REVISTA PRESEI 24.12.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 24 decembrie 2014

ADEVARUL

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat primele legi

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea de abilitare a Guvernului de a emite Ordonanţe de urgenţă în vacanţa parlamentară, OUG de modificare a legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a fost adoptat, vinerea trecută, de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, cu 177 de voturi "pentru", 56 de voturi "împotrivă" şi 4 abţineri. Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, îşi va numi luni în funcţie toţi consilierii prezidenţiali, dintre care fac parte foşti colegi de partid, dar şi oameni din mediul universitar.

Misterul din jurul discuţiilor Iohannis - Ponta

Klaus Iohannis şi Victor Ponta s-au întâlnit luni, la Cotroceni, pentru o discuţie oficială, însă nici unul dintre ei nu a dezvăluit concluziile primei întâlniri. Am întrebat analiştii politici cum comentează prima întâlnire instituţională dintre proaspătul preşedinte şi premier. Întâlnirile dintre preşedinte şi prim-ministru au suscitat dintotdeauna interesul opiniei publice şi de aceea agenda de discuţii ar trebuie să nu fie secretă, susţin analiştii politici. Prima întâlnire dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta a ieşit din tipare. Pentru a demonstra că discuţia sa cu Iohannis s-a înscris într-un firesc al întâlnirilor instituţionale, Ponta a profitat de prezenţa la şedinţa de ieri de la Guvern şi a dezvăluit unul dintre subiectele discutate cu preşedintele. "Încă o dată vreau să transmit un mesaj de sprijin total pentru Republica Moldova, pentru Guvernul pro-european. A fost unul dintre subiectele pe care le-am discutat, ieri, şi cu preşedintele Iohannis.

Retrospectivă: Anul 2014, unul dintre cei mai tumultuoşi din istoria recentă a lumii

Anul 2014 a agravat conflictele din Orientul Mijlociu, unde militanţii Statului Islamic au declarat un Califat peste părţi din Irak şi Siria, Israelul a lansat un nou atac asupra Fâşiei Gaza. În Europa Ucraina criza ucraineană a readus în relaţia dintre Occident şi Rusia în pargul unui nou Război Rece. În Africa de Vest virusul Ebola a ucis peste 7.500 de oameni. Şi acestea sunt doar cele mai grave evenimente ce au marcat acest an. Aspiraţiile proeuropene ale ucrainenilor, exprimate în Piaţa Independenţei din Kiev (Maidan Nezalejnosti) sub forma unei opoziţii civile impresionante la refuzul regimului Viktor Ianukovici de a semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană (UE), au dus la prăbuşirea acestui regim şi la instalarea unuia pro-UE şi pro-NATO.

Fiscul şi-a pus transportatorii în cap, impozitând diurnele şoferilor

Transportatorii au fost pe punctul de a bloca livrările de mărfuri din cauză că unii inspectori ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au interpretat abuziv legislaţia privind impozitarea salariilor. Un conflict de anvergură naţională era cât pe ce să se declanşeze zilele trecute, după ce mai multe firme de transport au fost puse în situaţia de a plăti retroactiv un impozit pe diurnele şoferilor, pe care angajatorii lî consideră ilegal. Concret, în urma unor controale recente efectuate la firme care desfăşoară activităţi de transport rutier, organele de control au recalificat retroactiv sumele acordate şoferilor cu titlu de diurnă neimpozabilă drept venituri de natură salarială. Prin urmare, inspectorii fiscali au calculat impozit pe veniturile din salarii, contribuţii sociale şi accesorii (penalităţi de întârziere) la toate diurnele.

BANCHERUL

De-euroizarea creditării: băncile au înlocuit 3 miliarde de euro in valuta cu 2 miliarde de euro in lei

Bancile si-au sporit in acest an volumul de credite in lei acordate populatiei cu 5,2 miliarde lei, dar in acelasi timp imprumuturile in valuta au scazut cu o valoare mai mare, de 6,8 miliarde lei, arata datele publicate astazi de BNR. In privinta finantarilor bancare pentru companii, cele in lei au avansat cu doar 3 miliarde de lei, pe cand cele in valuta au scazut cu o valoare dubla, adica 6,2 miliarde lei. In total, bancile si-au diminuat stocul de credite in valuta cu 13 miliarde lei (3 miliarde euro), reusind sa-si sporeasca portofoliul de imprumuturi in lei cu 8,2 miliarde lei (aproape 2 miliarde euro), rezultand asadar un sold net negativ al creditarii de peste 1 miliard de euro.

Ce simplu se jefuieste o banca in Romania!

Jaful de ieri de la o unitate BRD din Bucureşti ar trebui sa dea de gândit autorităţii de supraveghere, BNR, precum si politiei, cu privire la cat de simplu se poate jefui o banca in Romania: intri cu un fes in cap si cu un fular pe fata, scoti un pistol de jucarie din buzunar si-i ceri casierei sa-ti dea banii din sertar, dupa care dispari nestingherit, inainte sa apara paznicii sau politia! Aşa s-a desfăşurat si furtul de ieri. Hotul a intrat intr-o banca pustie, cum sunt multe in prezent, desi era ziua in amiaza mare, si a plecat cu 5.000 de lei, inainte ca firma de paza sa ajunga la locul faptei si fara ca nimeni sa-i dea de urma, cu toate ca angajata bancii apasase butonul de alarma. Banca nu are un paznic angajat, cum vedeam mai demult in toate bancile, intrucat acestea nu mai sunt obligate sa aiba paza umana, ci doar camere de supraveghere si un contract cu o firma de paza pentru interventii de urgenta, conform cerinţelor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor.

CURENTUL

Fanfaronul de Bruxelles, Mircea Diaconu, implicat în tenebroasele combinaţii ale aşa zisei Revoluţii

Acţiunile sovieticilor îndreptate asupra României finalizate cu lichidarea familiei Ceauşescu si instalarea la putere a agenturii KGB şi GRU reprezentată la vârf de Silviu Brucan, Ion Iliescu, generalii Militaru şi Vasile Ionel, plus încă o întreagă haită de kaghebişti mai mici, recrutaţi din toate structurile Securităţii, au avut episoade mai puţin cunoscute unde s-au remarcat şi altă categorie de resurse, ca să le zicem aşa. Este vorba de actori, regizori, cascadori, scriitori, poeţi, artişti. Despre Sergiu Nicolaescu, cel mai vizibil din toată şleahta se ştiu astăzi suficiente istorii . Puţină lume ştie ca acesta, nepot de general din Divizia rusească Tudor Vladimirescu, creată de sovietici sub comanda agenturii NKVD a avut trasee interesante în afara României, de exemplu a fost prezent în 1956 în Ungaria - în ce calitate nu se ştie, deoarece atunci era un simplu inginer. Pe lângă Nicolaescu au gravitat la aşa zisa revoluţie şi alte personaje din mediul artistic, Caramitru, Mircea Diaconu, cascadori etc

Pe făgaş - de Tia Şerbănescu

Un sondaj INSCOP arată că 80% dintre români nu cred că ştiu adevărul despre revoluţie. Şi nici n-o să-l ştie. Vreo 14% declară că-l ştiu. De fapt, doar vreo 3% ştiu adevărul: sunt cei care au organizat şi au manipulat revoluţia astfel încât să se ajungă la perestroika şi la liderii dinainte prevăzuţi. E bine că au făcut-o - dar fiindcă nu pot explica de ce a fost nevoie să moară peste o mie de oameni, n-or să recunoască niciodată implicarea KGB (şi a celorlalte servicii) în declanşarea "evenimentelor". De la dl. Iliescu n-o să scoată nimeni adevărul. Şi nici de la Petre Roman. Au şi scris câteva cărţi pentru a-l ascunde. În fine, ce ştim e suficient ca să ştim că vinovaţii nu vor plăti niciodată. Preşedintele s-a întâlnit cu premierul iar discuţia a durat o oră şi jumătate. Preşedinţia n-a dat niciun comunicat iar premierul altădată extrem de guraliv când intra la Cotroceni pisic şi ieşea leu, a tăcut. A ieşit, vorba sa, "cu coada între picioare" şi a notat laconic pe site: "a fost o consultare utilă, serioasă şi eficientă" (aha) adăugând trist: "am intrat pe făgaşul normalităţii". Sau pe făraşul ei. O fi normalitate să nu se spună nimic despre ce-au discutat preşedintele şi premierul?

CURIERUL NATIONAL

Planurile Primei Doamne după venirea la Bucureşti

Prima Doamnă urmează să ia o serie de decizii privind viaţa profesională. Carmen Iohannis ar dori să-şi continue cariera de profesor la un liceu din Capitală. Prima Doamnă trebuie să depună o cerere la inspectoratul şcolar pentru a fi repartizată la un liceu. Ea ar putea exprima o opţiune pentru liceul dorit. Acesta ar putea fi Jean Monnet, informează conducerea liceului, conform stiripesurse.ro. În avantajul Primei Doamne este faptul că îşi va căuta un post la trecerea dintre semestre, fapt care îi va facilita găsirea unui post.

Ce beneficii extra salariale au acordat angajatorii români cu ocazia Crăciunului

Companiile din România au preferat să acorde şi în 2014 beneficii în bani şi în natură cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, însă tipul acestora a variat în funcţie de impozitele şi contribuţiile pe care angajatorii au fost sau nu dispuşi să le plătească, potrivit Accace. "Este evident că beneficiile în natură sunt cea mai des aleasă variantă de către organizaţii, deoarece cu ocazia Crăciunului acestea au posibilitatea de a acorda un tip de beneficiu în natură nesupus impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale. Este vorba despre cadourile oferite de angajatori în bani şi în natură, în be­neficiul copiilor minori ai angajaţilor, în limita a 150 de lei", a precizat Maria Cojocariu, Payroll Manager Accace în România.

Lăzăroiu: Social-democraţii se află într-o cumpănă grea

Social-democraţii se află într-o cumpănă grea. După trei rânduri de alegeri prezidenţiale pierdute, PSD-iştii încep să realizeze că România s-a schimbat fundamental. Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu analizează, într-un editorial postat pe contributors.ro, principalele provocări pentru PSD în anul 2015. Potrivit acestuia, pierderea guvernării, convulsiile şi dezertările interne, politicile fiscal bugetare şi societatea civilă sunt doar câteva dintre problemele cu care se vor oamenii lui Victor Ponta.

EVENIMENTUL ZILEI

Rusia salvează de la faliment banca Trust, promovată de Bruce Willis

Rusia a salvat de la faliment banca de dimensiuni medii Trust, care a primit de la banca centrală 30 de miliarde de ruble, reprezentând 530 milioane dolari, în primul bailout acordat de instituţie de la declanşarea crizei rublei. Banca Trust, aflată pe locul 32 pe piaţa din Rusia în funcţie de active şi pe locul 15 în funcţie de mărimea conturilor personale private, inclusiv depozitele, l-a angajat pe actorul american Bruce Willis pentru o serie de reclame. Potrivit băncii centrale, Agenţia de Asigurare a Depozitelor, responsabilă cu administrarea băncilor afectate de crize, va prelua interimar supravegherea Trust Bank. "Măsurile vor permite ca Trust să continue operaţiunile de plăţi. Toţi clienţii băncii, inclusiv deponenţii, vor putea folosi serviciile acesteia ca de obicei", se arată într-un comunicat al băncii centrale. La 1 decembrie, depozitele personale ale clienţilor Trust Bank se ridicau la 145 de miliarde de ruble, adică aproape 2,63 miliarde dolari.

Raed Arafat nu mai este suveran în situaţiile de urgenţă

Tragedia de pe lacul Siutghiol, judeţul Constanţa, în urma căreia patru oameni au murit pentru că echipele de salvare nu au ajuns la timp, l-a determinat pe ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, să propună Guvernului o serie de măsuri de eficientizare a intervenţiilor în situaţiile de urgenţă semnalate prin sistemul unic 112. Astfel, Executivul a emis o hotărâre de modificare a HG nr.94/2014, act normativ care intrase în vigoare după tragedia din Munţii Apuseni, soldată cu moartea studentei Aura Ion şi a pilotului Adrian Iovan. Printre modificările aduse se numără coordonarea cu caracter permanent a acţiunilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă de către Raed Arafat, în calitate de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Pe de altă parte, însă, suportul şi sprijinul acţiunilor de salvare nu vor mai fi coordonate doar de Arafat, ci şi de secretarul de stat cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice din MAI.

Trista întoarcere a vechilor penelişti în braţele lui Mihai Gâdea

De câteva zile, Antena 3 este în căutarea unui nou stăpân şi joacă piesa: "Îl apărăm pe Iohannis de atacul ciomăgarilor băsişti". Până aici, nimic nefiresc. Antena 3 nu a fost niciodată o instituţie independentă, Mihai Gâdea şi grupul său pur şi simplu nu ar şti ce să facă dacă ar fi liberi. Oamenii au nevoie de un stăpân şi acum se orientează pe piaţă: viitorul politic al lui Ponta pare cam nesigur, cel care este pe val este Iohannis. Se prefac că îl apără de presupusul atac al unor jurnalişti care nu-şi fac decât datoria pentru a-i demonstra noului stăpân că are nevoie de ei. Tactica trustului lui Dan Voiculescu este în perfectă concordanţă cu ceea ce a făcut până acum. Ceea ce este uşor şocant este viteza cu care liderii proveniţi din vechile structuri ale PNL - Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Ludovic Orban - s-au aruncat în braţele lui Mihai Gâdea. Luni întregi pur şi simplu li s-a interzis să apară prin studiourile Antenei - chiar cei din nomenklatura vechiului PNL se plângeau de această situaţie.

JURNALUL NATIONAL

Dumitru Mazilu, despre marile greşeli de la Revoluţie

Profesorul Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, declară pentru Jurnalul Naţional că sacrificiul tinerilor din decembrie 1989 a meritat pentru că s-a făcut un pas înainte, un pas plătit cu sânge de peste o mie de români, iar istoria a consemnat că, de cele mai multe ori, preţul revoluţiilor este enorm. În opinia sa, ar fi fost de dorit să nu se verse atât sânge iar schimbarea să fie făcută mai uşor, cu un preţ mult mai mic. În ciuda sacrificiului de acum 25 de ani, Dumitru Mazilu admite că nu toate măsurile luate atunci au fost cele corecte, iar cele mai greşeli s-au făcut în domeniul economic. Nici cel politic nu a fost ocolit, gestionarea ţării pe bază de cumetrie fiind, după părerea sa, o greşeală capitală.

Autoritatea Bancară Europeană: Reguli mai dure pentru securizarea plăţilor online şi combaterea fraudelor

Autoritatea Bancară Europeană (European Banking Authority - EBA) a emis, recent, un ghid de orientări pentru băncile şi procesatorii de plăţi online din Uniunea Europeană, document care prevede înăsprirea reglementărilor privind securitatea plăţilor prin intermediul Internetului în spaţiul comunitar. Potrivit documentului citat, furnizorii de servicii de plăţi prin Internet vor trebui să-şi întărească procedurile de securitate până în luna august a anului viitor, pentru a combate recrudescenţa cazurilor de fraude financiare online. Cele mai recente date statistice ale Băncii Centrale Europene arată că, în 2012, pierderile generate de fraude legate de plăţi online cu cardul s-au ridicat la 794 milioane de euro, în creştere cu 2% faţă de anul anterior. Ghidul de orientări publicat de EBA le cere procesatorilor de plăţi online să-şi întărească procedurile de identificare pe care trebuie să le parcurgă clienţii înainte de a efectua cu succes plăţi prin intermediul Internetului.

Creditarea ar putea fi stimulată printr-o nouă reducere a dobânzii cheie

Bancheri se aşteaptă ca anul 2015 să aduc mai multă predictibilitate şi o dezgheţare a creditului pentru firme. "Întotdeauna cuvântul cheie când suntem la sfârşit de an şi început de an, când ne facem strategiile pentru lunile ce vin, este predictibilitatea, la care ne gândim, toţi din mediul de afaceri", a declarat preşedintele Erste Asset Management, Dragoş Neacşu. Pe de altă parte, reprezentanţii băncilor consideră că banca centrală trebuie să încurajeze creditarea în anul 2015 printr-o nouă reducere a dobânzii de politică monetară. "BNR ar putea reduce cu 0,25 puncte de bază dobânda de politică monetară, la începutul lunii ianuarie, iar ulterior, cel mai probabil, relaxarea politicii monetare va veni cu reducerea rezervelor minime obligatorii, atât pentru lei, cât şi pentru valută. Spaţiul pentru reducerea rezervelor este semnificativ mai mare în următoarele trimestre, decât pentru reducerea dobânzii de politică monetară", a declarat senior analistul Eugen Şinca de la BCR.

PUTEREA

Papa Francisc denunţă "bolile" Vaticanului

Papa Francisc a prezentat în faţa membrilor Curiei o listă a păcatelor care ameninţă administraţia Sfântului Scaun, denunţând, printre altele, un "Alzheimer spiritual", într-un discurs care arată intransigenţa Suveranului Pontif. Papa Francisc a enumerat, în discursul de Crăciun susţinut luni în faţa reprezentanţilor Bisericii Catolice, aproximativ 15 "boli" care ameninţă Curia, condamnând, fără să numească pe cineva în mod special, mondenitatea, hiperactivitatea, manipularea angajaţilor, corupţia şi decadenţa moravurilor, rivalităţile, calomnia şi dezbinarea. În cadrul solemn din Sala Clementină de la Vatican, Papa i-a îndemnat pe membrii clerului la "un examen real al conştiinţei". El a atras atenţia că "Alzeheimer-ul spiritual", "fosilizarea mentală şi spirituală", "inima de piatră", "terorismul vorbăriei", "schizofrenia existenţială", "exhibiţionismul monden" îi ameninţă pe cardinali.

Extraordinarele merite pentru care Klaus Iohannis l-a luat consilier pe ambasadorul Lazăr Comănescu

Ambasadorul în Germania Lazăr Comănescu a fost numit consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui Klaus Iohannis. Fost ministru de externe al României în perioada aprilie-decembrie 2008, în timpul guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, a primit apoi detaşarea ca ambasador în Germania. În timpul tentativei de lovitură de stat din 2012, Lazăr Comănescu a fost unul dintre cei mai sârguincioşi ambasadori în a duce la îndeplinire ordinul de la Bucureşti de a explica guvernelor occidentale cât de constituţională e suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, cât şi celelalte decizii care au precedat-o. Eforturile lui Comănescu au dus la telefonul pe care Angela Merkel i l-a dat lui Traian Băsescu ca să înţeleagă ce se întâmplă, de fapt, în România. Evident că şi alegerile prezidenţiale din 2014 au fost organizate dezastruos de ambasadorul Comănescu în Germania, unde mii de români au fost împiedicaţi să voteze.

Câţi kilometri de autostradă s-au construit în mandatul de Guvernului Ponta

Guvernul a prezentat o sinteză a numărului de kilometri de autostradă din România, spunând că în timpul mandatului premierului Victor Ponta au fost făcuţi 293 de kilometri, mult mai mulţi decât toţi prim-miniştrii precedenţi. Ulterior, însă, purtătorul de cuvânt a admis că sunt kilometri "daţi în funcţiune", nu construiţi în mandatul lui Ponta. Subiectul a fost generat la finalul şedinţei de marţi a Guvernului, când ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat că premierului Ponta i s-a prezentat un raport privind stadiul construcţiei de autostrăzi în România în ultimii 25 de ani. "S-a prezentat un material în ceea ce priveşte numărul kilometrilor de autostradă care au fost construţi în perioada celor 25 de ani, din 1989 şi până acum, pe fiecare an în parte şi pe fiecare guvernare în parte", a spus ministrul Muncii.

ROMANIA LIBERA

Dosarul care o poate afecta pe Elena Udrea: Pinalti, trimis în judecată pentru bani de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Gheorghe Ştefan pentru acte de comerţ şi operaţiuni financiare cu bani proveniţi de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, beneficiare fiind firme pe care le controla. În acea perioadă, ministru era Elena Udrea, pe care Gheorghe Ştefan a sprijinit-o ulterior în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Gheorghe Ştefan este arestat în dosarul "Microsoft", alături de Dorin Cocoş ( fostul soţ al Elenei Udrea), de Dumitru Nicolae, de alte persoane care ar fi fost beneficiarii nelegali a milioane de euro. Potrivit DNA, GHEORGHE ŞTEFAN, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de primar, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite; şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; a spălat bani.

Noua deviză a Partidului Naţional Liberal: votează şi contestă

PNL a contestat la Curtea Constituţională (CCR) două reglementări la care au contribuit parlamentarii propriului partid. Este vorba de un amendament la Legea bugetului, propus de PNL, şi de Legea securităţii cibernetice, adoptată de Senat, inclusiv cu voturile liberalilor. PNL a contestat Legea bugetului de stat pe anul 2015 la Curtea Constituţională, iar sesizarea va fi analizată într-o şedinţă programată pe 29 decembrie. În sesizarea liberalilor către CCR, primul argument invocat vizează faptul că proiectul Legii bugetului de stat trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie, termen legal pe care Executivul nu l-a respectat. De asemenea, PNL a reclamat absenţa unei strategii fiscal-bugetare, obligatorie potrivit legislaţiei în vigoare.

ZIARUL FINANCIAR

Cele mai importante 20 de evenimente ale anului 2014 pe plan intern şi internaţional

Cea mai mare surpriză a anului 2014 a fost alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, deşi avusese în primul tur al alegerilor doar 30% din voturi, faţă de 40%, cât avea Victor Ponta. Imaginea externă a României s-a îmbunătăţit masiv ca urmare a acestei alegeri. Faptul că guvernul Ponta s-a ţinut de cuvânt şi a redus contribuţiile de asi­gurări sociale cu 5% de la 1 octombrie 2014 a reprezentat surpriza anului în materie de fiscalitate. De asemenea, in­cluderea măsurii în bugetul pe 2015 este un bun semnal pentru mediul de afaceri. Dobânzile bancare la credite au ajuns la minime istorice, de 5-6% la lei. Problema este însă că băncile străine îşi reduc deliberat expunerile faţă de firmele româneşti mari, după ce multe dintre acestea au intrat în tăvălugul acuzaţiilor. Inflaţia anuală este, la rândul său, la minim istoric de 1,4%. Pe plan extern, anexarea Crimeii de către Rusia şi prăbuşirea preţului la petrol au fost evenimentele cu consecinţele cele mai importante.

Bancherii stau pe un munte de depozite, dar au redus creditarea cu 6 mld. lei în ultimul an

Băncile aveau la finalul lunii noiembrie un portofoliu de credite acordate populaţiei şi companiilor de circa 214 miliarde de lei (echivalentul a 48 mld. euro), în scădere cu 2,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Stocul de credite a scăzut cu circa 6 miliarde de lei în ultimul an, potrivit datelor BNR. Declinul vine în condiţiile în care băncile nu reuşesc să vândă suficiente finanţări în monedă naţională pentru a compensa subţierea bilanţurilor de credite în valută. De asemenea, stocul de credite este afectat de procesul de curăţare a bilanţurilor de credite neperformante. "Previzionăm o creştere a creditului cu 2% anul viitor şi cu 5% în 2016", scrie într-un raport al Băncii Transilvania, semnat de Andrei Rădulescu, senior economist al băncii. Creditele în valută au însumat 120 miliarde de lei (27 mld. euro) la finalul lunii trecute, în timp ce stocul creditelor acordate de bancheri în monedă naţională a fost de 94 miliarde de lei.

Henk Paardekooper, RBS: Vor mai ieşi bănci din piaţă

Bancherul olan­dez care a coordonat vânzarea por­to­foliului RBS România către UniCredit, crede că vor fi în continuare bănci străine care vor decide să părăsească piaţa locală pentru că sunt prea mulţi jucători de tip universal care se luptă pentru un volum limitat de active. "Mă aştept ca procesul de con­solidare a sistemului bancar să continue. Vor mai fi ieşiri din piaţă pentru că nu poţi să rezişti ca bancă universală dacă nu ai o masă importantă de clienţi. Dacă te axezi pe o nişă, poţi rezista şi cu o dimensiune redusă", a declarat Paar­dekooper, într-un interviu pentru ZF. RBS a finalizat luna aceasta transferul portofoliului corporate către UniCredit Ţiriac după ce în toamna anului trecut şi portofoliul de retail fusese preluat tot de italieni. Paardekooper, 50 de ani, a super­vizat în ultimii trei ani procesul de vânzare a activelor locale ale RBS Ro­mânia din poziţia de CEO al băncii lo­cale, iar din septembrie a fost transferat de grupul britanic la Mos­cova, de unde se ocupă de operaţiunile RBS din Ru­sia, Polonia, Cehia, Turcia şi Kazahstan.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb