REVISTA PRESEI - 26.03.2011

Willy Homner
Revista Presei / 26 martie 2011

ADEVĂRUL

Cazul Petcu, un roman de casă şi şpagă. Liderul de sindicat, cercetat în libertate

Liderul Federaţiei Sanitas şi al CNSLR-Frăţia e acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită o vilă de 200.000 de euro la Predeal. Marius Petcu a fost dus ieri la Curtea de Apel Bucureşti cu mâinile încătuşate la spate, procedură folosită în cazul persoanelor agresive. Marius Petcu va fi cercetat în libertate. Echipele de procurori care instrumentează dosarul liderului Federaţiei Sanitas şi al CNSLR-Frăţia au făcut ieri-dimineaţă o percheziţie la domiciliul lui Marius Petcu. Demersul anchetatorilor a venit după ce Petcu primise, joi seara, ordin de reţinere pentru 24 de ore. El a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 40.000 de euro de la reprezentantul unei firme de construcţii, susţin anchetatorii. Avocatul lui Marius Petcu, Alice Drăghici, a declarat că în urma percheziţiei nu au fost găsite documente incriminatoare.

Severin, pus la zid şi de lobbyişti/ Cum taie scandalul "euroşpaga" din privilegiile aleşilor UE

Scandalul în care trei europarlamentari au fost filmaţi acceptând bani pentru a schimba legi europene arată lipsa unor reguli clare în privinţa conflictelor de interese, susţin lobbyişti de la Bruxelles. Principala problemă în cazul Adrian Severin, spun lobbyiştii consultaţi de "Adevărul Europa", este că aleşii europeni pot acţiona în calitate de consilieri politici în timpul mandatului. "Fie că este sau nu adevărat că Adrian Severin a transmis informaţii delicate sau a depus amendamente, comportamentul său este, în orice caz, un amestec foarte nefericit de roluri şi responsabilităţi", a declarat, pentru "Adevărul Europa", Ingrid Kylstad, consultant politic (lobbyist) pentru o firmă norvegiană din Bruxelles, The Brussels Office.

Euro scade vertiginos spre pragul de 4 lei

Bazat pe avansul exporturilor, leul românesc prinde putere şi revine la cotaţiile de la începutul anului trecut. Cursul oficial afişat de BNR a ajuns ieri la 4,0881 lei/euro, aproape similar cu cel din 30 martie 2010, şi la 2,8876 lei/dolar - un nou minim din 19 ianuarie 2010. Operatorii pieţei valutare interbancare spun că este sfârşit de săptămână şi, de aceea, există o anumită apatie favorabilă aprecierii leului faţă de principalele valute. Analiştii economici tind să creadă, însă, că această evoluţie (în sus faţă de valute) este deja o tendinţă şi că am putea vedea, în viitorul apropiat, oscilaţii în jurul cotaţiei de 4,0 lei/euro. Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, este convins că aprecierea leului este determinată de piaţă şi corespunde fundamentelor economice, contribuind la controlarea inflaţiei.

Minciunile procurorului Iacobescu

Eugen Iacobescu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a minţit atunci când a afirmat că nu a fost exclus niciodată din magistratură. Consiliul Superior al Magistraturii a publicat ieri pe site un comunicat potrivit căruia Eugen Iacobescu a fost eliberat din funcţia de magistrat în 2004 şi reprimit doi ani mai târziu. Procurorul Eugen Iacobescu a recidivat în minciună! Magistratul oltean a negat joi seară, la emisiunea "Evenimentul Zilei", difuzată de B1 TV, faptul că a fost exclus din magistratură în 2004. Declaraţia procurorului a fost infirmată ieri printr-un comunicat al CSM. Aceasta era a doua declaraţie mincinoasă făcută de Iacobescu în doar câteva ore.

Francezii le fac baie ţiganilor din Bihor

Viceprimarul din Lyon a petrecut două zile în judeţul Bihor pentru a găsi soluţii de reintegrare a rromilor din România care cerşesc şi fură în Franţa. Francezii sunt dispuşi să investească în igiena localnicilor din Tinca, dar şi în proiecte de gestionare a deşeurilor şi în agricultură. Pentru comunitatea urbană din Lyon, Franţa, problema rromilor este deosebit de importantă, în contextul în care numărul lor a ajuns la circa 600. "Mai mult de jumătate dintre rromii din Lyon provin din comuna bihoreană Tinca", a spus Hubert Julien-Laferriere, viceprimarul din Lyon. Acesta este motivul pentru care Julien-Laferriere, alături de o delegaţie formată din reprezentanţi ai primăriei Lyon şi ai unor organizaţii nonguvernamentale din Franţa, a petrecut două zile la Oradea şi în comuna Tinca.

Un politician second-hand de Andrei Plesu

Ajuns într-o poziţie pentru care nu avea anvergura necesară (cam ca, în alt context, Emil Constantinescu), omul a căzut victima unei iluzii de sine înduioşătoare pînă la un punct, iritantă în cele din urmă. Spus pe româneşte, s-a cam smintit. De regulă, personajele publice se smintesc de prea mult succes. În cazul de faţă, asistăm la un fenomen ceva mai puţin obişnuit: sminteala şi "slava deşartă" pe bază de paloare. Mîndria de a da cu oiştea-n gard. Dl Crin Antonescu nu poate raporta nici o ispravă semnificativă de-a lungul carierei sale politice. Punctul ei cel mai înalt a fost ieşirea din cursă înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale şi căderea euforică în braţele lui Mircea Geoană.

Cozmin Guşă: "Traian Băsescu este un Adi Mutu al politicii"

"Traian Băsescu, pentru mine, este un Adi Mutu al politicii: este foarte talentat, face foarte multe lucruri bune, dă goluri, câştigă alegeri, dar din când în când face nişte lucruri care îl aruncă fie într-o suspendare, fie într-o perioadă de black-out", a declarat Cozmin Guşă într-o discuţie cu jurnaliştii George Rădulescu şi Ion M. Ioniţă, Cozmin Guşă a vorbit despre relaţia României cu Rusia, despre preşedintele Traian Băsescu şi despre liderii Opoziţiei

România - Bosnia, meciul unei generaţii

Naţionala noastră va miza pe viteza atacanţilor şi a mijlocaşilor de bandă. Răzvan Lucescu a pregătit toată săptămâna o tactică bazată pe contraatac, pionii principali fiind Mutu, Marica, Torje şi Deac. Discuţiile dintre Răzvan Lucescu şi colaboratorii săi au scos la iveală tactica folosită de naţionala României în această seară. Mai întâi, s-a decis blindarea defensivei prin folosirea a doi mijlocaşi la închidere, favoriţi în acest moment pentru cele două posturi fiind Gabi Mureşan şi Alexa. Pe benzile liniei mediane, Torje şi Deacsunt preferaţi pentru viteza lor, urmând ca Zicu să apară în joc în funcţie de necesităţi. Mutu şi Marica în faţă vor aduce plusul de viteză şi de tehnică necesare pentru a sparge defensiva bosniacă.

Război în Libia Misrata este sub asediu

Operaţiunile NATO în Libia ar putea fi conduse de un general canadian. Obiective ale forţelor pro-Kadhafi la Ajdabiya, un oraş din estul Libiei, au fost bombardate. Qatarul a devenit prima ţară arabă care participă la intervenţia militară din Libia. Mai multe explozii au avut loc în cursul nopţii la Tripoli, în suburbia Tajoura, unde se află mai multe baze militare. "Districtul a fost zguduit de trei explozii consecutive", a spus un rezident citat de AFP. Rebelii au anunţat la radio că Misrata este sub asediu. Un crainic radio a spus: "Cerem ascultătorii să transmită vocea noastră la organismele internaţionale. Misrata este asediată. Nu există nicio cale de comunicare. Este greu să raportăm ce se întâmplă în oraş şi ne folosim de acest mediu pentru a spune ceea ce se întâmplă aici. Oraşul este bombardat de artilerie. Sunt atacate casele, magazinele şi moscheiele, dar populaţia încă rezistă forţelor tiranului."

90 de zile pentru NATO în Libia

Centrul de comandă va fi la Izmir. Misiunea Alianţei ar putea dura 90 de zile. NATO se va ocupa de comanda militară, în timp ce deciziile politice vor fi luate de comitetul ad-hoc al miniştrilor de Externe. Anunţul a fost făcut de ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, după o teleconferinţă cu omologii săi american, francez şi britanic. Deocamdată, Alianţa, al cărei centru de comandă va fi la baza sa din Izmir, vestul Turciei, va coordona operaţiunile privind impunerea restricţiei de zbor.

Protestele din Siria iau o turnură violentă: cel puţin 24 de morţi

Proteste violente au erupt vineri în Siria, unde cel puţin 24 de persoane au fost ucise în apropierea oraşului Daraa, iar un băiat a fost omorât în Latakia, informează CNN. 15 persoane au fost împuşcate mortal în timp ce se îndreptau spre Daraa, iar alte 9 au fost ucise când forţele de ordine au deschis fosul asupra demostranţilor adunaţi în piaţa centrală a oraşului, a declarat Wissam Tarif, un activist pentru drepturile omului, citat de CNN.

EVENIMENTUL ZILEI

Procurorul Marius Iacob: "În fiecare zi mă gândesc la Elodia"

Nu şi-a luat concediu de cinci ani, iar de aproape patru o caută pe avocata din Braşov. O "relaţie" specială, care i-a făcut pe amândoi cunoscuţi. Obiectul muncii sale sunt criminalii, teroriştii sau marii bandiţi. Când intri la el în birou, te aştepţi să vezi poze cu oameni fioroşi, cu figuri lombroziene, de ucigaşi în serie. Când colo, în spatele biroului, de pe o măsuţă şi de pe seiful dintr-un colţ "te privesc" îmbufnate şi curioase peste 60 de bufniţe. Sunt din lemn, sticlă, diverse metale, pluş sau felurite roci. Alte două colecţii sunt ordonate pe rafturile bibliotecii: una e de maşinuţe, alta de diverse plachete. Lângă fereastra ce dă spre Casa Poporului, un acvariu cu peştişori jucăuşi şi un căluţ de lemn. Dar cea mai impresionantă e colecţia de dosare.

Sindicalişti, salariaţi de 1 leu ai lui SOV

Liviu Luca, unul dintre sindicaliştii apropaţi de Vîntu, va prelua conducerea CNSLR. Pe lângă dosarele penale instrumentate de procurori de la DNA şi Parchetul General, mulţi dintre liderii sindicali au probleme şi la capitolul moralitate. Numele unor sin dicalişti importanţi au fost vehiculate în repetate rânduri într-un scenariu pus la cale de Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit preşedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Vîntu ar fi vrut să adune liderii confederaţiilor sindicale într-o structură asemănătoare Consiliului de Ad ministraţie al Realitatea TV. Iar prin această operaţiune SOV ar fi urmărit să pună mâna pe patrimoniul sindical, estimat la 500 de milioane de euro, după cum a explicat Hossu.

Bani trimişi lui Popa, prin firma controlată de Luca

Potrivit procurorilor, o parte din sumele pe care SOV i le-ar fi trimis lui Nicolae Popa în Indonezia ar fi urmat un traseu transfrontalier şi ar fi provenit din afacerile pe care Liviu Luca le-ar fi derulat pe spatele Petrom, prin Petromservice. Contul offshore al firmei Comac Ltd. din Nicosia, deţinută de Vîntu, cel prin care condamnatul Popa primea regulat bani, a fost capitalizat în perioada 2003 - 2007, cînd echipa Vîntu - Luca făcea avere asigurând mentenanţa companiei Petrom. Serviciile erau prestate prin intermediul Petromservice, firmă înfiinţată de sindicaliştii Petrom conduşi de Luca şi preluată apoi de Vîntu.

Ion Rădoi, stăpân peste metrou şi RATB

Ion Rădoi - şeful sindicatului Metrorex şi, în acelaşi timp, lider al unui număr important de angajaţi ai RATB - este şi el unul dintre sindicaliştii intraţi în sfera de influen ţă a lui SOV. Averea lui Rădoi este un exemplu de împletire profitabilă a afacerilor cu politica şi cu mişcarea sindicală. Din 2000 până în 2008, Ion Rădoi a fost simultan şi parlamentar PSD, şi lider de sindicat. Printr-o firmă a sindicatului de la Metrorex, a obţinut, în această perioadă, numeroase spaţii comerciale din staţiile de metrou, pe care le închiriază comercianţilor. Iar o altă afacere este cea cu spaţiile publicitare, gestionarea acestora fiind controlată de sindicaliştii lui Rădoi prin Sindoment Servcom SRL. Şi, toate spaţiile din subteran, de la porţile de acces şi până la gurile de aerisire, se folosesc pentru afişaj publicitar.

Marius Petcu, suspectat de o evaziune de un milion de lei

Marius Petcu s-a numărat, până în primăvara anului trecut, printre administratorii firmei Global Video Media SA, care deţinea 1,2% din acţiunile societăţii ce opera Realitatea TV. Potrivit unor surse din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), citate de HotNews.ro, Compania Global Video Media SA este controlată acum de Fisc, fiind suspectată de o evaziune fiscală în valoare de un milion de lei ( adică, aproximativ 240.000 de euro). De fapt, nu mai puţin de şase lideri sindicali au îndeplinit, până în primele luni ale lui 2010, funcţia de administratori ai Global Video Media SA, fiind înlocuiţi ulterior cu cetăţeni moldoveni.

De ce se retrag fotbaliştii români pe capete din naţională. Azi, Bosnia-România

După abandonul lui Mirel Rădoi, şi Cristi Chivu are gânduri de ducă. Naţionala de fotbal, care azi înfruntă Bosnia la Zenica, nu mai reprezintă un motiv de mândrie pentru jucători, ci un loc din care tricolorii convocaţi abia aşteaptă să dea bir cu fugiţii. Naţionala de fotbal a României se agaţă astă-seară (ora 20.15, PRO TV) de paiul înecatului în meciul cu Bosnia, de la Zenica. Şansele de calificare la Campionatul European din 2012 sunt invizibile, iar atmosfera din lot este una apăsătoare, greu de suportat. Incert pentru jocul de azi, căpitanul Cristi Chivu (30 de ani) a actualizat ieri declaraţia dată acum câteva luni ("Mulţi mi-au spus să-mi bag picioarele!"), afirmând că s-ar putea retrage la finalul preliminariilor, dacă acestea se vor solda cu un eşec.

Cum a ajuns România în "Pactul euro plus"

Preşedintele Traian Băsescu spune că multe dintre măsurile de coordonare economică agreate ieri, la summitul UE de la Bruxelles, au fost luate de guvernul de la Bucureşti încă din 2010. Fără a mai aştepta să adopte moneda unică, România a aderat la "Pactul euro plus", preşedintele Traian Băsescu susţinând că decizia vine în contextul în care criteriile strategiei sunt pe aceeaşi linie cu priorităţile şi măsurile luate în 2010 de guvern. Mai mult, şeful statului spune că pasul făcut înainte de Cabinetul de la Bucureşti ne-a scutit de o criză de genul celei care a dus la căderea guvernului de la Lisabona.

"Oferta" lui Antonescu pentru diaspora: Plăteşti taxe în România ca să votezi din străinătate

Nemulţumit că voturile "stranierilor" au fost decisive la prezidenţialele din 2009, Crin Antonescu ar vrea acum ca românii din străinătate să poata vota doar dacă plătesc un impozit în ţară. "Deci poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat. Modele există. (...) Nu e opinia mea finală. îmi dau seama că e un subiect controversat şi că ideea ar putea naşte polemici. Dar cred că o dezbatere, atât asupra principiului, cât şi asupra metodei, merită făcută", a susţinut preşedintele PNL Crin Antonescu, într-un interviu acordat gazetaromaneasca.com din Italia.

Preda: PDL are nevoie de unitate în demnitate, nu într-un soi de maimuţăreală

Europarlamentarul Cristian Preda critică scenariul promovat de Valeriu Stoica al unui "consens poruncit" în PDL, în care toţi democrat-liberalii să se alinieze în spatele lui Emil Boc, excluzând astfel orice fel de competiţie. "Am fost foarte surprins să văd scenariul Stoica. Recent într-un interviu domnul Stoica cerea tuturor să se ralieze lui Emil Boc. Inclusiv lui Vasile Blaga, îi sugera să se retragă într-un soi de consens fabricat, mă rog nu fabricat, ordonat, poruncit", a spus Preda, la RFI. Europarlamentarul a adăugat că nu agreează "aerul uşor nedemn" în care se derulează lucrurile în partid înaintea alegerilor, precizând că trebuie făcută "o distincţie între unitatea de care e nevoie în PDL şi mimarea acestei unităţi, prin chemarea sub un drapel care să excludă orice competiţie".

Un nou acord cu FMI, pentru situaţii de urgenţă

Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, ieri, viitorul acord de împrumut cu România, de tip precautionary, în valoare de aproximativ 3,6 miliarde de euro. O înţelegere de tip precautionary nu presupune utilizarea banilor decât dacă vor apărea anumite situaţii de urgenţă. Acordul va intra în vigoare la sfârşitul acestei luni. Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, crede că România ar putea folosi banii din acord dacă situaţia din statele europene se înrăutăţeşte, ceea ce ar face pieţele financiare externe mai puţin accesibile. În opinia ministrului finanţelor, deocamdată nu există niciun motiv de îngrijorare. "România are o credibilitate foarte bună pe pieţele financiare, poate să-şi finanţeze deficitul bugetar", consideră Ialomiţianu.

NAŢIONAL

În loc de DGIPI, Igaş s-a trezit cu mai multe Servicii incomode: "Doi ş"un sfert" se divide în "optimi"

Parameciu şi amiba, cu atât am rămas din toate orele de biologie. Iar cel de-al doilea protozoar are toate şansele să devină o mică vedetă. Pentru că aceasta este noua poreclă a serviciului secret al Ministerului de Interne, în loc de consacrata "Doi ş,un sfert". Totul pentru că, după ce desfiinţarea DGIPI părea ca şi sigură, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Culmea, chiar după luarea primelor măsuri de reorganizare, mai mulţi şefi de Servicii din ţară fiind înlocuiţi. Numai că, peste tot, structura secretă a început să se dividă în "n" entităţi. Iar la nivel central a început să se manifeste o oarecare îngrijorare că grupuleţele care sunt disipate prin tot ministerul se vor transforma în pui mai mici de "Doi ş,un sfert"...

Vacanţele la Albena, de două ori mai ieftine decât la Mamaia. Bulgarii iar ne "fură" litoralul!

Vacanţele pe litoralul bulgar sunt şi în 2011 mai ieftine decât la noi. Concret, un sejur de 7 zile la Albena în luna iulie e aproape de 2 ori mai ieftin decât o vacanţă la Mamaia sau la Eforie Nord. Vezi mai jos o comparaţie între tariful unei vacanţe de 7 zile la hoteluri de 3 stele de la ei şi de la noi, în iulie. O vacanţă de 7 zile la un hotel de 3 stele din Neptun te costă 584 lei, în a doua jumătate a lunii iulie. Tariful sejurului la Neptun (584 lei) e mai mare decât cel practicat de hotelierii de 3 stele din Albena (370) de lei sau Balcic. Singura variantă care ne scoate campioni la tarife pe litoral e Neptun versus Nisipurile de Aur, adică în bani 584 de lei la noi faţă de 667 la ei.

"Made in China" va deveni istorie

Preocupaţi de jocurile politice mondiale la nivel înalt, chinezii s-au trezit că nu mai sunt principalii furnizori de forţă de muncă ieftină pentru marile firme din lume. Era produselor chinezeşti ieftine se apropie de sfârşit, a avertizat, joi, unul dintre cei mai importanţi furnizori din China ai marilor retaileri occidentali, relatează Financial Times. Li&Fung, care aprovizionează companii precum Walmart şi Gap din Statele Unite şi Debenhams din Marea Britanie, a arătat că "a început o noua eră, cu preţuri mai ridicate, în condiţiile în care producătorii transferă clienţilor costurile mai mari ale materiilor prime şi forţei de muncă chinezeşti". Bruce Rockowitz, preşedintele Li&Fung Trading, a avertizat că cea mai importantă problemă care îi preocupă pe toţi jucătorii din sectorul de profil este că preţurile se vor menţine la un nivel ridicat. William Fung, directorul general al grupului, a arătat că deficitul de forţă de muncă din China a avut ca rezultat creşterea salariilor cu circa 20% în acest an şi sfârşitul deflaţiei în economia mondială.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb