Postul de ministru poate atrage probleme, un exemplu este cel al deputatului liberal Ion Ştefan, care s-a "trezit" cu datorii foarte mari către stat imediat după a fost propus ministru al Dezvoltării. După ce s-a aflat de existenţa unui impozit neplătit ani de zile, Primăria Focşani a decis să îi solicite în mod public lui Ion Ştefan să intre în legalitate şi să îşi achite în regim de urgenţă datoriile pentru casa de 910 metri pătraţi pe care o deţine.
Primăria Focşani a transmis un comunicat de presă în care afirmă că deputatul PNL Ion Ştefan, pe care îl numeşte "deputatul Grindă", a păgubit bugetul local al municipiului cu o sumă imensă: "Pus în faţa evidenţelor, «deputatul Grindă» a recunoscut cu jumătate de gură că a încălcat legea aproape 20 ani şi a păgubit bugetul local al Municipiului Focşani cu peste jumătate de miliard de lei vechi. (...) În aceste condiţii, solicităm în mod public domnului «deputat Grindă» să intre în legalitate şi să îşi achite în regim de urgenţă datoriile, aşa cum fac zeci de mii de focşăneni". Ironia din comunicat face aluzie la o declaraţie a lui Ion Ştefan, care susţine că a fost nevoit să mai construiască un etaj la casă din cauza unei erori de construcţie, o grindă prea lungă. Pe de altă parte, în acelaşi comunicat, oficialii primăriei condusă de Cristi Misăilă (PSD) susţin că în urma verificărilor în baza de date, preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, şi mama sa nu figurează cu datorii la bugetul local: "Cel ce a primit aviz negativ ca ministru propus al Dezvoltării se poartă pe principiul «hoţul strigă hoţii», acuzând Primăria Municipiului Focşani că nu procedează la fel şi în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea şi a mamei acestuia. În urma verificărilor efectuate la Serviciul Taxe şi Impozite, aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că nici domnul preşedinte Marian Oprişan şi nici mama sa nu figurează în evidenţele noastre fiscale cu datorii, având toate taxele plătite la zi". Anterior, Ion Ştefan a recunoscut că a greşit şi anunţa că va remedia situaţia şi va plăti retroactiv, el remarcând, însă, că în 19 ani de când deţine casa, Primăria nu a constatat această neregulă. El solicită ca şi "baronul PSD Marian Oprişan" să îşi treacă bunurile în declaraţia de avere şi să plătească dările pentru domeniul de mai multe hectare din apropierea oraşului.