Rusia anunţă acorduri în vederea producerii vaccinului Sputnik V în mai multe ţări europene

S.B.
Internaţional / 15 martie 2021

Rusia anunţă acorduri în vederea producerii vaccinului Sputnik V în mai multe ţări europene

Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat luni că a încheiat acorduri de producţie a vaccinului împotriva covid-19 Sputnik V "cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania" în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană (UE), informează news.ro.

"În prezent sunt în curs alte negocieri, în vederea creşterii producţiei în UE. Asta va permite începerea aprovizionării pieţei unice europene cu Sputnik V imediat după autorizarea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA)", a anunţatîntr-un comunicat conducătorul fondului, Kirill Dmitriev.

Reprezentantul RDIF, care a finanţat dezvoltarea Sputnik V, nu a anunţat numele grupuri farmaceutice europene cu care a încheiat acorduri.

La 9 martie, un prim acord de producţie a fost anunţat în Italia, cu întreprinderea intaliano-elveţiană Adienne, care urmează să producă vaccinul rusesc în Lombardia.

Sputnik V nu este încă autorizat în UE, însă a depăşit o etapă importantă odată cu lansarea examinării vaccinului de către EMA, cu sediul la Amsterdam.

În urma acestui anunţ, autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze vaccinuri unui număr de 50 de milioane de europeni, începând din iunie.

Dmitriev a anunţat luni că Rusia este pregătită "să lanseze aprovizionarea statelor membre UE care autorizează Sputnik V în mod independent" faţă de EMA, ca Ungaria.

Sputnik V - primit iniţial cu scepticism în străinătate, din cauză că şi-a anunţat succesul încă din vara lui 2020, în urma unor teste asupra a doar câteva zeci de persoane - a convins între timp 50 de ţări.

Siguranţa vacinului a fost validată în în februarie de revista ştiinţifică The Lancet.

Dezvoltarea vaccinului a fostîncredinţată unor instituţii de stat şi este sărbătorită la Moscova ca un succes istoric al Rusiei lui Vladimir Putin.

Numele vaccinului este foarte simbolic - un omagiu adus primului satelit plasat pe orbită, în 1957, de către URSS. El aminteşte un uriaş succes ştiinţific şi o înfrângere istorică a rivalului american.

Rusia acuză cu regularitate Occidentul de faptul că a făcut campanie împotriva Sputnik V prin insinuarea faptului că Moscova ar orchtestra o "diplomaţie a vaccinului" menită să semene discordia în UE.

Uniunea se confruntă cu dificultăţi în aprovizionarea cu vaccin împotriva covid-19 dezvoltate de către grupurile farmaceutice, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dacă este eficient ar trebui folosit.Nu cred în speculațiile privind utilizarea vecinului în scopuri politice.Sunt sigur că ungurii nu au achiziționat acest vaccin decat atunci cand au fost siguri că este bun.

    1. Tehnologia ruseasca e veche dar buna exact ca rachetele ce merg la statia spatiala.

      Aici te inseli. Tehnologia folosita in Sputnik V este la fel ca cea de la Oxford. Adica ultramoderna. Nu se foloseste mRNA ci codarea proteinei spike se face in doi adenovirusi fata de unul singur la Oxford. Davai Rusia.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb