Ronaldo e regele, lăudaţi-l guri!

D.N.
Sport #Euro 2012 / 22 iunie 2012

Ronaldo e regele, lăudaţi-l guri!

Cristiano Ronaldo se află pe un val uriaş de simpatie după ce a reuşit, pe rând, să califice Portugalia în sferturi şi mai apoi în semifinale.

Mijlocaşul portughez Miguel Veloso este convins că 'Ronaldo este cel mai bun jucător din lume: "Toată lumea spunea că Portugalia nu va trece de faza grupelor şi iată-ne în semifinale. Am demonstrat că suntem o mare echipă. Nu ne este teamă de următorul nostru adversar, fie că este Franţa sau Spania, ne vom adapta strategia. Şi nu, strategia noastră nu este să-i dăm mingea lui Ronaldo, cel mai bun jucător din lume, ci să jucăm în echipă'". Nici atacantul Nani nu mişcă în frontul simpatiei. Chiar şi Cech lasă garda jos:" Nu a fost un bun sentiment pentru noi în această seară, am pierdut, dar au fost mai buni. Au meritat victoria, iar Ronaldo este unul dintre cei mai buni jucători din lume. A dovedit asta prin golul înscris cu capul şi trebuie să spun că este foarte dificil să te aperi în faţa lui".

"Ronaldo este cu adevărat un excelent jucător, nu are niciun punct slab, a reuşit să se impună şi să înscrie un foarte frumos gol. El a dat dovadă că este unul dintre cei mai buni jucători din lume. Echipa Portugaliei a meritat această victorie, a fost mai bună', a declarat fundaşul Cehiei, Tomas Sivok. Acestea sunt doar câteva din zecile de declaraţii laudative.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Sunt primul frizer din tara care s-a autointitulat hair stilist , primul domnisor asumat , si acum ma simt jignit ca nimeni , dar nimeni nu adreseaza o vorba buna si aceluia din spatele, ah , lui CR , cel care are grija ca ceafa lui sa fie catifelata si pe ploaie si pe canicula , cel care are grija de finii lui perciuni , sa fie supli , de cel care cara dupa el grame si kile de gel , spuma si ceara, ca el , ah, nr 1 din portugalia sa fie atat de bun ...bun jucator.

    ps.  

    acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare.  

    Semnez Me$$i

    1. Mariane, nu vrei sa te ocupi putin si de Joleon Lescott, fundas in echipa Angliei. Acolo se vede un perciunist meserias.

      De asta ma pot ocupa doar daca imi dau ochelarii jos, cine ma cunoaste stie ca sunt orb fara ei . Chiar si asa , daca are curu accneic precum obrajii va fi foarte greu dar nu imposibil la cat de anonim am ajuns...cand sugeam de la TVR , eram si eu un mare VIP, ehee ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb