"Rompetrol Rafinare" Constanţa - câştig de 51,64%, în ultima lună

M.M.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 31 iulie 2006

Cotaţia acţiunilor companiei petroliere "Rompetrol Rafinare" Constanţa a înregistrat o creştere de 51,64%, în ultima lună. Astfel, acţiunile companiei listată cu simbolul RRC la Bursa de Valori Bucureşti s-au dovedit a fi cel mai bun plasament financiar realizat în perioa-da 28 iunie - 28 iulie. Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor acţiunilor celor cinci Societăţi de Inves-tiţii Financiare tranzacţionate la BVB, s-a apreciat, în ultima lună, cu 23,76% raportat la moneda europeană, în timp ce BETeuro (indicele celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB) a crescut cu 19,11%.

Investitorii care au mizat, pe 28 iunie, pe fondurile mutuale au obţinut o creştere a economiilor lor cu 12,93%, raportat la moneda europeană, dacă au optat pentru unităţi ale fondului de acţiuni Active Dinamic, ce s-a dovedit a fi cel mai bun plasament financiar de profil, în această perioadă. Persoanele care au ales în urmă cu o lună să îşi utilizeze economiile pentru constituirea de depozite bancare, au obţinut un câştig de 1,84% din suma depusă, raportat la moneda europeană, la "Libra Bank", "Banca Comercială Carpatica" şi "Eurom Bank" care au oferit clienţilor cea mai mare dobîndă de pe piaţă. Iar cei care şi-au constituit depozite bancare în euro pe 28 iunie, au avut un câştig maxim de 0,33% din sumă, la "Banca Transilvania". Randament mai bun le-a oferit inves-titorilor achiziţia de aur, valoarea acestui metal crescând în ultima lună cu 7,05% raportat la euro. În schimb, persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă au înregis-trat, un câştig de doar 1,20% din sumă, raportat la moneda europeană.

Notă: Ponderea acţiunilor în indicele BET FI este următoarea: SIF1 - 19,75%, SIF2 - 16,38%, SIF3 - 19,34%, SIF4 - 25,91%, SIF5 - 18,62%. Ponderea acţiunilor în indicele BET este următoarea: TLV - 20%, SNP - 20%, BRD - 20%, RRC - 20%, IMP - 6,52%, AZO - 4,17%, ATB - 4,11%, TBM - 3,06%, OLT - 1,58%, RBR - 0,58%. Toate profiturile sînt calculate în euro ajustate pentru schimbările de curs valutar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb