România, pe locul doi în UE după inflaţie

Simona Adam
Macroeconomie / 17 august 2011

Ţara noastră a coborât pe locul al doilea în topul ţărilor europene cu inflaţie anuală ridicată, ajungând la 4,9% în iulie anul acesta, fiind surclasată de Estonia cu 5,3%, potrivit Eurostat. Totodată, inflaţia anuală din zona euro a coborât, în medie, la 2,5% în iulie de la 2,7% în iunie, iar cea din Uniunea Europeană a coborât la 2,9% în iulie, de la 3,1% în iunie, anul acesta, potrivit aceluiaşi raport.

Astfel, printre ţările cu cea mai mică inflaţie anuală se regăsesc Elveţia (0,3%), Irlanda (1%) şi Slovenia (1,1%).

Preţurile de consum au scăzut cu circa 0,35% în luna iulie, comparativ cu luna precedentă, fiind în creştere, însă, cu 4,85% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, rata anuală a inflaţiei s-a micşorat la 4,85% în iulie de la 7,93% în iunie, potrivit datelor furnizate de INS.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb