"Romstrade" va investi patru milioane de euro pentru construcţia unui hotel în localitatea Adunaţii Copăceni şi nouă - zece milioane de euro pentru o clădire de birouri în Bucureşti, a declarat, ieri, Gheorghe Răcaru, directorul de dezvoltare şi strategie al grupului din care face parte compania, citat de Mediafax.
"Decizia noastră de a construi un hotel în Adunaţii Copăceni a avut legătură, pe de-o parte, cu viitorul aeroport, cât şi cu faptul că, acolo, este o zonă de tranzit. La sud de Bucureşti nu sunt hoteluri", a afirmat Răcaru într-o conferinţă de presă. Hotelul va fi finalizat până la sfârşitul verii, va avea patru stele, o capacitate de 60 de locuri şi va include şi un restaurant. Lucrările de construcţie au fost lansate în iulie 2009.
Totodată, Romstrade va aloca între nouă şi zece milioane de euro pentru o clădire de birouri în zona Buzeşti din Bucureşti, care va fi deschisă în luna mai. La parterul clădirii va fi şi un restaurant. Compania este controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, care deţine şi operatorul low-cost Blue Air.
Romstrade va deschide, până la sfârşitul lunii martie, un birou în Irak, pentru lucrări de infrastructură şi consultanţă în domeniul transportului aerian, a mai spus Gheorghe Răcaru. Biroul va avea şase angajaţi.
Potrivit acestuia, compania este interesată de proiecte în Iraq pe partea de infrastructură, obiective industriale şi construcţii civile.
În ceea ce priveşte aviaţia, compania va asigura, în colaborare cu Blue Air, consultanţă pentru înfiinţarea de linii aeriene, service şi mentenanţă în domeniu, precum şi lucrări de infrastructură pe linia aeroportuară.