de 51 mil. euro. Fabrica, o investiţie de 500.000 de euro, este condusă de anul trecut de Romina Moldovan, 29 de ani, şi Bianca Ardelean, 29 de ani, care au fost promovate de pe posturile de director de producţie, respectiv director de logistică.

CE Oltenia: Împărţirea hidro/cărbune/nuclear, un nonsens energetic

Complexul Energetic Oltenia, companie cu venituri bugetate pentru 2014 de peste 1,1 miliarde de euro care asigură 20% din producţia de energie a României, spune că niciodată o termocentrală nu va putea concura cu o hidrocentrală, realizarea unui mix de energie fiind o condiţie esen­ţială pentru menţinerea a 19.000 de locuri de muncă direct şi a altor 200.000 de slujbe indirect. În timp ce în Italia Enel are un mix de producţie, iar în Cehia CEZ înglobează energie nucleară cu termo, în Româ­nia CE Oltenia trebuie să se bată de la egal la egal cu Hidro­electrica şi Nuclearelectrica. Planul de a obţine un mix energetic este tot mai departe în contextul în care toţi marii producători de energie de stat au fost sau vor fi listaţi la Bursă.

Luptă dură pe contractul de 82 milioane de euro pentru o reţea de telecom în mediul rural

Romtelecom, Cosmote România şi asocierile Direct One-Electrogrup şi UPC România-Deloitte Audit-Connection Consulting au depus luni oferte pentru concensionarea lucrărilor de construire a unei reţele telecom în zone defavorizate, estimate la 370 mil. lei, TVA inclusă (82 mil. euro). "Până la data de 20 ianuarie, ora 10.00, la sediul Minis­terului pentru Societatea Informaţională au fost depuse oferte de către asocierea Direct One SA şi Electrogrup SA, Rom­te­lecom, Cosmote România şi asocierea UPC România, Deloitte Audit şi Connection Consulting SRL", se arată într-un răspuns al MSI remis la solicitarea Mediafax. Conform anunţului de concesionare, proiectul RO-NET constă în concesionarea lucrărilor de proiectare şi construire a unei infrastructuri naţionale de comunicaţii şi operarea acestei infrastructuri în vederea furnizării de servicii de comunicaţii în localităţile ţintă (zone defavorizate eligibile) din 35 de judeţe.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb