REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 12.12.2013

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 12 decembrie 2013

FINANCIAL TIMES

Exxon anticipează reorientarea către gaze naturale până în 2025

Gazele naturale vor depăşi cărbunele ca sursă de energie la nivel mondial, la mijlocul deceniului următor, în parte datorită beneficiilor de mediu pe care le oferă, conform ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume.

În previziunile sale anuale, Exxon susţine că în jurul anului 2025, gazele vor ocupa locul al doilea în topul celor mai utilizaţi combustibili la nivel global, după petrol.

Preţul ofertei Hilton, aproape de limita maximă

Hilton Worldwide va reveni pe piaţa americană după ce a obţinut 2,35 miliarde dolari din oferta publică iniţială a celui mai mare lanţ hotelier din lume - după numărul camerelor.

Hilton a vândut, ieri, 117,6 milioane de acţiuni la 20 de dolari fiecare, aproape de limita maximă a intervalului de preţ de 18 - 21 dolari stabilit pentru ofertă.

Producătorii auto francezi ar putea reveni în Iran

Industria auto franceză şi-ar putea revendica poziţia dominantă de pe piaţa iraniană, după dezgheţarea relaţiilor dintre Teheran şi comunitatea internaţională.

Renault, care vindea aproape 100.000 de maşini pe an, în Iran, înainte să intre în vigoare sancţiunile, încă are circa 200 de milioane de euro îngheţate în ţară, care ar putea fi returnate statului francez, conform unor surse apropiate grupului.

WALL STREET JOURNAL

Samsung a pierdut un proces împotriva Apple

Samsung Electronics Co. a primit o lovitură surprizătoare în ţara sa de origine, după ce un tribunal din Seul a decis împotriva producătorului sud-corean de telefoane mobile într-un proces privind brevetele, lansat împotriva Apple Inc. din SUA. Samsung pretindea că unele produse Apple au încălcat trei dintre brevetele sale privind tehnologia de mesagerie utilizată pe dispozitive mobile.

Sindicaliştii Boeing au o nouă propunere de contract de muncă

Cel mai mare sindicat al Boeing Co. din SUA a prezentat către conducerea gigantului aerospaţial o nouă propunere preliminară de contract pentru a asigura fabricaţia avionului 777X în statul Washington, ceea ce marchează un început pentru noi negocieri între părţi.

Avon opreşte noul sistem de comenzi

Avon Products Inc. renunţă la revizuirea software-ui său de 125 milioane dolari, care a funcţionat timp de patru ani, după ce un test al sistemului, în Canada, i-a îndepărtat pe mulţi dintre agenţii de vânzări care alimentau veniturile companiei de cosmetice.

NEW YORK TIMES

Grupul Peugeot, afectat de deprecieri de 1,1 miliarde euro

Grupul francez PSA Peugeot Citroen a anunţat deprecieri de 1,1 miliarde euro, reflectând perspective slabe de vânzări şi turbulenţele valutare din Rusia şi America Latină.

Daimler va avea în board un fost director BMW

Compania auto germană Daimler îl va numi pe Bernd Pischetsrieder, fost director executiv al rivalului BMW, în board-ul de supraveghere, anul viitor, în condiţiile în care urmăreşte să aibă manageri cu experienţă în industria de profil.

Cabinetul nipon aprobă stimulente extrabugetare de 53 miliarde dolari

Cabinetul nipon, condus de premierul Shinzo Abe, a aprobat astăzi cheltuieli extrabugetare de 53 miliarde dolari pentru anul fiscal curent, în vederea finanţării stimulentelor menite să compenseze efectul majorării taxei pe vânzări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb