"Romenergo" se divizează

VLAD PÎRVU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 decembrie 2013

Obligaţiunile cumpărate de SIF Banat-Crişana trec la una dintre companiile nou înfiinţate - "Industrial Energy"

Obligaţiunile "Romenergo" cumpărate, în vară, de SIF1 Banat-Crişana vor trece în patrimoniul "Industrial Energy", o companie care va fi înfiinţată după divizarea "Romenergo", care a fost aprobată de acţionari, în noiembrie.

Unul dintre administratorii "Romenergo" este Dragoş Bîlteanu, preşedintele SIF1 Banat-Crişana.

Faptul că SIF1 a cumpărat obligaţiuni "Romenergo" de 26,95 milioane lei, la o dobândă de 8% pe an şi o maturitate de patru ani, a fost considerată de unele voci din piaţă drept o decizie controversată, având în vedere funcţiile deţinute de Bîlteanu.

Compania Romenergo a iniţiat procesul de divizare parţială a societăţii, ca urmare a unei hotărâri a AGA de la începutul lunii noiembrie, potrivit proiectului publicat în Monitorul Oficial.

O parte din active vor rămâne la "Romenergo", iar altele vor fi trecute la două noi companii - "Industrial Energy" şi "Aris Capital".

Având în vedere că majoritatea activelor va aparţine "Industrial Energy", unii consideră că împrumutul acordat de SIF1 un ar fi în pericol, întrucât indicatorii financiari ai noii companii vor arăta mult mai bine.

În proiectul de divizare se arată: "Se are în vedere faptul că localizarea anumitor segmente de activitate sub aceeaşi entitate juridică poate prezenta o imagine deformată asupra randamentului cu care managementul Romenergo gestionează activele şi expune profitabilitatea companiei la factori aleatorii, din afara gestiunii managementului. A fost necesară găsirea unei soluţii pentru ca atât patrimoniul, cât şi activitatea curentă a Romenergo să fie cât mai bine pusă în valoare. Se doreşte ca în patrimoniul Romenergo să rămână doar acele active care servesc prestării activităţilor de antreprenor general pentru proiecte de infrastructură energetică".

Astfel, conform notelor din Monitorul Oficial, soluţia pentru o gestiune mai bună a resurselor Romenergo, ar putea fi reorganizarea companiei, prin divizarea parţială şi simetrică a acesteia, respectiv prin separarea pe segmente a activităţilor.

Astfel, activitatea de General Contractor rămâne în continuare a Romenergo, iar celelalte activităţi desfăşurate de companie ce ţin de sectorul energetic (producţie, furnizare, distribuţie de energie, service şi export de echipamente energetice) vor fi transferate către "Industrial Energy", care urmează a fi înfiinţată în urma divizării şi care urmează să preia gestiunea şi drepturile şi obli­gaţiile asupra acestui portofoliu de activităţi. sDe asemenea, "Aris Capital" va fi înfiinţată în urma divizării şi va avea drept obiect de activitate "activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management".

Conform situaţiei financiare de la 30 septembrie anul curent, activele Romenergo vor ajunge la 32 de milioane de lei, faţă de cele 140 de milioane de lei (înainte de divizare), Industrial Energy primind 76 de milioane de lei active. Datoriile totale ale Romenergo, înainte de divizare, erau de 84 de milioane de lei. După proces, Romenergo va rămâne cu aproape 28 de milioane de lei datorii, restul fiind distribuit către "Industrial Energy" (39 de milioane de lei) şi Aris Capital (17,6 milioane de lei).

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. banuiesc ca ASF-ul sta linistit si ii acopera.

    1. BNR va avea cea mai draguta sarcina si anume de a explica cum o firma listata la categoria reglementata nu este obligata sa prezinte situatia financiara in sistemul IFRS.

      asf asteapta sa se infiinteze o comisie parlamentara pentru suveica romenergo-balteanu-sif1 si sa fie chemata sa-si dea cu parerea ! S-a pierdut legea acea cu atributiile si obligatiile cnvm si a mai ramas doar fituica cu salariile la asf.

      Pana atunci "actionarule minoritar dormi linistit ca asf te lucreaza si pe tine "

    ce tare-I bilteanu asta.

    astept ziua cind imparte si SIFul in 5 mai mici, sa ajunga la toata soricimea.

    Cu capitalul social al ROMENERGO oare ce s-a intamplat de a scazut de la 15.8 milioane de RON la inceputul anului pana la 8.98 milioane RON la 30.09.2013? Dar primele negative de capital de unde au aparut? Cum de a scazut capitalul propriu cu 39 milioane RON, iar datoriile doar cu 27 milioane RON? Ce s-a intamplat in cele noua luni ale anului 2013 cu ROMENERGO, perioada in care Dragos Bilteanu si Najib El Lakis "guverneaza"SIF1, de s-a contractat la jumatate, exceptand evident datoriile? Industrial Energy preia toate mizilicurile de trei lein din sectorul 4, iar ARIS Capital, preia imobilizarile financiare, din care se remarca cele 25 milioane actiuni SIF1, inregistrate la 0.1 RON. Si acum, sa nu mai carcotim: mai pune cineva la indoiala solvabilitatea lui Industrial Energy? SIF1 in calitate de creditor in nici un caz.

    1. Inginer financiar ma numesc si actionarii SiF-oanelor belesc SIC!!!

      tu de piata o privesti,

      stai domol si nu crantesti, 

      ca de vrei a cumpara, 

      actiuni sau fulgi de nea, 

      fara stres poti sa zambesti, 

      si la luna multumesti. 

      ca de fapt castigul tau, 

      se iveste la Zalau. 

      cand din palinca zglobie, 

      suparat de neomenie, 

      ai uitat sa te gandesti, 

      la schmeckerii de Bucuresti. 

      cari se intind la glume bune, 

      cu rendite si cu brune, 

      derivate doar din burti,

      aveai foi, dar ai marunti:-) 

      hmmm..justitiarule esti cam prost informat...mizlicuri de 4 lei in sectorul 4? pe ce lume esti? toate activele romenergo sunt acolo( statii de inalta tensiune, posturi trafo), si probabil ca scot un profit de 4,5 mil euro anual numai de acolo.

    Se dovedeste inca o data ca administratorul SIF1 e singurul del la cele 5 SIFuri care nu doarme si se preocupa de cresterea activului net al socoetatii. Acest lucru ca face ca societatea sa fie din ce in ce mai atractiva,de aici si comentariile rauvoitoare,chiar rupte total de realitate ale celor care ar vrea actiunile la preturi mai scazute(dar,firesc nu se mai ăpoate)

    1. Zsike tu stii sa citesti, sau doar te prefaci? Cumpara actiunile SIF1 si i-ai de gat ca ti-au luat 'numai in 2013 vreo 50 milioane de lei direct, iar vreo 120 milioane prin Cipru.

    Se dovedeste inca o data ca administratorul SIF1 e singurul de la cele 5 SIFuri care nu doarme si se preocupa de cresterea activului net al societatii. Acest lucru face ca societatea sa fie din ce in ce mai atractiva,de aici si comentariile rauvoitoare,chiar rupte total de realitate ale celor care ar vrea actiunile la preturi mai scazute(dar,firesc nu se mai poate) sau considera ca strugurii la care nu ajung sunt prea acrii.

    1. daca e asa de atractiva de ce nu merge la New York sa-i faca concurenta lui Victoria.

      E un lucru de care si un copil mic isi da seama:Daca cei(cel) care clevetesc(cleveteste) aiurea pe aici impotriva lui Balteanu nu ar fi interesati sa ia SIF1 cat mai jos atunci nu ar pierde vremea sa citeasca articolul si cu atat mai putin sa mai si comenteze . Tot ei sunt cei care vor cumpara SIF1 si la 2,5 lei dca acum nu cumpara suficiente,asa ca nu trebuie bagati in seama,ursul trece,cainii latra la luna.

    Tranzactia cu hotelul - spalare clara de bani facuta de CA si Balteanu - rezultatul -nu se intampla nimic - nimeni nu se autosesizeaza sa urmareasca circuitul banilor si escrocheria facuta de administratori.

    Tranzactia cu obligatiunile - tranzactie nepermisa(interzisa) de legea societatilor comerciale si neavand aprobarea eventuala a actionarilor si suspecta iarasi de spalare de bani si prejudicierea celorlalti 95% din actionari(conform actiuni concertate de la cnvm) prin o operatiune tip suveica - nu se intampla nimic, nici o institutie nu se autosesizeaza. Sa incercat coafarea ei prin raportul ala de doi bani care analizeaza doar ca balteanu a dat un ban in plus fata de conditiile pietei dar fara sa ia in considerare riscurile si fara sa analizeze legalitatea achizitionarii obligatiunilor fiind o tranzactie intre un administrator care ar trebui sa fie independent si propria sa firma in detrimentul celorlalti actionari. Acum se incearca corectarea actionarilor de la Romenergo adica balteanu iese tiptil si fara zgomot din actionariatul de la Romenergo si siful ramane cu obligatiunile pe cap si nu mai e nevoie de anularea ambelor tranzactii(hotelul si obligatiunile) si sanctionarea hotului care devine negustor cinstit. Din cate stiu eu orice divizare si afectare a patrimoniului unei firme trebuie sa aiba si acordul creditorilor. Ce va face balteanu isi da acordul singur pentru divizarea de la Romenergo. Tot CA de la SIF1 este a lui balteanu, cnvm nu vede ? 

    Ce dracu escrocherie trebuie sa mai faca asta pe piata de capital pentru ca institutiile sa se autosesizeze si sa trimita rapoatele la spalarea banilor, la fisc si la DNA ?

    Si registrele astea ale comertului ar trebui sa beleasca ochii cat ceapa cand inregistreza hotarari de AGA in contradictie cu legea si sa ceara mereu si avizul cnvm care se face ca dorme si prin inactiunea sa protejeaza si aproba aceste hotii.. 

    1. trebuie sa vada de ce o banca a dat credit cu dboanda mai mica decat cea a BCR. Este un risc sistemic. Daca toti deponenti ar merge cu malaiul(porumbul) la moara lui nea Ghetea, atunci cum ar mai putea nea Treichl sa fie Platzhirsch(cerb de cartier). Noroc este ca s-a hotarat ca nu e bine sa intram in Euro. La cate probleme faceam trebuiau sa faca editie speciala la Euro am Sonntag pentru a fi povestite. Te rog frumos draga Theraflu cuvintele dracu, escrocherie ,hotii sa nu le mai folosesti pentru ca s-ar da impresia ca esti suparat pe cel care nu vrea decat binele actionarilor...

      Ai dreptate, multumesc pentru sfat,caci s-ar putea ca CNA sa nu mai permita folosirea acestor cuvinte decat dupa ora 24:00 pentru ca invocandu-l pe necuratul rezolvarea problemei ar putea fi o alta blasfemie la temelia adevarului iar obiectivitatea expuneri erodata de subiectivism.

      Probabil va fi nevoie de o comisie parlamentara pentru rezolvarea acestui caz evident de malpraxis financiar al Dr. Balteanu , comisie formata din oameni care au jurat pe biblie cu frica de Dumnezeu , cu o coloana vertebrala dreapta ca o perpendiculara pe planul de la Nana, incoruptibili si plini de harul dreptatii si betia puterii intocmai ca aurolacii aflati sub transa diluantului. Numai ei vor vedea adevarul gol golut si ni-l vor prezenta si noua muritorilor dupa ce vom muri aproape toti intocmai ca nenumaratele contracte de privatizare si consultatnta ca de exemplu "Contractul de consultanta pentru privatizarea Societatii Nationale a Petrolului (SN) Petrom, incheiat de partea romana cu consortiul format din Credit Suisse First Boston si ING Barings Ltd din Marea Britanie" 

      Creditul acela de la CEC a fost aprobat tacit si de BCR care nu a venit cu o oferta mai buna in conditiile in care piata e aproape moarta in lipsa statului care aspira aproape toti banii imprumutati si pentru a lua un credit de la 100.000 de euro in sus ar fi indicat sa existe o bursa a creditelor unde bancile sa liciteze. 

      Ce ...(Doamne iarta-ma ) se intampla cu tara asta Romania si de ce ... nu ma mut in Norvegia ca si acolo este Europa istorica desi sigur nici acolo nu-mi va trece supararea fiind sigur ceva ereditar si nu de la reclamele cu tara lui ANDREI. 

      Cand se vor semna redeventele la petrol si gaze pentru urmatorii ani ca trece anul ? 

      In ajunul Craciunului sau pe 31 Decembrie ? 

      Si daca legea va fi pe 31 mai are timp sa o intoarca Basescu cum intoarce trenul la Maieru ? 

      Si daca exista Mos Craciun va aduce si Romaniei un cadou anul asta ? 

      Si daca pretul petrolului va scadea va scadea pretul la pompa si in Romania ? 

      Noroc ca exista Eminescu si ne salveaza : 

      SI DACA� 

      Si daca ramuri bat în geam 

      Si se cutremur plopii, 

      E ca în minte sa te am 

      Si-ncet sa te apropii. 

      Si daca stele bat în lac 

      Adâncu-i luminându-l, 

      E ca durerea mea s-o-mpac 

      Inseninându-mi gândul. 

      Si daca norii desi se duc 

      De iese-n luciu luna, 

      E ca aminte sa-mi aduc 

      De tine-ntotdeuna. 

      Tocmai a venit update de la Erste cu redeventele posibile care vor fi platite de Petrom din 2015 !

      Urmeaza ca si Mos Craciun sa dea un semn !.

       

      daca vei citi comunicatul vei intelege ca nu este decat una din metordele prin care cursul SNP poate ramane pe loc . FP este descris de ce este interesat sa se vanda, iar Guvernul cum :-)

    Cel care ,sub diferite nickuri posteaza ,cu o inversunare demna de o cauza mai buna,stie ca a cumpara actiuni SIF1 puternic subevaluate e o mare oportunitate si va aduce investitorului un mare castig. Altfel nici macar nu se poate explica cum de-si permite sa-si piarda timpul repetand continuu ca o moara stricata aceeasi poveste de adormit copii. Cei care n-au avut minte au vandut pierzand ocazia de a face un profit frumos.

    1. Degeaba sunt evaluate actiunile daca la tine nu ajunge nimic si in plus subevaluarea se erodeaza odata cu VAN-ul pe care il sifoneaza sistematic bilteanu si gasca? Ca si acum ai avea mii de hectare pe Luna sau pe Marte. Le ai degeaba daca nu iti aduc castig. Insa in acte esti mare latifundiar peste Gigi si asta iti genereaza falsa impresie ca te-ai realizat. Sunt bune actiunile SIF1 numai in cazul in care bilteanu (si gasca) va fi indepartat (altfel va indeparta el averea sif-ului iar detinerea ta va valora tot mai putin si in timp va tinde la zero). Degeaba detii mult pe hartie daca de facto ai zero pt ca bilteanu stabileste cine are acces la tortul SIF1 pentru a servi cate-o felie din el. Tie doar iti arata tortul si cat de mare si frumos este el iar tu te amagesti cu chestia asta. Si si noi ca arata bine tortul insa, spre deosebire de tine, realizam ca deocamdata nu avem acces la el chiar daca cumparam si noi parti din tortul asta. Se bucura altii si de felia noastra

      nu din cauza mangementului si hotiilor fara perdea facute de bailteanu si acoperite de ASF ? dar pentru asta e nevoie de doi neuroni, cu unul nu ai cum face fatz la astfel de subtilitati.

      crezi ca asta intelege metafore cu tort si felii de tort? o sa mearga la biltenau sa-i ceara tort dupa postarea ta.

      Draga Domnule Adrian referitor la tot ce apare pe acest site aici la rubrica anarhistilor "orice asemanare cu personaje si fapte reale este pur intamplatoare" si trebuie tratata ca atare. Intotdeauna "baietii cu ochii albastri" sau "baietii buni" au avut inca de pe bancile scolii un set de literatura obligatorie gen filmul "Cele 4 zile ale Condorului " cu Redford si nu trebuie sa vezi o conspiratie la tot pasul care vrea sa-ti fure actiunile pretioase de la SIF1. Hotii sunt mult mai subtili ai vazut ce a patit doamna de la Banca Mondiala si a avut mare norioc cu cnvm ca a descoperit la timp jaful. Gandeste-te la cei care denigreaza Guvernul care care probabil vor sa cumpere toate actiunile de pe piata !

      Acest mediu virtual intretinut de domnul "MAKE" prin ziarul BURSA a devenit un fel de zidul plangerii pentru romani : vii cu doleanta , spui rugaciunea, mai tragi cu urechea la ceea ce-si doreste vecinul de suferinta sau "vecinul de suferinta" apoi pleci impacat ca poate "Cel de Sus" te-a auzit si va lua masuri ! 

      De mii de ani oameni merg la zidul plangerii si iata in prezent ca in afara de Dumnezeu au mai aparut si alti oameni care le duce grija acestora !

      Nu trebuie sa-l judecam prea aspru pe Adrian. A observat ca kg de tort la SIF 1 este mai ieftin decat la SIF2 si 4 si mult mai ieftin decat la SIF5 si FP si a dat buzna la cumparare. La SIF 2-5 cel care plateste pentru 100 gr tort primeste anual o feliuta de cca 5-15 gr si in cca 10 ani a scos suta de grame platita si, in plus, isi pastreaza si locul in cofetarie pe care il poate vinde oricand doreste. Sper ca acest obicei al distribuirii de feliute din tort sa se pastreze (desi incep sa am dubii cel putin in privinta SIF4 si 2 care se apropie periculos de ideologia Bilteanu). la SIF1 cofetarul Bilteanu ne spune ca nu distribuie feliute din tort pentru ca vrea sa faca unul mai mare. In paralel insa, in timp ce noi asteptam in fiecare an cu faruriuta intinsa cateva grame din tort, Bilteanu distribuie pe usa din spate a cofetariei, apropiatilor si celor care il sustin in aceasta pozitie de cofetar sef, felii mari din tort. Si uite asa, desi kg de tort este mai iefin la SIF1, cumparatorul cinstit si de buna credinta nu primeste de banii dati nici macar cat la SIF5 (unde se vinde cel mai scump tort). La cofetaria SIF1 trebuie inlocuit cofetarul pentru ca altfel in cativa ani nu v-a mai ramane decat blatul din tort. Ciocolata o vor lua hienele. Riscul cel mare pentru piata este ca nu cumva si cofetarii de la celelalte SIF-uri sa aplice metoda Bilteanu. caz in care vom avea focurii de artificii nu numai de Revelion dar si in cursul anului urmator.

    Ceea ce nu reusesc sa inteleg, de ceva timp, este cum de SIF5 este mai scump decat celelalte. Multi imi vor spune ca din cauza detinerii la BCR. In opinia mea asta ar fi principalul motiv ca SIF5 sa fie mai ieftin, nu mai scump decat celelalte SIFs si asta pentru ca:

    1. SIF-urile aveau pozitie puternica la BCR doar impreuna. Ca urmare, detinerea unui singur SIF la BCR nu impresioneaza pe Erste (a se vedea cazul OMV si Petrom) asa incat nu vad de ce ar scoate Erste bani acum (sau in viitorul mai indepartat) pt detinerea SIF5 

    2. Revenirea in sectorul financiar este greoaie asa ca nu vad de ce si pentru ce ar putea fi atractive in curand actiunile BCR.

    In concluzie SIF5 are, de fapt, potential capital de lucru blocat la BCR. In final, peste cine stie cati ani o sa obtina ceva mai mult decat celelalte SIF-uri (+10-25%) insa, intre timp, daca ar fi vandut la pretul din oferta EBS si ar fi reinvestit banii in alte active (pe piata noastra si sau alte piete) ar fi putut scoate 10-25% profit inca de anul acesta. Din pacate SIF5 a ales varianta sa scoata acest castig nu intr-un an ci peste mai mult de un an (3-5 ani?) sau poate niciodata. In opinia mea modul in care a fost gestionata detinerea la BCR este motiv de reducere a atractivitatii SIF5 comparativ cu celelalte SIF-uri in special pentru ca nu vad niciun motiv presant pentru care EBS sa cumpere actiunile astea (nici macar in viitorul indepartat, daramite in curand). Piata insa contrazice opinia mea asa incat astept lamuriri din partea celor care citesc si posteaza pe acest blog - de ce SIF5 este considerat mai atractiv (si deci este mai pretuit) decat celelalte SIF-uri (exceptand SIF 1 care deja are alt "statut" supt Bilteanu voevod)? Eventual poate lamureste Bursa dilema mea, cu un articol pe aceasta tema. Ms! 

    In mod normal nu exista clauze, in cazul unui imprumut obligatar, care sa impiedice societatea emitenta de obligatiuni sa faca operatiuni de divizare, pana la maturitatea obligatiunilor? In lipsa unor asemenea cauze, cel mai probabil yieldul obligatiunilor ar creste dramatic dupa divizare, adica pretul lor ar scadea dramatic. Dar cum ele nu sunt listate...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb