Rompetrol Rafinare, aproape de finalizarea implementării primei etape a APC

L.T.
Companii / 9 aprilie 2019

Rompetrol Rafinare, aproape de finalizarea implementării primei etape a APC

Rompetrol Rafinare este aproape de finalizarea implementării primei etape a Advanced Process Control (APC), o soluţie digitală care va permite îmbunătăţirea activităţilor de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari, se arată într-un comunicat al companiei remis, astăzi, Redacţiei noastre.

"Este un pas important pentru activitatea de prelucrare a ţiţeiului din România, alinierea la tendinţele internaţionale în domeniu, prin implementarea şi adoptarea soluţiilor digitale, a inteligenţei artificiale pentru creşterea profitabilităţii, a controlului mai riguros al produselor obţinute, dar şi a stabilităţii în operare a instalaţiilor şi a fluxurilor tehnologice. Toate aceste direcţii tind spre cea de-a patra revoluţie industrială - Industry 4.0, iar Rompetrol continuă să fie un pionier pe plan local prin initirea unui amplu program de transformare digitală a rafinarei Petromidia Năvodari", declară Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare.

Cu un cost estimat de circa 4 milioane USD, APC este un soft complex de control predictiv a instalaţiilor şi a fluxurilor operaţionale şi urmăreşte identificarea punctelor optime pentru creşterea capacităţilor, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea consumului de energie şi un control mai strict al parametrilor-cheie.

APC are la bază un model termodinamic şi unul statistic, care împreună cu o tehnică de programare liniară şi o funcţie de performanţă economică poate asigura o evoluţie firească a modului de operare al instalaţiilor - de la setarea manuală a parametrilor (temperaturi, debite, presiuni) la setarea caracteristicelor dorite pentru produsele obţinute (calitate, materie primă procesată, alte specificaţii tehnice etc).

Implementarea soluţiei digitale a început în 2017, ca un proiect pilot pe Instalaţia de Distilare Atmosferică şi în Vid (DAV) - una dintre cele mai importante instalaţii din procesul de prelucrare a ţiţeiului, aceasta asigurând materiile prime pentru restul instalaţiilor din rafinarie. Beneficiile generate de APC pentru această fază s-au ridicat la circa 1,5 milioane USD/an, dar au dus şi la o stabilitate în operare.

Programul de implementare a APC la nivelul întregii rafinării a fost împărţit în 4 etape importante în funcţie de complexitatea fluxurilor tehnologice, termenul de finalizare a acestuia fiind finele lui 2020.

Prima etapă a fost iniţiată în mai 2018 şi a vizat instalaţiile de cocsare, hidrofinare benzină şi fractionare gaze, urmând că până la finalul acestei luni să încheie testele de performanţă. În prezent, impactul generat pentru cele tre instalaţii este unul pozitiv, de circa un million USD/an.

Compania a iniţiat în luna ianuarie a două etapă a programului de implementare a APC în instalaţia de cracare catalică şi fabrică de hidrogen, iar termenul de finalizare a fost preconizat la finalul acestui an. Tot în 2019 se va iniţia şi a treia etapă - reformare catalică şi hidrofinare petrol, urmând ca până la finele lui 2020 să se fie funcţionale toate etapele, inclusiv etapă patru - hidrocracare blândă şi hidrofinare motorină.

În 2018, Rompetrol Rafinare a înregistrat un număr de 22 de noi recorduri istorice la unităţile de producţie operate (rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, divizia de petrochimie). Compania a fost prima de profil care în 2004 a pus în funcţiune Centrul de Comandă şi Control al platformei Petromidia (CCR), dar şi automatizarea instalaţiilor şi integrarea operaţiunilor de producţie.

Rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaţionale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil pentru avioane (317 mii tone), randamente de produse albe (86,2%), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare (91,98%). La acestea se adaugă cele privind îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică - EEI (96,1) şi reducerea pierderilor tehnologice (0,83% wt.).

Unitatea din Ploieşti - Vega funcţionează în sinergie perfectă cu Petromidia Năvodari, care îi asigură integral materiile prime/semifabricate necesare obţinerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Astfel, rafinăria Vega a prelucrat anul trecut o cantitate de 406 mii tone, în creştere cu 9% faţă de indicatorul din 2017. Această evoluţie s-a reflectat şi în principalele produse obţinute - bitum (peste 100 mii tone), hexan ( 84,5 mii tone) şi solvenţi (43,5 mii tone).

Rompetrol Rafinare a continuat să fie cel mai mare exportator de produse petroliere al României, cantităţile livrate la export de diviziile de rafinare şi petrochimie către subsidiarele KMG Internaţional în Bulgaria, Moldova şi Georgia şi către partenerii din regiunea Mării Negre majorându-se anul trecut cu 27%, până la un nivel de 1,7 miliarde USD.

Compania este unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat al României, aportul său în 2018 ridicându-se la 1,5 miliarde USD, cu aproximativ 300 de milioane USD peste contribuţia din 2017.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb