Grupul sud-coreean Samsung Electronics a anunţat, astăzi, că va închide una dintre uzinele sale de producţie a telefoanelor mobile din China, informează Reuters.
Potrivit firmei de cercetare de piaţă Counterpoint, cota de piaţă a Samsung Electronics în China, cea mai mare piaţă din lume după numărul de utilizatori de smartphone-uri, a scăzut până la 1% în primul trimestru al acestui an, în condiţiile în care la mijlocul anului 2013 grupul sud-coreean controla aproximativ 15% din piaţa chineză.
"În cadrul eforturilor curente destinate creşterii eficacităţii uzinelor noastre de producţie, Samsung Electronics a luat decizia dificilă de a înceta operaţiunile la uzina Tianjin Samsung Electronics Telecommunication", a informat Samsung într-un comunicat de presă.
Uzina de la Tianjin, nordul Chinei, are în prezent aproximativ 2.600 de angajaţi şi ar urma să fie închisă până la finele acestui an.
Samsung a subliniat că va oferi salarii compensatorii salariaţilor afectaţi de această decizie precum şi posibilitatea de a se transfera la alte uzine Samsung.
"Samsung nu are nevoie să rămână în China din cauza creşterii costului cu mâna de lucru şi a cotei sale de piaţă practic inexistente. Grupul sud-coreean este într-o poziţie mai bună în India şi Vietnam", a apreciat Greg Roh, analist la Hyundai Motor Securities.
Potrivit publicaţiei sud-coreene Electronic Times, uzina Samsung de la Tianjin a produs 36 milioane telefoane mobile pe an, în timp ce facilitatea de producţie de la Huizhou a asamblat 72 milioane de telefoane mobile pe an, comparativ cu cele 240 de milioane de telefoane mobile produse într-un an la uzinele Samsung din Vietnam, relatează Agerpres.