REVISTA PRESEI 21.04.2018

• ADEVĂRUL

• Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis ratează ocazia de a susţine un moment de emancipare a diplomaţiei româneşti şi de a o extrage din zona de indistincţie şi insignifianţă.

În ziarul Haaretz, una dintre cele mai importante publicaţii din Israel, a apărut ieri un articol intitulat: "Nesocotind Uniunea Europeană, România propune mutarea ambasadei sale la Ierusalim". De altfel, ştirea apare peste tot în presa din Israel în mai multe limbi.

Atâta doar că România este "bicefală". În ultimele două decenii, guvernul şi preşedintele au tras de prea multe ori în direcţii diferite, blocând politica externă a României, dacă nu compromiţând-o cu totul. De aceea entuziasmul presei israeliene este, din păcate, puţin prea grăbit.

Cu două zile în urmă, Guvernul României a avut o reacţie care iese din tradiţia low profile a diplomaţiei româneşti şi care asumă, cu un curaj rarisim, o poziţie foarte bine întemeiată pe multiple planuri, propunând mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Aşa cum se ştie, Liderul PSD Liviu Dragnea a prezentat personal această decizie, joi seara, în cursul unui interviu la Antena 3.

Cu siguranţă că acest gest desfide politica oficială a UE, care nu doar că nu aprobase iniţiativa preşedintelui Donald Trump de a muta ambasada SUA la Ierusalim, dar, în mod regretabil, susţinuse rezoluţia ONU de condamnare a poziţiei americane. Aşa cum scriam cu ocazia aceea, Europa de Vest şi America în versiunea ei liberală, nu par să mai aibă, dincolo de discursul "corect politic", nicio înţelegere reală pentru ataşamentul pe care evreii îl manifestă faţă de statul Israel. Situaţia depăşeşte cu mult conjunctura politică a momentului, descriind un decalaj de perspective care s-a adâncit tot mai mult în ultima jumătate de secol. În general, democraţiile vestului par tot mai puţin sensibile la transmisiunea tradiţiei şi la consistenţa firului istoric, iar, în particular, la existenţa unui stat evreu privit în termenii identităţii sale ireductibile.

Nu e o întâmplare că politicienii care s-au exprimat în termeni categorici împotriva iniţiativei americane au fost mai cu seamă oameni crescuţi în tradiţia politică a stângii, social-democraţi sau foşti comunişti (în versiune occidentală, fireşte), liberali în sens american din familia pe care o reprezintă şi preşedintele Macron.

Şi nu poate fi o întâmplare că în Europa occidentală antisemitismul revine cu paşi tot mai grăbiţi, deşi nu toată lumea este pregătită să recunoască acest lucru. Ca să ne păstrăm la actualitatea strictă, la Berlin, în chiar capitala Germaniei, un adolescent cu kippah pe cap a fost agresat acum două zile de un alt tânăr care l-a lovit sălbatic cu o curea, strigând pe un ton insultător "yahudi," ceea ce înseamnă evreu în arabă. Dar anul trecut, în luna martie, la Paris, Sarah Halimi, o evreică sexagenară, a fost asasinată de un tânăr care a fost auzit spunând că l-a ucis pe "şeitan", adică diavolul în arabă. E adevărat că procuratura nu a reţinut antisemitismul ca motivaţie, dar venind în întâmpinarea comunităţii evreieşti tot mai neliniştite, preşedintele Emmanuel Macron a cerut să fie urmărită şi această pistă.

Problema este că opinia publică occidentală, educată insistent să evacueze "rasismul" din limbaj şi din gândire, este înclinată să evite acuzaţia de antisemitism tocmai pentru că ea se referă la persoane de origine arabă şi din familii islamice. Astăzi agresiunile simbolice sau cele fizice, inclusiv criminale, nu vin din partea "francezului de souche", cum se spune, nu vin din partea Frontului Naţional ("extrema dreaptă"), ci din zona "populară" a cartierelor islamizate. Or, tocmai acest mod de a-şi acoperi ochii şi de a-şi astupa urechile la acuzaţia de antisemitism, îi face pe occidentali tot mai insensibili faţă de problematica evreiască şi opaci la revendicarea Ierusalimului.

• BANCHERUL

• Raiffeisen pierde procesul cu ANPC, care a obligat-o sa scada dobanzile la credite, dar decizia nu este definitiva

Raiffeisen Bank a pierdut procesul de la Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), in care a contestat ordinul autoritatii de a reveni la dobanzile mai mici din momentul acordarii creditelor, inainte de criza din 2008, dobanzi majorate ulterior.

"Respinge plângerea ca neîntemeiată", a fost decizia instantei de judecata, care nu este definitiva, putand fi contestata la instanta superioara, Tribunalul Bucuresti.

In ordinul din octombrie 2017, ANPC a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei si i-a cerut "incetarea practicii comerciale incorecte de a nu informa in prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar, determinand consumatorii sa ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o daca acestia ar fi cunoscut in prealabil nivelul la care dobanda urma sa creasca, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza."

ANPC a stabilit ca banca "trebuie sa aduca contractele la momentul anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, cu conditiile contractuale de la momentul semnarii acestora".

ANPC a emis ordinul impotriva Raiffeisen Bank dupa ce un grup de clienti cu credite in franci elvetieni (CHF), implicati in procese impotriva bancii, reprezentati in instantele de judecata de avocatul Gheorghe Piperea, devenit recent consilier onorific al premierului din acel moment, Mihai Tudose, au trimis memorii la Guvern si Presedintie, iar senatorul PNL Daniel Zamfir, care a sustinut impreuna cu Piperea legile privind darea in plata si conversia creditelor in CHF la cursul istoric, l-a chemat la raport in Parlament pe seful ANPC, Bogdan Pandelica, unde acesta a si promis ca va emite un ordin impotriva Raiffeisen.

Se poate spune asadar ca ANPC, institutie subordonata Guvernului, a fost sub o mare presiune pentru emiterea ordinului impotriva bancii, atat din partea clientilor cu care banca se afla in litigii in justitie, cat si a unor reprezentanti ai autoritatilor statului, Guvern si Parlament, cu interese impotriva bancii: avocatul Piperea, implicat in multe procese impotriva Raiffeisen si altor banci, un apropiat al senatorului Zamfir.

In plus, tot acest scandal soldat cu aparitia ordinului ANPC a avut loc inaintea pronuntarii de catre Curtea de Apel Bucuresti a unei decizii intr-un proces colectiv initiat de Piperea privind conversia creditelor in CHF acordate de Volksbank, la cursul istoric. Piperea a pierdut procesul, decizia fiind in acord cu majoritatea celor pronuntate pana acum in aceasta speta, inclusiv de Curtea Constitutionala sau Curtea Europeana de Justitie.

De asemenea, ofensiva impotriva Raiffeisen a avut loc dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pronuntase in primavara aceluiasi an o decizie irevocabila impotriva avocatului Piperea, intr-un proces colectiv in care a adus aceleasi acuzatii bancii, si anume ca a majorat ilegal dobanzile.

Ordinul ANPC acuza Raiffeisen ca in contracte a stipulat "o clauza de majorare discretionara a dobanzii dupa primul an de gratie, ceea ce a determinat o majorare treptata a gradului de indatorare. In acest sens, Raiffeisen Bank a setat in sistem marirea automata a dobanzilor atunci cand creditele implineau un an de la acordare, justificand aceasta practica printr-o clauza introdusa in contract prin care sa-si justifice majorarea unilaterala a dobanzii."

"Setarea in sistem a majorarii automate a dobanzi" este de fapt o procedura tehnica normala a bancii, pentru a se respecta prevederea din contractele de credit, potrivit careia dobanda era promotionala in primul an, cunoscuta si ca dobanda introductorie, de exemplu de 4,9% pentru CHF, care crestea din al doilea an cu un punct, la 5,9%.

Atat in contracte cat si in ofertele bancii se preciza acest lucru, asadar, clientii au fost informati si stiau despre acest lucru, astfel ca afirmatia ANPC este nejustificata.

In Ordinul ANPC se dau si exemple cu majorarile de dobanda, spunandu-se ca acestea au avut loc in 3 etape, sugerandu-se astfel ca au fost trei majorari, cand de fapt a fost o singura majorare, dar in cazul mai multor promotii, in perioade de timp diferite.

Ordinul mai mentioneaza ca banca a acordat 914 credite cu dobanda promotionala de 4,6% si setase in sistem ca peste un an dobanda va fi 5,4%, "informatie ce nu a fost comunicata vreunui consumator", pentru ca ulterior sa o majoreze cu 5,6%.

In realitate, dupa cum precizeaza Raiffeisen, nu este vorba de o setare initiala a dobanzii, ci doar de procedurile sistemului informatic, care pentru a functiona, impuneau completarea initiala a unei valori de dobanda valabila din anul doi, chiar daca nu se stia nivelul acesteia, viind variabila, aceasta urmand a fi modificata la valoarea exacta in momentul in care se implinea un an.

"Este un detaliu tehnic pe care l-am explicat inspectorilor ANPC, dar probabil nu a fost inteles. Cand introduci in sistemele informatice un nou produs, precum creditul garantat cu ipoteca cu dobanda promotionala 4,6% in primul an, din al doilea an dobanda variabila, e nevoie sa pui arbitrar in sistem o valoare oarecare X incepand din anul 2; asta nu inseamna ca banca prevedea cu exactitate ca dobanda variabila va fi X (de aceea nici nu o putea comunica catre clienti, nefiind ceva cert), ci doar ca pune o cifra ca sa nu se dea sistemele peste cap, iar atunci cand creditele din acea promotie se apropie de aniversare, se analizeaza conditiile pietei, se documenteaza si aproba nivelul de dobanda variabila, se seteaza in sistem. Dupa ce nivelul de dobanda variabila a fost aprobat, clientii au fost notificati si li s-a adus la cunostinta rata dobanzii variabile. Pare ca ANPC a inteles ca noi am fi stiut de la inceput cat va fi dobanda variabila, peste un an, dar nu le-am spus clientilor. Ceea ce este fals. Pentru ca efectiv nimeni nu putea si nu poate prevedea conditiile pietei in viitor", precizeaza Raiffeisen Bank.

Raiffeisen mai este acuzata in Ordinul ANPC ca a practicat, din anul doi, dupa dobanda fixa promotionala din primul an, o dobanda variabila netransparenta, care putea fi modificata dupa bunul plac, nu conform indicilor pietei financiare (LIBOR).

Raiffeisen se apara spunand ca in acea perioada nu era obligata de lege, ca acum, sa practice dobanzi variabile calculate doar pe baza indicilor pietei, iar dobanda variabila proprie practicata atunci tinea cont, de fapt, de evolutia pietei financiare.

"Acest aspect trebuie privit in contextul legislatiei din momentul acordarii creditelor, respectiv cand dobanda era variabila. Legea 193/2000, varianta in vigoare in 2006, 2007 etc. permitea in mod expres existenta unei dobanzi variabile la credit, singura conditie fiind aceea sa existe un motiv intemeiat. Formularea exacta este: "(...)nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată". Conform contractelor incheiate in perioada respectiva, dobanda variabila tinea cont de evolutia pietei financiare, iar o astfel de evolutie nu era sub controlul bancii, ca sa poata fi considerata un criteriu discretionar", precizeaza Raiffeisen Bank.

De altfel, acuzatia din Ordinul ANPC cu privire la dobanda variabila revizuibila practicata inainte de criza nu doar de Raiffeisen, ci si de alte banci, precum BCR, nu este ceva nou, intrucat impotriva bancilor s-au initiat atat de catre avocati, inclusiv Piperea, cat si de ANPC mai multe procese in justitie. Iar de regula bancile au avut de castigat.

Raiffeisen precizeza ca "Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) s-a pronuntat definitiv si irevocabil exact in acest sens, ca Raiffeisen Bank nu a practicat clauze abuzive in contractele de credit, printre aceste clauze verificate de ICCJ fiind si cea legata de dobanda variabila si criteriul de variatie al acesteia (evolutia pietei financiare)."

• COTIDIANUL

• Spitalele dau greu banii înapoi

Unităţile medicale din întreaga ţară sunt obligate să le deconteze bolnavilor internaţi toate materialele pe care aceştia le-au cumpărat din banii proprii, pentru că nu existau în spitale. Puţini sunt cei care cunosc aceste reglementări legale, astfel că bolnavii rămân cu găuri în buget, fără să ştie că banii le pot fi restituiţi.

Astfel, orice pacient care şi-a cumpărat medicamente, materiale de unică folosinţă etc. pe perioada cât a fost internat poate primi banii înapoi la externare. Pe lângă faptul că bolnavii nu ştiu acest lucru, nici medicii nu se grăbesc să-i anunţe. În plus, procedura de decontare este destul de greoaie. Legea spune că pacientul care a fost obligat să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare necesare pentru tratament se poate duce, după externare, la casieria spitalului, unde depune o cerere cu factura şi chitanţele, pentru a-şi recupera banii cheltuiţi. Apoi, directorul financiar al unităţii medicale trebuie să aprobe decontul, pe baza documentelor. Această procedură durează. Nu este una nouă, dar puţini o cunosc şi şi mai puţini o folosesc, mai ales când este vorba despre cheltuieli mici.

Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi este unul dintre spitalele din ţară unde nu a fost decontat nici măcar un leu pentru materiale sanitare sau tratamente cumpărate din afara spitalului. Acestea pot fi cumpărate fie de pacienţi, fie de rudele lor. Dar la Galaţi nimeni a cerut decontarea acestor bani. "Pacientul va depune la secretariatul spitalului un dosar care va cuprinde o cerere către conducerea spitalului, în vederea recuperării cheltuielilor efectuate pe medicamente, materiale sanitare sau investigaţia paraclinică, copia de pe cartea de identitate, referatul întocmit de către medicul curant", spune Alina Dobrea, manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Şi în Bucureşti sunt puţine spitalele unde pacienţii au cerut astfel de decontări. Sorin este unul dintre cei care au solicitat. "Am fost internat la Spitalul «Sf. Pantelimon» şi am avut nevoie de nişte medicamente pe care ei nu le aveau şi am rugat-o pe soţia mea să le cumpere şi să mi le aducă. Atunci când m-am externat am mers cu toate facturile şi documentele pentru a deconta suma, care era destul de măricică, undeva în jur 200-250 lei. Din păcate, m-am externat acum două săptămâni şi nici acum nu am primit banii, înţeleg că este o procedură destul de greoaie şi durează", povesteşte tânărul.

La Târgu Jiu, situaţia este un pic altfel. În urmă cu doi ani, spitalul din localitate a avut de plătit către pacienţi aproape 100.000 lei pentru medicamente şi, mai ales, pentru diverse tipuri de proteze medicale. "La un moment dat, veneau cu facturi şi era cam 1.500 lei o proteză. Dar asta în 2016. Anul trecut nu au mai fost cazuri, doar datorii din 2016", explică Gigel Capotă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Mai există însă o problemă în tot acest mecanism. Nu toţi medicii le spun pacienţilor că pot cere astfel de decontări. "Am adus şi nişte bandaje la un moment dat. Dar niciun medic sau vreo asistentă nu mi-a spus că aş putea să cer banii înapoi unităţii medicale. Am aflat despre această procedură de la un amic care a fost şi el internat şi a procedat astfel", continuă Sorin. "Ţine de doctori, de tot personalul medical, de pacienţi, de aparţinători, fiecare să ştie ce drepturi are. Putem spune că nu e o chestiune obligatorie", afirmă Bogdan Fănuţă, director la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, explica la jumătatea lunii februarie toate aceste drepturi ale pacienţilor. "Aş vrea ca pacienţii să fie informaţi, pentru că am constatat, de când am venit în minister, că nu se cunosc suficiente lucruri. Am fost surprinsă să aflu că pacienţii nu ştiu că pe perioada internării nu trebuie să-şi cumpere nimic. Spitalul este obligat să le asigure. Scrie în lege. Pacientul trebuie să meargă să deconteze cu factură şi chitanţă (medicamentele pe care le cumpără - n.r.) la casieria spitalului. Are acest drept. Pe parcursul internării, spitalul trebuie să asigure toată medicaţia necesară pacientului. Dacă spitalul nu dispune, poate din motive de aprovizionare, (...) pacientul poate să-şi cumpere, iar cu factura şi cu chitanţa, face o cerere şi merge la casieria spitalului pentru a-şi încasa contravaloarea, bineînţeles, după ce aprobă directorul financiar, verificând dacă într-adevăr pacientul a fost internat, chitanţa a fost eliberată pe perioada internării, iar materialele şi medicamentele i-au fost solicitate ca ajutor pentru a fi tratat. Există aceste prevederi în normele la contractul-cadru", a declarat Sorina Pintea.

• CURENTUL

• Academia Română a desemnat patru din cei cinci membri ai Biroului Prezidiului

Academia Română a desemnat vineri, 20 aprilie 2018, prin vot secret, în cadrul Adunării Generale, patru din cei cinci membri ai Biroului Prezidiului.

Astfel, în funcţia de vicepreşedinte au fost aleşi: acad. Bogdan C. Simionescu (cu 119 voturi), acad. Victor Spinei (cu 113 voturi), acad. Răzvan Theodorescu (cu 103 voturi), acad. Victor Voicu (cu 93 de voturi). Numărul voturilor exprimate a fost de 130.

Funcţia de secretar general a rămas vacantă, urmând a fi organizate alegeri pe data 29 iunie 2018. Conform Statutului, Biroul Prezidiului este organul executiv şi conduce activitatea Academiei Române între întrunirile Prezidiului. Organul suprem de conducere a Academiei Române este Adunarea Generală.

Şedinţa a fost condusă de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Prezidiul şedinţei a fost alcătuit din acad. Cristian Hera, acad. Ionel Haiduc şi acad. Eugen Simion, care au deţinut funcţia de preşedinte al Academiei Române în mandatele precedente.

Acad. Bogdan C. Simionescu (70 de ani) este inginer chimist. S-a născut la Iaşi, unde a urmat liceul şi a continuat cu studiile superioare la Facultatea de Chimie Industrială, Secţia tehnologia compuşilor macromoleculari, din cadrul Institutului Politehnic. Între 1972 şi 1975 s-a specializat la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia, unde şi-a susţinut teza de doctorat cu tema "Agregarea moleculelor de colorant sub influenţa polimerilor'. A fost asistent (1971-1978), şef de lucrări (1978-1990), conferenţiar (1990-1992), iar din 1992 este profesor în cadrul Departamentului polimeri naturali şi sintetici la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi' din Iaşi şi şeful Catedrei Macromolecule (1996-2003). Profesor asociat al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1994-2006).

Director al Institutului de Chimie Macromoleculară "Petru Poni' din Iaşi (2000-2014), director al Centrului de Excelenţă "Polimeri' (din 2003) şi director al Platformei de formare şi cercetare interdisciplinară Materiale polimerice înalt performante pentru medicină, farmacie, microelectronică, stocare de energie/ informaţii, protecţia mediului (din 2006) al Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi' din Iaşi. În 2000 Academia Română l-a ales membru corespondent, iar în 2009 membru titular în cadrul Secţiei de ştiinţe chimice. În perioada 2012-2014 a fost preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române. În perioada aprilie 2014 - aprilie 2018 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române.

Acad. Victor Spinei (74 de ani) este istoric şi arheolog. S-a născut la Lozova-Lăpuşna (Basarabia). A făcut studii liceale şi universitare la Iaşi, unde a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza' (1966). În 1977 a obţinut doctoratul în ştiinţe istorice la Universitatea din Bucureşti, cu teza "Moldova în secolele XI-XIV'. A urmat stagii de documentare şi specializare în Austria, China, Franţa, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, URSS. A fost cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie "A.D. Xenopol' din Iaşi (1996-1990). Din 1990 este cercetător la Institutul de Arheologie din Iaşi, pe care l-a condus în calitate de director în perioada 2003-2011.

Profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza' din Iaşi, începând cu 1990. A coordonat săpături arheologice şi a cercetat perioada de început a epocii medievale în spaţiul românesc şi cel sud-est european. În 2001 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2015, membru titular. Din 2015 este vicepreşedinte al Academiei Române şi coordonator al Programului "Centenar' dezvoltat de Academia Română.

Acad. Răzvan Theodorescu (78 de ani) este istoric al culturii şi istoric de artă. S-a născut la Bucureşti, unde a urmat studii liceale şi universitare, absolvind Facultatea de Istorie. În 1972 şi-a susţinut la Universitatea Bucureşti teza de doctorat cu tema "Elemente culturale bizantine, balcanice şi occidentale la începuturile culturii medievale româneşti în sec. X-XIV'. Şi-a început cariera ştiinţifică în 1963, la Institutul de Istoria Artei, unde a fost cercetător şi director adjunct ştiinţific.

Din 1990 este profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în cadrul căreia susţine cursurile de artă medievală europeană, tipologia artei sud-est europene şi istoria civilizaţiei europene. A fost preşedinte al Radioteleviziunii Române (1990-1992), membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-2000). A fost ministru al Culturii şi Cultelor (2000-2004), senator de Iaşi, în aceeaşi perioadă, şi senator de Botoşani (2004-2008). Profesor invitat la Centrul Superior de Studii Medievale din Poitiers, rector al Universităţii Media, şeful primei catedre umaniste UNESCO din România. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2000 membru titular. Este preşedintele Secţiei de Arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române.

Acad. Victor Voicu (78 de ani) este medic farmacolog. S-a născut în comuna Bolovani, judeţul Dâmboviţa. A efectuat studii medicale ca student militar la Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, obţinând diploma de medic în 1962, iar din 1971 este doctor în medicină. A fost asistent la Catedra de farmacologie (1963-1966), conferenţiar (1972-1990), iar din 1992 profesor la Catedra de farmacologie, toxicologie şi psihofarmacologie clinică din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină "Carol Davila' din Bucureşti şi profesor la Facultatea de Medicină din Craiova (1990-1992). A fost cercetător în cadrul Centrului de Radiologie şi Biologie Moleculară din Bucureşti (1964-1968,) şef al Laboratorului de farmacologie şi toxicologie al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare Bucureşti (1987-2001), iar din 2001 director al acestui Centru.

În perioada 1990-1995 a fost şef al Direcţiei medicale din Ministerul Apărării Naţionale. A efectuat cercetări ştiinţifice în farmacologia experimentală şi clinică a antihipertensivelor şi antiaritmicelor, psihofarmacologia psihotomimeticelor şi drogurilor de abuz. Este deţinător al peste 30 de brevete de invenţie, care se referă mai ales la preparate medicamentoase noi. În 1991 Academia Română l-a ales membru corespondent şi a devenit titular în 2001. Este preşedinte al Secţiei de ştiinţe medicale din Academia Română şi a deţinut, de două ori, funcţia de secretar general al Academiei Române.

• JURNALUL NAŢIONAL

• Scandalul universităţilor. Cum a rămas România fără ingineri

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, aşteaptă să fie audiat în Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor, săptămâna viitoare, pentru a explica de ce problema redistribuirii locurilor în universităţi a fost greşit interpretată. Deficitul de personal din domeniile tehnice tinde să afecteze grav producţia internă, dar şi securitatea naţională - după ce au fost redistribuite câteva mii de locuri, în anul 2011, către domeniile socio-umane, iar de anul trecut s-a constatat că inclusiv specialiştii formaţi în universităţile militare sunt preluaţi de companiile multinaţionale care au nevoie de ei şi sunt dispuse să le achite integral perioada de şcolarizare, pentru a-i putea scăpa de contractul cu statul român.

Numărul de locuri pierdute de universităţile de prestigiu din România, printre care Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti, sau Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj Napoca, este între 3 şi 6%, faţă de anul trecut. De altfel, în 2017 a scăzut numărul de locuri, pe ţară, de la 62.600, la 62.000, pe fondul neocupării unui număr mare de locuri bugetate, în fiecare an, în toată ţara. Anul acesta, numărul de locuri bugetate a crescut la 63.200. De fapt, a rămas la fel ca anul trecut, dar se calculează separat cele militare, care reprezintă diferenţa de 1.200, gestionate de ministerele de resort, respectiv Ministerul Apărării (cinci universităţi), Ministerul Afacerilor Interne (Academia de Poliţie) şi Serviciul Român de Informaţii (Academia Naţională de Informaţii). Practic, a crescut numărul locurilor "civile", la 62.000, iar cele militare sunt adăugate de instituţiile care le gestionează, până la 63.200. Ministerul Educaţiei nu gestionează situaţia din cele şapte instituţii de învăţământ universitar militare, iar numărul locurilor este decis de instituţiile de care aparţin.

Totul a pornit, spune ministrul Valentin Popa, de la o modificare făcută în anul 2011. "Din cauza lipsei de personal în domeniile tehnice, s-a ajuns la situaţia în care companiile multinaţionale sunt dispuse să ia absolvenţii de la academiile militare şi să plătească pentru contractul de şcolarizare, pentru a avea specialişti. S-a ajuns aici după ce fostul ministru Daniel Funeriu a mutat, în 2011, câteva mii de locuri de la universităţile tehnice către socio-umane. Penuria de astăzi are la bază şi acea orientare a locurilor către universităţile tradiţionale. În anul 2017 s-au văzut rezultatele catastrofale, după un stagiu complet de pregătire pornit în 2011, licenţă şi master. Mutând un număr foarte mare de locuri bugetate de la tehnic spre socio-umane, nu a lăsat universităţile cu specific tehnic să se dezvolte, pentru că în inginerie, coeficientul de finanţare este 1,75, ceea ce înseamnă circa 9.000 de lei pe an la licenţă, respectiv 18.000 de lei pe an la masterat, astfel încât nu sunt candidaţi dispuşi să plătească şcolarizarea", a explică Valentin Popa.

Strategia Naţională pentru Învăţământul Terţiar 2015-2020, elaborată în perioada 2012-2014, în colaborare cu Banca Mondială, după consultarea tuturor instituţiilor de învăţământ superior din ţară, a suferit modificări în urmă cu trei ani, stabilind cu mai multă stricteţe decât în faza iniţială domeniile prioritare. Practic, ministrul arată că statul român finanţează cu precădere acele domenii care-i pot aduce beneficii imediate, precum inginerie, IT, medicină, iar cei care vor să studieze ştiinţe umaniste ar trebui să fie dispuşi să plătească, iar problema se pune astfel de mai mulţi ani, nu din mandatul lui. "De mulţi ani se plâng foarte mulţi absolvenţi de lipsa locurilor de muncă. În urma discuţiilor repetate, în anul 2016, Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză în Învăţământul Superior i s-a cerut în mod expres să fundamenteze cifra totală de şcolarizare în învăţământul universitar din România, dar să analizeze şi o orientare a locurilor pentru domeniile prioritare. Eu am făcut un pas modest şi bazat mai mult pe o regulă matematică. Formulele de calcul trebuie să fie ceva mai ample, să urmărească evoluţia în timp. Eu am urmărit, în distribuirea de anul acesta a locurilor către domeniile prioritare, numai situaţia de anul trecut. Universităţile raportează câţi studenţi au pentru fiecare program de studiu în fiecare an", a explicat, pentru Jurnalul, ministrul Valentin Popa.

Ministrul Educaţiei spune că locurile la doctorat sunt foarte avantajoase pentru universităţi, pentru că profesorii sunt plătiţi la acelaşi nivel ca pentru ciclul de licenţă, deşi Legea salarizării specifică doar pragul minim de salarizare în universităţi. Rectorii au posibilitatea să plătească profesorii cu sume oricât de mari, dar acest lucru nu se întâmplă, iar diferenţa intră în bugetele universităţilor.

În multe cazuri, chiar conducerea universităţilor preferă să distribuie un număr mai mic de locuri finanţate de la bugetul statului, pentru a-şi mări bugetul. "De exemplu, o universitate de medicină are o capacitate stabilită de ARACIS de 600 de locuri pe an, capacitate de şcolarizare stabilită prin hotărâre de guvern, care poate fi gestionată de conducerea universităţii, împărţind numărul total de locuri în cele finanţate de la buget şi cele cu taxă. Ei, de obicei, împart aceste 600 de locuri în circa 360 la buget şi restul cu taxă. Medicina este un caz special, taxele fiind mai mari decât ceea ce se primeşte de la buget. Ei primesc 12.000 de lei pe an pentru un student, dar percep taxe de 5.000 de euro pe an. Şi nu le convine să lase locuri gratuite, decât într-o anumită limită, pentru a avea destul de multe locuri cu taxă", explică ministrul Educaţiei.

• ZIARUL NAŢIONAL

• MJ va da un punct de vedere pe modificarea Codurilor Penale saptamana viitoare

Un anunt in acest sens a fost facut vineri de catre Tudorel Toader. "L-am primit astazi, l-am trimis la Directia de Avizari, pana marti, pana miercurea viitoare, cu totii ne vom consulta, vom exprima punctul de vedere al Ministerului. Deci, marti, cel tarziu miercuri dimineata, avem un punct de vedere pe care il transmitem la Comisie", a declarat Toader.

Dezbaterile pe modificarile Codurilor urmeaza sa inceapa la Parlament, la Comisia speciala condusa de Florin Iordache, pe 2 mai.

• ZIARUL FINANCIAR

• Nu muşca mâna care te hrăneşte! Cred că nimeni nu vrea să se confrunte cu această frază

Această propoziţie în lumea de astăzi europeană, occidentală - Nu muşca mâna care te hrăneşte - este extrem de dură şi cred că nimeni nu ar vrea să se confrunte cu ea.

Dar câteodată poate ar trebui reamintită.

Acum câteva luni, Prevent, un furnizor bosniac de componente auto pentru Volkswagen, a oprit furnizarea de produse, perturbând întregul lanţ de aprovizionare pentru gigantul auto. În această situaţie nici nu mai contează pierderile - care au fost de aproape 100 de milioane de euro -, ci livrarea produsului la timp.

Bild, cel mai puternic ziar din Germania, spune într-un articol că deşi cele două părţi au ajuns ulterior la o înţelegere pentru reluarea producţiei, în final Volkswagen a decis să oprească colaborarea cu Prevent, deşi acest lucru îi aduce pierderi imediate de peste 200 de milioane de euro.

Frank Schwope, specialist în cadrul băncii germane NORDLB, a comentat: "Cred că este un caz de «Nu muşca mâna care te hrăneşte»".

Globalizarea include multe ţări, multe oraşe, multe companii în acest lanţ, care în lipsa acestui proces ar fi pe dinafară. Dar o parte dintre ţări, o parte dintre companii uită că sunt într-un lanţ global şi că pot fi scoase în orice moment, chiar cu pierderi aferente de o parte şi de alta.

Grupul francez Renault a făcut Logan şi Dacia în România la Mioveni, dar aceste modele sunt produse fără probleme şi în Maroc, şi în Rusia.

Globalizarea înseamnă că o companie are brandul, produsul final, iar aproape tot ce este sub capotă este făcut în altă parte, mai ieftin şi, de ce nu, poate chiar mai bine.

Gigantul american Apple produce telefoanele iPhone în China cu un preţ în jurul a 100 de dolari, iar restul până la 500 înseamnă brand, cercetare-dezvoltare şi distribuţie.

Ca să nu existe îndoieli, această globalizare şi includerea României în acest lanţ este bună, în primul rând pentru că nu am avea o altă alternativă. Această globalizare, chiar dacă pe lanţ te afli cu o valoare adăugată mai mică, la început doar cu forţa de muncă, pregăteşte oameni şi revigorează întregi zone economice.

În industria auto, unde există supracapacitate, nu ai putea să înlocuieşti un brand consacrat cu brandul tău propriu. Cazul Dacia în comunism a fost o excepţie, dar erau alte timpuri.

În prezent, România nu are cu ce să înlocuiască industria de componente auto şi această verigă din lanţul globalizării. Comanda vine din afară, de la cel care deţine produsul final şi brandul, şi tu eşti doar un furnizor.

Investitorii străini vin pentru acest pachet pe care îl oferă România: de forţă de muncă bine calificată şi ieftină. Încă.

Bineînţeles că există o revoltă în fiecare dintre noi în privinţa acestei propoziţii de promovare a României, dar nu ştiu cu ce am putea înlocui în mod realist acest lucru.

În primul deceniu de după căderea comunismului, o întreagă economie s-a prăbuşit în România pentru că toate întreprinderile, toate sectoarele, toată administraţia economică s-a trezit în faţa pieţei şi au înţeles că produsele lor sunt depăşite tehnologic sau nu mai au piaţă. Înainte era sistemul care trebuia să îţi găsească o piaţă de desfacere pentru produsele realizate, chiar dacă erau poate scumpe.

În lumea de astăzi, unde există supracapacităţi la tot pasul, problema nu este produsul, ci cine îl cumpără şi cu cât, cine controlează pierderile. Componentele auto pot fi făcute în România, dar tot nemţii sau francezii deţin pieţele de desfacere.

Acest sistem este valabil şi pentru centrele de servicii deţinute în România de Oracle, IBM, Microsoft, Adobe, Amazon, Endava etc.

Antreprenorii români care lucrează în IT şi care sunt furnizori pentru giganţii internaţionali sunt "furioşi" pentru că înţeleg că sunt numai forţă de muncă. Dar nimeni nu-i opreşte să-şi dezvolte propriul IP - Intellectual Property - şi să obţină un preţ mai mare pentru ceea ce ei furnizează. Din păcate, este mai greu.

Nu ştiu dacă România poate să aibă produsul final şi brandul, dar cu ajutorul multinaţionalelor poate să treacă la operaţiuni mai complexe, cu o valoare adăugată mai mare, cu salarii mai mari. Dar tot în acest lanţ al globalizării.

Important este să nu uiţi cine te hrăneşte, chiar dacă această frază este extrem de dură şi revoltătoare.