Rezilierea privatizării "Petrom" - aprobată tacit de Senat

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 decembrie 2007

Rezilierea privatizării "Petrom" - aprobată tacit de Senat

Avizarea proiectului de lege al PRM nu afectează contractul încheiat cu OMV

Propunerea legislativă a Partidului România Mare (PRM) privind abrogarea privatizării "Petrom" SA a fost adoptată tacit, ieri, de Senat. Proiectul de act normativ elaborat de un grup de senatori PRM, în frunte cu Corneliu Vadim Tudor, prevede abrogarea Legii nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea "Petrom" şi rezilierea contractului de privatizare încheiat cu OMV Austria, care a preluat 51% din acţiuni. La acestea se adaugă un articol referitor la mandatarea Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru negocierea cu grupul austriac "OMV" a despăgubirilor prevăzute în caz de reziliere a contractului de privatizare. Adoptarea tacită a proiectului de lege nu are nicio influenţă asupra contractului de privatizare a "Petrom", întrucât Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.

Dan Pazara, director de comunicare al "Petrom", a declarat: "Procesul de privatizare a fost unul transparent şi monitorizat constant de instituţiile internaţionale precum FMI, Banca Mondială şi BERD. Privatizarea a fost aprobată de Guvernul şi Parlamentul României".

Proiectul legislativ al senatorilor PRM a primit aviz negativ din partea comisiei de resort, a celei juridice şi a Guvernului. Astfel, Executivul arată că adoptarea proiectului legislativ ar însemna o denunţare unilaterală a contractului de privatizare încheiat cu OMV, ceea ce ar presupune plata unor despăgubiri din partea statului român. Autorităţile atrag atenţia iniţiatorilor că nu au prevăzut sursa de finanţare a acestor despăgubiri.

Proiectul PRM urmează să fie discutat, în perioada următoare, în plenul Camerei Deputaţilor. Aprobarea tacită în Senat a avut loc după ce proiectul legislativ nu a fost dezbătut în plen în termenul prevăzut de lege.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. snp va ramane la omv.ce se intampla acum in parlament este un semnal de plictiseala parlamentara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb