MedLife (M) şi-a răscumpărat, între 17 şi 21 august, 4.338 de acţiuni, la preţuri cuprinse între 37,2 lei şi 37,6 lei, valoarea totală a tranzacţiilor ridicându-se la 162.210 lei, se arată într-un raport al prestatorului privat de servicii medicale publicat, ieri, pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.
Achiziţiile fac parte din programul aprobat de acţionari în data de 23 aprilie a acestui an, ce presupune răscumpărarea a cel mult 1,77 milioane de acţiuni M, echivalentul a aproape 8% din capitalul societăţii.
Titlurile, ce sunt achiziţionate la preţuri între 10 lei/unitate şi 50 de lei/unitate, vor fi oferite foştilor sau actualilor membri ai conducerii sau foştilor sau actualilor angajaţi ai unora dintre filialele MedLife, în schimbul acţiunilor/părţilor sociale deţinute de aceştia în respectivele filiale ale societăţii, conform hotărârii acţionarilor din aprilie.
Intermediarul operaţiunii de piaţă este BT Capital Partners, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania (BT).
Pentru primele şase luni ale acestui an, MedLife a obţinut, la nivel consolidat, un profit net de 10,93 milioane de lei, cu 4,4% peste cel de la jumătatea anului trecut, în condiţiile în care, veniturile operaţionale au scăzut cu 0,2%, la 471,23 milioane de lei, în timp ce cheltuielile operaţionale au fost de 440,34 milioane de lei, cu 0,8% sub cele prinse în situaţiile financiare la data de 30 iunie 2019.
La nivel individual, MedLife a raportat un profit net de aproape 4,78 milioane lei, cu 56,1% mai mare decât cel de la jumătatea anului trecut.
Faţă de ultima cotaţie a acţiunii M de săptămâna trecută, de 37,2 lei, valoarea de piaţă a companiei era de circa 823,79 milioane de lei.
La data de 30 iunie a acestui an, Mihai Marcu deţinea 16,58% din MedLife, Nicolae Marcu avea 11,14% din prestatorul de serivicii medicale, iar Mihaela Gabriela Cristescu, mama fraţilor Marcu, deţinea 14,04% din societate.