Acum este momentul oportun pentru investiţia în aur, pe fondul inflaţiei ridicate şi îndatorării guvernamentale, este de părere Ronald Peter Stoeferle, analistul pe aur al "Erste Group".
Domnia sa a adăugat că, din punctul său de vedere, nu trebuie să deţii aur în permanenţă, însă momentul actual este unul propice.
Potrivit domniei sale, nu este aşa mult aur în lume şi asta îl face foarte valoros: "Aurul asigură o protecţie optimă atât în termeni reali, cât şi în bază nominală absolută".
În următorii ani nu este de dorit mărirea portofoliului, dar este recomandată consolidarea sa, a mai spus analistul "Erste".
Pe termen scurt (luna iunie 2011), Ronald Peter Stoeferle estimează că aurul va ajunge la 1600 de dolari pe uncie. "În următorii 2-3 ani, cotaţia metalului galben va ajunge la aproximativ 2300 de dolari pe uncie", a mai spus analistul.
Domnia sa recomandă investitorilor să păstreze 5-10% din investiţii în aur.
Ronald Peter Stoferle a mai precizat că a început să scrie despre aur acum cinci ani, când cotaţia era la 500 de dolari uncia: "În perioada aceea, nimeni nu ştia despre investiţia în aur şi nici nu credea cineva că va trece de 1000 de dolari uncia".