ROBERT SIGHIARTĂU: "Este nevoie de o schimbare la vârful PNL"

J.P.
Politică / 18 ianuarie 2021

"Este nevoie de o schimbare la vârful PNL"

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat, luni, că este nevoie de o schimbare la vârful partidului, susţinând că, în ultimul an, lucrurile nu au funcţionat, iar preşedintele Ludovic Orban "şi-a atins limitele", conform Agerpres.

El a afirmat că în partid există "o grupare reformistă", care doreşte "o schimbare de abordare şi o întinerire a PNL".

"Eu cred că este nevoie de o schimbare la vârful PNL, pentru că vedem că lucrurile nu au funcţionat în ultimul an de zile, mai ales în perioada guvernării Orban când deciziile au fost luate discreţionar, când au fost promovaţi oameni pe bază de loialitate şi nu de competenţe, când au fost numiţi secretari de stat, şefi de agenţii oameni care nu aveau nicio legătură cu profesia pentru care au fost numiţi, iar, mai mult decât atât, toate aceste numiri nu au fost trecute prin filtrul comisiilor de specialitate ale PNL sau prin Biroul Permanent Naţional", a spus Sighiartău, pentru Agerpres.

În opinia sa, au fost făcute mai multe greşeli şi nu a existat nicio consultare în interiorul partidului, motiv pentru care pledează pentru o nouă echipă de conducere a PNL.

"Bineînţeles că aceste lucruri ne-au afectat extrem de mult şi, din păcate, chiar dacă am pierdut alegerile, noi nu am avut nici până în acest moment o analiză serioasă cu privire la ceea ce s-a întâmplat în ultimul an de zile şi, până la urmă, din ce cauză am ajuns aici, pentru că PNL avea toate premisele să se claseze pe primul loc, veneam după un an extrem de bun, după alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, dar au fost mai multe greşeli care s-au făcut şi, mai mult decât atât, nu a fost nici măcar o consultare în interiorul partidului cu factorii de decizie, cu oamenii care au rezultate remarcabile în plan administrativ şi am ajuns într-un blocaj şi, din punctul meu de vedere, este clar că este nevoie de o schimbare şi este nevoie de o echipă care să conducă PNL, de oameni performanţi, de oameni care sunt certificaţi de către români", a explicat liberalul.

Potrivit lui Sighiartău, Ludovic Orban "şi-a atins limitele". "Domnul Orban are meritele lui, dar şi-a atins limitele şi, odată ce a început să marginalizeze oameni ca Boc, Bolojan, Rareş (Bogdan - n.r.) în actul guvernamental şi a luat deciziile discreţionar doar cu nişte consilieri de-ai dânsului care îi sunt doar loiali şi nimic mai mult, atunci normal că s-a rupt acest fir pe care PNL l-a construit din 2017, când am spus foarte clar că vrem să reformăm ţara, să dezvoltăm România şi vrem să o dezvoltăm pe premisele celor care reuşit la nivel local, care au promovat oameni competenţi în administraţiile lor locale, care au muncit şi care au pus fiecare oamenii la locul lor în funcţie de competenţe. Acest lucru nu s-a întâmplat în ultimul an de guvernare. Mai mult decât atât, au fost şi câteva decizii privind traseismul şi au fost câţiva oameni veniţi din alte partide care au afectat credibilitatea PNL şi eu, ca om tânăr, care cred în schimbarea României şi care îmi doresc să avem o altfel de politică după 30 de ani, nu sunt de acord cu felul acesta de abordare şi consider că trebuie o schimbare totală la vârful PNL", a argumentat secretarul general al PNL.

El pledează pentru organizarea unui Congres ordinar al PNL, "faţă în faţă", în lunile iunie, iulie.

Sighiartău a adăugat că în PNL există o "grupare reformistă" din care fac parte Emil Boc, Ilie Bolojan, Ioan Popa, Romeo Dunca, Gheorghe Falcă, Florin Roman, Alina Gorghiu, care doreşte "o schimbare de abordare şi o întinerire a PNL".

"Avem foarte mulţi reprezentaţi ai PNL, avem şi un prim-ministru care este provenit şi susţine gruparea aceasta reformistă, în sensul că îşi doreşte şi el o schimbare de abordare şi o întinerire a PNL. Din punctul meu de vedere, există oameni care vor susţine această grupare reformistă, pentru că oamenii sunt nemulţumiţi la firul ierbii de ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp", a susţinut liberalul pentru Agerpres.

El a precizat că în următoarele săptămâni această echipă va face o propunere de candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL.

"În următoarele săptămâni se va degaja o variantă pentru funcţia de candidat la preşedinţia PNL. După discuţii cu colegii, cu membrii PNL vom consulta partidul şi vom vedea care este cea mai bună variantă pentru PNL", a spus Robert Sighiartău.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dictatura mai rau ca pe vremea lui Dragnea, sa nu uitam ca marele conducator nu a fost orban ,a fost mult iubitul nostru conducator iohanis

    Orban a tras in sus PNL-ul la alegeri. Fara el PNL nu aduna nici 10 %. Dar ca la romanii, daca ceva merge bine, "sa vedem de ce merge" Nesatui securisti care nu au ce roade. Dar mai bine sa plece ca daca nu pleaca o sa aiba soarta lui Calin.

    Sighiartau rezultatul la alegeri, după nenorocita de pandemie și cu un Parlament ostil, cu un Iohannis care si-a atins limitele după victoria "răsunătoare "asupra lui Dancila ,zic,rezultatul nu a fost rău si i se datorează lui Orban!

    Voi,în loc sa-l sustineti ați mers cu jalba la Președinte și împreună v-ați ținut de comploturi! 

    Când spui că tu,Rareș-batistuta si Alina Gorghiu sunteți reformatori mă apucă pandaliile! Mai ales gargaragiul ăsta de batistuta cu gudurelile lui față de Iohannis!

    In tot binele si'un rau! sau invers.

    Trebuie sa se "castige" guvernarea ca sa apara zoaiele? 

    Au inceput hienele galbene sa se sfasie intre ele, mai ceva decat plosnitzele sorosiste de la USR! Nu pot decat sa le urez acestor exemplare din ambele specii, in felul urmator: intarata-le drace! S-a dus practic, jocul "de-a Hotii si vardistii", acum fiind in realitate, "Hotii si neomarxistii"!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb