REVISTA PRESEI 23.07.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 23 iulie 2012

ADEVARUL

Traian Băsescu la "Ora Adevărului": "Românii pot da o lecţie clasei politice"

Deşi nu este cotat cu multe şanse în sondajele de opinie, preşedintele suspendat al României speră că oamenii nu vor valida prin votul lor lovitura dată de actuala putere statului de drept. Ajuns în al optulea şi poate ultimul an de mandat, Traian Băsescu pare să aibă încă destulă energie ca să se lupte cu cei 256 de parlamentari care au cerut demiterea sa din cea mai înaltă funcţie în stat. În mod paradoxal, preşedintele suspendat al României le cere românilor să iasă duminica viitoare la vot, deşi o prezenţă sub 50% l-ar readuce la Cotroceni. Parcă ar şti ceva ce noi nu ştim...

Duel tehnic pentru referendum

În paralel cu bătălia politică, blocurile care îşi dispută referendumul s-au angajat şi într-o dispută tehnică: USL vrea cât mai multe secţii de votare, PDL cere supravegherea video a procesului electoral. Stabilirea pragului de prezenţă de 50% plus unu din alegătorii înscrişi pe listele electorale, pentru ca preşedintele suspendat Traian Băsescu să poată fi demis, i-a făcut pe liderii USL să ceară suplimentarea secţiilor de votare în încercarea de a obţine validarea referendumului. Pe litoral, vor fi amenajate noi secţii de votare în 21 de hoteluri şi 7 restaurante, ca urmare a solicitării edilului PSD de Constanţa, Radu Mazăre. Acesta a cerut Biroului Electoral Central (BEC) înfiinţarea a aproximativ 100 de secţii noi de votare, motivând că "numărul turiştilor pe litoral la fiecare sfârşit de săptămână pe perioada vacanţei de vară depăşeşte 140.000".

Luna lui Cuptor topeşte România

Din cauza caniculei, apelurile la ambulanţă s-au dublat, pădurile din Bucegi s-au aprins de mai bine de patru zile, iar agricultorii se iau cu mâinile de cap ca urmare a secetei prelungite. Sudul României se prăjeşte la temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Meteorologii au prelungit avertizarea de cod galben de caniculă până marţi la ora 18.00 pentru tot sudul şi sud-estul ţării, unde vom avea temperaturi de până la 38 de grade Celsius, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Culturile de cereale, compromise. Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, joi, în urma unui trăsnet, în Masivul Bucegi, la o altitudine de 1.700 de metri, flăcările cuprinzând hectare întregi de vegetaţie alpină. Terenul aparţine Casei Regale şi este administrat de Romsilva.

Biserica din Cozia a fost minunea Evului Mediu românesc

La ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, a fiinţat prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească. Acolo a trăit şi primul compozitor român, Filotei. Prin părţile Coziei, legenda spune că voievodul Mircea cel Bătrân (1386-1394/1395, 1397-1418) pornise un război împotriva ungurilor. Şi-a încartiruit armata pe Valea Oltului, în dreptul Bivolarilor. Cortul domnesc era instalat pe pajiştea din faţa muntelui. Acolo, voievodului i s-ar fi dezvăluit o "arătare dumnezeiască". Dimineaţa, când s-a trezit, a hotărât ridicarea unei mănăstiri. Realitatea istorică este alta însă. Mircea s-a războit doar cu turcii, nicicum cu ungurii cărora le-a fost vasal.

1 august, ultimul termen pentru "băieţii deştepţi"

Contractele preferenţiale încheiate cu Hidroelectrica vor fi denunţate unilateral până la sfârşitul lunii iulie, astfel încât, de la 1 august, compania de stat să intre pe piaţa liberă, avertizează ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. După aproape o lună de negocieri controversate cu "băieţii deştepţi", şefii din Ministerul Economiei dau semne clare că şi-au pierdut răbdarea. Cu două excepţii, partenerii care au relaţii preferenţiale cu Hidroelectrica au fost refractari la propunerile ministerului de a ameliora condiţiile contractuale, aşa că practic nu se mai poate negocia. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, vorbind într-o conferinţă de presă despre situaţia creată la Hidroelectrica.

Turcia a mobilizat sisteme antiaeriene la frontiera cu Siria

Armata turcă şi-a consolidat dispozitivul de securitate la frontiera cu Siria, unde a transferat sisteme de rachete sol-aer şi vehicule pentru transportul trupelor, în zona Mardin (sud-est), anunţă agenţia de presă Anatolia, citată de AFP.

SUA şi Israel, vulnerabile în faţa atentatelor

Petrecute la numai o zi distanţă una de alta, atacurile armate de la Burgas (Bulgaria) şi Denver (SUA) arată că americanii şi israelienii sunt prinşi în capcana propriilor istorii. "Unul dintre lucrurile care scot SUA în afara lumii civilizate este libertatea de a deţine arme", scriu unii analişti. Faptul că atacatorul care a ucis 12 oameni şi a rănit 40, vineri, într-un cinematograf din Denver (Colorado) deţinea o mitralieră de atac şi un pistol şi că îşi căptuşise apartamentul cu explozibili a căror cantitate nu e cunoscută încă aminteşte de trecutul statului Colorado plin de astfel de incidente.

Navă-gigant olandeză, construită la Galaţi

Premieră în industria navală din România: Şantierul Naval Damen construieşte pentru Marina Regală Olandeză cea mai mare navă de război realizată pe piaţa românească. O navă militară cu totul specială prin destinaţie, dimensiuni, complexitate şi echipare se construieşte la Şantierul Naval Damen din Galaţi. Este o navă de tip Joint Logistic Support Ship (JSS), cu hangar pentru şase elicoptere, cu două puncte de aterizare la bord, cu un spital prevăzut cu 20 de de săli de operaţii şi tratament, cu o cameră de comandă pentru coordonarea acţiunilor altor nave în caz de război, cu rampă de acces a vehiculelor amfibii de asalt, precum şi cu alte facilităţi. Nava poate lua la bord 300 de militari, din care 180 membri ai echipajului.

CAPITAL

Rockefeller scoate bani din apartamente româneşti pentru investitorii americani

Renumitul grup financiar american Rockefeller a început să îşi dezvolte în Bucureşti un portofoliu de apartamente pe care, în câţiva ani, vrea să îl ducă la mii de unităţi. Folosofia lor este să construiască locuinţe care să poată fi uşor de revândut. Reprezentanţii The Rockefeller Group au făcut, săptămâna trecută, prima vizită oficială pe teritoriul românesc. Au venit să analizeze evoluţia investiţiilor imobiliare pe care le-au derulat în ultimii trei ani prin intermediul Europa Capital. Americanii au creat anterior declanşării crizei financiare un fond de investiţii dedicat Europei de Sud-Est, însă primii paşi i-au făcut abia în 2009, când au cumpărat primele terenuri în România. Europa Emerging Europe a adunat de la investitorii de peste ocean 164 mil. euro, bani ce trebuia să fie cheltuiţi în România, Bulgaria, Ucraina, fostul spaţiu iugoslav şi Turcia.

Noile reglementări privind TVA şi contribuţiile sociale sunt insuficient pregătite

Noile reglementări privind plata TVA şi contribuţiile sociale pentru anumite grupe de vârstă sunt bune pentru mediul de afaceri, dar au încă nevoie de clarificări pentru a fi eficiente şi aplicabile. Dacă tot au fost certaţi de întreaga Uniune Europeană pentru posibile ingerinţe în activitatea instituţiilor statului, guvernul Ponta s-a apucat să anunţe câteva măsuri care să ajute şi mediul de afaceri. Codul fiscal abia a fost modificat de la începutul acestei luni, dar este clar ca acestea nu sunt ultimele. Singura cerinţă (şi speranţă) a sectorului privat din economie este să nu fie potrivnice activităţilor.

Sfârşitul capitalismului în America? "Copiii noştri vor trebui să ducă o REVOLUŢIE VIOLENTĂ pentru a-l aduce înapoi"

Peter Schiff, directorul executiv al Euro Pacific Capital, unul dintre profeţii crizei financiare, nu are decât o singură teamă, scrie Business Insider: aceeea că s-ar putea ajunge la un final al capitalismului. Acesta este de părere că prea multă reglementare şi prea multă intervenţie a Rezervei Federale vor duce la sfârşitul capitalismului în America. "Când vom aduce la crah şi când totul va face implozie, când vom ajunge la un colaps în stilul Armageddon, teama mea este că va fi acuzat capitalismul şi pieţele financiare pentru problemele pe care le-a creat guvernul", spune autorul lucrării "The Real Crash: America's Coming Bankruptcy - How to Save Yourself and Your Country". "În acel moment, vom termina de mers pe drumul robiei. Vom deveni un stat totalitar, dirijat de la centru, un stat poliţienesc, unde drepturile constituţionale vor fi aruncate pe fereastră.

CURENTUL

Acuzaţia de înaltă trădare nu e prevăzută de legea penală

În ultimele zile, diverşi analişti, politicieni şi comentatori au lansat ipoteza punerii în aplicare a unui plan B al USL, în cazul eşecului la referendumul de duminică, în urma invalidării acestuia. În cazul în care USL nu va reuşi să aducă la urne jumătate plus unu din numărul alegătorilor cu drept de vot şi să obţină demiterea preşedintelui suspendat , se vorbeşte de un plan de rezervă pentru a-l ţine în continuare pe Traian Băsescu departe de Palatul Cotroceni. Potrivit informaţiilor difuzate pe reţele de socializare, bloguri , site-uri de ştiri, etc, următorul pas al USL, în cazul eşecului referendumului, este acuzarea lui Traian Băsescu de înaltă trădare.

În 2009, pesediştii lui Ponta au decis supravegherea video a alegerilor

"Nu am mai auzit niciodată de camere de luat vederi în secţiile de votare" - a declarat, ieri, premierul Victor Ponta, ca reacţie la cererea PDL de instalare a unor camere video în toate secţiile de vot la referendum, pentru a evita fraudarea acestuia. Guvernul Boc 1, în care Victor Ponta era ministru pentru relaţia cu Parlamentul, a dat pe 23 septembrie 2009 Hotărârea nr. 1045, privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2009, în care s-a prevăzut, printre altele, instalarea de camere video la intrarea în secţiile de votare speciale, precum şi modul de operare cu acest sistem.

Leonard Orban: România riscă o suspendare a plăţilor pe mai multe programe europene

România riscă o suspendare a fondurilor europene pe mai multe programe începând din luna august, atrage atenţia ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Comisia Europeana a încheiat auditul efectuat în România pe mai multe programe operaţionale, iar rezultatele sunt aşteptate la sfârşitul acestei luni. Până atunci, România a oprit trimiterea către Bruxelles a documentelor pentru atragerea finanţării. Astfel, în cazul în care rezultatul auditului va fi pozitiv, plăţile ar putea fi reluate imediat. Exista şi o varianta de mijloc, în care plăţile ar putea fi reluate cu condiţia luării unor măsuri de ordin tehnic, iar suspendarea plaţilor ar fi cel mai râu scenariu.

CURIERUL NATIONAL

Cât de compromis este anul agricol 2012?

Curierul Naţional a mers în teritoriu, unde fermierii au confirmat scăderi drastice ale producţiilor de grâu, orz şi rapiţă, şi anticipează aceeaşi situaţie pentru porumb şi floarea-soarelui. Lipsa de precipitaţii a influenţat în proporţie de 90% producţiile din acest an, iar arăturile de toamnă sunt în imposibilitatea de a se realiza. Preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, spune că producţiile din acest an sunt în general modeste pentru potenţialul agricol şi priceperea fermierilor români. El consideră că în acest moment nu se poate spune că anul agricol 2012 este compromis, deşi se estimează o scădere cu 20% a producţiei de grâu, dar arată că în lipsa unei ploi sănătoase (30 litri/mp) putem vorbi de o compromitere semnificativă a recoltei de floarea-soarelui şi porumb.

Încep să se cearnă afacerile din energie

Chiţoiu (MECMA): toate companiile din subordinea MECMA au efectuat cheltuieli nejustificate şi nu au respectat procedurile de achiziţie. Contractele bilaterale cu Hidroelectrica au păgubit compania cu peste 4,5 mld. lei. Trei au fost denunţate, restul, până la sfârşitul lunii. La Oil Terminal s-au cumpărat bijuterii de zeci de mii de euro - ace de cravată, butoni de aur, poşete, un ceas de aur şi vinuri de colecţie. Companiile de stat, găurile negre ale bugetului naţional de ani buni, au furat de-a lungul timpului din propriile vistierii, cheltuind nesăbuit şi nejustificat şi lăsându-se păgubiţi prin încheierea unor contracte total nefavorabile, cel mai probabil în schimbul unor favoruri.

Când se va sfârşi cultul pieţelor pentru băncile centrale?

Paul Donovan, de la banca elveţiană de investiţii UBS, spune că investitorii supradimensionează capacitatea băncilor centrale de a răspunde problemelor din economie. Autorul Charles Hugh Smith afirmă că aceste instituţii sunt lipsite de puteri, iar instrumentele sale nu au efect în lumea reală. Băncile centrale sunt însă distructive, pentru că fură de la cei care economisesc în beneficiul instituţiilor de credit insolvente. Rezerva Federală Americană încearcă să bată cuie folosind un fierăstrău şi o daltă. Aceasta este imaginea folosită de autorul Charles Hugh Smith pe blogul său, Of Two Minds, pentru a arăta că băncile centrale sunt lipsite de instrumente pentru a contracara şomajul şi pentru a stimula creşterea economică.

Spania o duce din ce în ce mai rău

Prognoza economică pentru anul viitor s-a înrăutăţit, anticipând continuarea recesiunii. Economia Spaniei a reintrat în recesiune anul trecut, iar şomajul este în creştere după prăbuşirea sectorului imobiliar. Mii de şomeri spanioli au protestat, sâmbătă seara, la Madrid, ultimul episod al unui val de demonstraţii de furie împotriva politicii de austeritate a guvernului. Guvernul spaniol a înrăutăţit prognoza economică pentru anul viitor, anticipând un declin al PIB de 0,5%, în loc de o creştere de 0,2% estimată în luna aprilie, a declarat ministrul pentru Buget Cristobal Montoro, după o şedinţă a Executivului de la Madrid, potrivit Bloomberg. Şomajul va atinge în acest an 24,6%, potrivit noilor estimări guvernamentale, peste nivelul de 24,3% anticipat anterior.

Draghi: Moneda euro nu este în pericol

Mario Draghi, preşedintele BCE, crede că moneda euro "este ireversibilă" şi respinge previziunile celor ce consideră inevitabilă o recesiune generalizată în zona euro. Atât el, cât şi Wolfgang Schauble, ministrul german de Finanţe, consideră că actuala orientare către o uniune financiară, bugetară şi politică "este inevitabilă" şi "va conduce la crearea de entităţi supranaţionale".

EVENIMENTUL ZILEI

Cristian Diaconescu: O mare investiţie din România e pe cale să plece |

Cristian Diaconescu spune că s-au făcut presiuni asupra diplomaţilor pentru a transmite în afară varianta USL. Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi consilier prezidenţial, a acordat EVZ un interviu despre ecourile internaţionale pe care le-au avut recentele derapaje democratice din România. Sunt semnale că una dintre cele mai mari investiţii germane din România este pe cale să plece.

CAMPANIE EVZ. 10.000 de euro pentru demascarea hoţilor de voturi

Având în vedere suspiciunile de fraudă a alegerilor de duminică, cotidianul nostru vine în întâmpinarea celor care au de reclamat nereguli flagrante. Evenimentul Zilei" iniţiază o campanie fără precedent prin care oferă premii în valoare totală de 10.000 de euro celor care aduc dovezi ale fraudei electorale, dovezi acceptate în justiţie. Încercaţi să-i filmaţi şi să-i fotografiaţi pe cei care fac turism electoral, transportându-i pe alegători dintr-o localitate în alta pentru a vota de mai multe ori. La fel şi în cazul în care oferă bani sau alte bunuri pentru a vota cum vor ei sau dacă insistă să intre în cabina de vot cu anumite persoane, pe motiv că sunt analfabete. Filmaţi şi fotografiaţi orice document suspect care ar putea crea confuzii printre alegători. Scrutinul din 29 iulie îi poate crea neplăceri primului ministru Victor Ponta. El a declarat ieri că îşi doreşte un referendum corect.

Liderii USL, panicaţi că pierd sprijinul popular

De teamă că nu vor avea o prezenţă suficientă la vot, PSD şi PNL încearcă să sperie diverse categorii sociale şi flutură deja teza ilegitimităţii lui Băsescu. Liderii USL sunt din ce în ce mai îngrijoraţi că "poporul" - despre care Ponta şi Antonescu au susţint că nu-l mai suportă pe Traian Băsescu - s-ar putea să nu se prezinte la întâlnirea pe care i-au dat-o pe 29 iulie, la referendum. Este drept, sondajele indică o participare de 61%, dar directorul CURS, Cătălin Stoica, a declarat, într-un interviu acordat EVZ săptămâna trecută, că nu toţi cei care spun că vor merge la vot chiar se vot prezenta. Acesta estima prezenţa undeva în jur de 50%.

Dan Voiculescu. Cazul Grăjdan II, alte necunoscute

Scandalul ICA: expertul a cărui opinie a fost transmisă la Tribunal susţine că nu avea nevoie de contract cu Ministerul Agriculturii. Marea "înscenare" a lui Băsescu în dosarul ICA începe să se fâsâie. Victor Ponta şi Daniel Constantin au susţinut, pe 20 iulie, că o directoare pedelistă din Ministerul Agriculturii a trimis o notă la Tribunal, prin care cere o nouă expertiză deoarece paguba ar fi mult mai mică. Constantin a cerut instanţei să ignore solicitarea directoarei Rela Ştefănescu deoarece unul dintre experţi nu are contract cu ministerul. Specialistul în cauză arată că nu este nevoie de un astfel de document. Cătălin Ciuclea mai susţine că expertiza acceptată de instanţă nu prevede existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu.

JURNALUL NATIONAL

Victor Ponta: "Băsescu a fost preşedintele hoţilor şi corupţilor. Opt ani sunt suficienţi"

Premierul Victor Ponta a acordat un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional în care îl acuză pe Traian Băsescu că este primul preşedinte care şi-a atacat ţara pentru a rămâne în funcţie. Aceeaşi ţară în numele căreia s-au împrumutat miliarde de euro pentru a ne salva de criză, dar care au sfârşit în mari tunuri date de clientela politică a PDL şI a lui Băsescu, mai spune Victor Ponta.

"Flacăra democraţiei", aruncată în Dunăre, la Orşova. Băsescu: "Se vor aprinde multe flăcări ale democraţiei, zilele acestea"

"Flacăra democraţiei", aprinsă în urmă cu o săptămână la Cluj, de către preşedintele suspendat Traian Băsescu, a fost aruncată în Dunăre, la Orşova, de către un reprezentant al administraţiei locale, care i-a luat torţa tânărului care o transporta prin acest oraş, Poliţia declanşând o anchetă. Şeful Poliţiei Orşova, comisar Marian Cherescu, a declarat că duminică dimineaţă, în jurul orei 10.30, Poliţia a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta "Flacăra democraţiei" prin Orşova, împreună cu alţi şase tineri, "a fost întâmpinat de un reprezentant al administraţiei locale, care fără explicaţii şi fără motiv a aruncat torţa într-un canal al Dunării".

Hidroelectrica renegociază contractele de construcţii şi mentenanţă. Administratorul judiciar vrea reducerea costurilor cu 10%-30%

Hidroelectrica negociază reducerea costurilor contractelor de construcţii hidrotehnice, mentenanţă şi reparaţii cu procente între 10% şi 30%, a declarat pentru Jurnalul Naţional Remus Borza, partener la Euro Insol, administratorul judiciar al companiei de stat. "Sunt vizate companii ca Hidroconstrucţia, care este cea mai mare, Energomontaj, Romelectro şi Romenergo", a afirmat Borza. Pe lângă contractele de retehnologizări de la Porţile de Fier sau Oltul Inferior sunt vizate şi cele de mentenanţă sau pentru realizarea de centrale noi pe teritoriul ţării. Borza nu a spus care este valoarea totală a contractelor în discuţie, însă a menţionat că Hidroelectrica are programate lucrări de investiţii de 1,7 miliarde de euro.

SCANDAL la Goldman Sachs. Doi americani au fost "tepuiti" cu 580 milioane dolari

Fondatorii dezvoltatorului pentru software de recunoaştere a vocii, Dragon Systems, au intrat într-un razboi juridic cu Goldman Sachs, dupa o afacere in care au pierdut 580 milioane dolari. In anul 2000, cea mai mare banca de pe Wall Street, Goldman Sachs, le-a recomandat cuplului Janet si Jim Baker vanzarea sistemului Dragon catre societatea belgiană Lernout&Hauspi. Din pacate, cei doi Baker nu au mai vazut nici banii si nici actiunile, pentru ca L&H a fost declarata in faliment in anul urmator. Cuplul a dat în judecată banca solicitand 1 miliard de dolari daune, dobânzi şi comisioane legale.

Avem o avere din poluare. Ce facem cu ea? În 2009 certificatele de CO2 valorau 3 miliarde de dolari. Acum am rămas cu aerul

România a reprimit săptămâna trecută dreptul de tranzacţionare a "aerului curat" la aproape un an de la suspendarea de către organismele internaţionale. Cu toate acestea, cele 300 de milioane de certificate de carbon pe care ţara noastră le are ca surplus în urma protocolului de la Kyoto mai valorează acum doar 300 de milioane de euro. Şi nu prea mai există cumpărători. Ţara noastră a fost suspendată anul trecut în august de la tranzacţionarea certificatelor deoarece Comitetul de Conformare la Protocolul de la Kyoto a găsit că sistemul de monitorizare şi raportare a emisiilor nu era conform cu cerinţele.

Răbdarea FMI, la final: Grecia nu va mai fi sprijinită financiar

Grecia nu îşi respectă angajamentele financiare, astfel că Fondul Monetar Internaţional intenţionează să taie fondurile de salvare. Autorităţile europene au fost informate de către reprezentanţii FMI că Grecia nu îşi poate onora obligaţiile asumate în programul de salvare convenit cu creditorii, astfel că guvernul de la Atena probabil că nu va mai beneficia de sprijinul financiar promis, notează publicaţia germană Der Spiegel.

NATIONAL

Cod rosu: "Momeala" terorista de pe Otopeni

Explozia autobuzului cu turisti israelieni de pe Aeroportul bulgaresc Burgas a luat prin surprindere comunitatea internationala. A fost primul atentat din aceasta parte a Europei, la doar o aruncatura de bat de granitele Romaniei. Situatia a fost cu atat mai tensionata, cu cat, din informatiile intrate in posesia noastra, actiunea sinucigasa a teroristului algerian a fost dublata de o operatiune similara care a avut loc pe Aeroportul International "Henri Coanda". Unde, dupa cum sustin sursele noastre, la nici doua ore de la carnagiul de la Burgas, a fost descoperita o valiza suspecta amplasata sub niste scaune. Amplasamentul obiectului si "coincidenta" plasarii sale la atat de putin timp dupa masacrul de la Burgas i-au facut pe ofiterii SRI sa-si dea seama la timp ca "incidentul" poate fi un test la care i-au supus teroristii, pentru a studia viteza de reactie si, mai ales, modul de interventie al luptatorilor.

Puterea si Opozitia, disperate sa inroleze electoratul: Referendum sau razboi civil?

Agresivitatea fara precedent a acestei campanii electorale demonstreaza fara tagada ca in Romania nu se mai poate vorbi despre rivalitate politica, ci despre o profunda ura. Fara exceptie, toate campaniile electorale postdecembriste au fost dominate de mentalitatea "care pe care" si s-au caracterizat prin lovituri murdare, agresivitate, implicare emotionala. Intotdeauna au fost doua tabere antagonice, care au incercat (si reusit) sa-si radicalizeze electoratul. De aceea nu au existat confruntari pe programe si proiecte, de aceea s-a votat preponderent emotional, iar repercusiunile se vad. A doua suspendare a lui Traian Basescu a fost insa aceea care a aruncat in aer toate limitele si barierele, transformand o simpla lupta electorala intr-un adevarat razboi pe viata si pe moarte.

Martin Schulz se teme de o "primavara" europeana

Presedintele Parlamentului European a avertizat in legatura cu riscul unei "explozii sociale" in Uniunea Europeana, pe fondul situatiei dificile generate de criza. "Manifestatiile din Spania demonstreaza ca explozia sociala este o amenintare reala, din cauza ratei ridicate a somajului in randul tinerilor din Europa", a declarat Schulz, care crede ca singura solutie de prevenire a revoltelor este crearea rapida de locuri de munca pentru tineri. Acestia constituie o forta revolutionara, daca sunt nemultumiti si au si "timp liber". De aceea, Schulz propune fonduri europene pentru crearea unor noi programe care sa vizeze locuri de munca destinate tinerilor.

Dezvaluirile unui fost consilier: Conducerea FMI este "patata"

Un consilier al FMI si-a dat demisia dupa 20 de ani de activitate, acuzand grave nereguli si incompetenta la numirea conducerii Fondului in ultimii 10 ani. Peter Doyle a trimis o scrisoare catre conducerea executiva a FMI, in care sustine ca ii este rusine ca a lucrat la aceasta institutie. Doyle incrimineaza ca pe o greseala "capitala" intarzierea cu care Fondul a avertizat statele lumii asupra iminentei izbucnirii crizei economice. Un alt aspect scos la iveala de fostul consilier il reprezinta numirile sefilor de la FMI din ultimii 10 ani, marcate de incompetenta. "Chiar si actualul ocupant (Cristine Lagarde, sefa FMI - n.r.) este patat si nici integritatea , nici caracterul sau nu justifica fundamentala ilegitimitate a procesului de selectie (la sefia FMI - n.t.)", a spus Doyle.

Cu Mossadul dupa ei la Londra!

Presa engleza noteaza ca Israelul si-a intarit dispozitivul de securitate pentru JO de frica unor posibile atentate "comandate" de Iran si menite a-i viza pe sportivii evrei. Conform "Sunday Times", guvernul de la Tel Aviv a trimis agenti din serviciul sau de securitate interna, faimosul Shin Bet, pentru a-si proteja delegatia olimpica. "In paralel, Mossadul (n.n. - serviciul de informatii israelian) are la lucru, in Europa, o echipa cu numele de cod < Baioneta >, in cautarea unei grupari teroriste suspectate de legaturi cu Iranul si Hezbollahul", scrie "Sunday Times".

ROMANIA LIBERA

Soarta politică a lui Ponta, în pixul Ecaterinei Andronescu

Universităţile şi cercetătorii români ar putea avea probleme de credibilitate în străinătate în urma scandalului în care a fost implicat Victor Ponta. În acelaşi timp, premierul va avea o imagine serios afectată, şi-ar putea pierde poziţia universitară şi, posibil, chiar dreptul de a fi avocat. "Universitatea Bucureşti nu a dorit să prelungească un răspuns legat de autosesizarea în cazul tezei de doctorat a domnului Ponta. Nu avem nici un fel de satisfacţie să vă anunţăm că teza de doctorat susţinută în 2003 de Victor Ponta încalcă principiile cercetării universitare", a fost anunţul sec făcut vineri de profesorul Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti. În esenţă, actualul premier a plagiat în formă continuă şi cu premeditare zeci de pagini. Mai exact, o treime din lucrare.

Misterele atentatului de la Burgas

Agenţi americani, israelieni, englezi şi ai Interpol lucrează alături de cei bulgari pentru descoperirea autorilor atenta-tului antiisraelian de la Burgas. Israelul şi serviciile secrete britanice au reevaluat amenin-ţarea iraniană contra delegaţiei israeliene la JO de la Londra. Ieri, în ancheta poliţiei şi a serviciilor secrete bulgare, israeliene şi americane a luat contur ipoteza prezenţei unui complice alături de tânărul kamikaze decedat în atentatul sinucigaş antiisraelian din 18 iulie de la Burgas. CIA, FBI, Mossad, Interpol, Europol. Un impresionant dispozitiv poliţienesc a fost pus în funcţiune la Sofia pentru identificarea autorului atentatului, care, potrivit Israelului şi SUA, poartă marca Hezbollah. Echipa internaţională de experţi antitero a identificat tipul de explozibil folosit - trotil - dar profilul şi adevăratele motivaţii ale presupusului kamikaze rămân încă sub semnul misterului.

Dan Şova enumeră dosarele în care ar urma să fie cercetat Băsescu dacă pierde referendumul

Senatorul PSD Dan Şova a enumerat, duminică, într-o conferinţă de presă, o serie de cazuri în care preşedintele suspendat, Traian Băsescu, ar urma să fie anchetat dacă pierde referendumul din 29 iulie, respectiv "Flota", "Mihăileanu", dar şi "lobby-ul" pentru Roşia Montană, potrivit Mediafax.

ZIARUL FINANCIAR

Guvernul pregăteşte un pachet de ajutoare de stat de 100 mil. euro pentru giganţi din IT

Prima companie care ar putea beneficia de ajutorul de stat este IBM, care are în vedere un proiect de creare a câteva mii de joburi. Fiecare firmă care va crea minimum 300 de noi locuri de muncă şi pe care le va menţine pen­tru minimum cinci ani poate primi un ajutor de stat în valoare de peste 28 mil. euro, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe. Documentul ar putea duce la concretizarea unui plan de extindere a activităţilor gigantului IT american IBM, având în vedere că încă de la finele anului trecut existau discuţii între reprezentanţii IBM şi autorităţi pentru oferirea unui ajutor de stat. Această schemă ar fi avut un rol final într-o decizie favorabilă a gigantului de a alege România dintr-o listă mai lungă de ţări aflate în evaluare pentru deschiderea unui centru de servicii în care să lucreze până la 3.000 de oameni.

Oamenii vor poduri şi fabrici, nu nesfârşite dispute politice

În 2007, când economia avea ritmuri de creştere de peste 7% şi a avut loc prima tentativă de suspendare a preşedintelui, oamenii de afaceri şi managerii întrebaţi dacă businessul este afectat de criza politică spuneau că economia s-a maturizat. "Business-ul s-a decuplat de politică", răspundeau ei. La cinci ani de atunci, se dovedeşte că "nematurizaţi" erau de fapt cei care credeau în decuplare. Şocurile fiscale administrate în 2010 şi incendiul politic declanşat în această vară arată cât de cuplată este viaţa economică din România de ceea ce se întâmplă la vârful administraţiei.

Violenţa de limbaj a campaniei, la cota cea mai de sus. Cui foloseşte ea şi cine poate pierde puncte importante

Violenţa campaniei electorale a atins cote rar întâlnite chiar şi pentru luptele politice din Ro­mânia, cu o săptămână înainte de referen­dumul pen­tru de­miterea preşedintelui Traian Băsescu. Traian Băsescu a fost suspendat în baza unor acuzaţii de încălcare a Constituţiei, dar despre acestea aproape că nu se mai vorbeşte. Nu acele teme trebuia dezbătute în această campanie? Ce ai putea înţelege dintr-o frază precum cea a premierului Victor Ponta potrivit căruia "acum două luni, când a fost dat jos Guvernul, Traian Băsescu era supărat că el şi Mihai Răzvan Ungureanu aveau deja vândută ţara străinilor şi celor care le dau şpagă?"

Topul celor mai mari angajatori pe judeţe în 2011

Industria auto asigură cele mai stabile locuri de muncă în judeţe precum Argeş, Timiş, Arad sau Braşov, unde cei mai mulţi angajaţi lucrează în companii precum Dacia, Delphi Packard, Takata sau Schaeffler. "În ciuda plecărilor de pe piaţă a unor companii precum Nokia, încă avem companii reprezentative, care reuşesc să suplinească aceste goluri, mai ales în industrii foarte căutate ca IT, auto sau outsourcing, cum ar fi Emerson sau Dacia", a spus Ovidiu Vîlceanu, managing partner în cadrul companiei Sales Consulting, care oferă servicii de recrutare, training şi consultanţă în sectorul de resurse umane. Dacia este una dintre companiile care au reuşit să păstreze un efectiv stabil al numărului de angajaţi din anul 2010 şi până în 2011, spre deosebire de cel mai mare angajator privat- Petrom- care a dat afară peste 3.000 de angajaţi în anul 2011.

Oltchim are verde de la Guvern pentru credite de 40 mil. euro. Cine i le va da?

Compania Oltchim, aflată în administrare specială în vederea privatizării, a primit aprobarea guvernului pentru contractarea unui îm­prumut de 40 de milioane de euro pentru capital de lucru care să-i permită funcţionarea la o capacitate de 65-70% şi evitarea pierderilor. "Societatea este într-o stare critică deoarece nu are capital de lucru, fapt pentru care s-a luat decizia ieri (joi - n.r.) să găsim soluţii pentru asigurarea capitalului de lucru astfel încât combinatul să funcţioneze la o capacitate de 65-70%, astfel încât să nu mai înregistreze pierderi până la finalizarea procesului de privatizare", a declarat vineri ministrul economiei Daniel Chiţoiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb