REVISTA PRESEI 25.07.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 iulie 2014

ADEVARUL

Rusia atacă cu obuze estul Ucrainei, acuză SUA

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, Marie Harf, a declarat: "Au fost trase focuri de artilerie, din Rusia, spre poziţii ale armatei ucrainene. Avem noi dovezi că ruşii intenţionează să livreze şi mai mult armament greu şi rachete de ultimă generaţie forţelor separatiste din Ucraina. Avem dovezi că Rusia lansează obuze spre teritoriul ucrainean, în încercarea de a distruge poziţiile militare ale forţelor guvernamentale din estul Ucrainei". Oficialul american, Marie Harf, a informat jurnaliştii într-o conferinţă de presă că dovezile se bazează pe rapoarte primite de la serviciile secrete, însă a refuzat să numească despre ce dovezi este vorba. O prezenţă militară sporită din partea Rusiei la graniţa cu Ucraina a fost observată şi de către doi oficiali ai Pentagonului, care au anunţat, sub protecţia anonimatului că în prezent există 15.000 de trupe masate la frontiera cu Ucraina, în condiţiile în care săptămâna trecută numărul lor era de circa 12.000.

Un avion Air Algérie cu 116 oameni la bord s-a prăbuşit în nordul Africii

Un avion închiriat de compania Air Algerie de la operatorul aerian spaniol SwiftAir a dispărut de pe ecranele radar în dimineaţa zilei de joi (ora 4.55 a României), la 50 de minute după ce decolase din Ouagadougou, în Burkina Faso. Aeronava de tipul McDonnell Douglas MD 83 se îndrepta către Alger şi avea la bord şase membri ai echipajului şi 110 pasageri, printre care şi un român. Zborul AH5017 era una dintre cele patru curse pe care Air Algerie le asigura săptămânal spre Ouagadougou. Centrul de comandă al operaţiunilor de căutare a avionului a fost stabilit la Timbuktu, iar Franţa, care avea avioane la Gao, aproape de locul în care se crede că s-a prăbuşit cursa AH5017, a mobilizat patru aparate Mirage 2000 pentru a căuta aeronava Air Algerie. Joi seară, avioanele Mirage au găsit avionul prăbuşit, la Tilemsi, la 70 de kilometri de Gao, în Mali, aproape de graniţa cu Algeria. Epava se află într-o zonă deşertică, foarte greu accesibilă şi, de câteva luni, controlată de rebeli jihadişti.

Olandezii cer expulzarea fiicei lui Vladimir Putin, care locuieşte la Haga

Primarul oraşului olandez Hilversum a cerut expulzarea fiicei lui Vladimir Putin, Maria, care locuieşte la Haga alături de partenerul ei olandez, în urma prăbuşirii avionului malaysian în Ucraina, doborât probabil de o rachetă a rebelilor pro-ruşi, relatează Daily Mail în ediţia electronică de joi. Ulterior, primarul Pieter Broertjes şi-a cerut scuze pentru aceste comentarii, afirmând că cerinţa sa "nu a fost înţeleaptă", dar a venit "din sentimentul de neputinţă". Maria Putina, în vârstă de 28 de ani, ar trăi în Olanda de câţiva ani, alături de partenerul ei olandez, Jorrit Faassen, în vârstă de 34 de ani, care deţine un post de conducere la o firmă de consultanţă rusească. Acesta deţine un penthouse într-o clădire de lux din Voorschoten. Cuplul s-ar fi căsătorit în 2009, dar nu există documente oficiale care să confirme această informaţie. Activişti anti-Putin din toată lumea au postat adresa Mariei Putin pe Twitter şi au cerut poporului olandez să protesteze în faţa locuinţei sale.

Ponta, la Adevărul Live: Voi candida la Preşedinţie. Crin Antonescu ar fi fost cel mai dificil adversar

Premierul Victor Ponta a anunţat oficial că va candida la alegerile prezidenţiale în emisiunea Adevărul Live. Şeful PSD s-ar fi temut de o competiţie electorală cu Crin Antonescu, însă decizia PNL de a-l desemna pe Klaus Iohannis prezidenţiabil "i-a luat o piatră de pe inimă". Premierul a susţinut că baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, nu a fost în biroul său pentru a face trafic de influenţă. "Au fost alţii", a mai spus Ponta. Poziţia politică a României este coerentă, faptul că responsabilitatea Federaţiei Ruse e clară, că noi ne dorim ca Ucraina, dar şi Moldova să poată să meargă fără alte presiuni, pe drumul proeuropean şi că există necesitatea evidentă a unor reacţii coordonate şi eficiente ale UE.

Panică în Irak: jihadiştii din SIIL ordonă mutilarea genitală a femeilor

Gruparea jihadistă SIIL, care a ocupat mai multe zone din Irak, a emis un decret prin care impune mutilarea organelor genitale, la femeile cu vârste cuprinse între 11 şi 46 de ani, anunţă Jacqueline Badcock, un înalt oficial al ONU. Procedura implică o intervenţie chirurgicală prin care este eliminat clitorisul, pentru ca femeile să nu simtă plăcere în timpul actului sexual şi este aplicată în comunităţi de musulmani din Orientul Mijlociu, Africa, dar şi Asia, afectând milioane de femei. ONU a adoptat în decembrie 2012 o rezoluţie prin care cere tuturor statelor din lume să interzică această procedură considerată barbară şi inumană. Mutilarea organelor genitale este deosebit de dureroasă şi generează numeroase riscuri la adresa sănătăţii unei femei, de la hemoragie intensă, probleme la urinare, septicemie, infertilitate, mortalitate infantilă ridicată la naşteri, până la decesul persoanei.

Anunţ BOMBĂ despre Vodafone

Agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în scădere cu o treaptă ratingul atribuit Vodafone Group Plc, după ce al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume a cheltuit miliarde de euro pentru a se extinde în Spania şi Germania, transmite Bloomberg. Moody's a retrogradat ratingul pentru datoriile VODAFONE de la 'A3' la 'Baa1', pe fondul scăderii veniturilor pe unele din cele mai mari pieţe ale companiei britanice şi în urma achiziţionării unor operatori de cablu din Europa. 'Retrogradarea reflectă aşteptările noastre referitoare la profilul financiar al VODAFONE, care va rămâne slab în următorii doi-trei ani', se arată în comunicatul Moody's. Matt Morgan, purtător de cuvânt al Vodafone, a refuzat să comenteze decizia agenţiei de evaluare financiară. Este pentru prima dată din 2007 când Moody's atribuie VODAFONE un rating sub nivelul 'A3'.

Începe Liga pe care nu o văd peste trei milioane de români: cât costă să vezi fotbalul la TV în Europa şi cât costă la noi

Ediţia 2014-2015 a campionatului românesc debutează în acest weekend, în condiţiile în care meciurile nu mai pot fi văzute de abonaţii RCS&RDS, cel mai mare operator de cablu din România. Campionatul românesc va putea fi urmărit la posturile Look TV şi Look Plus, care se regăsesc în grila de programe a celor de la UPC, iNES IPTV (internet) şi Orange TV. Pentru vizionarea a aproape jumătate din partidele din fiecare etapă nu se aplică nicio taxă suplimentară. În schimb, abonaţii care vor să urmărească toată etapa sunt nevoiţi să activeze extraopţiunea fotbal, contra sumei de 10 lei pe lună. În Germania, doar patru meciuri din tot sezonul sunt disponibile către toţi consumatorii: primul meci al campionatului, primul meci după pauza de iarnă şi ambele manşe ale play-off-ului retrogradării. Pentru a vedea întreg sezonul de Bundesliga, un neamţ plăteşte 18 euro în plus, faţă de pachetul de bază. În Spania, telespectatorii plătesc puţin peste 18 euro către Canal+. Sportul rege e şi mai scump pentru fanii din Anglia, care pot viziona orice program din grila Sky Sports (inclusiv Premier League) pentru 10 lire / zi. Italienii pot viziona Serie A pentru 30 de euro pe lună la Sky Italia.

O companie a miliardarului Richard Branson promovează Bucureştiul ca loc potrivit pentru a deschide o afacere şi a deveni antreprenor

"Gândiţi-vă la hub-uri globale pentru deschiderea de afaceri şi România nu este probabil prima ţară care vine în minte. Dar poate este vremea să regândiţi lucrurile...". Aşa începe prezentarea Bucureştiului şi a României pe Virgin Entrepreneur, parte a Virgin Group, deţinut de către miliardarul Richard Branson. Site-ul prezintă apoi Bucureştiul drept unul dintre cele mai bune locuri de lume pentru a începe o afacere, potrivit unei postări din data de 4 iulie. Printre argumentele pro se află populaţia de 1,9 milioane de locuitori a Capitalei, costurile operaţionale mici şi "bogăţia de capital intelectual", iar printre argumentele contra se află faptul că se face greu rost de capital şi este nevoie de mai mult suport pentru startup-uri. În schimb, costurile cu energia şi birourile ar fi de patru ori mai mici decât cele din Vestul Europei.

Holdingul GML cere despăgubiri de 103 miliarde de dolari pentru confiscarea activelor Yukos de către Rusia

Curtea de Arbitraj de la Haga trebuie să dea verdictul săptămâna viitoare, în data de 28 iulie, într-un mega-proces în care holdingul GML Ltd. cere despăgubiri în valoare de 103 miliarde de dolari pentru confiscarea Yukos de către statul rus, scrie Bloomberg, care îl citează pe Tim Osborne, şeful grupului. GML Ltd a demarat procesul în anul 2007. Mihail Hodorkovski - cel care controla grupul petrolier, a stat în închisorile ruse mai bine de zece ani, după ce a fost acuzat de fraudă, spălare de bani şi deturnare de fonduri, fiind eliberat abia la finele anului trecut. El avea în 2003 o avere estimată la 15 miliarde de dolari, iar Yukos era în acel moment cea mai mare companie petrolieră rusă. Aceasta a fost acuzată de o evaziune gigantică, de 27 de miliarde de dolari, falimentată şi vândută pe bucaţi. Cea mai mare parte a activelor Yukos au ajuns, în final, la Rosneft, companie deţinută de către statul rus, iar o parte la Gazprom. Procesul lui Hodorkovski şi dezmembrarea Yukos au fost categorisite de către Occident drept "politice". Oligarhul era un inamic public al lui Putin.

BANCHERUL

Romanii fac zilnic cumparaturi cu cardul de 62 de euro la magazinele din strainatate, de 3 ori mai mult decat in 2008

Romanii fac zilnic cumparaturi cu cardul in strainatate in valoare de 16,6 milioane de lei, efectuand 60.000 de tranzactii la POS-urile magazinelor din alte tari, ceea ce inseamna o medie de 276 lei pe tranzactie, adica in jur de 62 de euro, arata datele agregate ale BNR. In primele trei luni ale acestui an, romanii au facut 5,4 milioane de plati cu cardul la POS-urile magazinelor din strainatate, cu 1,25 milioane mai mult decat in aceeasi perioada a anului precedent, arata statisticile BNR. Asta inseamna ca in stainatate romanii fac 60.000 de plati cu cardul in fiecare zi sau 2.500 de plati in fiecare ora, adica 41 de tranzactii in fiecare minut. Numarul platilor cu cardul in strainatate este in crestere puternica de la an la an, daca ne uitam ca in primele trei luni ale anului 2008 au fost efectuate doar 1,29 milioane de plati cu cardul in strainatate, asadar de cinci ori mai putine decat in prezent.

CURIERUL NATIONAL

Cioloş: UE caută modalităţi de sprijinire a Republicii Moldova

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat, ieri, că Uniunea Europeană caută noi modalităţi de a sprijini producătorii din Republica Moldova, afectaţi de încetarea importului de fructe şi legume de către Rusia. "Căutăm soluţii pentru a facilita accesul pe piaţa europeană a unor cantităţi de mere, prune, struguri, folosind atât oportunităţile existente în cadrul Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat (DCFTA), cât şi în cadrul altor instrumente de comerţ pe care le avem la dispoziţie şi care pot fi mobilizate rapid. Este important ca R. Moldova să folosească la maximum contingentele de export pe care le are pe piaţa europeană şi să-şi diversifice pieţele de desfacere pentru aceste produse", a precizat Cioloş, De asemenea, Cioloş a precizat că "se fac eforturi de ambele părţi pentru ca Acordul de Liber Schimb UE-Republica Moldova să înceapă să fie aplicat înainte de data prevăzută, pentru a oferi producătorilor moldoveni un acces mai rapid pe piaţa UE".

Este reducerea CAS de ajuns pentru economie?

Mircea Coşea: În momentul de faţă această măsură are un efect minor, nu este în niciun caz o măsură salvatoare. "Este o măsură tardivă, nu a fost luată la momentul la care trebuia să fie luată". Liviu Rogojinaru, CNIPMMR: Reducerea CAS va scoate la lumină banii negri şi ar slăbi partea de impozitare. Va conta pentru cei cu salarii între 1.000 de lei şi 2.000 de lei. Reducerea CAS este o măsură bună, dar ca orice măsură bună ea devine într-adevăr pozitivă atunci când întruneşte mai multe condiţii: condiţiile de mediu, în care este aplicată; de sustenabilitate şi condiţiile de perioade, când este aplicată, spune analistul economic Mircea Coşea.

UE intenţionează să întrerupă finanţarea pentru băncile ruseşti

Miniştrii Afacerilor Externe din UE au mandatat Comisia Europeană să finalizeze un document privind eventuale sancţiuni pentru mai multe sectoare ale economiei ruse. Sectorul financiar rusesc, care reprezintă miliarde de euro, ar fi cel mai afectat. Documentul propune interdicţia de a exporta "tehnologii sensibile", în special în sectorul energetic, strategic pentru economia rusă. Uniunea Europeană intenţionează să întrerupă finanţarea pentru băncile publice ruseşti, măsura fiind una dintre sancţiunile pe care urmează să le adopte, cu scopul de a pedepsi Moscova pentru sprijinirea separatiştilor din estul Ucrainei, informează publicaţia Financial Times.

Clujul, cel mai primitor oraş din Europa pentru străini

Clujul este cel mai primitor oraş din Europa, 91% dintre locuitorii săi pronunţându-se în favoarea prezenţei străinilor, pe care o consideră benefică pentru oraşul lor, potrivit unui studiu privind viaţa urbană, în Uniunea Europeană, realizat de Daily Mail. Astfel, din cei peste 41.000 de respondenţi, din 79 de oraşe, care au luat parte la această cercetare, a rezultat o medie pe Uniunea Europeană de 73%, care relevă o atitudine pozitivă faţă de străini, cea mai redusă valoare procentuală fiind înregistrată la Atena, unde doar 26% dintre cei intervievaţi tolerează prezenţa celor veniţi din alte ţări. Per total, cei mai mulţi respondenţi au calificat prezenţa străinilor drept benefică, excepţie făcând cinci oraşe: Atena, Nicosia (Cipru), Liege (Belgia), Heraklion (Grecia) şi Torino (Italia).

Avertisment venit de la New York: Deutsche Bank joacă periculos

Reprezentanţa din New York a băncii centrale a SUA a notificat conducerea executivă a instituţiei de credit germane asupra riscurilor activităţii sale din America. "Operaţiunile gigantice ale Deutsche Bank din SUA suferă de un pomelnic de probleme serioase, incluzând raportări financiare grosolane, audit şi supraveghere neadecvate şi sisteme tehnologice slabe". Expunerea pe derivate a băncii se ridică la 55 trilioane dolari, fiind de 100 ori mai mare decât depozitele atrase şi de 20 de ori mai mare decât întreg PIB-ul Germaniei.

Mai bine de 2,2 miliarde de săraci sunt astăzi în lume

Un raport al PNUD arată că aproape 1,5 miliarde de persoane trăiesc într-o sărăcie lucie şi că 800 milioane de persoane se află în pragul sărăciei. Circa 1,2 miliarde de persoane trăiesc cu 1,25 dolari pe zi, sau chiar mai puţin. Mai bine de 2,2 miliarde de fiinţe umane de pe planetă trăiesc în totală sărăcie sau sunt în pragul sărăciei, se arată într-un raport dat publicităţii joi de către PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare). Este o situaţie, subliniază documentul citat, ce măreşte riscul unor crize financiare şi chiar al unor catastrofe naturale. Creşterea preţurilor la alimente şi conflictele violente existente în diverse zone ale lumii sunt, în opinia Naţiunilor Unite, alte surse agravante ale sărăciei.

EVENIMENTUL ZILEI

Jaful de la CoNAS, asortat cu afacerile familiei Voiculescu

Cazul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) este emblematic pentru modul în care sunt sifonate milioanele de euro din Sănătate, în timp ce bolnavii sunt trataţi cu nepăsare şi dezinteres. După ce multă vreme s-a aflat la adăpost de ochii presei, neregulile din CoNAS au ieşit până la urmă la iveală şi arată cum s-a întins cancerul afacerilor necurate din sistemul sanitar şi asupra acestei instituţii din subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Ponta şi Cazanciuc, BATJOCORIŢI la Antena 3

Premierul Victor Ponta a avut parte de un atac neobişnuit de dur din partea ziariştilor Antenei 3, chiar în timpul unei intervenţii în emisiunea Sinteza Zilei. Oana Stancu şi Mihai Gâdea i-au cerut premierului să pună sub control politic procurorii DNA. Disputa dintre premier şi jurnaliştii de la Antena 3 a pornit de la modul în care a fost instrumentat dosarul lui Mircea Băsescu. Mihai Gâdea şi Oana Stancu au susţinut că procurorii sunt funcţionari publici şi trebuie traşi la răspundere de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. De altfel, Oana Stancu l-a numit pe Cazanciuc "nevertebrată" şi "moluscă".

Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate

Premierul Ponta a declarat că, din punct de vedere instituţional, a fost absolvit, printr-o decizie a ICCJ, de acuzaţia de plagiat, iar din punct de vedere moral a plătit, inclusiv preţul politic, pentru o greşeală din urmă cu 16 ani, perioadă după care ar fi putut fi eliberat chiar şi pentru omor. El a arătat că în privinţa acuzaţiilor de plagiat poate vorbi despre două aspecte, respectiv instituţional şi personal. "Cea instituţională este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în acelaşi timp cei care vorbesc despre statul de drept şi despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu", a spus Ponta la Adevarul Live.

Realizatorul de televiziune Andrei Bădin, acuzat de luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei l-au pus sub acuzare pe Andrei Bădin, suspectat că a primit mită de la Adrian Duicu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Postul B1 l-a suspendat din funcţie până la clarificarea situaţiei. Potrivit DNA, în luna august 2013, Andrei Dan Bădin, "realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală", se arată într-un comunicat al DNA.

O campanie minieră de mare valoare va fi scoasă la vânzare în curând!

Cupru Min Abrud a primit din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Alba autorizaţia de mediu pentru obiectivul minier Roşia Poieni, zăcământ care conţine, potrivit specialiştilor, peste 60% din totalul rezervelor de cupru ale României. Societatea din Abrud, unde lucrează în jur de cinci sute de oameni, a depus documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de mediu la sfârşitul anului trecut. În urma analizării documentaţiei depuse de SC Cupru Min SA Abrud, înregistrată la APM Alba în 16 decembrie 2013, a verificării amplasamentului, a şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din 22 iulie, APM Alba a luat decizia de emitere a autorizaţiei de mediu pentru desfăşurarea activităţii conform CAEN 0729 -

JURNALUL NATIONAL

Nana miroase a spălare de bani

Familia Băsescu se încadrează total între persoanele expuse politic aşa cum sunt ele definite de directiva europeană din 2005 privind combaterea spălării banilor şi terorismului. Ele sunt persoanele fizice cărora li s-au încredinţat funcţii publice importante şi membrii direcţi ai familiilor lor sau persoanelor cunoscute ca asociaţi apropiaţi ai acestor persoane. În regimul comunitar de combatere a spălării banilor, directiva europeană a inclus şi notarii în domeniul de aplicare. Deja Traian Băsescu are "experienţă" cu investigaţiile Oficiului Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor care i-a închis un dosar pentru o tranzacţie imobiliară. Nu ştim dacă afacerea de la Nana s-a aflat în atenţia aceluiaşi ONCSB. Deoarece Băsescu Traian este persoană cu risc ridicat, potrivit legislaţiei în domeniu iar Ioana Băsescu intră şi ea în aceeaşi categorie - cu dublă calitate - de notar dar şi membru al familiei, achiziţia fermei de la Nana, de 300 de hectare devenea automat subiect de investigaţie.

Ce păţesc şoferii care iau în maşină autostopişti

Potrivit unui proiect de OUG iniţiat de Ministerul Transporturilor şi postat, pentru a doua oară în dezbatere publică pe transparenţă decizională, şoferii care transportă persoane "la ocazie", fără autorizaţie, vor fi arşi la buzunar. Mai exact, se vor alege cu amenzi între 1.000 - 5.000 lei. Acelaşi document a mai fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor în decembrie 2013, însă nici până acum nu a fost aprobat. Mai exact, persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, iar acel transport nu este realizat în regim de taxi sau în regim de închiriere de către transportatori autorizati. Concret, şoferii care vor transporta autostopişti ar putea primi o amendă de până la 5000 lei.

NATIONAL

Familia Adamescu renunta la creditul pentru magazinul Unirea si la cumpararea de actiuni Astra

Societatea Unirea Shopping Center SA, controlata de sotii Carmen si Dan Adamescu prin The Nova Group Investments Romania, a convocat AGA pentru a revoca mai multe decizii luate in iunie, referitoare la contractarea unui credit de 45 milioane euro pentru investitii si cumpararea de actiuni Astra de 16 milioane de euro. Convocarea AGA pentru 25 august 2014 a fost semnata de catre Carmen Adamescu, sotia lui Dan Adamescu. Remintim ca omul de afaceri se afla in arest si a fost trimis in judecata in iunie pentru dare de mita, intr-un dosar privind interventii ilegale in cauze de insolventa.

PSD, atacat din interior: Promovam tampiti!

Un pesedist din Gorj, fieful lui Victor Ponta, afirma public ca in Romania obiceiul este sa se promoveze tampiti in functii, iar de boala asta sufera si PSD. Conform presei locale, nu este prima data cand vicepresedintele PSD Targu Jiu, Gheorghe Pecingine (un "lup tanar)", da cu pietre in clasa politica bastinasa, inclusiv in guvernarea PSD. "De ce sa ne ascundem dupa cires? Si in actuala guvernare, si in alte guvernari, atunci cand nu ai o opozitie puternica promovezi si tampiti in functii. Slab pregatiti profesional. Unii care servesc cafeaua toata viata se trezesc ministri peste noapte. Exista si astfel de situatii. Si atunci te miri ca nu merge treaba. De ce nu merge treaba? Pentru ca-ti trebuie un aviz de la baiatul cu cafeaua. Si baiatului cu cafeaua ii e frica. Ori blocheaza sistemul daca ia o decizie, pentru ca nu stie, ori nu semneaza nimic. De frica", a rabufnit recent Pecingine, suparat fiind, dupa cum spun ziaristii gorjeni, pe un secretar general adjunct la Ministerul Justitiei.

Sefa clubului Aktobe, spion KGB in Occident!

Steaua Bucuresti va avea parte de o "dubla" mai mult decat interesanta in turul III preliminar al Ligii Campionilor. Adversara Aktobe este o grupare condusa de una dintre cele mai puternice femei din Kazahstan. Saripa Bikhambetova, in varsta de 58 de ani nascuta si crescuta in Siberia, a venit la FC Aktobe in 2004 si a urcat treapta cu treapta pana la functia de presedinte executive; mai intai, a lucrat la contabilitate, pentru ca din 2010, la ordinul primarului Arkhimed Mukhambetov sa devina director general, iar dupa nici doi ani sef cu puteri depline in cadrul clubului. Scolita in URSS, Saripa Bikhambetova a fost trimisa la specializare in Germania Federala. Imediat au aparut la adresa ei acuze de spionaj in favoarea KGB-ului si chiar si in ziua de astazi se presupune ca sefa de la FC Aktobe are legaturi stranse cu serviciile secrete ruse (FSB).

PUTEREA

Remus Borza, la cuţite cu sindicatele Hidroelectrica

Hidrolectrica se ruinează în lipsa investiţiilor, iar conducerea societăţii a chefuit de Sfântul Ilie, acuză preşedintele Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu. Sindicalistul spune că societatea a prăpădit 100.000 de euro pentru festivităţi de inspiraţie socialistă, în timp ce complexul hidroenergetic de la Porţile de Fier I a fost inundat, o turbină fiind scoasă din uz. Tot Popescu acuză că Hidroelectrica este căpuşată prin intermediul Hidroserv, cu complicitatea administratorului judiciar Remus Borza.

NATO intenţionează să construiacă o puternică bază în Europa de Est, Szczecin, Polonia

Generalul Philip Breedlove a înaintat o propunere de înfiinţare a unei mari baze NATO în Europa, mai exact în Polonia. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord examinează în prezent posibilitatea creării unei mari baze militare pe flancul său estic pentru a avansa la frontiera cu Rusia infrastructura sa de reacţie rapidă, relatează joi ITAR-TASS, citat de Agerpres. 'Se discută posibilele puncte de amplasare, dar favorit este oraşul-port polonez Szczecin situat la Marea Baltică', citează, în acest sens, publicaţia The Times o declaraţie făcută de generalul american. Alianţa Nord-Atlantică ar trebui să facă mai mult în ceea ce priveşte garanţiile de securitate pentru Polonia, Letonia, Lituania şi Estonia şi 'să-şi avanseze resursele în Est', consideră generalul Philip M. Breedlove.

ROMANIA LIBERA

Finanţarea economiei, neinteresantă pentru banci

Instituţiile financiare au scos din România în ultimii doi ani 6,8 miliarde de euro considerând neinteresantă finanţarea economiei. Într-o lume în care afacerile se fac cu banii băncilor, România deţine una dintre cele mai scăzute ponderi ale creditului acordat sectorului privat în PIB. Între economia reală şi bancheri există un divorţ. Într-o postare recentă pe blogul său, economistul Florin Cîţu afirmă că din cauza absenţei proiectelor economice care să merite a fi finanţate, băncile noastre (în marea lor majoritate cu acţionariat străin) au retras în perioada ianuarie 2012 - iunie 2014 nu mai puţin de 6,8 miliarde euro. " Băncile ne spun prin acest comportament că nu are rost să ţină aceşti bani < blocaţi > în România pentru că nu există proiecte care să fie finanţate. Dar mai ales pe termen mediu şi lung nu o să apară astfel de proiecte", afirmă economistul. BNR are o responsabilitate foarte mare când vine vorba de evoluţia creditării. De la începutul anului 2011, BNR a micşorat dobânda de referinţă de la 6,25% până la 3,5% în prezent, însă băncile au preferat să împrumute statul decât să ieftinească şi să relaxeze creditarea economiei.

Cum pot fi şterse urmele? Primele greşeli din strategia lui Ponta pentru Cotroceni

Şeful Guvernului de la Bucureşti îşi va încerca norocul pentru a deveni preşedintele acestei ţări. Deşi e tânăr, trecutul îl împovărează. Va putea el şterge urmele anilor din urmă? Primele indicii arată că îi va fi aproape imposibil. Victor Ponta îşi datorează ascensiunea fulminantă perioadei în care Adrian Năstase se simţea faraon. La vremea respectivă, actualul premier l-a dublat pe fostul premier din poziţia de şef al Corpului de Control al Guvernului. Or, în cel mai corupt Executiv de după 1989, instituţia condusă de Victor Ponta a reuşit "performanţa" de a descoperi zero şpăgi la nivel înalt, scoţând la lumină, la fel, zero contracte dubioase pe bani publici. Să nu mai vorbim de modul în care, tot în acea perioadă de tristă amintire, se cununau una pe alta justiţia cu politicul şi viceversa. Poate cel mai nerezolvat, cel mai trist şi cel mai răsunător caz de atunci s-a numit "cazul Panait".

ZIARUL FINANCIAR

Cu CAS o rezolvăm, dar ce facem cu închiderea Arpechim Piteşti, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mechel Târgovişte, Europharm Braşov sau Ursus Cluj?

Este bine că după patru ani de şocuri fiscale de la PDL (impozitul forfetar, TVA) şi după alţi doi ani de la PSD (acciza pe benzină, taxa pe stâlp) se pune acum problema scăderii contribuţiilor sociale, dar războiul care s-a declanşat este nejustificat de mare pentru o măsură care nu scoate România din subdezvoltare. Atâta energie s-a consumat pentru justificarea sau contra-justificarea acestei măsuri încât aparent de ea atârnă cu totul relansarea economică şi punerea României pe un drum corect, ceea ce este fals. Lupta cea mare este de fapt cu subdezvoltarea şi anume cu oprirea industrializării şi a urbanizării ţării în urmă cu 25 de ani. Faţă de 8 milioane de salariaţi cât avea în 1990, România mai are astăzi doar 4,5 milioane iar gradul de urbanizare stagnează la 52% în ultimele două decenii şi jumătate. Privatizarea - către străini, către români - a fost urmată din păcate în multe, prea mult locuri, de distrugere şi capitalul venit în loc, străin în primul rând, nu l-a înlocuit pe cel anterior pentru a putea antrena suficient economia şi populaţia în activităţi cu valoare adăugată.

Numărul de conturi Facebook din România a crescut cu 20% în T2. 70% din clienţi intră de pe mobile

La nivel global, Facebook a raportat în trimestrul al doilea venituri de 2,9 mld. $ şi 1,32 miliarde de conturi. Încasările companiei americane din România sunt şi ele cu siguranţă în creştere, estimează agenţiile locale de marketing. Numărul de conturi înregistrat în România de compania americană Facebook a crescut în al doilea trimestru cu 20% la 7,2 milioane, iar 5 milioane de utilizatori accesează reţeaua de pe echipamente mobile - cele mai multe dintre ele fiind Samsung şi Apple, potrivit datelor furnizate ZF de facebrands.ro şi agenţia de marketing Breeze Mobile şi de facebrands.ro - un serviciu de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua socială. În condiţiile în care numărul de utilizatori (conturi) este în creştere şi veniturile obţinute de Facebook de pe piaţa locală urmează aceeaşi tendinţă, estimează Dan Vîrtopeanu, managing partner al Breeze Mobile (parte a Leo Burnett Group România).

Fermierii fac în toamnă 1.000 de euro din fiecare hectar de porumb cu randament de 30%

Fermierii cu exploataţii semi-industriale şi industriale vor încasa în toamnă 1.000 de euro pentru fiecare hectar de porumb în condiţiile unei productivităţi de 8 tone/hectar şi ale unui preţ mediu de 130 euro/tonă, arată o analiză a ZF. Rezultatul corespunde unui randament al investiţiei de 30%, ceea ce înseamnă că în ciuda prognozelor negative de preţ pentru porumb, cultura va rămâne printre cele mai profitabile din fermele locale. "Rezervele de apă din sol pot asigura necesarul culturilor de primăvară pe parcursul celei de-a doua jumătăţi din iulie. În absenţa evenimentelor meteo extreme, sunt aşteptate productivităţi ridicate", a notat în urmă cu trei zile un raport al Comisiei Europene, făcând referire la recoltele româneşti. Recolta de porumb, ce va fi recoltată în septembrie, este estimată la sfârşitul lunii iulie la circa 10 milioane de tone, în scădere cu 10% faţă de rezultatul anterior. Declinul vine ca urmare a reducerii suprafeţei însămân­ţate şi aproape deloc din fluctuaţii de productivitate. Fiecare hectar însămânţat în primăvară cu porumb ar urma să producă în medie 4,1 tone.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb