ROMÂNIA - UNGARIA Măsuri preventive: multă benzină pentru a stinge focul!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 10 octombrie 2014

Măsuri preventive: multă benzină pentru a stinge focul!

Partida cu echipa naţională a Ungariei este fără îndoială evenimentul sportiv al acestei toamne care a stârnit cel mai mare interes în rândul publicului. Există însă şi un curent de opinie care anticipează o serie de incidente cu tentă rasistă şi xenofobă, care pot atrage o suspendare din partea UEFA. Chiar dacă toată lumea invită la calm, se insistă atât de mult pe tema rivalităţilor extra-sportive încât se obţine efectul invers.

Firesc, Federaţia Română de Fotbal a avut mai multe luări de poziţie care invită la fair-play şi toleranţă, pe site-ul oficial publicând inclusiv un interviu cu marele antrenor Emeric Ienei, fost selecţioner al ambelor reprezentative, care nu se fereşte să-şi întărească simpatiile fotbalistice: "Vă răspund răspicat. Sunt cetăţean român, născut în România şi ţin cu România. E drept că sunt mândru şi pentru că sunt ungur. Totuşi, nu aş putea trăda vreodată România. Dacă ar fi fost vorba de activitatea unui club, ar fi fost altă discuţie. Dacă îmi vor solicita sprijinul, le-aş răspunde scurt cu o întrebare. Voi nu aveţi specialiştii dumneavoastră, profesionişti? Trimiteţi ce spioni vreţi, dar niciodată pe mine. Deocamdată le spun că România e mai valoroasă. (...) Vreau să le spun spectatorilor români să fie civilizaţi la acest joc. Să fie civilizaţi, asta vreau din tot sufletul meu. Celor din Ungaria le cer ca la final să poată recunoaşte superioritatea şi implicit victoria românilor. Să le accepte. Asta ar însemna tot civilizaţie". Cu toate acestea nu toate măsurile FRF sunt la fel de inspirate. Faptul că peste 5000 de bilete au fost vândute la jumătate de preţ către galerii (Dinamo, Steaua, Petrolul, Rapid, CSMS Iaşi, U Cluj, CSU Craiova, FC Braşov), cu siguranţă nu reprezintă o măsură care să asigure liniştea. Ca dovadă, în acestă săptămână gruparea FC Petrolul Ploieşti a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a FRF, cu 70.000 de lei penalitate sportivă pentru scandările xenofobe ale fanilor la adresa Ungariei în timpul partidei de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş. De asemenea, clubul va evolua şi un joc fără spectatori în anumite sectoare rezervate membrilor galeriei. Aceeaşi comisie a sancţionat clubul Rapid cu interzicerea organizării a două meciuri pe teren propriu şi cu 22.500 lei penalitate sportivă, din cauza incidentului rasist de la partida cu Concordia Chiajna. E greu de explicat cum pe de o parte sancţionezi o galerie pentru scandări xenofobe sau atitudini rasiste, iar pe alta o inviţi la un meci unde te temi să nu apară manifestări ...xenofobe şi rasiste. O eventuală suspendare a terenului din partea forului continental ar reprezenta o grea lovitură pentru federaţie, spre exemplu în urma vânzării biletelor pentru acest meci, FRF a încasat aproximativ 1.000.000 de euro. Nici noul imn al echipei naţionale, prezentat recent de conducerea federaţiei, nu are darul să liniştească spiritele. Fostul internaţional autohton, dar şi selecţioner, Ladislau Boloni s-a arătat deranjat de versurile acestui imn, în special de mult discutatul "hai pe ei, pe mama lor": "Spun acest lucru ca cetăţean român ce sunt. Eu nu cred că un român normal, un român educat, un român cult să accepte într-un imn al echipei naţionale asemenea vorbe. Sunt absolut de acord să fie un imn care să îmbărbăteze oamenii, jucătorii, «pe ei, pe ei!», cu asta sunt de acord. Pe restul o condamn şi o consider o josnicie. Am putea să jucăm împotriva Moldovei şi ar fi foarte josnic. Într-un imn nu spui asemenea lucruri. Până la urmă de ce nu băgăm o înjurătura aşa cum ştim noi foarte bine să înjurăm. De ce să acceptăm un asemenea lucru? ".

Pe de altă parte şi în presă apar suficient de multe informaţii, despre coregrafiile celor 3000 de suporteri maghiari care vor fi prezenţi pe Arena Naţională, demne să "ridice tensiunea" suporterilor autohtoni, care se ştie că reacţionează foarte rapid la provocări.

Partida România - Ungaria se va disputa pe Arena Naţională, mâine de la ora 19.00, şi va fi arbitrată de scoţianul William Collum, 35 de ani, arbitru cu ecuson FIFA din 2006, care va fi ajutat de asistenţii William Conquer şi Graham Chambers.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb