SCANDALUL NOBEL: Sara Danius, fost secretar permanent al Academiei Suedeze, renunţă la fotoliu

M.I.
Internaţional / 26 februarie 2019

Sara Danius

Sara Danius

Eseista Sara Danius a anunţat, marţi, că va renunţa la fotoliul din Academia Suedeză, cea care decernează premiul Nobel pentru Literatură, la aproape un an de când a demisionat din postul de secretar permanent al acestei instituţii aflată în plin scandal pe fondul mişcării "#MeToo", potrivit AFP.

Demisia ei vine ca urmare a scandalului imens care a culminat cu amânarea cu un an a decernării premiului Nobel pentru Literatură pe 2018, care va fi acordat în acelaşi timp cu cel din anul acesta.

"Am decis să renunţ la fotoliul meu (...) odată ocupat de prima femeie aleasă de Academie, Selma Lagerlöf", autoarea "Minunatei călătorii a lui Nils Holgersson", a afirmat Sara Danius într-un comunicat. "A fost o onoare", a adăugat eseista suedeză.

Eseist şi profesor de literatură la Universitatea din Stockholm, Sara Danius, în vârstă de 56 de ani, a intrat în Academie în 2013 şi a devenit doi ani mai târziu secretar permanent, prima femeie în acest post de la înfiinţarea Svenska Akademien în 1786.

Sara Danius a devenit vocea şi imaginea instituţiei, care anunţa premiul Nobel pentru Literatură în faţa camerelor de luat vederi şi a lumii întregi, între 2015 şi 2016.

Ea a prezidat alegerea laureaţilor Svetlana Alexevici, dar şi pe cea a cântăreţului american Bob Dylan, o alegere asumată de Sara Danius dar care a stârnit reacţii diverse în lumea literară.

În octombrie 2017, Academia i-a atribuit premiul Nobel scriitorului britanic Kazuo Ishiguro.

Dar, câteva săptămâni mai târziu, în plină mişcare #MeToo", 18 femei l-au acuzat de agresiune sexuală, într-un articol publicat în cotidianul de referinţă Dagens Nyheter, pe Jean-Claude Arnault, o personalitate influentă pe scena culturală suedeză.

Căsătorit cu o academiciană, francezul în vârstă de 72 de ani, primea sume generoase din partea Academiei, considerat ca "al 19-lea membru" care dezvăluia prietenilor săi numele viitorilor laureaţi ai premiului Nobel.

El a fost condamnat în apel în decembrie 2018 la doi ani şi şase luni de închisoare pentru viol în două rânduri. Arnault a făcut apel la Curtea supremă.

Scandalul a scos la iveală funcţionarea opacă a Academiei, rivalităţile dintre membri şi cultura tăcerii care l-a protejat pe francez.

De atunci, din Academie au demisionat mai mulţi membri. Danius a renunţat la prerogativele de secretar permanent în aprilie 2018, păstrându-şi însă fotoliul.

Anders Olsson, care deţine această funcţie interimar, a anunţat marţi că rămân trei fotolii de ocupat şi că acestea vor fi alocate fără îndoială femeilor. "Este necesar pentru echilibrul dintre bărbaţi şi femei în Academia", a pledat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb