REVISTA PRESEI 27.07.2013

Willy Homner
Revista Presei / 27 iulie 2013

ADEVARUL

România în UE: Să ne pregătim strategic pentru preşedinţia europeană din 2019!

Dacă la Bucureşti se fac cu greu planuri pe un an, la Bruxelles se gândeşte pe termen cel puţin mediu. Să începem, aşadar, pregătirea Preşedinţiei române a Uniunii, din a doua parte a anului 2019 - îndeamnă Dan Luca, din capitala UE. Practic, avem încă 6 ani la dispoziţie să arătăm partenerilor noştri şi să ne demonstrăm nouă înşine că suntem foarte buni ca idei, proiecte şi management al carmei clubului comunitar. România a aniversat la 1 ianuarie 6 ani de la aderarea la UE, au fost "6 ani frumoşi", ai experimentării, ai primilor paşi, mai mult sau mai puţin hotărâţi pe calea europeană. Am reuşit să ne promovăm anumite subiecte dragi -precum Marea Neagră şi Dunărea - pe agenda UE, am trecut de la un portofoliu comisarial mai puţin important (multilingvismul) la unul cheie (agricultura).

Codul Rutier se va modifica din 8 august. Schimbările care îi vor afecta pe şoferi şi pe biciclişti

Începând din 8 august 2013, vor intra în vigoare noile prevederi legislative ale Codului Rutier. Noile reguli se referă la interdicţii şi obligaţii atât pentru biciclişti, cât şi pentru conducătorii de mopede, precum şi la schimbări privind examenul pentru permisul auto, unde proba teoretică va fi valabilă timp de un an de la absolvire. O primă modificare: interzicerea transportului persoanelor în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 si A (mopede şi motociclete de orice fel). Aceeaşi interdicţie o au şi transportatorii de mărfuri, în cazul pasagerilor din cabină. "Totodată, potrivit noilor prevederi, conducătorii de mopede vor avea obligaţia să circule pe un singur rând pe bandă. De asemenea, mopedele şi motocicletele de mici dimensiuni nu au voie să folosească trecerile destinate pietonilor", au explicat pentru adevărul.ro specialişti de la Rutieră. Bicicliştii vor avea şi ei de respectat câteva reguli noi de circulaţie.

ADMITERE FACULTATE 2013 Grilele de la Medicină, contestate de unii candidaţi. Ministrul Costoiu spune că în jur de 150 de lucrări vor fi reverificate

O parte din absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de admitere la medicină în Bucureşti, miercuri, 24 iulie, susţine că subiectele ar fi conţinut greşeli şi contestă rezultatele concursului. Alături de părinţii lor, aceştia s-au adunat vineri la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Capitală. Ministrul pe învăţământ superior Mihnea Costoiu spune că nu sunt nereguli de procedură, însă se vor face verificări. Între 100 şi 150 de lucrări vor fi reverificate, ale candidaţilor care au dat admitere la Facultatea de medicină generală, în speţă cei care au protestat vineri la UMF "Carol Davila" dn Capitală, pentru a se vedea dacă punctajul de pe testele lor grilă a fost acordat corect, după ce în prima etapă s-au depus 65 de contestaţii, a declarat ministrul Mihnea Costoiu pentru adevarul.ro. Oficialul a spus însă că nu se aşteaptă la erori după această revericare.

Israelul este dispus să facă unele "concesii teritoriale semnificative" în faţa Palestinei, spune un ministru israelian

Israelul ar putea face unele "concesii teritoriale foarte semnificative" pentru a încheia pacea cu palestinienii, a declarat vineri ministrul pentru informaţii şi afaceri strategice al Israelului. Un stat palestinian "demilitarizat" este "singura soluţie posibilă" pentru încheierea conflictului, a declarat ministrul Yuval Steinitz pentru publicaţia britanică "The Daily Telegraph". Pentru a ajunge la un acord, ambele părţi "vor trebui să facă unele concesii foarte semnificative şi foarte dificile", a spus ministrul care face parte din partidul de centru-dreapta Likud. Acesta a adăugat că vor exista blocuri de colonişti, însă cel mai important aspect este că "ei vor trebui să recunoască existenţa poporului evreu şi a statului evreiesc". Negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni se vor relua săptămâna viitoare după trei ani de pauză. Discuţiile vor avea loc la Washington. 6.500 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în urma conflictelor din Fâşia Gaza în ultimii 12 ani.

Dominique Strauss Kahn, fostul şef al FMI, va fi judecat pentru proxenetism

Procurorii au decis să-l urmărească penal pe fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, care a fost forţat să demisioneze după ce a fost acuzat de viol de o cameristă dintr-un hotel din New York. Fostul şef FMI va fi judecat alături de alte 12 persoane pentru "proxenetism în formă agravată". Procurorii susţin că grupul îşi creease o reţea de proxenetism care opera într-un hotel din Lille. Scandalul este cunoscut drept "afacerea Carlton" în Franţa şi are la mijloc acuzaţii că grupul furniza prostituate pentru orgii sexuale, multe dintre "petreceri" având loc la hotelul Carlton din Lille. În vârstă de 63 de ani, DSK nu a negat niciodată că a participat la aceste petreceri, dar susţine că femeile prezente nu erau prostituate şi se aflau acolo de bună voie.

Cât de săraci sunt românii în realitate şi cum ne sărăceşte cursul de schimb

Veniturile celor mai săraci români au crescut substanţial în ultimii ani, dacă ne luăm după valoarea în lei. Am putea spune că şi săracii o duc tot mai bine, în ciuda crizei. Totuşi, realitatea nu este deloc aşa de viu colorată, pe cât ar părea la o primă vedere. Dimpotrivă! Econtext va arata cum au crescut veniturile romanilor care se afla la limita saraciei. Cum a evoluat pragul saraciei relative in ultimii ani (in perioada 2007 - 2011, acestea fiind cele mai recente date), atat in moneda nationala, in lei, cat si echivalate in valuta, in euro. Asadar, in moneda nationala, pragul saraciei a urcat in fiecare an din perioada mentionata. Si cu multi lei. De exemplu, in 2007, romanii care se aflau la limita saraciei traiau cu 292lei pe cap de locuitor (persoane adulte). Ulterior, acest prag a crescut sustinut, in ciuda crizei. Totusi, daca raportam la euro, nivelul cel mai de jos al saraciei a ramas constant. In ciuda cresterii in lei, daca raportam la euro, vom vedea ca pragul saraciei a stagnat in multi ani.

Electrica cere penalităţi de 1,5-2 miliarde de euro de la E.ON, CEZ şi Enel pentru nerespectarea contractelor de privatizare a distribuţiilor de electricitate

Electrica are pretenţii de 1,5 - 2 miliarde de euro de la companiile care au achizitionat distribuţii de electricitate de la stat, însă acestea au venit cu alte calcule în instanţele internaţionale şi spun că penalităţile ar trebui să fie în jur de 500-700 milioane de euro, a declarat Gabriel Dumitraşcu, director al Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului Energiei. "Lăsând aceste acţiuni în Electrica este influenţat preţul de listare a acţiunilor pe bursă. De aceea a fost luată decizia să extragem aceste acţiuni din Electrica într-un fond al Departamentului Energiei şi acesta să continue acţiunile de recuperare în instanţele internaţionale", a afirmat el în cadrul unui forum energetic. În acest fond vor intra toate acţiunile minoritare deţinute de stat la companiile energetice, iar capitalizarea sa va fi de un miliard de euro. Banii generaţi de acest fond vor fi folosiţi pentru investiţii.

EVENIMENTUL ZILEI

CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". Batjocură cu bugetul Sănătăţii. Doar informatizarea poate opri fraudele

Medici de familie şi farmacişti au fost prinşi din nou cu reţete compensate false. De data asta la Vâlcea. Fenomenul nu va dispărea până când nu va exista un mecanism eficient de control al prescrierii, prin card de asigurat şi dosar electronic. Încă un scandal cu o reţea de medici, asistenţi şi farmacişti zguduie sistemul sanitar românesc, după un scenariu depistat şi în alte cazuri. 11 medici de familie, asistenţi şi farmacişti din Vâlcea şi Dolj au fost audiaţi de procurorii DIICOT, iar patru au fost arestaţi pentru 29 de zile. Aceştia sunt acuzaţi că au prejudiciat în mai puţin de un an bugetul Sănătaţii cu aproape un milion de lei. Cazurile de acest fel depistate de autorităţi s-au înmulţit, iar experţii în sănătate atenţionează că nu se vor opri fără un sistem de control. Or, singura soluţie sigură este informatizarea sănătăţii cu ajutorul cardului şi dosarului electronic. Dacă furturile ar fi eliminate, câştigul la bugetul de stat ar fi de cel puţin 300 de milioane de euro pe an.

Ponta aruncă în derizoriu privatizarea CFR Marfă

Iritat că Traian Băsescu insistă ca Guvernul să-şi asume răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă, premierul îi răspunde preşedintelui cu ironii şi dezinformări. "Băsescu este la plajă sau la Cireşica!" La acest nivel a ajuns să se poarte discuţia despre seriosul subiect al privatizării CFR Marfă, pentru care Guvernul refuză în continuare să-şi asume răspunderea, încercând în schimb să implice Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în proces, deşi instituţia nu are atribuţii în domeniu. De altfel, ieri, Administraţia Prezidenţială i-a atras atenţia premierului, printr-un comunicat de presă, că "de la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT şi până în prezent, Consiliul nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT".

Dosarul IPRS Băneasa. Fabrica cumpărată de Hayssam la preţ de apartament

Sirianul Omar Hayssam a fost chemat la DNA. El trebuie să explice cum a dat 200.000 de euro pe o fabrică ale cărei terenuri valorau 20 de milioane de euro. Odată cu aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, începe să se scuture praful de pe dosarele în care acesta este acuzat că a adus prejudicii imense bugetului de stat. Sirianul a şi fost chemat, ieri, în faţa procurorilor anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul privatizării dubioase a IPRS Băneasa, fabrică pentru care sirianul a plătit preţul unui apartament, puţin peste 200.000 de euro. Adus din Penitenciarul Rahova să dea explicaţii în acest caz, Omar Hayssam a stat doar 30 de minute la sediul DNA, după ce le-a spus anchetatorilor că vrea să îşi angajeze propriul avocat şi nu vrea unul din oficiu. Firma Ogharit Trading Co Siria, controlată de afaceristul acuzat de terorism, a cumpărat societatea de la stat, pe 26 septembrie 2003. În condiţiile în care fabrica avea terenuri estimate la circa 20 milioane de euro, firma siriană a plătit 204.854 euro, pentru pachetul de 51,4% din acţiuni. Afacerea a fost parafată, din partea statului, de Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS).

EXCLUSIV EVZ. Fenechiu anunţă licitaţii deşi nu mai e ministru

Deşi nu mai este membru al Guvernului din data de 12 iulie, Relu Fenechiu apare în documentele Ministerului Transporturilor referitoare la organizarea unei licitaţii publice în valoare de 1,3 milioane de euro. Joi, 25 iulie, pe site-ul public www.elicitatie.ro, a fost postat un anunţ de participare la o licitaţie referitoare la "contractarea de lucrări de asistenţă tehnică pentru pregătirea Programului Operaţional Sectorial Transport 2014-2020". La categoria "persoane care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante" este trecut "Relu Fenechiu - ministru", împreună cu alţi oficiali din minister: "Tiberiu Bărbuleţiu - secretar general, Valentin Florin Trifan - secretar general adjunct, Anca Botoc - director cabinet ministru, Petre Neacşa - director general adjunct, Florentina Sabina Mureşan - şef serviciu, Marcel Ioan Bolos - director general, Mihaela Dincă - director general adjunct şi Bogdan Ionut Răileanu - şef serviciu".

CFR MARFĂ, un eşec de cel puţin TREI MILIARDE LEI al USL

Intervenţia premierului Ponta, potrivit căreia dacă CSAT nu îşi va avizul asupra contractului de privatizare al CFR Marfă va desemna management privat la companie, care va încerca să o restructureze, pare să indice că şansele ca Gruia Stoica să vină cu banii pentru companie sunt destul de mici. Ce pierderi a implică însă acest eşec. Potrivit înţelegerii dintre Ministerul Transporturilor şi Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român, care şi-a adjudecat pachetul majoritar la CFR Marfă, acesta trebuia să cumpere pachetul majoritar la compania de stat cu 202 milioane de euro. În plus, în perioada următoare ar fi trebuit să investească încă 900 de milioane de lei în companie. Dintr-un foc, e vorba de 400 de milioane de euro care ar fi trebuit să intre în contul statului şi al investiţiilor, care se pierd. Mai mult, compania a fost îndelung pregătită pentru privatizare, circa 350 de milioane de euro din datoriile acesteia către stat fiind şterse, prin intermediul unei majorări de capital. Per total, 700 de milioane de euro, adică 3,375 miliarde de lei.

Situaţia Oltchim, pe muchie de cuţit

Dacă Oltchim nu primeşte un credit de 15 milioane de euro, starea combinatului s-ar putea agrava în curând. Cele şase luni de insolvenţă a Oltchim nu au îmbunătăţit foarte tare starea companiei, nici după ce aproape 1.000 de angajaţi au fost concediaţi. Ieri, administratorul judiciar, consorţiul format din firmele Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring a decis "să reducă temporar, de luni, 29 iulie, timp de două luni" ca urmare a "lipsei de materii prime, de capital de lucru", se menţionează în comunicatul administratorului. Timp de două luni, 715 angajaţi ai societăţii vor fi trimişi în şomaj cu indemnizaţie compensatorie de 80% din salariul de bază. În aceeaşi perioadă de două luni, angajaţii Direcţiei Petrochimice vor avea timpul de lucru redus de la cinci la patru zile pe săptămâna de lucru.

JURNALUL NATIONAL

Guvernul contrazice Preşedinţia: Cu sau fără competenţe, CSAT a avizat de trei ori, până în prezent, privatizarea CFR Marfă

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) CSAT a avizat de trei ori, până în prezent, privatizarea CFR Marfă, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, după ce Preşedinţia a arătat că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie. Totodată, el reia "recomandarea ca purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale să nu comunice în numele CSAT, precum şi de a trata cu seriozitate şi responsabilitate acest subiect, care trebuie abordat în interes public". Zaharescu reaminteşte faptul că, în şedinţa de Guvern de miercuri, a fost aprobată finalizarea negocierilor privind privatizarea CFR Marfă, iar acestea au fost transmise către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în vederea unei poziţii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului reaminteşte, totodată, "că neformularea unei poziţii a CSAT se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei CFR Marfă". Preşedinţia a afirmat anterior că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie.

Contractul cu olandezii, denunţat la DNA. Ancheta Jurnalului Naţional a fost confirmată de Corpul de Control şi de directorul CNAPMC

Directorii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Constanţa, Lucian Băluţ şi Decebal Şerban (foto) au susţinut o conferinţă de presă neautorizată de Ministerul Transporturilor, condus de premierul Victor Ponta. Aceasta survine în urma dezvăluirilor făcute în exclusivitate de Jurnalul Naţional cu privire la clauzele contractului semnat de CN APMC SA cu Van Oord Dredging and Marine Contractors pentru prelungirea digului de Nord al portului Constanţa cu 1050 de metri, a cărui valoare este de aproximativ 125 milioane euro. Cei doi directori au încercat să dreagă busuiocul după ce premierul Victor Ponta a anunţat că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul în care se va constata încălcarea legii. Jurnalul Naţional a publicat în ediţia de miercuri, concluziile raportului corpului de control din cadrul Ministerului Transportului, în care se spunea că, în contract au fost introduse mai multe clauze în defavoarea companiei de stat după finalizarea procedurii de atribuire a licitaţiei.

Serviciile secrete americane vor să controleze clima pe Pământ

Serviciile speciale americane s-au arătat interesate de posibilitatea de "a controla" clima pe Pământ. CIA a cerut Academiei Naţionale de Ştiinţe din SUA să efectueze o cercetare în acest sens, ceea ce a alimentat temerea potrivit căreia americanii vor să intre în posesia armei climatice. 630.000 de dolari au fost alocate de CIA pentru realizarea unui studiu în domeniul geoingineriei. În schimbul acestor bani, oamenii de ştiinţă trebuie să cerceteze, în decurs de 21 de luni, impactul uman asupra condiţiilor meteorologice. Mai mult, specialiştilor li s-a trasat sarcina să afle ce în ce mod geoingineria poate ameninţa securitatea naţională. La prima vedere, cercetarea pare inofensivă, însă realizarea ei pe banii CIA oferă motive să presupunem că, în realitate, americanii speră să dezvolte arma climatică.

Zona euro, aproape de sfârşitul recesiunii: "Datele sunt mai bune decât ne aşteptam"

Industria prelucrătoare şi sectorul serviciilor din zona euro au înregistrat în luna iulie evoluţii neaşteptat de favorabile, indicii celor două ramuri ale economiei înregistrând cele mai bune performanţe din ultimii doi ani, semn că Europa poate fi aproape de ieşirea dintr-o recesiune prelungită. Indicele industriei manufacturiere din zona euro, calculat pe baza unui sondaj în rândul managerilor de achiziţii din companii, a crescut în iulie pentru prima dată în ultimii doi ani şi a depăşit cota care diferenţiază între contracţie şi creştere economică, potrivit unui raport publicat miercuri de compania britanică de cercetare Markit Economics, preluat de Bloomberg, citat de Mediafax. Totodată, indicele compus al industriei manufacturiere şi sectorului serviciilor a depăşit de asemenea cota de recesiune, urcând la cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb