Salvarea băncilor de la faliment a creat un hazard moral

• Interviu cu Jörg Guido Hülsmann, profesor al Universităţii din Angers

Reporter: Cât de eficiente consideraţi că sunt măsurile luate pentru rezolvarea problemei datoriilor suverane în Europa?

Jörg Guido Hülsmann: Măsurile nu sunt propriu-zis obligatorii. Chiar şi dacă nu sunt respectate, nu există nişte sancţiuni clare. Deci nu există nişte costuri clare pentru ţările care le încalcă. Aceasta ar fi o primă observaţie. O a doua ar fi că aceste măsuri au în vedere vremuri "normale". Ce se întâmplă dacă avem o criză precum cea din octombrie 2008 sau precum cea care se întrevede acum? În acest caz, se poate ca Băncile Centrale să dorească să stabilizeze pieţele financiare, ceea ce ar presupune să crească puternic masa monetară. Cum fac Băncile Centrale acest lucru? Oferind lichiditate în piaţă. Însă, în timpul unei crize financiare, este dificil pentru o Bancă Centrală să găsească pe cineva care să dorească să se îndatoreze şi mai mult. Singurele dispuse să facă acest lucru, în ultimii ani, au fost guvernele. Mă aştept ca acest lucru să se întâmple şi pe viitor. Deci, în ciuda Pactului de Stabilitate, cred că, dacă va interveni o criză financiară majoră, guvernele vor creşte din nou datoria publică, şi o vor face într-un mod semnificativ.

Reporter: În vederea echilibrării bugetelor publice, unele state au impus măsuri de austeritate şi se discută posibilitatea ca şi altele să urmeze această cale. Însă, având în vedere datele statistice pentru Europa, se pare că aceste măsuri au afectat creşterea economică. Pot statele să "însănătoşească" finanţele publice, în condiţiile unei creşteri economice timide sau chiar absente?

Jörg Guido Hülsmann: Măsurile de austeritate, dacă sunt aplicate într-un mod consistent şi riguros, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, pot să deterioreze situaţia economică pe termen scurt, reducând rata de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali. Acest lucru este inevitabil. Este posibil ca pieţele să se prăbuşească, să apară un proces deflaţionist, care îi lichidează pe toţi cei care sunt supraîndatoraţi. Însă, pe termen lung, acest lucru ar fi benefic, pentru că ar pune economia pe o fundaţie mai robustă. Problema noastră, în acest moment, constă în datoria excesivă care există atât în domeniul public, cât şi în cel privat. Această problemă nu se poate rezolva decât prin falimente masive.

Reporter: România a reuşit să traverseze criza financiară fără ca vreo instituţie de credit din ţara noastră să intre în faliment, aspect care a fost evidenţiat şi de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). Este acesta un aspect pozitiv sau ar trebui să îl tratăm cu mai multă circumspecţie?

Jörg Guido Hülsmann: Pentru mine, acest lucru ridică unele semne de întrebare. Economia de piaţă este a profitului şi a pierderii. Nu este un muzeu în care există doar profituri, iar toţi participanţii la piaţă rămân aici pentru eternitate. O piaţă sănătoasă este una în care există ceea ce Joseph Schumpeter a numit "distrugere creativă", ceea ce constă în companii noi înlocuind companii vechi care au falimentat. Un semnal că sectorul financiar nu reprezintă o parte prea vibrantă a economiei de piaţă constă în absenţa unor modificări structurale. Băncile sunt salvate de la faliment, în timp ce în celelalte sectoare economice apar noi participanţi la piaţă, iar alţii ies într-un mod continuu. Nu mi se pare că avem de a face cu o stare sănătoasă, ci cu o dependenţă faţă de susţinerea din partea autorităţilor.

Reporter: După aproape trei decenii de liberalizare a pieţelor şi privatizare, a companiilor aflate în proprietatea statului, suntem martorii unui val de reglementări ale activităţii economice, în special a celei financiare, şi a naţionalizării unor firme, cu precădere din sectorul financiar. Cum vedeţi evoluţia economiei mondiale în acest context?

Jörg Guido Hülsmann: Tendinţa pe termen lung este să se creeze un sector financiar puternic politizat. Iar un astfel de sistem este, de obicei, acompaniat de ineficienţă şi corupţie. Aceasta va determina companiile, precum şi populaţia, să evite tot mai mult pieţele financiare, din cauză că serviciile vor fi nesatisfăcătoare, şi să găsească alte moduri să îşi finanţeze activitatea. Deci mă aştept la o schimbare a structurii sectorului financiar, la o informalizare a acestuia. Oamenii vor apela mai puţin la pieţele reglementate şi mai mult la reţele formate din rude, prieteni, cunoştinţe şi aşa mai departe.

Reporter: Mesajul pe care autorităţile l-au transmis este că instituţiile financiare naţionalizate urmează să fie privatizate după ce vor ajunge într-o situaţie economică sănătoasă...

Jörg Guido Hülsmann: Această idee se regăseşte în unele teorii economice. Salvezi băncile de la faliment, le îmbunătăţeşti activitatea, iar apoi le vinzi. Problema este că, prin aceste măsuri, creezi un hazard moral în rândul băncilor, pentru că acestea consideră că, dacă vor avea din nou probleme, statul va interveni în aceeaşi manieră să le salveze. În acest fel menţii deficienţele structurale ale sistemului actual, păstrând profiturile în mâini private, în timp ce răsfrângi pierderile asupra populaţiei. Cel mai bun mod să responsabilizezi instituţiile financiare este să laşi posibilitatea ca acestea să falimenteze. Dacă elimini riscul falimentului, nu mai avem de a face cu o piaţă în adevăratul sens al cuvântului.

Reporter: Care ar fi consecinţele unei ieşiri a Greciei din zona euro?

Jörg Guido Hülsmann: În primul rând, aceasta ar duce la falimentul băncilor greceşti. Apoi, falimentul principalilor creditori ai acestora. Este dificil de estimat dimensiunea unui efort de salvare a creditorilor băncilor greceşti, dar este posibil să ajungă la câteva sute de miliarde de euro. O sumă mare, dar nu imposibil de obţinut, având în vedere că Banca Centrală Europeană a crescut oferta de lichiditate cu 1.000 miliarde euro în ultimele luni.

O eventuală ieşire a Greciei din zona euro poate să determine şi alte ţări să facă acest lucru pe viitor, ceea ce ar creşte costurile de acoperire a pierderilor create. Însă, atât timp cât există determinarea de utilizare a "tiparniţei" pentru a salva băncile posibil afectate, este posibil să prevenim un eventual colaps al sistemului financiar. Şi chiar dacă multe insituţii financiare din ţările rămase în zona euro s-ar prăbuşi, aceasta nu ar echivala, în mod obligatoriu, cu sfârşitul euro sau al Uniunii Europene. Nu întrevăd, cel puţin în următorii cinci ani, nicio ameninţare a integrităţii UE care să vină din partea unui eventual colaps al sectorului financiar. Nici macăr dacă intervine o criză majoră, acest lucru nu înseamnă că UE se va destrăma din această cauză. Depinde de cum va interpreta lumea. Dacă oamenii vor considera vinovată Comisia Europeană, atunci ar putea să dorească ieşirea din Uniune. Dar nimeni nu pune problema în acest fel.

Reporter: Vă mulţumesc!