"Rosneft" ia în calcul lansarea unui program de răscumpărare de acţiuni

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 februarie 2019

"Rosneft" ia în calcul lansarea unui program de răscumpărare de acţiuni

Producătorul rus de ţiţei "Ros­neft" ar putea lansa un program de răscumpărare de acţiuni anul aces­ta, însă decizia finală va depinde de câţiva factori, anunţă Reuters.

"Rosneft", cel mai mare producător rus de petrol, a informat, săptămâna aceasta, că profitul său net a crescut de peste două ori anul trecut, faţă de 2017, datorită avansului preţului ţiţeiului.

Compania de stat a raportat un câştig net de 549 de miliarde de ruble (7,3 miliarde de euro) în 2018, faţă de 222 de miliarde de ruble în anul precedent. Vânzările companiei au sporit cu 37%, la 8,2 trilioane de ruble.

Directorul executiv al "Rosneft", Igor Secin, a declarat: "În 2018, pe fondul volatilităţii ridicate a preţurilor petrolului, al modificărilor din legislaţia fiscală, al reglementării preţurilor produselor petroliere pe piaţa internă şi al impactului acordului OPEC de reducere a producţiei, compania noastră a înregis­trat rezultate financiare de succes".

Secin a menţionat că societatea vrea să investească între 1,2 şi 1,3 trilioane de ruble în 2019, în proiecte strategice de extracţie a ţiţeiului şi gazelor.

Cheltuielile de capital ale companiei au scăzut cu 5,1% anul trecut, la 15 miliarde de dolari. Pentru anul curent, aceste cheltuieli sunt estimate la 18,29 - 19,81 miliarde de dolari.

Atât grupul "Rosneft", cât şi Secin sunt supuşi sancţiunilor occidentale generate de imixtiunea Moscovei în Ucraina.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb