Rezultate financiare VGP Group 2023: România, în topul 3 al celor mai mari suprafeţe de teren deţinute de VGP Group

T.B.
Companii / 26 februarie

Rezultate financiare VGP Group 2023: România, în topul 3 al celor mai mari suprafeţe de teren deţinute de VGP Group

VGP NV anunţă rezultatele pentru anul încheiat la 31 decembrie 2023. Grupul VGP raportează un profit net de 87,3 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere de 209,8 milioane de euro faţă de anul fiscal 2022, se arată într-un comunicat al VGP NV, remis redacţiei. În cadrul segmentelor de activităţi, industria uşoară a rămas principalul motor, reprezentând 57% (25,3 milioane de euro, din care 24,4 milioane de euro în portofoliul propriu) din toate acordurile noi de închiriere, potrivit sursei.

Au fost semnate contracte de închiriere noi şi reînnoite în valoare de 69,5 milioane de euro la nivelul anului trecut, ceea ce a adus închirierile angajate anualizate la sfârşitul anului la 350,8 milioane de euro (+ 47,6 milioane de euro faţă de 31 decembrie 2022), informează compania. Din perspectiva geografică, Europa de Est, în special România, Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria, a reprezentat 54% din acordurile noi de închiriere incrementală, se mai arată în comunicat.

Grupul VGP a achiziţionat 1.933.000 m² de terenuri pentru dezvoltare iar totalul terenurilor securizate se situează la 9,4 milioane m² la sfârşitul anului 2023, reprezentând un potenţial de dezvoltare de peste 4,3 milioane m², precizează sursa. Achiziţiile totale reprezintă un CapEx (cheltuieli de capital) de 212,4 milioane de euro şi includ achiziţionarea unor parcele de teren iconice în apropierea metropolelor Paris şi Frankfurt, relatează sursa citată.

În cursul anului, au fost livrate 24 de proiecte, reprezentând 641.000 m² sau 42,3 milioane de euro în chirie anuală suplimentară (din care 12 proiecte în valoare de 330.000 m² livrate în timpul celui de-al doilea semestru al anului 2023), în prezent 100% închiriate, arată datele comunicatului. Ca rezultat, veniturile din închirieri nete, la o privire de ansamblu, au crescut cu 48%, de la 107,4 milioane de euro la 159,1 milioane de euro, potrivit sursei.

La finalul lui 2023, erau în construcţie 26 de proiecte reprezentând 774.000 m² (din care 23 de proiecte, totalizând 600.000 m², au început în cursul anului) şi 51,9 milioane de euro în chirie anuală suplimentară, odată cu construirea şi închirierea completă, informează compania. Pipeline-ul în construcţie este pre-închiriat în proporţie de 77,3%, în vreme ce portofoliul de proprietăţi este virtual complet închiriat, cu o ocupare de 99%). 75,9% din portofoliul finalizat are certificări pentru clădiri sustenabile. Trecerea continuă la consumul de energie verde în clădirile Grupului VGP, precum şi alte măsuri de eco-eficienţă, au contribuit la clasificarea dezvoltatorului GRESB cu patru stele, a doua cea mai mare din rândul jucătorilor din segmentul european de logistică, se mai arată în comunicat.

Baza de terenuri este distribuită geografic în mod egal între Europa de Est (45%) şi Europa de Vest (55%) în metri pătraţi. Cele mai mari suprafeţe de teren sunt deţinute în Germania (20%), Olanda (11%), România (11%), Serbia (10%) şi Spania (9%), adaugă sursa.

Proiectele finalizate de VGP în România acoperă 315.000 mp

VGP este prezentă în România din 2007 şi dezvoltă parcuri industriale în Bucureşti, Arad, Braşov, Timişoara şi Sibiu, arată datele comunicatului. În 2023, au fost construiţi 67.000 de mp în VGP Park Braşov, respectiv 46.000 de mp în VGP Park Bucureşti şi se află în construcţie 53.000 de mp în VGP Park Braşov şi 33.000 de mp în VGP Park Timişoara 3, conform sursei menţionate.

Din ianuarie 2024, Grupul deţine o licenţă pentru utilizarea reţelei şi tranzacţionarea energiei în numele chiriaşilor săi din Germania, ceea ce va facilita distribuţia energiei regenerabile produse în parcurile deţinute de VGP în această ţară. O licenţă similară a fost solicitată de VGP România, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb