România: Închis... pe caz de boală

Remediul universal şi adesea singurul pe care-l cunosc cei ce administrează funcţiile şi instituţiile publice din România, atunci cînd dau de vreo problemă, este "închisul". A venit zăpada şi ne-a năpădit gerul: închidem! Închidem tot ceea ce ne cade sub mînă şi sub autoritatea de care dispunem. Închidem drumuri, închidem şcoli, închidem trenuri şi linii ferate, închidem curse de avion şi aeroporturi. Avem o problemă, de fapt mai multe, cu spitalele: le închidem! Spitalele... nu problemele, desigur! După ce a închis şcolile din Bucureşti, sunt sigur că Primarul Capitalei abia s-a abţinut să nu închidă şi spitalul Colentina, din lipsă de încălzire. S-a mulţumit să-l dea afară pe aşa-zisul "manager", dar vreme rea o să mai fie, aşa că nu e timpul pierdut să mai închidem cîte ceva. Radetul, mai în toamnă, cu probleme cronice de achitare a facturilor către furnizorii proprii nu este în stare să şi le rezolve. Ce soluţie inventează "managerii" care se lăfăie în salarii de nababi şi alte privilegii ale bănoaselor funcţii pe care le ocupă? Închidem încălzirea la beneficiari, adică celor care plătesc lună de lună, an de an, cît nu face aşa-zisul agent termic şi nu ştiu de ce tremură mai tare, în toiul iernii: de frigul din casă, ori de teama viitoarei facturi. La fel au procedat prin diferite localităţi şi alţi furnizori de utilităţi publice, de la apă şi gunoi, pînă la încălzire, electricitate şi servicii medicale. Poliţia închide şi ea ce-i vine la mînă, "cînd vrea muşchii ei" cei puternici. Închide circulaţia, cîte o jumătate de zi, inclusiv pentru mijloace publice, prin capitala României, pentru că vor unii să îşi promoveze ong-urile făcîndu-se că aleargă, ori se plimbă cu bicicleta taman pe Calea Victoriei şi pe Cheiul Dîmboviţei, închide circulaţia, evident tot prin centrul capitalei, pentru că trebuie "protejaţi" şi îmbarcaţi în luxoasele lor autocare participanţii la sindrofiile politice şi mitingurile demonstrative ale partidelor mai răsărite, închide magazine, afaceri şi la nevoie chiar şi oameni, dacă aşa o cer enteresele superioare ale "partidului". Pe urmele Poliţiei, Fiscul, dotat cu propria poliţie, îi ţine hangul, ba chiar se ia la întrecere cu alţi "închizători" profesionişti. Evident, justiţia mai închide şi ea din cînd în cînd, pe cîte unii, nici prea puţini, nici prea rar; partea proastă este că o face destul de des pe legi strîmbe, incoerente, ori de-a dreptul inconsistente, pe proceduri, argumente şi elemente judiciare trucate, dacă nu chiar fabricate. Deşi, în ciuda insistenţelor de mai acum vreo doi-trei ani ale "apostolilor" locali ai luptei pentru libertăţile cetăţeneşti şi ale drepturilor omului, nu i s-au dat cătuşe în dotare, serviciul nostru de informaţii a pus de o cooperativă cu o parte din "pionii" plasaţi "strategic" în cîmpul tactic al Justiţiei şi "ascund" şi ei pe "cine trebuie", "cînd trebuie" şi "unde trebuie", ori măcar ameninţă viguros şi credibil că o vor face.

Pe de altă parte, este adevărat, o parte dintre serviciile de care ar trebui să beneficiem în spaţiul public se închid... oarecum... de la sine. Ciuruit de afaceri venale, de rezultate trucate, lipsă de profesionalism şi management, fotbalul din România nu mai are mult pînă se va închide... de la sine! Cea mai mare parte a sporturilor de performanţă stau şi ele să se închidă, tot din cauza lipsei cronice de mijloace, oameni, expertiză, metodă şi infrastructură, dovadă prăbuşirea rezultatelor la marile competiţii şi amploarea dopajului depistat şi dovedit al unora dintre cei care au ajuns la nivelul performanţei internaţionale. Serviciile publice culturale sunt şi ele în agonie prelungită şi supravieţuiesc doar de azi pe mîine. Nici educaţia publică nu mai are mult pînă să se închidă, ea urmînd să fie înlocuită de "educaţia particulară" pe bani mulţi, pentru cei ce îşi permit să îi plătească, iar pentru restul populaţiei tinere a României, de lipsa cvasi totală de educaţie, adică analfabetism în diferite grade şi incapacitate cronică de acumulare a competenţelor profesionale de nivel mediu şi ridicat. În viaţa economică, cum nu-i convine unuia ceva: închide. De la "şaormeria" din colţ, la marii producători de automobile şi de la ei la băncile care fac legea în România, toată lumea închide sau ameninţă că închide "taraba" dacă nu primeşte privilegiile care să-i mărească cîştigurile afacerii, "de la sine". Băncile abia au fost zgîlţîite de puţină legislaţie care să-i mai protejeze şi pe clienţi de abuzurile "legale" la care au fost supuşi, uneori chiar şi cu perversiuni, că au şi reacţionat ameninţînd fără perdea: "închid" şi pleacă! Cu tot cu capitalul pe care l-au strîns cu japca din buzunarele băştinaşilor, se înţelege! Peste tot se închid abuziv parcuri, se închid străzi, se închid clădiri, servicii, ghişee, mijloace de comunicare sau sînt închise în cuşca intereselor de grup, de gaşcă, de partid, sau ale "instituţiilor privilegiate ale puterii". O orgie a "închiderii" mătură ca un val uriaş administraţia României, de la un capăt al ţării la celălalt şi de la nivelul cel mai de jos, pînă la vîrful puterii.

În fapt, este o epidemie. O boală transmisibilă care s-a încuibat de mult în structurile administraţiei publice de unde se răspîndeşte cu repeziciune în restul societăţii, pătrunzînd adînc chiar şi în mediul privat de afaceri. O boală provocată de incompetenţă crasă, de lipsa cunoştinţelor şi a deprinderilor manageriale minime, de găurile uriaşe din legistaţia care organizează administraţia treburilor publice în România şi mai ales de capturarea acestui sistem vital pentru dezvoltarea modernă a unei societăţi de către grupuri de interese locale, pentru care singura "raţiune" a căpuşării poziţiilor din administraţie este furnizarea "soluţiilor" şi a "contractelor" pentru îmbogăţirea proprie, cel mai adesea la limita şi dincolo de limita legii.

Dacă Pămîntul nu se opreşte în loc din marea lui rotaţie celestă, de iarna asta şi de asprimile ei vom scăpa, pînă la urmă... ! De bolile administraţie publice, însă, nu avem cum să ne vindecăm de la sine. Este nevoie de o construcţie nouă, din temelii, de care societatea românească, prin forţele proprii, nu s-a arătat capabilă în scurta ei istorie de modernitate.