Scăderea dobânzilor nu poate opri declinul Europei

Europa încă mai are ambiţii de actor global, însă nici autorităţile de la Bruxelles şi nici cele naţionale nu par să realizeze că performanţa şi puterea economică sunt esenţiale pentru aceste aspiraţii.

Bloomberg a scris recent că Europa se confruntă cu un declin de neoprit, pe fondul amplificării ameninţărilor externe, după decenii de creştere economică sub aşteptări.

"Apatia sau reacţiile de respingere în faţa planului prezentat de Mario Draghi pentru combaterea productivităţii slabe evidenţiază faptul că regiunea a renunţat aproape complet să mai încerce oprirea declinului", subliniază agenţia de ştiri americană.

Dar dacă reacţiile de respingere au cu totul alte motivaţii? Dacă tot mai multe guverne realizează că o centralizare şi mai mare a Uniunii Europene nu va conduce la creşterea productivităţii, care se realizează pe baza investiţiilor cerute de piaţă, nu impuse de la Bruxelles, conform unor cerinţe politice rigide?

"Dacă vrei să fii o putere geopolitică, atunci puterea economică este ingredientul cheie", a declarat Guntram Wolff, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles şi asociat senior în cadrul organizaţiei neguvernamentale Bruegel.

Bloomberg mai arată că lumea se confruntă cu schimbările dramatice ale climei, cu probleme demografice şi ale trecerii la o economie post-industrială, faţă de care Europa a reacţionat cu întârziere.

Dar lumea nu are cum să treacă la o economie post-industrială, mai ales în condiţiile în care întreg Occidentul adoptă politici agresive de refacere a industriei de apărare. Cum va fi refăcuta industria de apărare fără o bază industrială largă, care să pornească de la extragerea materiilor prime, fabricarea oţelului în furnale clasice, a componentelor electronice sau a produselor chimice?

Mai mult, pentru Europa o astfel de tranziţie, suprapusă tranziţiei verzi, va avea rezultate dezastruoase.

Oare nu oferă suficiente argumente creşterea divergenţei dintre industria tot mai performantă a Chinei şi dezindustrializarea Europei, pe care autorităţile de la Bruxelles şi din numeroase capitale europene cred, în mod eronat, că o pot atenua prin tarife?

Bloomberg subliniază că "prea mulţi dintre cei mai mari membri ai UE sunt împovăraţi de modele economice care nu mai dau rezultate de mult timp".

Deocamdată nu există semnale că liderii europeni ar arăta măcar o mică deschidere spre noi modele economice şi nici către reducerea birocraţiei şi a cadrului extrem de rigid de reglementare, care constituie o barieră insurmontabilă în calea recâştigării competitivităţii Europei.

Aici mai trebuie subliniat un aspect fundamental. Agenţia de ştiri americană spune că modelele economice ale principalelor ţări europene nu mai dau rezultate de prea mult timp, un interval care include, probabil, şi o mare parte a perioadei care a trecut de la căderea comunismului, perioadă marcată de energia ieftină importată nu doar din Rusia.

În articolul de la Bloomberg nici măcar nu există cuvântul "energie", un factor care apasă şi mai mult, cu preţuri mult mai mari, asupra acestor modele economice deja neperformante.

Cu alte cuvinte, este nevoie de o schimbare de paradigmă la nivelul marilor puteri economice europene, de a căror performanţă depinde şi performanţa ţărilor est-europene, care au adoptat politici economice orientate aproape exclusiv către piaţa comună, fără a lua serios în considerare diversificarea internaţională.

Financial Times a scris recent că funcţionarii europeni au redactat un comunicat pentru reuniunea la nivel înalt a liderilor UE din aprilie 2024, în care se solicita o "schimbare de paradigmă", necesară stopării declinului. În urma discuţiilor de la de la summit, liderii europeni au convenit doar asupra unei "schimbări de politică".

O persoană care ia parte în mod regulat la întâlnirile europene la nivel înalt a declarat pentru FT că "oficialii europeni participă de ani de zile fără să înţeleagă cât de mult au rămas în urma altor economii majore". Şi atunci cum poate progresa Europa, când tocmai aceşti "lideri" îşi acoperă incompetenţa şi laşitatea prin terorizarea cetăţenilor cu pericolul extremist?

În aceste condiţii, reducerea dobânzilor de politică monetară este inutilă. Ba chiar mai mult, reprezintă un obstacol major în calea oricăror reforme structurale semnificative, care vor fi amânate din nou, odată cu posibila reducere a costurilor de finanţare pentru guvernele europene.

Neel Kashkari, preşedintele Federal Reserve Bank of Minneapolis, a declarat recent că menţinerea traiectoriei de creştere a datoriei publice din SUA va conduce la un nivel mai ridicat al ratei neutre a dobânzii.

Conform definiţiei, rata neutră a dobânzii este un indicator neobservabil şi reprezintă rata dobânzii care nici nu stimulează şi nici nu încetineşte economia.

Acesta este şi cazul Europei, indiferent de măsurile de politică monetară adoptate de BCE, care până acum au facilitat iresponsabilitatea fiscală la nivel continental şi au determinat schimbări structurale negative, inclusiv prin menţinerea artificială în viaţă a aşa-numitelor companii zombi.

După ultima reducere a dobânzilor de politică monetară cu 25 de puncte de bază, Bloomberg arată că "oficialii BCE consideră foarte probabilă o nouă reducere în decembrie", deoarece "ar contribui la protejarea economiei care se clatină şi la asigurarea unei aterizări uşoare".

Încă nu este clar ce înseamnă "aterizare uşoară", în condiţiile în care cea mai mare economie a zonei euro, Germania, este în al doilea an de recesiune, pe fondul reluării creşterii preţurilor la nivelul producătorilor.

Investitorul american David Galbraith a declarat pentru Bloomberg că "Europa este în pericol" şi a subliniat că "ţărilor care nu au reuşit să se industrializeze nu le-a mers foarte bine".

Bloomberg subliniază apoi că "rezultatul dezindustrializării ameninţă să provoace daune care merg dincolo de simpla întârziere în materie de investiţii şi productivitate: liderii regiunii îşi pierd încrederea în proiectul european".

Agenţia de ştiri americană aminteşte apoi că probleme există şi în SUA, care se îndreaptă către "alegeri cu potenţial perturbator", dar şi în China, care "se luptă cu propria încetinire economică", însă "aceste două naţiuni au sisteme care centralizează în mare măsură luarea deciziilor şi generează cantităţi mari de capital public sau privat pentru apărare şi investiţii în tehnologii de vârf", în timp ce "Europa nu are niciunul dintre aceste avantaje".

Dar dacă avantajul Chinei nu este centralizarea, după cum scrie Bloomberg? Într-o carte publicată anul trecut, "The New China Playbook: Beyond Socialism and Capitalism", Keyu Jin, profesor la London School of Economics and Political Science, subliniază că avansul economic şi tehnologic al Chinei este rezultatul unei combinaţii între ghidarea statului la nivel macro şi aplicare principiilor pieţei la nivel microeconomic.

"Centralizarea politică din China este asociată cu descentralizarea economică", scrie economista chineză, care arată că oficialii din administraţiile locale sprijină companiile private pentru crearea unei economii prospere cu efect de multiplicare, care le permite să avanseze pe scara politică.

"Acest mariaj unic între funcţionarii locali şi antreprenorii curajoşi este modul în care China s-a reformat, s-a industrializat, s-a urbanizat, iar acum inovează", mai scrie Keyu Jin.

Ar putea funcţiona un astfel de model pentru Europa? Teoretic da, deoarece competiţia dintre statele europene a fost principalul factor al dezvoltării accelerate în alte vremuri, iar amintirea lor ar putea să mai existe pe undeva.

Practic este imposibil cu actuala structură a Uniunii Europene, mai ales pe fondul exacerbării tendinţelor totalitare de la nivelul Comisiei Europene, odată cu noul mandat acordat Ursulei von der Leyen.

Chiar şi banii ieftini sau gratis sunt neputincioşi în faţa barierelor insurmontabile ridicate în faţa economiei europene de cei care îi propovăduiesc salvarea.