Startup-ul de tehnologie Tailent, cunoscut pentru dezvoltarea de roboţi software inteligenţi care permit companiilor să automatizeze şi să eficientizeze o plajă largă de procese operaţionale, democratizează accesul la soluţiile de tip Robotic Process Automation (RPA) printr-un parteneriat cu integratorul de sisteme IT ETA2U, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Astfel, cele două companii aduc roboţii software inteligenţi mai aproape de companiile din România, sprijinindu-le să elimine procese repetitive din companie şi să permită echipei să îşi folosească abilităţile şi creativitatea pentru activităţi mai relevante.
"Soluţiile Tailent au la bază tehnologii inovatoare de automatizare care oferă companiilor mai multă flexibilitate şi eficienţă operaţională, cu o investiţie avantajoasă care este recuperată într-un timp scurt. Prin parteneriatul cu ETA2U putem ajuta mai multe companii să accelereze transformarea digitală a business-ului, cu atât mai necesară în contextul actual, dar şi pentru o evoluţie sustenabilă a business-ului în viitor", explică Mario Popescu, CEO Tailent.
Robotic Process Automation este o industrie care a accelerat puternic în ultimii ani, iar România este un furnizor important de soluţii bazate pe această tehnologie pentru companii din toată lumea. Odată cu dezvoltarea pieţei a crescut şi nevoia de specialişti, astfel că Tailent şi ETA2U iau în calcul în perioada următoare şi dezvoltarea unui training pentru specialiştii IT din România care vor să îşi dezvolte cunoştinţele în domeniul RPA.
"ETA2U are o tradiţie îndelungată în cercetare, dezvoltare şi High Tech. Unul dintre avantajele noastre competitive este creşterea eficienţei personalului IT din companii prin cursuri susţinute de traineri acreditaţi, având peste 1.000 cursuri din portofoliul marilor vendori din industrie. Acum, în premieră, prin parteneriatul cu Tailent, putem oferi clienţilor şi soluţii RPA, una dintre cele mai eficiente tehnologii de automatizare a proceselor pentru companii", a afirmat Stelian Câmpianu, directorul executiv al ETA2U (Echipamente şi Tehnologii Avansate), unul dintre cei mai importanţi integratori de soluţii şi servicii IT din România, cu o istorie de aproape 30 de ani.
.
Parteneriatul cu ETA2U face parte din procesul accelerat de expansiune început de Tailent anul trecut, atât în România, cât şi pe noi pieţe din Europa, America Centrală şi de Sud, SUA şi Asia. Soluţiile companiei sunt deja utilizate cu succes de companii din industrii precum ospitalitate, servicii profesionale, producţie, dar şi instituţii publice locale, potrivit comunicatului.