REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 17.07.2012

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 17 iulie 2012

FINANCIAL TIMES

FMI şi-a redus estimarea privind creşterea economiei britanice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus estimarea privind creşterea economiei britanice, arătând că perspectivele acesteia s-au deteriorat mai rapid decât ale oricărei alte economii avansate majore. Conform FMI, economia britanică va avea o expansiune de 0,2% anul acesta, comparativ cu 0,8%, cât preconiza Fondul în aprilie.

HSBC a ignorat temerile legate de spălarea banilor, conform Senatului SUA

Banca britanică HSBC a ignorat avertismentele potrivit cărora activităţile sale ar fi putut expune sistemul financiar american la traficul de bani pentru droguri, proveniţi din Mexic, conform unui raport al Senatului SUA. Acesta mai arată că banca a fost neatentă în acordarea de servicii creditorilor suspectaţi de legături cu organizaţii teroriste.

Disponibilizările şi tăierea bonusurilor au susţinut profiturile Citigroup

Reducerea locurilor de muncă şi a bonusurilor a ajutat Citigroup să se protejeze de încetinirea activităţilor pieţelor, în trimestrul al doilea. A treia bancă din SUA a raportat o scădere cu 12% a profitului său net în trimestrul al doilea, la 2,9 miliarde dolari sau 1 dolar/acţiune, în timp ce analiştii aşteptau numai 89 de cenţi/titlu.

WALL STREET JOURNAL

GM are pierderi tot mai mari în Europa

General Motors Co. din SUA aşteaptă să raporteze pierderi substanţiale pentru operaţiunile sale din Europa, pentru semestrul al doilea, ceea ce umbreşte speranţele că redresarea companiei va avea loc mai devreme decât era anticipat, spun surse apropiate situaţiei.

Glaxo cumpără Human Genome

Producătorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline PLC a câştigat, ieri, bătălia pentru cumpărarea Human Genome Sciences Inc. din SUA, după ce a decis să-şi majoreze oferta iniţială cu aproape 10%, la 3 miliarde dolari.

LG Display: Trei directori acuzaţi de furt de tehnologie

Compania sud-coreeană LG Display Co., al doilea producător mondial de ecrane plate, anunţă că trei executivi ai săi au fost puşi sub acuzare pentru furt de tehnologie de la liderul din domeniu, Samsung Mobile Display.

NEW YORK TIMES

RWE vrea să taie încă 2.000 de posturi

RWE, al doilea producător german de utilităţi, vrea să elimine încă cel puţin 2.000 de locuri de muncă în Europa, anunţă cotidianul Rheinische Post, citând surse sindicale.

Peugeot va economisi 108 milioane euro prin închiderea fabricii din Aulnay

Închiderea uzinei Aulnay aparţinând PSA Peugeot Citroen va reduce costurile fixe ale companiei franceze cu 108 milioane de euro, anunţă Le Figaro, citând documente ale constructorului de autoturisme.

Burberry vrea să renunţe la parteneriatul cu InterParfums

Producătorul britanic de articole de lux Burberry informează că a adresat către InterParfums o înştiinţare privind intenţia sa de a pune capăt, până la finele anului, înţelegerii privind licenţa parfumurilor sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb