Rusia vrea programe software proprii, ca să evite produsele străine

P.B.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 septembrie 2014

Rusia vrea programe software proprii, ca să evite produsele străine

Ministerul Comunicaţiilor din Rusia a anunţat că vrea să înlocuiască programele software importate din străinătate cu unele dezvoltate de producători locale, iar instituţiile guvernamentale vor fi obligate să cumpere softuri ruseşti în locul celor venite din ţările din Vest, potrivit RIA Novosti.

"Departamentul propune stabilirea unui preţ cu 15% mai mic la achiziţionarea de software produs în Rusia. Dacă un program importat din străinătate este cumpărat, deşi există şi varianta internă a acestuia, ministerele vor fi obligate să dea o explicaţie scrisă în acest sens şi să o facă publică", conform Ministerului Comunicaţiilor.

În plus, departamentul va oferi autorităţilor locale, regionale şi federale o parte dintre programele de care au nevoie. De asemenea, agenţiile guvernamentale şi companiile aflate în subordinea statului vor fi obligate să raporteze Ministerului Comunicaţiilor proporţia dintre programele software naţionale şi cele străine pe care acestea le utilizează.

În august, ministrul Comunicaţiilor Nikolai Nikiforov a declarat că pregăteşte o serie de măsuri pentru înlocuirea softului importat, iar termenul de implementare al acestor măsuri este de aproximativ trei-şapte ani.

Guvernul rus a înfiinţat în iunie Sistemul Naţional de Plată cu Cardul, după ce Visa şi MasterCard au suspendat procesarea plăţilor la băncile SMP şi Rossiya, potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte conflictul dintre Rusia şi Ucraina, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că intervenţia militară nu este o soluţie pentru rezolvarea crizei, potrivit AFP. "Uniunea Europeană, SUA şi cele mai multe dintre statele vestice discută foarte serios pe tema Ucrainei şi caută soluţii pentru această problemă. Ei trebuie să ştie că nu există o soluţie militară în acest caz. Ar trebui să existe un dialog politic pentru o soluţie politică, iar aceasta ar fi o variantă mai sustenabilă", a precizat Ban Ki-moon. Şeful ONU şi-a arătat îngrijorarea faţă de deteriorarea crizei din Ucraina: "Lucrurile au degenerat într-o situaţie haotică şi periculoasă şi am luat legătura cu autorităţile din Ucraina şi Rusia pentru a găsi o soluţie paşnică prin intermediul dialogului", conform AFP.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus ieri că intenţia Kievului de a intra în NATO subminează eforturile de a încheia războiul în estul Ucrainei şi a cerut Washingtonului să-şi folosească influenţa şi să intervină pe lângă oficialii ucraineni, potrivit Reuters.

Uniunea Europeană va aplica noi sancţiuni Rusiei, a declarat Federica Mogherini, ministrul Afacerilor Externe din Italia şi viitorul şef al diplomaţiei europene. "Comisia Europeană va prezenta un nou pachet de sancţiuni care vor afecta patru sectoare ale economiei Rusiei, printre care Apărarea şi Finanţele. Cred că aceste sancţiuni fac parte dintr-o strategie politică, în condiţiile în care situaţia din Ucraina devine din ce în ce mai dramatică, iar răspunsul UE trebuie să fie foarte puternic", a declarat domnia sa, potrivit Itar Tass.

Pe de altă parte, comisarul european Gunther Oettinger a precizat că va avea o întâlnire cu miniştrii Energiei din Rusia şi Ucraina pe data de 8 septembrie.

Rusia va construi 150 de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice

Autorităţile de la Moscova vor instala 150 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, potrivit Departamentului de Transporturi, citat de RIA Novosti. "În următorii ani trebuie să creăm infrastructura completă pentru folosirea automobilelor electrice", a declarat Maxim Liksutov, viceprimarul Moscovei şi şeful Transporturilor.

Staţiile de încărcare vor fi amplasate în zonele în care parcarea nu este gratuită, în concordanţă cu politicile de dezvoltare urbană şi de transport şi cu nevoile şoferilor, potrivit sursei citate.

Prima staţie de acest fel a fost înfiinţată în 2012 de compania Moscow United Electric Grid, la scurt timp după apariţia pe piaţă a primului automobil electric rusesc, respectiv Lada Ellada, construit de grupul AvtoVAZ. În prezent, capitala Rusiei beneficiază de 28 de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb