REVISTA PRESEI 24.12.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 24 decembrie 2015

ADEVARUL

Autostradă terminată înainte de termen, inaugurată fără alai de politicieni

Atostrada Timişoara - Lugoj, lot doi, este unul din cele mai importante tronsoane de autostradă din Vestul ţării, finalizarea acestui tronson făcând ca Vestul ţării să fie tranzitat de o autostradă neîntreruptă de la Traian Vuia la graniţa cu Ungaria, în total peste 140 de kilometri. Aşa cum au anunţat cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, traficul rutier pe tronsonul de Autostradă Tmişoara-Lugoj, Lot II, a fost deschis în jurul orei 19.00. Spre deosebire de alte dăţi, nu a mai fost nevoie să se aştepte după programul unui prim-ministru, care să vină să taie panglica inaugurală. A fost o probă de normalitate. Şoferii pot beneficia de aceată autostradă şi fără ca miniştrii să se fălească la inaugurări oficiale. Datorită managementului riguros, dar şi datorită obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor necesare, traficul rutier a putut fi deschis circulaţiei cu şapte luni mai devreme.

Dacian Cioloş, despre planurile Guvernului pentru 2016

Dacian Cioloş a prezentat, miercuri seară, o parte dintre priorităţile cabinetului său pentru anul 2016 în cadrul unei emisiuni televizate. Premierul a precizat că doreşte să vină cu un proiect fezabil pentru legea salarizării unice până la predarea mandatului, şi a subliniat nevoia atragerii cetăţenilor români plecaţi la muncă în străinătate înapoi în ţară, în contextul problemei scăderii demografice din România. Invitat la emisiunea "Sinteza Zilei" de la postul de televiziune Antena 3, prim-ministrul a dat asigurări că deficitul bugetar pe care îl va înregistra România anul viitor nu are şanse de a degenera într-o criză economică, precizând însă că măsurile luate de Guvernul precedent au pus o presiune semnificativă asupra bugetului.

Din interiorul Cotroceniului: Ce se ascunde în spatele zidurilor înalte ale Palatului

Noul site al Preşedinţiei oferă posibilitatea unui tur virtual al Palatului Cotroceni care oferă repere istorice pentru fiecare salon al Palatului situat în centrul Bucureştiului. Pe lângă clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Admnistraţia Prezidenţială, Palatul Cotroceni găzduieşte şi un Muzeu cu acelaşi nume, care reprezintă o adevărată călătorie în timp prin saloane şi dormitoare marcate de gustul şi creativitatea reginei Maria. Administraţia Prezidenţială a lansat, marţi, un nou site al Preşedinţiei, care introduce o nouă secţiune dedicată istoriei Palatului Cotroceni şi a Muzeului Cotroceni. "Adevărul" vă arată acest tur virtual al Palatului Cotroceni, aşa cum este el prezentat pe noul site al Preşedinţiei.

Aripile de 2 milioane de euro înălţate în Bucureşti, monumentul va domina toată Piaţa Presei Libere

Cel mai nou monument al Bucureştiului, dedicat luptei împotriva comunismului, a început să capete contur. Prima aripă din cele trei care urmează să compună statuia a fost montată pe soclu luni, iar cea de-a doua a fost ridicată miercuri. A treia aripă a monumentului va ajunge în Bucureşti pe 29 decembrie, atunci când statuia va fi gata. Conform conceptului dat de artistul Mihai Buculei, cel care semnează opera de artă, fiecare aripă este alcătuită din nouă pene cu dimensiuni diferite prinse cu nervuri, fiecare aripă având la bază câte un butuc ce urmează să se prindă pe soclul înclinat pe care va sta monumentul. "Este victoria vieţii asupra morţii, lucrarea fiind făcută din simboluri ", precizează Mihai Buculei. Costurile necesare pentru finalizarea acestei lucrări de artă monumentală sunt de 9.240.210 lei, fără TVA, cheltuieli decontate din bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti, conform hotărârilor Consiliului General.

Şoferii, asigurătorii şi ASF sunt deocamdată împăcaţi: RCA se va putea scumpi cu cel mult 50% în 2016

Liderii transportatorilor şi reprezentanţii companiilor de asigurări şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară au încheiat un protocol care limitează creşterea tarifelor RCA la 50% faţă de nivelul din iunie. "În urma negocierilor între reprezentanţii ASF, cei ai transportatorilor din România şi companiile de asigurări, s-a semnat, la 22 decembrie 2015, un protocol care prevede limitarea creşterii RCA la maximum 50%, luându-se ca termen de referinţă tarifele practicate în iunie 2015", a anunţat Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat. Până la sfârşitul anului trebuie să se facă modificările pentru normele pentru asigurări de răspundere civilă auto (RCA), în sensul celor discutate. Protocolul de înţelegere prevede excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local în comun.

Cum îi teroriza Mircea Govor, baron PSD, pe primarii din Satu Mare cu şantaje de presă: "Pot să te las fără clienţi"

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, arestat preventiv, ar fi şantajat mai mulţi şefi de instituţii deconcentrate şi primari pentru ca firmele pe care le controla să câştige licitaţii în judeţ. Cine nu se conforma devenea ţinta unor aşa-zise dezvăluiri compromiţătoare în presa locală, controlată de baronul PSD. Mircea Govor îşi va petrece Sărbătorile în arestul Poliţiei. Asta după ce, miercuri, Curtea Supremă a admis contestaţia procurorilor DNA la decizia de a-l plasa în arest la domiciliu pe baronul PSD. Şi Govor făcuse contestaţie, cerând o măsură preventivă mai blândă. În acelaşi dosar este urmărit penal deputatul PSD Andrei Dolineaschi, iar Liviu Dragnea, preşedintele PSD a fost audiat ca martor.

BANCHERUL

Intrarea in vigoare a Legii privind insolventa persoanelor fizice a fost amânată cu un an, pana in 31 decembrie 2016

Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, până la 31 decembrie 2016, anunţă guvernul intr-un comunicat in care mai precizează următoarele: Amânarea cu un an a intrării în vigoare a legii a fost decisă în condiţiile în care, o parte din mecanismul de aplicare nu este încă pregătit, iar normele metodologice de implementare nu au fost adoptate. Prin măsura aprobată astăzi de guvern, se asigură timpul necesar pentru procesul de consultare publică asupra normelor de aplicare a legii, iar ulterior, pentru adoptarea lor de către Guvern. De asemenea, se prelungeşte perioada în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului are sarcina să înfiinţeze cele 42 de Comisii de insolvenţă la nivel teritorial şi Comisia de insolvenţă la nivel central, cu scopul de a avea un sistem naţional care să asigure corectitudinea şi transparenţa în materia insolvenţei persoanei fizice.

Raiffeisen Bank acceptă, in sfârşit, sa împartă cu clienţii povara creditelor in CHF

După aproape un an de la aprecierea puternica a francului elveţian (CHF), cu peste 20% într-o singura zi din ianuarie 2015, provocând reizbucnirea scandalului conversiei in lei sau euro a creditelor in CHF, Raiffeisen devine a treia banca, după Volksbank si OTP Bank, care lansează o oferta de conversie in lei a împrumuturilor in CHF cu o reducere a datoriei (discount). Numai ca, spre deosebire de celelalte doua bănci, care au oferit un discount mediu de 20-25%, oferta Raiffeisen propune o scădere doar pe jumătate a creditului (10%) in prima faza, urmând ca in următorii doi ani să aplice alte doua reduceri de cate 5%, dar numai in condiţiile in care clienţii îşi plătesc la timp ratele. De asemenea, spre deosebire de Volksbank si OTP Bank, ale căror oferte s-au adresat tuturor clienţilor cu credite, oferta Raiffeisen are in vedere doar clienţii care au dificultăţi in achitarea restantelor

CURENTUL

Lui Birchall nu-i ajunge averea de 25 milioane de Euro: le execută silit pe fetele lui Vadim

Averea lui Birchall depăşeşte, conform declaraţiei sale de avere, 25 milioane de EURO. Toate acestea nu o împiedică pe deputata pesedistă să le blocheze conturile fetelor lui Vadim rămase fără capul familiei . Ana Birchall, jignită de Vadim în ziarele sale, consideră că fără ca să ia 40.000 de Euro de la fetele defunctului nu va avea onoarea "reperată". Aşa că bogătana Birchall s-a îndreptat asupra fetelor lui Vadim, blocându-le conturile până la concurenţa sumei de 40.000 EURO. Deşi Lidia fata cea mare a invitat-o pe deputată să vină să-şi aleagă din casă ce doreşte, aceasta vrea BANI! 40.000 de Euro de la fete, deşi nu fetele au jignit-o.

Urări - de Tia Şerbănescu

Anul viitor expiră mandatul dnei Kovesi la DNA. Întrebarea-cheie este: va primi dna Kovesi un nou mandat? Noul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a dat la această întrebare un răspuns ameţitor: întâi a zis că e prematur să se pronunţe, ceea ce era înţelept. Numai că nu s-a putut opri din antepronunţat: cică "societatea e atât de antagonică" încât reînvestirea unei persoane care şi-a dovedit competenţa şi eficienţa "ar expune acea persoană criticii unei părţi din societate". Mai exact, a penalilor şi a corupţilor! Criticile din societate nu pot fi însă evitate nici dac-o numeşti pe Fecioara Maria. Mereu s-ar găsi cineva să hulească. Iar a ezita în reînvestirea dnei Kovesi din cauza criticilor înseamnă teamă de competenţă şi cedare în faţa corupţiei. Sigur, lucrurile sunt departe de a se fi stabilit şi probabil că nici dna Prună nu şi-a distilat încă opţiunile dar a greşit pronunţându-se aşa cum a făcut-o şi trezind neîncredere în felul său de a raţiona. Mă rog, poate că dna Prună a avut un moment de uitare, o clipă de rătăcire, cum li se întâmplă multor doamne tehnocrate când se trezesc în antagonie politică taman de sărbători.

EVENIMENTUL ZILEI

Politicienii, comici vestiţi ai aparatului de fotografiat

Când ştiu că sunt filmaţi sau fotografiaţi, politicienii au grijă de imaginea lor. De-a lungul anului, aceştia, cu voia sau fără voia lor, au fost imortalizaţi în ipostaze amuzante. Unii şi-au publicat singuri fotografiile pe Facebook, alţii au fost surprinşi de fotoreporterii EVZ. Dacă ar fi să realizăm un top, europarlamentarul Maria Grapini ar câştiga locul întâi. După ce s-a pozat pe bicicleta unui copil de doi ani, anul acesta s-a tolănit într-un lan de maci, fotografi a ajungând virală pe internet. În toamna acestui an, în presă au apărut fotografii în care şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache , apărea dormind în timpul unei întâlniri cu delegaţia sârbă, la jumătatea lunii iulie, când preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită în Serbia. Preşedintele s-a pozat cu un clop pe cap.

Previziunile lui Traian Băsescu pentru 2016

Fostul preşedinte a răspuns întrebărilor "Evenimentului zilei" legate de cele mai importante evenimente şi personaje ale anului. Traian Băsescu: Cel mai important eveniment al anului 2015 a fost valul de migraţie islamist în Europa, eveniment care a demonstrat fragilitatea unor instituţii europene şi care reprezintă accelerarea unui proces de islamizare a Uniunii Europene. Fenomenul va continua şi în anul 2016, iar România trebuie să apere tradiţiile, credinţa creştină, cultura şi istoria proprie şi a Uniunii Europene. Cota de islamişti acceptaţi pe teritoriul României trebuie să fie zero. În 2016 este de urmărit cu mare atenţie execuţia bugetară. În plus, este de mare interes evoluţia electorală a Mişcării Populare şi tinerii politicieni pe care acest partid nou îi propune electoratului, în frunte cu Eugen Tomac. Prevăd evoluţii cel puţin interesante dacă nu cumva spectaculoase.

Surparea de la Eroilor încurcă circulaţia până în martie

Veşti proaste pentru şoferi şi pentru locuitorii din zona Eroilor, unde s-a surpat şoseaua. Constructorul care lucrează la noua magistrală M5 de metrou şi care a închis circulaţia, din cauza unor probleme în subteran, a anunţat că traficul va fi redeschis abia pe 22 martie 2016, pentru că, în continuare, zona este una periculoasă. Soluţia propusă de reprezentanţii firmei Astaldi l-a nemulţumit pe Răzvan Sava, primarul general interimar al Capitalei. "Este inacceptabil termenul propus de constructor. I-am pus în vedere că afectează grav siguranţa locuitorilor din zonă şi a celorlalţi din cartierele Drumul Taberei sau Rahova. Sunt 100.000 de oameni afectaţi şi 14 persoane evacuate. Le-am impus celor de la firma care se ocupă de lucrările din zonă, data de 15 ianuarie. Atunci vreau ca oamenii să se mute înapoi în casele lor", a declarat edilul-şef.

JURNALUL NATIONAL

Dacian Cioloş, despre deficitul bugetar: Trebuie să fim foarte atenţi cu gestiunea bugetului, să nu destabilizăm pe termen lung ţara

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că deficitul pe anul în curs urmează să se situeze în jurul celui prognozat. ''Faptul că sunt anumiţi bani în buget, necheltuiţi, nu este neapărat un lucru bun, pentru că banii aceia au fost planificaţi să fie cheltuiţi pe anumite lucruri. Şi dacă banii nu au fost utilizaţi pe investiţii, de exemplu, şi au rămas în buget nu e neapărat un lucru bun. Aici, eu sper să lăsăm visteria plină, din punctul acesta de vedere, atunci când plecăm şi să cheltuim pe ce ne-am asumat că-i cheltuim. Să-i găsim mai degrabă în autostrăzi, în şcoli, în spitale, acolo unde e nevoie de ei. Deci, nu ştiu la ce ne referim din punctul acesta al bugetului", a declarat premierul, întrebat dacă de la precedenta guvernare a găsit "visteria goală".

Narcis Neaga, pus sub control judiciar pe cauţiune!

Procurorii DNA au dispus faţă de fostul director al CNADNR Narcis Neaga măsura controlului judiciar pe cauţiune în valoare de 300.000 lei, fiind cercetat pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Fostul director al CNADNR Narcis Neaga s-a prezentat miercuri la sediul DNA în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Acesta este suspectat de abuz în serviciu în dosarul privind autostrada Sibiu - Orăştie. Pe 8 decembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor CNADNR a decis înlocuirea lui Narcis Neaga cu Cătălin Homor la conducerea companiei, ordinul în acest sens fiind semnat de ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Ponta şi Tăriceanu, discuţii despre un nou partid sau o alianţă

Surse din cadrul ALDE Ploieşti au declarat pentru max-media.ro că, luni, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu ar fi avut o întâlnire extrem de importantă, în care se discută înfiinţarea unui partid nou sau, eventual, a unei alianţe. Cel care a lansat zvonul este fostul viceprimar cu atribuţii de primar, Iulian Teodorescu. Potrivit informaţiilor de până acum, nu se ştie, deocamdată, dacă Victor Ponta va rupe o parte din PSD, pentru a o alipi ALDE, sau va înfiinţa un nou partid, care va face o alianţă cu ALDE. Cert este că, la Ploieşti, consilierii ALDE au trecut în opoziţie şi au anunţat că nu vor vota noii viceprimari propuşi de PSD. Informaţia a fost prezentată miercuri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

NATIONAL

Foame mare la SIE!

Dincolo de "măştile" care ajung pe criterii politice sa fie numărul unu prin organigramele oficiale, oamenilor din eşalonul doi le revine sarcina, deloc uşoara, sa asigure bunul mers cotidian al activităţii. Iar poate unul dintre cele mai bune exemple in acest sens este cel al generalului Silviu Predoiu, cel care, de atâta amar de vreme, asigura bunul mers al lucrurilor in cadrul Serviciului de Informaţii Externe. Generalul Predoiu a reuşit sa dea o lovitura de proporţii, prin aducerea in cadrul serviciului a unor cadre proaspete, racolate din diverse alte domenii de activitate. Dar numai "muc si sfârc", profesionişti de excepţie, astfel ca se poate spune ca generalul Predoiu a reuşit sa ia doar "crema" vizata si de alte structuri si sa o aducă sub propria pulpana. Numai ca multe dintre aceste "tinere speranţe" ale spionajului romanesc aproape ca sunt pe cale sa rupă rândurile acum, dintr-un motiv cel puţin halucinant la acest nivel: nişte salarii de mizerie pentru nişte oameni care, oricând, pot câştiga înzecit in sistemul privat.

Cazierul fiscal se îngroaşă cu sute de infracţiuni si contravenţii

In cazierul fiscal al contribuabililor vor putea fi înscrise informaţii despre 318 fapte (fata de 117 in prezent) sancţionate de legile fiscale, contabile si vamale. Potrivit unei hotărâri adoptata ieri de Guvern, 82 dintre aceste fapte reprezintă infracţiuni, iar 236 sunt contravenţii. Practic, vor fi introduse unele fapte noi fata de cele care se regăsesc in prezent, a căror săvârşire reflecta un comportament fiscal inadecvat, dar, in acelaşi timp, vor fi si eliminate o serie de fapte, ca urmare a abrogării unor acte normative. Printre faptele pentru care se înscriu informaţii in cazierul fiscal vor fi introduse si cele prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sancţionarea faptelor de corupţie. Dintre situaţiile care vor aduce cu sine introducerea acestor informaţii in cazierul fiscal se numără omisiunea de a furniza, cu ştiinţa, datele cerute potrivit legii, pentru obţinerea de fonduri UE sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, daca fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

PUTEREA

Gigi Becali oferă 3 milioane de euro pentru cei mai buni cinci jucători de la Astra

Gigi Becali vrea să câştige titlul până să înceapă play-offul. Şi cum poate face asta foarte rapid? Cumpărând cei mai buni jucători ai liderului Astra. Profitând de situaţia financiară fără scăpare a clubului giurgiuvean, Becali vrea să-i aducă la Steaua pe cei mai buni cinci jucători ai lui Şumudică, în frunte cu Budescu, şi continuând cu Morais, Alibec, Enache şi De Amorim. Pentru ei, creditorul roş-albaştrilor oferă trei milioane de euro. În altă ordine de idei, Becali a enunţat şi lista scurtă cu jucători pe care îi vrea cât mai repede plecaţi de la Steaua: "Le-am spus lui Reghe şi lui Argăseală ca să ştie: Alcenat, Tahar, Guilherme şi Tade nu au ce să caute în cantonament. Să rămână aici, în Bucureşti, să se antreneze cu un om, dar nu au de ce să mai facă pregătirea cu echipa. La Steaua, se face selecţie naturală, nu faci faţă presiunii, «la revedere».

Scandal în închisoarea din Craiova: deţinuţii au dat foc celulelor

Deţinuţii din Secţia de Maximă Siguranţă a Penitenciarului Craiova au stârnit o adevărată revoltă în celule Ei au incendiat saltelele din celule, au spart geamuri şi obiecte sanitare. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la una dintre secţiile de maximă siguranţă. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Craiova, deţinuţii ar fi contestat programul de difuzare a semnalului TV, care se opreşte la ora 23.00. Nemulţumiţi că agenţii nu ţin cont de cererile lor, şapte deţinuţi ar fi început să distrugă mobilierul din camere. Într-o celulă au fost incendiate saltelele. Trei deţinuţi au fost răniţi. Cazul este cercetat acum de procurori, dar şi de o comisie din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Vizaţi sunt şi angajaţii din grupa de intervenţie, care sunt suspectaţi că ar fi agresat mai mulţi deţinuţi.

ROMANIA LIBERA

Cine sunt mercenarii Chinei din Africa

Condotier în ţări din Golf şi în Yemen, fondatorul Blackwater, Erik Prince, încearcă să refacă în Africa, în contul Beijingului, "Compania Indiilor". Erik Prince, legendarul patron şi fondator al Black­water, cea mai puternică armată privată din lume până în 2009, este în prezent la comanda Frontier Services Group (FSG), întreprinderea sa cu sediul în Hong Kong, însărcinată cu logistica în Africa pentru numeroasele multinaţionale chineze. Asigurarea logistică este faţada, dar în culise este vorba de apărarea investiţiilor Chinei în ţări africane, caracatiţa economică chineză fiind speriată de ascensiunea terorismului ,care îi ameninţă interesele. Riscul terorist este explicit evocat de Beijing, care se declară îngrijorat pentru securitatea celor două milioane de expatriaţi în Africa. În realitate, terorismul prezintă un risc pentru interesele economice chineze în Africa.

Sărbători fericite pentru parlamentari

Senatorii şi deputaţii au oficial pensii speciale, după ce miercuri preşedintele a promulgat legea care reglementează acest privilegiu. Nici şeful statului, nici liberalii nu s-au adresat Curţii Constituţionale pentru că nu au vrut să se pună rău cu aleşii poporului. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament. Preşedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituţională, însă şeful statului nu a recurs la acest instrument constituţional. Nici liberalii nu s-au adresat CCR, deşi anunţaseră că studiază această posibilitate. Potrivit unor surse parlamentare, pasivitatea liderilor politici ar fi fost provocată de faptul că mai mulţi parlamentari le-au transmis şefilor de partide că nu vor mai vota pensii speciale, pentru alte categorii sociale, dacă proiectul care îi vizează va fi blocat.

Putin îşi vânează din nou rivalul

Rusia a lansat o nouă vânătoare contra opozantului şi fostului oligarh, exilat în Europa, Mihail Hodorkovski, inculpat de justiţia rusă pentru o crimă din 1998. Nouă luni după ieşirea din închisoare, fostul oligarh şi patron al gigantului energetic Iukos, Mihail Hodorkovski şi-a făcut o revenire spectaculoasă pe scena politică - în septembrie, cu ocazia festivalului organizat de Le Monde, el a anunţat că intenţionează să devină preşedintele Rusiei. Aceeaşi intenţie a provocat riposta Kremlinului finalizată cu distrugerea holdingului Iukos şi închiderea patronului său în temniţele Siberiei. Nimic de mirare că Hodorkovski a devenit din nou o ţintă de distrus pentru liderul rus. Justiţia rusă suspectează că Hodorkovski, care locuieşte în prezent la Londra, ar fi comandat asasinarea unui primar din Siberia, în urmă cu 17 ani, acuzaţii pe care Hodorkovski le denunţă ca "motivate politic".

ZIARUL FINANCIAR

În 2016 în economia privată rămân în plus 23 de miliarde de lei. Pe ce vor fi cheltuiţi?

În economia privată se vor regăsi anul viitor 23 de mi­liarde de lei (5 mld. euro) în plus faţă de 2015 - 10 miliarde de lei păstraţi din relaxările fiscale (în special din reducerea TVA) şi 13 miliarde de lei din creşterea venitului disponibil ca urmare a majorărilor salariale în aparatul de stat. Spre ce se vor îndrepta aceşti bani? "O parte vor merge în consum, o parte în investiţii private. În loc să investească bugetul statului o să investească mediul privat. Este posibil ca procentul de multiplicare a banilor în economie să crească, iar pe considerentul acesta să vedem o creştere economică mai mare cu 0,5 - 1%. Dar totul depinde de cum vor fi folosiţi aceşti bani - ei or să ajute creşterea economică dacă sunt folosiţi mai bine decât i-ar fi folosit bugetul", comentează economistul Dragoş Cabat.

Fondul suveran al Norvegiei şi Templeton au vândut în tandem acţiuni Petrom

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, şi fondul de investiţii Templeton Frontier Markets au vândut în şedinţa de marţi, 22 decembrie, acţiuni OMV Petrom (SNP) în valoare de 20,5 mil. lei. Cele două fonduri au lichidat 68,6 milioane de acţiuni la cea mai mare companie de pe bursa locală, reprezentând 0,12% din capital. Ambii investitori au vândut acţiunile SNP la acelaşi preţ, de 0,3 lei/unitate. Mai exact, fondul suveran al Norvegiei a lichidat un pachet de 4,2 mil. acţiuni (0,007%), în timp ce fondul Templeton a vândut 64,38 milioane de acţiuni (0,11% din capitalul Petrom), prin patru tranzacţii, încasând 20 mil. lei. Raiffeisen Bank a fost intermediarul tranzacţiilor, potrivit raportărilor de pe bursă. În urma vânzării de marţi, fondul nor­vegian şi-a redus nesemnificativ deţinerea. La 31 decembrie 2014, acesta deţinea 0,4% din capitalul Petrom, potrivit celor mai recente raportări publice.

Pe ultima sută de metri BCR a vândut neperformante corporate de 1,2 mld. euro

Nemţii i-au învins în final pe americani: Deutsche Bank a reintrat în joc după ce în vară a fost exclusă de la negocierile pentru un pachet mai mare de neperformante la BCR, acolo unde fondul Lone Star fusese în pole position. BCR, cea mai mare bancă locală, a vândut pe ultima sută de metri a acestui an un portofoliu de credite corporate neperformante cu o valoare nominală de 1,2 mld. euro, către un consorţiu format din Deutsche Bank, IFC şi APS. Aceasta este cea mai mare tranzacţie cu credite neperformante din acest an. Ca efect al tranzacţiei, BCR se aşteaptă ca rata împrumuturilor neperformante (NPL ratio) să scadă cu aproximativ 5 puncte procentuale. Conform unor surse din piaţă, discountul de vânzare pentru un astfel de portofoliu s-a situat în jurul a 90%. În această tranzacţie, BCR a fost asistată de casa de avocatură Schonherr, în timp ce consorţiul a fost asistat de casa de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb