Rusia replică Germaniei expluzând doi diplomaţi germani

B.B.
Internaţional / 12 decembrie 2019

Rusia replică Germaniei expluzând doi diplomaţi germani

Moscova a anunţat expulzarea a doi diplomaţi germani, replicând astfel Berlinului, care reproşează Rusiei lipsa de cooperare în vederea elucidării asasinării la comandă a unui fost combatant separatist cecen în centrul capitalei germane, relatează AFP.

Rusia a avertizat că va acţiona în acest fel după decizia luată la 4 decembrie de Guvernul Angelei Merkel de a expulza doi membri ai Ambasadei Rusiei. Cei doi diplomaţi germani au la dispoziţia şapte zile să părăsească ţara.

Berlinul a apreciat joi că această decizie "transmite un semnal rău şi este nejustificată".

Preşedintele rus Vladimir Putin a minimalizat, luni, importanţ acestor expulzări reciproce, apreciind că ele nu constituie o "criză".

Moscova "va face totul" pentru a ajuta Germania să elucideze crima respectivă a mai declarat el.

La 23 august, ziua, într-un parc din centrul capitalei germane, un georgian provenind din minoritatea cecenă a fost ucis cu trei gloanţe, cu o armă cu amortizor. Matrori au evocat o adevărată "execuţie".

Victima, în vârstă de 42 de ani - identificată ca fiind Tomike Hangoşvili, dar cunoscută de asemenea cu prenumele Zelimhan - a luptat alături de separatişti din Cecenia împotriva trupelor ruse.

Parchetul federal german, însărcinat cu dosare de spionaj, a anunţat în decembrie că a preluat ancheta. Justiţia germană consideră că crima a fost comisă "fie în contul unor entităţi de stat ale Federaţiei ruse, fie ale republicii autonome Cecenia", condusă de autoriatristul Ramzan Kadîrov, ai cărui oameni au fost acuzaţi în trecut de execuţii extrajudiciare şi asasinate la comandă.

Berlinul dezvăluie, de asemenea, că principalul suspect este un cetăţean rus în vârstă de 54 de ani, arestat sub o falsă identitate după fapte.

"Nu există nicio legătură între acest eveniment, acest asasinat, şi Rusia oficială", a reafirmat joi un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Numeroşi foşti combatanţi separatişti ceceni au fost ucişi după ce s-au exilat, iar serviciile secrete ruse sau oamenii lui Ramzan Kadîrov au fost adesea consideraţi suspecţii numărul unu.

Cazul cel mai cunoscut este al preşedintelui separatist Zelimhan Ianderbiev, ucis într-o maşină, de o bombă, în 2004, în Qatar, un asasinat în care doi agenţi ruşi au fost găsiţi vinovaţi.

Tomike Hangoşvili era o figură cunoscută a mişcării separatiste cecene. Potrivit presei ruse, el a luptat alături de rebeli în anii 2000 şi a servit apoi în armata gerogiană.

Într-o conferinţă de presă în marja summitului privind Ucraina, luni, la Paris, Vladimir Putin a declarat că Hangoşvili a "participat în mod activ la activităţi separatiste" şi era căutat de serviciile ruse cu privire la faptul că a "organizat explozii în metroul de la Moscova".

Iar cum mulţi dintre ei sunt vizaţi de anchete în vederea unei extrădări, numele lor nu sunt, "de regulă, făcute publice niciodată".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb