• "Petromidia" va rămîne cu 800 de salariaţi pînă la sfîrşitul anului
• Obligaţiunile pentru stingerea datoriei istorice au fost emise pe 7 ani şi sînt convertibile în acţiuni, în cazul nerăscumpărării la scadenţă
Acţiunile societăţii "Rompetrol Rafinare" vor fi listate la Bursa de Valori, cel mai probabil începînd din data de 5 aprilie, a anunţat, ieri, Dinu Patriciu, preşedintele grupului "Rom-petrol". Titlurile "Rompetrol Rafinare" au fost tranzacţionate pe piaţa Rasdaq.
Cotaţia a înregistrat o creştere spectaculoasă în luna noiem-brie a anului trecut, cînd a atins un maxim de 75.147 lei/acţiune, după care societatea a fost suspendată de la tranzacţionare, pentru o majorare de capital social. Recent, titlurile cu valoarea nominală de 214.220 lei au fost splitate la valoarea nominală de 1.000 lei. Decizia de splitare a fost luată de acţionari în luna februarie a anului trecut, dar operaţiunea a fost condiţionată de ridicarea gajului asupra numărului de acţiuni cu care grupul "Rompetrol" a garantat investiţiile asumate la privatizarea companiei.
"Rompetrol" şi-a asumat prin contractul de privatizare investiţii şi aporturi de capital în valoare de 133 milioane de dolari. Aportul total în bani şi natură realizat pînă în prezent este de 133,2 milioane de dolari. Investiţiile în dezvoltarea companiei convenite cu fostul Fond al Proprietăţii de Stat au fost eşalonate astfel: 16 milioane de dolari în primul an contractual 2001, 49 de milioane de dolari în 2002, 50 de milioane de dolari în 2003, 45 de milioane de dolari în 2004 şi 45 de milioane de dolari în 2005.
"Rompetrol Rafinare" are în pre-zent un capital social de 17.463 miliarde de lei. "Rompetrol Group" NV deţine 64,42% din acţiuni, "Rompetrol" Bucureşti are o cotă de 18,8%. SIF "Transilvania", care la privatizarea "Petromidia" din octonbrie 2000 deţinea 26,1% din acţiuni şi-a diminuat participaţia la 9,64%, din cauză că nu a subscris la majorările de capital din ultimii trei ani.
• Dinu Patriciu: Companiile din cadrul grupului nu vor fuziona
Veştile privind listarea titlurilor "Rompetrol Rafinare" la Bursă şi splitarea acţiunilor la valoarea nominală la 1.000 de lei au alimentat zvonurile vehiculate în piaţă privind o eventuală fuziune a societăţilor din grupul "Rompetrol". "Nu va avea loc nici o fuziune", ne-a declarat Dinu Patriciu. "Sînt centre de profit diferite şi nu au de ce să fuzioneze", a adăugat şeful "Rompetrol".
• "Petromidia" va rămîne cu 800 de salariaţi
Numărul de salariaţi ai "Rompetrol Rafinare" va scădea pîna la sfîrşitul acestui an de la 1.458 de persoane la 800, a declarat Dinu patriciu. "Numărul de angajaţi ai rafinăriei s-a redus de la 3.574, în momentul privatizării, la 1.458 în prezent şi va ajunge, la finele anului, la circa 800, odată cu introducerea automatizării", a spus şeful "Rompetrol". "Oamenii disponibilizaţi vor beneficia de cursuri de calificare pe cheltuiala societăţii. Am creat parcul industrial Năvodari unde vor putea merge o parte dintre cei disponibilizaţi. De asemenea, crăam locuri de muncă în societăţile noastre auxiliare", a adăugat Dinu Patriciu. Dinu Patriciu. Numărul de salariaţi ai grupului "Rompetrol" a crescut de la 5.257 persoane în 2000 la circa 6.077 persoane în 2004.
• Obligaţiunile pentru stingerea datoriei istorice au fost emise pe 7 ani
"Rompetrol Rafinare" a emis obligaţiuni în valoare de 570 milioane de euro, care au fost subscrise de către stat, în vederea stingerii datoriilor istorice ale companiei. Obligaţiile istorice către bugetul de stat se ridicau la 285 milioane de dolari şi însumauTVA, accize şi contribuţia la Fondul Special al drumurilor publice. Diferenţa pînă la 570 milioane de euro o reprezintă majorări de întîrziere şi penalităţi. "Obligaţiunile au fost emise la 10 decembrie 2003", ne-a declarat Dinu Patriciu. Valoarea nominală a aunei obligaţiuni este de 25 de euro, iar dobînda este EURIBOR pentru 12 luni plus 1,5% pe an. Titlurile au fost emise pe o perioadă de 7 ani, la cererea grupului "Rompetrol", deşi ordonanţa de urgenţă 118/2003 care reglementează această operaţiune prevedea un termen maxim de 20 de ani. În cazul în care emitentul nu răscumpără obligaţiunile la scadenţă, acestea se convertesc în acţiuni. Potrivit ordonanţei 118/2003, prin hotărîre de Guvern se poate aproba înregistratrea obligaţiunilor la Oficiul de Evidenţă a Galorilor Mobiliare şi tranzacţionarea acestora pe piaţa de capital.
• "Petromidia" a livrat, anul trecut, 2,8 milioane de tone de carburanţi
"Rompetrol Rafinare" a livrat anul trecut 2,8 milioane tone de carburanţi, în scădere cu 13% faţă de anul precedent. Din livrările de anul trecut, 45% au mers pe piaţa externă. "Ponderea de 45% a produc-ţiei livrate la export se va menţine şi în acest an", a declarat Dinu Patriciu.
Faţă de anul 2000, cînd grupul "Rompetrol" a achiziţionat rafinăria "Petromidia", vînzările de carburanţi pe piaţa internă au crescut de patru ori, iar cele de pe piaţa externă de aproape două ori.
Anul trecut, Petromidia a prelucrat 3 milioane de tone de materii prime (din acre 2,85 milioane de tone de ţiţei), în scădere cu 1% faţă de cantitatea prelucrată în 2002. Scăderea s-a produs pe fondul trecerii, începînd cu luna aprilie 2003, la prelucrarea numai a ţiţeiurilor ieftine grele şi cu conţinut ridicat de sulf. Pentru acest an, managementul companiei estimează că rafi-nă-ria va prelucra 4 milioane de tone de materii prime.