Scandal de corupţie în Parlamentul European

E.D.
Internaţional / 14 martie 2014

Fostul ministru austriac de interne şi europarlamentar conservator Ernst Strasser a fost condamnat joi la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare de către un tribunal din Viena, relatează AFP.

El a fost găsit vinovat că ar fi încercat să prezinte contra cost amendamente la legile europene, un scandal de corupţie în care a fost implicat şi Adrian Severin, fost ministru de Externe al României.

Într-un prim verdict, instanţa din Viena l-a condamnat la patru ani de închisoare, dar Curtea Supremă austriacă a casat hotărârea pentru viciu de formă.

Ernst Strassera decis să facă apel la această nouă condamnare la Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă austriacă.

Fostul ministru a trebuit să demisioneze din postul de europarlamentar în martie 2011 după ce a fost prins în capcană de jurnalişti de la cotidianul britanic Sunday Times, dându-se drept lobby-işti, aminteşte France Presse.

Filmat cu camera ascunsă, în 2010 şi 2011, el a fost de acord să introducă amendamente specifice favorabile unui lobby contra unui cost de până la 100.000 de euro pe an. Filmele au fost difuzate pe YouTube.

Ernst Strasser s-a declarat întotdeauna nevinovat. El a afirmat în primul proces că a avut bănuieli de la început în legătură cu interlocutorii săi, estimând că ar putea fi agenţi ai unor servicii secrete şi că a decis să le joace jocul pentru a-i demasca.

Tribunalul din Viena nu a acceptat teoria agenţilor secreţi prezentată de apărare.

Jurnaliştii britanici au abordat în acelaşi mod alţi trei europarlamentari care au fost de asemenea dispuşi să cedeze ispitei banilor: românul Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi spaniolul Pablo Zalba, aminteşte AFP.

La începutul lunii februarie, slovenul Thaler a recunoscut că a acceptat să influenţeze legislaţia europeană contra cost şi a fost condamnat de un tribunal la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare şi amendă de 32.250 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb