REVOLUŢIA ROMÂNĂ 1989 - IV / GENERALUL IULIAN VLAD DESPRE ION ILIESCU, PE 22 DECEMBRIE 1989: "Cine l-a adus pe KGB-istul ăsta aici?"

"Partidul Comunist Român, înfiinţat înainte de 1921, a reprezentat principala agentură a spionajului sovietic în România. Ei au făcut jocul Uniunii Sovietice, care susţinea că România este un stat multinaţional şi cerea dezmembrarea lui. Aceasta corespundea obiectivelor testamentului lui Petru cel Mare şi lui Lenin. Toată structura PCR dinainte de 1944, care număra circa 800-1000 de membri, ducea în România o politică antinaţională, pusă în slujba URSS. Acesta este motivul pentru care P.C.R. a fost scos în afara legii.

O serie de membri ai P.C.R. au fugit imediat înainte de război. I-am amintit pe Emil Bodnăraş si Alexandru Bârlădeanu, adepţi notorii ai GRU şi KGB. Despre Emil Bodnăraş am aflat de curând, de la un membru al SIE, că iniţial ar fi fost agent al Siguranţei române, trimis în URSS şi racolat acolo de GRU. Este greu de crezut acest lucru.

Un alt agent notoriu al KGB a fost Alexandru Iliescu - tatăl lui Ion lliescu. El a fost fugit în Uniunea Sovietică o perioadă îndelungată - 1930-1936 - şi s-a reîntors în ţară cu sarcini specifice. De altfel, din datele preliminare de care dispunem, întreaga familie a lui Ion Iliescu, pe linie paternă, a avut puternice conexiuni cu Uniunea Sovietică.

Generalul Ştefan Kosztyal este un alt exemplu de spion sovietic, fugit în Uniunea Sovietică înainte de începerea războiului şi reîntors după război prin Budapesta. Bineînţeles că biografia pe care şi-a făcut-o în faţa comisiei este romanţată. Se ştie despre el că este căsătorit acum cu o rusoaică, are un fiu cu ea, de care este foarte mândru. În momentul când a intrat în atenţia serviciilor româneşti de contrainformaţii ale DSS,a căutat să pareze suspiciunile căsătorindu-se cu o româncă, mult mai tânără decât el, cu care a ajuns la divorţ în cele din urmă. Vrând să împiedice divorţul, pentru a-şi conserva acoperirea, el spunea fostei sale familii: "Mai aveţi puţin răbdare, că eu o să ajung mare în ţara aceasta" (!). La procesul de divorţ a avut-o ca avocată pe Paula lacob, care în mod evident servea interesele KGB-ului în România. Există şi alte dovezi în acest sens zi am fost informat că au apărut ştiri şi în presa străină care confirmă apartenenţa sa la KGB.

• Depoziţia generalului Ştefan Kosztyal în faţa Comisiei 22 Decembrie

Considerăm util pentru cititori să publicăm stenograma depoziţiei lui Ştefan Kosztyal, care de fapt nu ar mai trebui să poarte titlul de general, deoarece a fost degradat pe vremea lui Ceauşescu datorită apartenenţei sale la GRU. Desigur, titlul de general i-a fost reacordat de regimul lui Ion lliescu, care a manifestat o "deosebită înţelegere" pentru toţi agenţii GRU şi KGB din România !

• Recrutarea şi pregătirea de spioni în URSS în timpul războiului

Desigur, nu se poate spune că vârfurile conducerii PCR fugite în Uniunea Sovietică au fost recrutate de GRU sau KGB în timpul războiului. Ele aparţineau de mult timp acestor structuri, prin însăşi apartenenţa lor la PCR.

În această categorie intră cei de care am vorbit mai înainte împreună cu alţii, şi anume: Alexandru Bârlădeanu, Emil Bodnăraş, Ana Pauker, Vasile Luca, Walter Roman (tatăl lui Petre Roman), Ştefan Kozstyal şi desigur încă mulţi alţii. O analiză serioasă în această direcţie va trebui făcută în continuare, deoarece poporul român are dreptul să cunoască adevărul asupra celor care l-au condus timp de 50 de ani, l-au asuprit şi au făcut jocul unor interese potrivnice intereselor ţării. Măcar acum.

Pe de altă parte, în timpul războiului a început o acţiune susţinută condusă de GRU şi KGB, pentru înfiinţarea celor două divizii - "Tudor Vladimirescu" şi "Horia, Cloşca şi Crişan" - formate din prizonieri aflaţi în lagărele din Uniunea Sovietică.

În această direcţie deţin date de prim ordin, privind modul cum s-au făcut recrutările pentru aceste divizii, de la supravieţuitori ai acelor lagăre. Unul este unchiul meu Adrian Drăghicescu, căzut prizonier la Cotul Donului, locotenent în armata română, care a fost eliberat din prizonierat şi s-a întors în ţară în iunie 1948.

De la el am aflat că în anul 1943, au venit în lagărul unde se afla de lângă oraşul Maxim Gorki, în apropiere de Cercul Polar, Ana Pauker şi Vasile Luca pentru a convinge oamenii să se înscrie în divizia Tudor Vladimirescu ca să-şi "elibereze ţara". Desigur că mulţi soldaţi şi unii ofiţeri, pentru a scăpa mai repede din infernul din lagăr au făcut-o, cu toate că sunt convins că mulţi au avut o strângere de inimă.

Ceea ce este absolut sigur este faptul că absolut toate cadrele de conducere ale celor două divizii, au fost obligate să semneze adeziuni faţă de GRU. Altfel nu puteau primi funcţii de comandă. Cred că este clar.

Odată cu venirea în ţară a acestor două divizii a avut loc cea mai masivă infiltrare de agenţi GRU şi KGB, care au jucat un rol determinant pentru turnura favorabilă Uniunii Sovietice luată de evenimentele din România după 1944.

Spre exemplu, comandant al diviziei "Tudor Vladimirescu", a fost generalul Cambrea, care în mod cert a venit cu grad GRU, după cum se exprima Radu Nicolae în legătură cu Emil Bodnăraş. Gl. Cambra este unchiul senatorului Sergiu Nicolaescu, care a fost preşedinte al primei comisii de cercetare a evenimentelor din decembrie 1999 şi vicepreşedinte al acestei a două comisii. Numai acest fapt ar fi fost suficient, în mod normal, într-o ţară civilizată ca să-l facă pe senatorul Sergiu Nicolaescu să se recuze din funcţiile ocupate în aceste două comisii. Nu a făcut-o.

Mai mult, domnia sa ocupă şi funcţia de preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului. Acum două săptămâni (n.r. 1993) aceasta comisie a validat trei ambasadori propuşi de partidul de guvernământ. Dintre aceştia doi au făcut studii în Uniunea Sovietică.

• Recrutarea şi pregătirea de agenţi GRU şi KGB în perioada 1948-1968

Aceasta a fost cea mai favorabilă perioadă pentru recrutarea şi pregătirea de agenţi GRU şi KGB, dintre numeroşii studenţi trimişi prin Ministerul Învăţământului la studii în Uniunea Sovietică şi militari trimişi de M.Ap.N. şi M.A.I. la studii şi pentru efectuarea unor stagii de pregătire la înalte instituţii militare.

Acest procedeu a fost utilizat în toate ţările satelite ale URSS: România, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Albania, ca să nu menţionez decât ţările din estul Europei), dar, se pare că pregătirea şi infiltrarea celor mai numeroşi agenţi GRU şi KGB s-au făcut în România din două motive principale:

a) România era plasată pe direcţia de acces către sud (Constantinopol şi Marea Mediteraneană), foarte importantă, conform testamentului lui Petru cel Mare;

b) Conducerea comunistă din Bulgaria era de acord ca aceasta să devină republică sovietică, dar se interpunea România între ea şi URSS.

• Dimensiunile recrutării de agenţi GRU şi KGB în România

În interpelarea făcută pe 19 iunie 1995, am cerut celor trei ministere menţionate mai sus, al Învăţământului, M.Ap.N. şi M.I. să îmi comunice numărul şi numele studenţilor şi militarilor care au fost specializaţi în Uniunea Sovietică în perioada 1948-1968. Ca de obicei, răspunsurile la interpelări au căutat să fie evazive, iar răspunsul Ministerului Învăţământului nu spune nimic.

În răspunsul Ministerului de Interne se spune că "au urmat diferite cursuri de specializare aproximativ l000 de cadre, la Instituţii de învăţământ civil sau militar".

M.Ap.N. comunică în răspunsul său că în perioada menţionată au absolvit academii şi şcoli militare, precum şi diferite cursuri de perfecţionare (specializare) 1868 ofiţeri. Apoi, ca răspuns este indicat numărul de cadre, după cum urmează:

a) 816, academii militare cu durata de 2-7 ani, astfel:

-161, la academii militare generale de comandă şi de stat major (Academia Militară Superioară "Vorosilov, Academia Militară Frunze);

-348, la academii militare cu profil armă;

-83, la Academia Spate şi Aprovizionare;

-257, la academii militare cu profil tehnico-ingineresc;

-17, la Academia Militară Politică "Lenin";

b) 349, la şcoli militare cu durata de 1-3 ani;

c) 704, la cursuri de perfecţionarea (specializare) pe linie de comandă, stat major, servicii şi medicale.

Probabil că prin Ministerul Învăţământului au plecat la studii şi specializări (aspiranţi, spre exemplu) alţi 2500-3000 de studenţi şi cadre.

Deci, în total, în Uniunea Sovietică au fost trimişi în 20 de ani circa 5.500 de studenţi şi cadre militare, care, atunci când s-au întors în ţară, au primit funcţii de conducere şi au făcut politica Uniunii Sovietice.

În interpelarea senatorului Şerban Săndulescu s-a cerut şi lista nominală a celor care au făcut studii în URSS, dar nu s-a primit. Aveam astfel posibilitatea să vedem cine au fost cursanţii din URSS şi să ştim ce funcţii au ocupat în continuare. Am fi constatat că toate funcţiile importante erau ocupate de ei atât în partid, cât şi în armată.

În răspunsul Ministerului de Interne se arată că din cele l000 de cadre care au făcut studii în URSS "nici unul din acestea nu mai este în activitate". Noi avem informaţii că lucrurile nu stau aşa.

În răspunsul M.Ap.N. se arată că numai 41 de ofiţeri, având vârsta cuprinsă între 51 şi 60 ani mai lucrează "pe linie de comandă, stat major, tehnică, învăţământ şi cercetare ştiinţifică".

• Criteriile de selecţionare a celor recrutaţi de KGB şi GRU

Desigur ar fi greu să scriem despre acest subiect dacă nu am fi avut câteva discuţii interesante cu câţiva ofiţeri superiori din DIE (Direcţia de Informaţii Externe), care ne-au furnizat o serie de date privind criteriile utilizate de sovietici pentru recrutarea de agenţi GRU şi KGB.

De fapt, după cum se va vedea, nu există nimic transcedental în aceste criterii, ci sunt lucruri de bun simţ ca să spunem aşa, cu toate că a te lăsa racolat de un serviciu de informaţii străin e un act de trădare de ţară şi de neam, una din cele mai grave crime pe care poate să o comită un om.

În opinia noastră, cel puţin 70% din cei care au făcut studii acolo au semnat angajamente cu GRU şi KGB. Dar cei care s-au lăsat atraşi în asemenea jocuri au făcut-o unii din ticăloşie, alţii din naivitate. Aceştia din urmă s-au lăsat ameţiţi de lozinca la modă pe vremea aceea "Ataşamentul faţă de clasa muncitoare este dovedit de dragostea fierbinte faţă de Uniunea Sovietică".

Pe scurt, criteriile respective pot fi astfel sintetizate:

1. Persoana susceptibilă de recrutare trebuie să aibă origine socială "sănătoasă", în sensul comunist al cuvântului;

2. Să se tragă dintr-o familie de activişti comunişti sau care aparţin nomenclaturii comuniste din ţara respectivă;

3. Să aibă, eventual, o descendenţă de origine slavă sau mai bine chiar rusească;

4. Să fie bine pregătit profesional, deci la întoarcerea în ţară să aibă bune şanse de a fi promovat în funcţii importante.

5. Pregătirea ideologică si ataşamentul faţă de doctrina comunistă şi de URSS în special, să fie cât se poate de bună.

În plus, faţă de aceste criterii, s-a mai practicat sistemul de a le fi băgat în pat câte o rusoaică, ceea ce nu era greu de realizat când unele cursuri sau specializări au fost foarte lungi, de ordinul anilor, mergând chiar până la şapte ani.

• Politica dusă după 1964 faţă de cadrele care au făcut studii în URSS

După adoptarea poziţiei de distanţare faţă de URSS din 1964, din motivele arătate anterior şi nu din patriotism, cum ar vrea să creadă unii, şi atitudinea conducerii PCR faţă de cadrele cu studii în URSS s-a modificat.

Ţinând seama de forţa deosebită pe care oamenii pregătiţi în URSS o aveau atât ca număr, cât şi ca importanţă a funcţiilor de conducere ocupate, este evident că acţiunea de epurare a fost lentă şi nu a putut să îşi atingă scopul decât în mică măsură. Din acest punct de vedere un rol important a jucat şi corupţia şi nepotismul, care atinseseră cote foarte înalte în regimul comunist şi îşi fac simţită din plin prezenţa în actuala fază de tranziţie, în care puterea o deţin foarte multe elemente crescute şi educate în spiritul. vechiului regim.

Securitatea, care până în anul 1964 se ocupa în exclusivitate cu reprimarea exponenţilor societăţii româneşti de dinainte de 1945 (membri ai partidelor istorice şi în primul rând ai P.N.Ţ., oameni de cultură de largă deschidere, reprezentanţi ai claselor mai înstărite, intelectualitatea satelor etc.) după 1964 a primit dispoziţii să supravegheze pe cei care au făcut studii în URSS. Astfel sarcinile direcţiilor I şi a IV-a din DSS au fost orientate în mod special în această direcţie.

Dar munca era deosebit de grea, numărul celor care trebuiau ţinuţi sub observaţie şi "lucraţi informativ" fiind foarte mare, după cum s-a văzut, iar pe de altă parte aceştia aveau funcţii importante în partid şi în stat.

Totuşi, au fost prinşi în flagrant delict o serie de generali ca: Şerb, Militaru, Vasile Ionel, Radu Nicolae Nicolae, Pletos, Topliceanu, Pancea şi încă mulţi alţii. Numai că Nicolae Ceauşescu, care cu certitudine el însuşi semnase un angajament cu KGB, cu ocazia stagiului făcut în anii 50 în URSS, dar pe care nu-1 mai respectase, nu a avut curajul să ia măsuri de lichidare a celor care aveau acoperirea unor servicii de spionaj. În acest fel el le-a lăsat pe de o parte posibilitatea să activeze împotriva regimului său, cum era cazul gen, Militaru şi Kosztyal şi a comandorului Radu Nicolae, dar pe de altă parte a demobilizat oamenii ce făceau această "muncă importantă" în DSS, care au constatat că nu se luau decât măsuri minore împotriva celor pe care îi descopereau.

Ceauşescu nu a procedat de aceeaşi manieră cu cei care unelteau împotriva sa sau îl criticau fără perdea, cum a fost cazul gl. Ion Ioniţă, a lui Vasile Patilineţ sau a lui Virgil Trofin, care sub o formă sau alta au fost lichidaţi din ordinul său.

În privinţa civililor, este cazul să amintim urmărirea informativă a lui Silviu Brucan, Mazilu sau Ion Iliescu. În cadrul depoziţiilor nu s-au făcut referiri la aceştia, deoarece nici unul dintre cei audiaţi nu a avut curajul să vorbească de cei ce erau la putere. Există însă o bandă video, făcută în după amiaza zilei de 22 decembrie, în care gl. Vlad a întrebat - când 1-a văzut apărând la fostul C.C. pe Ion Iliescu - "Cine a adus KGB-istul ăsta aici?"

De fapt, nu putem încheia fără a scoate în evidenţă una din slăbiciunile activităţii comisiei, care nu a putut cerceta dosarele agenţilor GRU şi KGB făcute de fosta securitate. Aceste dosare ar trebui depuse la Arhivele Statului, pentru a putea fi cercetate de oricine. Actuala putere se fereşte să facă aşa ceva.

Probabil că unele dintre aceste dosare au fost distruse după 22 decembrie 1989. Se ştie că Gelu Voican-Voiculescu s-a ocupat cu depistarea unor dosare ale securităţii, dintre care unele au fost puse în circulaţie chiar de el.

• Legături cu alte servicii de spionaj

Şi alte servicii de spionaj urmăreau cu atenţie situaţia din România, deoarece Nicolae Ceauşescu, prin comportamentul său necugetat, devenise un fel de duşman public nr.1 al lumii, modul în care conducea, administra ţara şi îi trata pe cetăţenii români fiind o ruşine care apăsa pe toată Europa. Nu dispunem însă de date concrete privind dimensiunile implicării celorlalte servicii de spionaj, care cu siguranţă au existat.

Aici este cazul să îl amintim în primul rând pe Silviu Brucan, care după cum am mai spus are întinse legături în acest domeniu. Un altul care a fost depistat de DSS este Răceanu, semnatar al scrisorii celor şase.

Şeful serviciilor de informaţii de la Timişoara dl. Tinu a afirmat în depoziţia sa că şi pastorul Laszlo Tokes a avut legături dovedite cu serviciul de spionaj de la Budapesta.

Desigur că mai există şi alţii, despre care nu s-a vorbit în cadrul audierilor comisiei noastre".